Sfânta Treime în viziunea ortodoxă  (Rubliov)
arhim. Meletios Ap. Vadrahanis
A.  Filioque a creat un abis între ortodoxie şi papism

Arhimandritul Spiridon Bilalis în opera sa Erezia Filioque[1], vol. 1, p. 15 şi următoarele, scrie că dogma purcederii Duhului Sfânt are legătură directă cu teologia Sfintei Treimi. Prin urmare, erezia Filioque, dat fiind faptul că deformează teologia prin excelenţă a Sfintei Treimi, nu este o simplă diferenţă dogmatică, ci un abis între ortodoxie şi papism. Aşa cum observă Vladimir Lossky, „întreaga triadologie atârnă de tema purcederii Duhului Sfânt”.
Latinii au adăugat la Crez, în punctul unde spune că Duhul Sfânt purcede de la Tatăl, expresia „şi de la Fiul”, în latină Filioque, alterând astfel triadologia Sinoadelor Ecumenice ale Bisericii nedespărţite. Învăţătura despre Filioque îşi are începutul la vechii Părinţi Latini din secolelel IV şi V, s-a instituţionalizat oficial la Sinoadele de la Toledo (547 şi 589), apoi în 767 de către Statul Franc şi în 1014 a fost adoptată oficial de întreg papismul. Astfel, noi şi papistaşii, avem o mărturisire de credinţă diferită la Botez şi în Sfânta Liturghie.
Cum deci vom ajunge la „unitatea credinţei şi la împărtăşirea Duhului  Sfânt”, când latinii continuă să păstreze adaosul din Crez. Un adaos abuziv, nejustificat, inexact teologic şi vătămător. Dezintegrează Tradiţia Sinoadelor Ecumenice, creează confuzie în caracteristicile distinctive ale Persoanelor Sfintei Treimi şi îi conduce pe oameni să depersonalizeze şi să deprecieze pe Duhul Sfânt. Adaugă lui Dumnezeu ceva ce nu este substanţial, nici al firii, de vreme ce este exclus Duhul Sfânt, nici ipostatic, de vreme ce este ceva comun Tatălui şi Fiului. Cum deci să devină realitate „un Domn, o credinţă, un botez” (Efeseni 4, 5) şi cum „Filioque nu este impediment pentru unire”, după cum spunea Patriarhul Atenagora (Ὀρθόδοξος Τύπος, 10.06.1970, p. 5).
 B.   Dumnezeul Treimic şi relaţiile dintre Persoanele Sfintei Treimi

Sfânta Treime în viziune catolică
Ca să vorbească cineva despre purcederea Duhului din perspectivă ortodoxă, ca şi despre erezia Filioque, trebuie mai întâi să înfăţişeze pasajele biblice şi patristice despre relaţiile intratreimice (viaţa interioară a divinităţii) şi extratreimice (acţiunile în timp şi misiunile în istoria lumii) dintre dumnezeieştile Persoane.
Dumnezeu, aşa cum ne revelează Sfânta Scriptură şi cum analizează Părinţii, este Treimic. Este o fire, dar trei Persoane sau Ipostasuri. Aceasta este taină de neînţeles pentru mintea noastră. Cum Dumnezeu este unul şi în acelaşi timp trei Persoane. Sfântul Cosmas Etolianul, atunci când vorbeşte despre Sfânta Treime, spune „posteşte, spovedeşte-te, roagă-te, împărtăşeşte-te, ca să te lumineze Dumnezeu, cât se poate, ca să înţelegi taina Dumnezeului Treimic”.
De asemenea, Sfânta Scriptură ne descoperă că Persoanele Sfintei Treimi au relaţii între ele în viaţa interioară a dumnezeirii, Tatăl naşte pe Fiul şi purcede pe Duhul Sfânt. Atunci când spunem naşte pe Fiul şi purcede pe Duhul Sfânt, cuvintele naştere şi purcedere trebuie să se descarce de orice înţeles şi abordare omeneşti. Nu trebuie să încercăm să înţelegem cele ce înseamnă aceste noţiuni pentru noi oamenii. Relaţiile persoanelor Sfintei Treimi nu sunt analoge cu cele ce sunt valabile pentru oameni. Tatăl este nenăscut, totdeauna Tată şi niciodată Fiu, în timp ce oamenii s-au născut şi, înainte de a deveni părinţi, au fost fii. La oameni există totdeauna o diferenţă de vârstă între tată şi fiu. La Dumnezeu însă nu înseamnă acest lucru. Tatăl în continuu şi atemporal naşte pe Fiul şi purcede pe Duhul Sfânt. Din totdeauna, atemporal şi veşnic, Fiul şi Duhul coexistă cu Tatăl.
Paternitatea, naşterea şi purcederea sunt moduri de existenţă a Ipostasurilor sau a Perosanelor în Dumnezeul Treimic. Dacă confundăm însuşirile ipostasurilor, aşa cum se întâmplă cu Filioque, alunecăm în erezia sabelianismului, potrivit căreia Dumnezeu lucrează când ca Tată, când ca Fiu şi când ca Duh Sfânt. Sfântul Grigorie de Nisa spune „Toate câte le are Tatăl sunt ale Fiului în afară de cauză, toate ale Fiului sunt şi ale Duhului Sfânt, în afară de calitatea de fiu” (Λόγος 34, 10, PG 36, 252 Α). Persoana Tatălui şi nu firea este începutul şi izvorul celorlalte două persoane potrivit Părinţilor Răsăritului. Expresiile biblice „Duhul lui Dumnezeu” şi „Duhul Fiului” arată unitatea fiinţei Treimii. Propoziţia din Crez „Duhul … Care din Tatăl purcede” revelează deosebirea dintre Ipostasuri. Propoziţia „purcede din Tatăl prin Fiul”, pe care au adoptat-o mulţi Părinţi, pentru Răsăritul Ortodox nu înseamnă cauză, ci este legătură a unităţii în acţiunile exterioare şi în misiunile Dumnezeului Treimic în lume.
C.   Purcederea Duhului Sfânt

Sfânta Scriptură, după cum ne revelează că Tatăl Îl naşte pe Fiul, la fel ne revelează şi că Duhul Sfânt purcede din Tatăl. „Şi când va veni Mângâietorul, pe care Eu îl voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul Adevărului, Care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine” (Ioan 15, 26). Dacă naşterea Fiului nu trebuie înţeleasă omeneşte, purcederea Duhului Sfânt rămâne absolut de neînţeles pentru om. Purcederea Duhului Sfânt are loc în continuu şi atemporal, ca şi naşterea Fiului. În orice caz, în Sfânta Scriptură este foarte clar că purcederea nu se confundă cu naşterea. Pentru că, dacă s-ar întâmpla asta, ar exista în divinitate fraţi gemeni, Fiul şi Duhul Sfânt.
Nici Duhul Sfânt nu purcede din Fiul, aşa cum consideră papistaşii. Foarte clar, în pasajul la care ne-am referit, se spune că Hristos trimite pe Duhul Sfânt. Şi Îl trimite rugându-L pe Tatăl să Îl dea (Ioan 14, 16). Una este purcederea şi alta este trimiterea. Purcederea este atemporală ca existenţă ipostatică a Sfântului Duh. Trimiterea este acordarea harismelor Sfântului Duh în timp, adică după înălţarea Domnului. Când spunem că la Cincizecime a pogorât Duhul Sfânt, nu vrem să spunem că înainte nu exista, ci că acum S-a dat omului posibilitatea să îşi însuşească darurile Duhului.
În fiecare lucrare exterioară a ei, Sfânta Treime se prezintă nedespărţită şi de o fiinţă. Prezintă o acţiune şi o lucrare comune şi  interdependenţă. Fiul şi Duhul se trimit reciproc unul pe altul, după cum şi Tatăl îi trimite.
Aşa cum Hristos trimite pe Duhul, la fel şi Duhul trimite pe Hristos în lume şi la propovăduirea Lui publică. „ … Şi acum, Domnul Dumnezeu mă trimite cu Duhul Său!” (Isaia 48, 16). „Duhul Domnului este peste Mine, pentru care M-a uns să binevestesc săracilor; M-a trimis să vindec pe cei zdrobiţi cu inima; să propovăduiesc robilor dezrobirea şi celor orbi vederea; să slobozesc pe cei apăsaţi şi să vestesc anul plăcut Domnului” (Isaia 6, 1 şi Luca 4, 18-19). Duhul este Cel prin care s-a înfăptuit întruparea lui Hristos (Luca 1, 35), L-a uns solemn la botez (vezi titlul de Hristos sau Mesia), L-a condus în pustie să se nevoiască şi să se lupte cu satana (Marcu 1, 12), L-a trimis la Schimbarea la Faţă către „sfârşitul” Său, adică la jertfa şi la moartea sa (Luca 9, 31).
Şi după Cincizecime, de vreme ce este trimis de Fiul, Duhul este cel care va conduce propovăduirea despre Hristos în toată lumea şi El este cel care va preschimba pâinea şi vinul în Trupul şi Sângele lui Hristos, aşezându-L pe Hristos sacramental totdeauna în mijlocul nostru. Dacă scopul întrupării este trimiterea Duhului Sfânt în ziua Cincizecimii, scopul Cincizecimii este continuarea întrupării lui Hristos în Biserică prin sfinţirea cinstitelor daruri la Dumnezeiasca Euharistie, aşa cum ne-am referit anterior.
Să mulţumim şi să slăvim Dumnezeului Treimic, pentru că în ortodoxie s-a păstrat teologia dreaptă despre Sfânta Treime.
Ὀρθόδοξος Τύπος, 8.10.2010, p. 1, 5.
Traducere Anna Theodorou