Când ardem de dorinţa de a ne face dreptate prin cuvinte.

Undeva prin Ardeal, un părinte a fost reclamat la episcopul locului că face nu ştiu ce vrăji femeilor, ca să nu le mai bată bărbaţii lor. A venit părintele episcop la preotul respectiv şi l-a întrebat ce face de a fost reclamat. Şi preotul a răspuns: „Ce să fac, Preasfinţite, că tare mai sufereau sărmanele femei, că aproape toate au bărbaţi cam beţivi, şi cam agresivi, şi… Aşa că le dau câte o sticluţă cu apă sfinţită şi le spun: Când vine bărbatul acasă, tu să iei o gură de apă sfinţită şi să n-o înghiţi, s-o ţii în gură până adoarme. Şi aşa scăpau de ceartă şi bătaie, că nu mai puteau să deschidă gura să-şi facă dreptate… Dacă ai scăpat-o pe gât, să mai iei o gură, că altfel nu-şi face efectul; numai în gură îşi face efectul”.

Să ne imaginăm şi noi, când ardem de dorinţa de a ne face dreptate prin cuvinte, că luăm o gură din apa aceea sfinţită şi să tăcem cu rugăciune. Stau acolo aşa şi nu-mi fac dreptate, să văd ce faci Tu, Doamne, când eu nu îmi fac singură dreptate… Vom descoperi perspective de o adâncime şi o frumuseţe nebănuite pentru sărmana noastră minte captivă în conflicte fără ieşire…

Şi vom simţi bucuria lui Dumnezeu.

Monahia Siluana Vlad

Sursa: ”Apostolat în Țara Făgărașului”,  februarie 2016

Sursa aici

Despre dragoste şi desfrâu

Părinte, cum este cu inima şi cu mintea? Cine trebuie să conducă şi cine nu?

Am un prieten care a fost SPP-ist şi a fost în garda mai multor preşedinţi români. Şi l-am întrebat: Ce faceţi când preşedintele iese din traseul planificat? El mi-a răspuns că se întâmplă de multe ori aşa, nu au ce să facă, nu îl opresc, însă când se întâmplă asta, ei devin mai atenţi, îi avertizează pe toţi şi în momentul când văd un pericol – cineva scoate un obiect sau dă să arunce cu ceva –, ei sar pe preşedinte, îl iau şi îl duc unde vor ei. El nu mai are nimic de spus, nu mai este preşedinte în momentul acela.

Cam aşa este şi cu inima şi mintea: inima este preşedintele şi mintea este bodyguard-ul. Inima ne conduce, pentru că spune Mântuitorul: „în inimă este comoara noastră şi Împărăţia cerurilor acolo se sălăşluieşte” (cf. Lc. 6, 45; Lc. 17, 21). Ea conduce, ea ne conduce, ne îndrumă, ne călăuzeşte. Ea este şi motorul care ne dă râvna şi curajul de a merge mai departe. Însă mintea trebuie să fie de pază. În momentul când inima o ia razna şi este în pericol, atunci se schimbă rolurile: mintea ia conducerea şi inima trebuie să se supună. Dar nu invers! De aceea trebuie să învăţaţi să vă cercetaţi inima şi să vă cunoaşteţi inima, să-i învăţaţi raţiunile. Altminteri viaţa devine seacă şi tristă. Şi viaţa nu este tristă; viaţa este frumoasă.

„Bărbatul trebuie să fie foarte bărbat, şi femeia – foarte femeie”

De ce s-au înmulţit conflictele familiale, certurile și divorţurile? De ce ne întoarcem uneori acasă cu apăsătorul sentiment al unei obligaţii, iar celălalt nu ne vine în întâmpinare, stăpânit de o stare asemănătoare? De ce locul cel mai cald, mai primitor pentru omul dintotdeauna, căminul, devine pentru tot mai mulţi câmpul de luptă pentru întâietate și putere?… Sunt o mulţime de întrebări pe care le ridică starea familiei zilelor noastre, de al căror răspuns depinde, poate, fericirea a nenumărate familii și, desigur, a tuturor copiilor cărora acestea le-au dat viaţă.

Tema este mult prea vastă ca să poată fi tratată în numai câteva pagini, însă am încercat să punem început acestei investigaţii împreună cu Părintele Constantin Coman, un cunoscut profesor, un adevărat pedagog și, mai mult decât acestea, duhovnicul a sute de familii. Cuvântul poate că este puţin mai provocator, însă dintotdeauna adevărul i-a scandalizat pe cei alipiţi cu inima duhului lumii – dar i-a mângâiat, odihnit și vindecat pe cei care cu sinceritate Îl căutau pe El…

De ce trebuie să poarte femeia batic în biserică iar bărbatul să aibă capul descoperit:

Cand femeia intra in biserica, i se cere sa-si acopere capul. Dimpotriva, barbatului i se spune ca nu trebuie sa aiba ceva pe cap in biserica. In acest sens, Sfantul Apostol Pavel spune: „Orice barbat care se roaga sau proroceste, avand capul acoperit, necinsteste capul sau (pe Hristos), iar orice femeie care se roaga sau proroceste, cu capul neacoperit, isi necinsteste capul” (I Cor. 11, 4-5).

Basmaua sau valul cu care femeia isi acopera capul, a dat nastere la multe controverse. Si acest lucru s-a intamplat pentru ca pe de o parte nu au fost intelese cuvintele Sfantului Apostol Pavel, iar pe de alta parte, chiar fara sa cunoastem cuvintele Apostolului Pavel, vedem ca in biserica unele femei au capul acoperit, iar altele nu.

Ce să facem cu oamenii care ne dezamăgesc:

Să te dezamăgeşti până când n-o să te mai amăgeşti! Dezamăgirea e lucrarea ta. Dezamăgirea mea e lucrarea mea, nimeni nu m-ar putea amăgi dacă nu m-aş lăsa amăgită.

Şi orice dezamăgire este o faptă bună, un serviciu, să pupăm mâna celui care ne dezamăgeşte, să îl pupăm pe obraji, să-i mulţumim frumos, să-l punem şi pe acatist vreo zece ani şi să ne despărţim! Că a alege să trăieşti mai departe lângă cineva care e specializat în a te dezamăgi şi o face cu plăcere, mi se pare prea mult.

Care este sensul binecuvântării, în general, şi care este valoarea ei?

Atunci când un credincios se apropie de un preot să-i ceară binecuvântare, Domnul îl binecuvântează pe preot, iar apoi preotul, pe credincios. Astfel, preotul este transmiţătorul harului lui Dumnezeu. Se sărută, de fapt, nu mâna preotului, ci mâna Domnului. Să presupunem că vrem să primim binecuvântarea Domnului şi dorim să ştim cu exactitate dacă ne-a binecuvântat sau nu. Domnul a lăsat preoţii pe pământ şi le-a dat putere deosebită, ca harul Lui să se pogoare peste credincioşi prin ei.

PILDĂ

Un om dormea în coliba lui, când, dintr-odată, într-o noapte, coliba s-a umplut de lumină și i-a apărut Dumnezeu.
Domnul i-a cerut să facă o muncă pentru El și i-a arătat o stâncă mare din fața colibei. I-a explicat că va trebui să împingă piatra zilnic, cu toate puterile sale, ceea ce omul a și făcut.
Mulți ani a muncit din greu, de la răsăritul la apusul soarelui, împingea din toate puterile, cu umerii proptiți pe suprafața masivă și rece a stâncii de neclinitit. În fiecare noapte bărbatul se întorcea trist și istovit în coliba lui, simțind că întreaga zi a irosit-o degeaba.
Tocmai când bărbatul era mai descurajat, adversarul lui Dumnezeu (diavolul) a decis să-și facă apariția în gândurile plicitisite ale acestuia :”De atâta timp împingi piatra și ea nici nu s-a clintit”.
Așa omul a rămas cu impresia că sarcina lui este imposibil de realizat și că toată munca lui va fi un eșec.
Aceste idei l-au deprimat și descurajat pe bărbat.

Ce dobândim dacă participăm la slujba Sfântului Maslu

Este adevărat că, unui om bolnav, nu trebuie să-i facem Sfântul Maslu, deoarece moare?

Dumnezeu ne învaţă: „Precum este adevărat că Eu sunt viu, tot aşa este de adevărat că Eu nu voiesc moartea păcătosului, ci ca păcătosul să se întoarcă de la calea sa şi să fie viu“.

 

De ce ne botezăm copiii într-o societate modernă?

Pentru creștini este evident acest lucru, dar cred ca e încă mult loc de discuții pentru sceptici. Nemulțumirea mea vizavi de acest subiect vine din discuțiile pe care le-am avut cu doi prieteni, care au copilași mici, și care urmează să-și boteze copiii.

Din start vă spun că din cauza dezamăgirilor pe care le-au trăit auzind anumite fapte ale preoților au ajuns să denigreze nu doar slujitorii Bisericii ci Biserica însăși și chiar pe Dumnezeu. De la „popii sunt hoți” la „botezul e o simplă scăldare” nu este decât un pas. Mi-aduc aminte cum scria pe o invitație de botez a unor prieteni: „Vă invităm la băița sfânta a Irinei care va avea loc la biserica…”

Semnul crucii...

           Semnul crucii este cu siguranţă cel mai important gest pe care îl fac credincioşii creştini din riturile apostolice, îndeosebi ortodocşii şi catolicii.

           Semnul crucii a fost încă din timpuri străvechi, o alegere de mărturisire vizibilă a credinţei creştinilor, prin faptul că aceştia coboară asupra lor simbolul crucii pe care s-a răstignit Mântuitorul. Se pare că primul semn al crucii a fost făcut la Cina cea de Taină şi la momentul înmulţirii pâinilor, chiar de câtre Iisus Hristos care a binecuvântat bucatele făcând asupra lor semnul crucii. Cea mai veche mărturie asupra semnului crucii făcut de către creştini ne parvine de la Justin Martirul, din anul 160 după Hristos.

NU MAI MERG LA BISERICA...

Un tânăr merge la preotul paroh și îi spune:

- Părinte, eu nu mai vin niciodată la biserică.

Preotul îl întrebă:

- Ah. Poți să-mi spui care este motivul?

Tânărul îi răspunde:

- Dumnezeule! Aici văd o femeie care bârfește despre altă femeie; domnul din față nu citește bine; cei din cor se ceartă încontinuu; în timpul Liturghiei oamenii butonează telefonul mobil; fără să mai aduc în discuție și comportamentul egoist al persoanelor după ce pleacă de la biserica...

Bătrâneţea seamănă cu un cont bancar. La apusul vieţii, retragi din contul tău ceea ce ai depozitat de-a lungul vieţii! Nu uita niciodată aceste sfaturi simple și-o să ai o viață lipsită de griji

Într-o zi, un bătrânel, mic de statură şi foarte prezentabil, vădit preocupat de aspectul său exterior, a intrat într-o casă de bătrâni.

Soţia sa murise de curând, la vârsta de 70 de ani, iar el fusese nevoit să plece din casă.

După câteva ore de aşteptare în holul casei de bătrâni, el a zâmbit cu blândeţe când i s-a spus că încăperea în care urma să locuiască era pregătită.

Ce se întâmplă dacă purtăm cruciuliță la gât? Adevărul despre acest accesoriu pe care mulți aleg să-l poarte

Crucea de la gât nu este o bijuterie, chiar dacă e confecționată din metale prețioase, nici un accesoriu ori vreun obiect decorativ, ci trebuie să fie semnul credinței noastre, să se transforme într-un prilej de mărturisire autentică a lui Hristos.

”Omul iubeşte păcatul”

Omul iubeşte păcatul. Nicidecum nu doreşte să se întoarcă cu faţa la adevăr să-l cunoască pe adevăratul Dumnezeu. Nu o singură dată, ne-am convins şi din experienţa proprie şi din adevărul biblic şi din moştenirea Sfinţilor Părinţi.

Ţi-ai izgonit soţia şi ţi-ai luat pe alta cu care trăieşti necununat? Toată lumea te judecă pentru aceasta? Statul se ridică cu legile sale asupra ta? Nu mai poţi suporta judecata celor din jur?

CE ESTE VIAȚA DUHOVNICEASCĂ....

Viaţa duhovnicească este viaţa adevărată. Tot restul e materie. Materie este şi trupul nostru; pământ luat din pământ. Pământ, apă, foc şi aer – din aceste patru materii este construit trupul omenesc. El este construit în chip atât de iscusit şi de minunat, că nu se poate arăta nici descrie – şi totuşi, trupul este în sine un lucru, nu este viaţă; este vehicul, nu este călător; este colivie, nu este pasăre. Ce este, atunci, viaţa?

Finicul făcător de minuni al Sfântului Sava

După aducerea moaştelor Sfântului Sava în lavra sa, sfântul a lăsat un finic din curtea mănăstirii ca „leac” pentru femeile care nu reuşesc să rămână însărcinate.

Finicul făcător de minuni l-a sădit însuşi Sfântul Sava în Lavra sa. Cu mai mulţi ani înainte de venirea sfântului în Palestina, acest copac al sfântului s-a uscat, astfel încât şi călugării şi femeile s-au întristat. Sfântul i-a spus în vis unui călugăr să nu scoată finicul din curtea mănăstirii, întrucât el va înverzi din nou cu puţin înainte de venirea lui acasă. Astfel, la venirea sfântului în mănăstire, finicul era din nou verde. Iar de atunci continuă să săvârşească nenumărate minuni, în special în familiile evlavioase ce nu pot avea copii.

„Sărbătoarea Sfântului Valentin” – un atac păgân la sfinţenie şi dragoste curată

Sub masca cinstirii unui sfânt legendar din sec. III, care chipurile binecuvânta pe ascuns căsătoriile tinerilor, în fiecare an, la 14 februarie, îndrăgostiţii din întreaga lume cad pradă manipulării comerciale a perverşilor lumii acesteia, care nu ştiu ce „sărbători” să mai inventeze pentru a câştiga din tot ce se poate (flori, restaurante, hoteluri, călătorii, diverse cadouri, concerte, cluburi de noapte, reclame etc.). În fiecare lună trebuie să existe câte o „sărbătoare” pentru a câştiga cât mai mulţi bani şi, dacă e posibil, din nimic, pentru că „scopul scuză mijloacele”.

Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-mă!

L-am rugat, într-o zi, să-mi sugereze o modalitate de rugăciune şi, dacă era posibil, să-mi destăinuie propriul lui mod de a se ruga. Răspunsul a venit prompt şi deplin:

Nejudecarea are urmări miraculoase

Nejudecarea are urmări miraculoase asupra păcătosului. Ea are atâta putere încât chiar cred că acele cuvinte: oricâte veți dezlega pe pământ vor fi dezlegate și în ceruri, nu se referă doar la preoția sacramentală, ci și la tot omul sfințit de Duhul Sfânt.

Cum spun sfinţii că se înving patimile

În literatura patristică ni se relatează, cu bogăţie de amănunte, formele diferite de manifestare a omului căzut, de la ascultarea de Creator, la robirea faţă de creatură. Sfinţii Părinţi au transpus ei înşişi mai întâi în viaţă sfaturile lor şi aşa au vorbit şi au scris despre acest război nevăzut, ca unii care au trecut prin el, câştigându-l. S-au îmbogăţit în virtute, s-au iluminat şi au atins desăvârşirea şi aşa ne învaţă cum să ne curăţim, iluminăm şi desăvârşim.