Despre dragoste şi desfrâu

Părinte, cum este cu inima şi cu mintea? Cine trebuie să conducă şi cine nu?

Am un prieten care a fost SPP-ist şi a fost în garda mai multor preşedinţi români. Şi l-am întrebat: Ce faceţi când preşedintele iese din traseul planificat? El mi-a răspuns că se întâmplă de multe ori aşa, nu au ce să facă, nu îl opresc, însă când se întâmplă asta, ei devin mai atenţi, îi avertizează pe toţi şi în momentul când văd un pericol – cineva scoate un obiect sau dă să arunce cu ceva –, ei sar pe preşedinte, îl iau şi îl duc unde vor ei. El nu mai are nimic de spus, nu mai este preşedinte în momentul acela.

Cam aşa este şi cu inima şi mintea: inima este preşedintele şi mintea este bodyguard-ul. Inima ne conduce, pentru că spune Mântuitorul: „în inimă este comoara noastră şi Împărăţia cerurilor acolo se sălăşluieşte” (cf. Lc. 6, 45; Lc. 17, 21). Ea conduce, ea ne conduce, ne îndrumă, ne călăuzeşte. Ea este şi motorul care ne dă râvna şi curajul de a merge mai departe. Însă mintea trebuie să fie de pază. În momentul când inima o ia razna şi este în pericol, atunci se schimbă rolurile: mintea ia conducerea şi inima trebuie să se supună. Dar nu invers! De aceea trebuie să învăţaţi să vă cercetaţi inima şi să vă cunoaşteţi inima, să-i învăţaţi raţiunile. Altminteri viaţa devine seacă şi tristă. Şi viaţa nu este tristă; viaţa este frumoasă.

Episcopii ortodocși din SUA sunt îngrijorați că luarea vieții nevinovate prin avort a devenit o normă de cultură acceptabilă

„Recunoscând că există cazuri medicale rare, dar grave, în care mama și copilul pot necesita acțiuni extraordinare, Adunarea Episcopilor este profund îngrijorată că luarea vieții nevinovate prin avort a devenit o normă de cultură acceptabilă”.

Adunarea Episcopilor Ortodocși Canonici din Statele Unite ale Americii a publicat joi o declarație în care își exprimă îngrijorarea față de avort afirmând „sfințenia vieții bazată pe convingerea fermă că viața începe din momentul concepției”.

Începând de la Anul Nou, grija creştinului trebuie să fie alta decât petrecerile şi chefurile

Începând de la Anul Nou, grija creştinului trebuie să fie alta decât petrecerile şi chefurile. Cel mai mare lucru este să ne înnoim viaţa, să luăm aminte, cu fiecare an nou să lăsăm câte un păcat care ne stăpâneşte cine ştie de când şi să punem în locul lui o virtute. Să iertăm greşelile celor ce ne-au supărat, să-i iertăm pe toţi, să începem Anul Nou cu inima curată şi cu credinţă în Dumnezeu. Să nu începem la crâşmă cu beţie, cu fluiere, cu câte şi mai câte petreceri. Că dacă începi bine din ziua întâi, fiindcă ziua bună se arată de dimineaţă, aşa o să-ţi meargă tot timpul! Du-te prin sate acum, în noaptea aceasta. Este iadul pe faţa pământului! Iată cum ştiu oamenii să mulţumească lui Dumnezeu că le-a mai dat un an de viaţă.

PILDĂ

Un om dormea în coliba lui, când, dintr-odată, într-o noapte, coliba s-a umplut de lumină și i-a apărut Dumnezeu.
Domnul i-a cerut să facă o muncă pentru El și i-a arătat o stâncă mare din fața colibei. I-a explicat că va trebui să împingă piatra zilnic, cu toate puterile sale, ceea ce omul a și făcut.
Mulți ani a muncit din greu, de la răsăritul la apusul soarelui, împingea din toate puterile, cu umerii proptiți pe suprafața masivă și rece a stâncii de neclinitit. În fiecare noapte bărbatul se întorcea trist și istovit în coliba lui, simțind că întreaga zi a irosit-o degeaba.
Tocmai când bărbatul era mai descurajat, adversarul lui Dumnezeu (diavolul) a decis să-și facă apariția în gândurile plicitisite ale acestuia :”De atâta timp împingi piatra și ea nici nu s-a clintit”.
Așa omul a rămas cu impresia că sarcina lui este imposibil de realizat și că toată munca lui va fi un eșec.
Aceste idei l-au deprimat și descurajat pe bărbat.

NU MAI MERG LA BISERICA...

Un tânăr merge la preotul paroh și îi spune:

- Părinte, eu nu mai vin niciodată la biserică.

Preotul îl întrebă:

- Ah. Poți să-mi spui care este motivul?

Tânărul îi răspunde:

- Dumnezeule! Aici văd o femeie care bârfește despre altă femeie; domnul din față nu citește bine; cei din cor se ceartă încontinuu; în timpul Liturghiei oamenii butonează telefonul mobil; fără să mai aduc în discuție și comportamentul egoist al persoanelor după ce pleacă de la biserica...

"Dumnezeu vs. Știința"

Într-o sală de clasă a unui colegiu, un profesor ține cursul de filozofie.

- Să vă explic care e conflictul între știință și religie. Profesorul ateu face o pauză și apoi îi cere unuia dintre noii săi studenți să se ridice în

picioare

- Ești creștin, nu-i așa, fiule?

- Da dle, spune studentul

- Deci crezi în Dumnezeu?

- Cu siguranță.

- Dumnezeu e bun?

- Desigur, Dumnezeu e bun.

- E Dumnezeu atotputernic? Poate El să facă orice?

- Da.

- Tu ești bun sau rău?

- Biblia spune că sunt rău.

Profesorul zâmbește cunoscător. Aha! Biblia! Se gândește puțin.   

Vârsta Bisericii de pe Sfântul Mormânt al lui Iisus Hristos a fost dezvăluită. Vezi cum a fost spulberată îndoiala semănată de ateism…

La nouă luni după restaurarea Sfântului Mormânt din Ierusalim, rezultatele primelor studii demonstrează că sanctuarul ridicat deasupra acestuia datează din timpul domniei împăratului sfânt Constantin.

Eventualele îndoieli care mai planau asupra Mormântului al lui Hristos, situat în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, au dispărut, chiar dacă ateismul încearcă din răsputeri să nege și să șteargă mărturiile privind evoluția Creștinismului, pe care tradiția le-a păstrat de-a lungul istoriei omenirii. Conform tradiției creștine, este vorba despre locul înmormântării lui Iisus din Nazaret, Răstignit în primul secol, la ordinul romanilor, și Înviat trei zile mai târziu.

Bețivul care era de fapt sfânt

Nu suporta să îl vadă lângă el pe acel om cu haine zdrențuite, murdar și pe deasupra și băut. Nu-i suporta prezența și neîndemânarea. Ajunsese așa din cauza necazurilor prin care trecuse de-a lungul vieții. În zilele când era lucid, se retrăgea undeva în pădure, încât nimeni nu-l mai putea găsi și revenea singur în sat abia după câteva zile.

Viaţa Sfântului Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul de Mira Lichiei

   Pe făcătorul cel mare de minuni, ajutătorul cel grabnic şi mijlocitorul cel prea ales către Dumnezeu, pe arhiereul lui Hristos, Nicolae, l-au odrăslit părţile Lichiei, în cetatea ce se numeşte Pătară, din părinţi cinstiţi şi de bun neam, dreptcredincioşi şi bogaţi. Tatăl său se chema Teofan, iar mama sa Nona. Această binecuvântată pereche, petrecând cu bună credinţă în însoţirea cea legiuită şi împodobindu-se cu obiceiul cel bun, pentru viaţa lor cea plăcută lui Dumnezeu şi pentru multele milostenii şi faceri de bine mari, s-au învrednicit a odrăsli această odraslă sfântă - singuri ei fiind rădăcină sfântă - şi s-a făcut cum zice psalmistul : Ca un pom răsădit lângă izvoarele apelor, care şi-a dat rodul său la vremea sa. Deci, născând pe acest dumnezeiesc prunc, l-a numit Nicolae, care se tâlcuieşte "biruitor de popor"; şi cu adevărat s-a arătat biruitor al răutăţii, aşa binevoind Dumnezeu spre folosul de obşte al lumii.

„Sărbătoarea Sfântului Valentin” – un atac păgân la sfinţenie şi dragoste curată

Sub masca cinstirii unui sfânt legendar din sec. III, care chipurile binecuvânta pe ascuns căsătoriile tinerilor, în fiecare an, la 14 februarie, îndrăgostiţii din întreaga lume cad pradă manipulării comerciale a perverşilor lumii acesteia, care nu ştiu ce „sărbători” să mai inventeze pentru a câştiga din tot ce se poate (flori, restaurante, hoteluri, călătorii, diverse cadouri, concerte, cluburi de noapte, reclame etc.). În fiecare lună trebuie să existe câte o „sărbătoare” pentru a câştiga cât mai mulţi bani şi, dacă e posibil, din nimic, pentru că „scopul scuză mijloacele”.

Cum spun sfinţii că se înving patimile

În literatura patristică ni se relatează, cu bogăţie de amănunte, formele diferite de manifestare a omului căzut, de la ascultarea de Creator, la robirea faţă de creatură. Sfinţii Părinţi au transpus ei înşişi mai întâi în viaţă sfaturile lor şi aşa au vorbit şi au scris despre acest război nevăzut, ca unii care au trecut prin el, câştigându-l. S-au îmbogăţit în virtute, s-au iluminat şi au atins desăvârşirea şi aşa ne învaţă cum să ne curăţim, iluminăm şi desăvârşim.

Să fim deasupra răutăţii prin bunătate, prin compătimire, prin iubire…

Ne spune Domnul: „Vreţi pace? Vreţi sporire în cele duhovniceşti? Vreţi să fiu alături de voi? Vreţi unitate, compătimire, fraternitate? Vreţi bunuri duhovniceşti şi materiale? Nu urmaţi exemplul rău al celuilalt! Faceţi voi binele! Dacă vreţi să aveţi binecuvântările Mele din belşug, faceţi bine, în locul răului primit!”. Posibil să fie puţin mai greu, dar acest lucru va avea un puternic ecou în ceruri. Într-adevăr, este greu, dar nu şi imposibil. 

La început n-a existat decât Adam şi Eva …cum s-au înmulţit oamenii?

– Din moment ce la început n-a existat decât Adam şi Eva, deci o singură pereche de oameni, cum s-au înmulţit oamenii?

– Dragă, chestiunea aceasta este o chestiune pe care-o pun mulţi. Să ştiţi însă că Biblia nu explică nişte lucruri, pentru că nu-i o carte ştiinţifică. Ceea ce vrea Biblia să spună este doar acest lucru, că există o rânduială a lui Dumnezeu şi că lucrurile s-au desfăşurat într-o anumită perspectivă, voită de Dumnezeu.

Boala este lucru al înţelepciunii Dumnezeieşti

Milostivirea lui Dumnezeu fie cu dumneavoastră! Dacă totul e de la Domnul, şi boala dumneavoastră este tot de la El. Dacă tot ce este de la Dom­nul e spre mai bine, înseamnă că şi boa­la dumneavoastră.

Boala v-a împiedicat să mergeţi la Moscova. Asta înseamnă că pentru dum­neavoastră este mai bine să nu mergeţi acum la Moscova.

Este nevoie să existe pace înlăuntrul omului

Astăzi, toate s-au întors cu susu-n jos. Neamul omenesc s-a transformat. Omul a ajuns să aibă probleme și cu somnul. Sunt mulți cei care nu pot dormi și iau medicamente pentru a putea dormi puțin! Este nevoie să existe pace înlăuntrul omului pentru ca somnul să vină.

A mângâia pe cel în durere

Uneori problemele celor de lângă noi nu își găsesc ușor rezolvarea și asta ne face să ne simțim agasați de aceleași văicăreli. Începem imediat a judeca pe cel în necaz că nu a făcut suficient pentru a ieși din situație, că nu are destulă voință, credință etc. Îi spunem verde în față “mai scutește-mă, m-am săturat să mă tot bați la cap!”. Ce ar fi să ne gândim o clipă dacă nu apărem și noi la fel în fața lui Dumnezeu?

Sunt ortodox pentru că Dumnezeu m-a învățat să fiu

Merg prea departe spunând asta? La prima vedere poate.. Însă de-a lungul vieții am avut experiențe care m-au marcat, schimbat și, eventual, călăuzit spre punctul de pornire. Am crescut ortodox, prin asta vorbind de acel ortodoxism ”pasiv” care ne caracterizează pe mulți în România. A fi botezat ortodox, a merge la biserica uneori, a pretinde că există o relație cu Dumnezeu, a-I mulțumi câteodată pentru anumite lucruri, din decentă creștină și nu din SUFLET.

Peştera Sfântului Ioan Scărarul de pe Muntele Sinai

Sfântul Ioan s-a născut în veacul al VI-lea, la vârstă de 16 ani, a intrat în Mănăstirea Sfânta Ecaterina.

În primii ani de vieţuire în mănăstire a fost ucenicul cuviosului Martirie, cel care l-a şi tuns în călugărie pe când avea 20 de ani. Sfântul Ioan avea să petreacă alături de stareţul său timp de 19 ani, vreme în care a învăţat să lupte cu patimile, să se roage cu luare aminte şi, mai ales, să asculte desăvârşit pentru a-şi smeri sufletul.

La moartea cuviosului Martirie, Sfântul Ioan s-a retras în pustiul Sinaiului, la o distanţă de 8 kilometri de mănăstire. Aici a petrecut neclintit în posturi şi rugăciuni timp de 40 de ani.

Către sfârşitul vieţii a fost ales stareţ al mănăstirii. În timp ce îndeplinea funcţia de egumen, însuşi Papa Grigorie cel Mare i-a trimis un pomelnic şi o sumă de bani pentru a fi pomenit la rugăciune şi a contribui la bolniţa sfintei aşezări. Nu după mult timp s-a retras în vechea sa peşteră.

În această perioadă de apogeu a vieţii sale duhovniceşti, la rugămintea egumenului mănăstirii din Raith, Sfântul Ioan a alcătuit celebra scriere Scara.

După o viaţă de nevoinţă şi rugăciune, înconjurat de ucenicii săi iubiţi, Sfântul Ioan s-a stins în Sinai, pe la mijlocul veacului al VII-lea. Biserica i-a rânduit prăznuirea pe  30 martie - ziua morţii şi i-a dedicat şi Duminica a IV-a a Postului Mare.

În apropierea peşterii, pe locul numit Wadi Et-Tlah, în secolul al XX-lea, a fost ridicat un mic aşezământ monahal ce aparţine de Mănăstirea Sfânta Ecaterina.

Sursa aici

Îngerul păzitor al Bisericii

Odată un preot mi-a povestit următoarele: Într-o zi a mers pe înserate la Biserică pentru că uitase ceva şi trebuia neapărat să aducă acasă. A deschis şi a întrat pe întuneric. Deodată, prin uşile împărăteşti, pe care le uitase deschise (nu trase dvera) a văzut un înger strălucitor cu o sabie de foc în mînă stând lângă Sfânta Masă. S-a înspăimântat atât de tare, încât a luat-o la fugă. Ajungând la pronaos (biserica era mare) o voce i-a spus:”stai”! şi a împietrit.

Niciodată nu judeca pe nimeni!

Un doctor intrase grăbit în spital, după ce i se telefonase pentru o intervenţie chirurgicală urgentă. El a răspuns apelului cât mai curând posibil, şi-a schimbat hainele şi a mers direct la blocul de operaţie. L-a găsit pe tatăl băiatului plimbându-se pe coridor, aşteptând medicul. Văzându-l, tatăl a strigat: - De ce v-a luat aşa mult timp să veniţi? Nu ştiţi că viaţa fiului meu este în pericol? Nu aveţi simţul responsabilităţii? Medicul a zâmbit şi a spus: