sâmbătă, 10 martie 2012

Sfântul Grigorie Palama – îndrumător spre lumina cea necreată

„Pe păstorul Tesalonicului cel preavrednic şi pe luminătorul Bisericii cel prealuminat să-l lăudăm în cântări dumnezeieşti; căci s-a arătat lăcaş al luminii celei neapuse şi dăruieşte luminare şi har îmbelşugat tuturor celor ce strigă: Bucură-te, părinte Grigorie!“

Sfântul Grigorie, „gura ortodocşilor“

Darul deosebirii şi precizării teologice a făcut din păstorul Tesalonicului imaginea şi modelul teologului adevărat. Vederea luminii nezidite, experienţa nemijlocită a harului dumnezeiesc, intrarea în vistieria realităţilor celor mai presus de fire, unirea personală cu Dumnezeul Cel în Treime sunt fapte care grăiesc de la sine despre mărturia pe care Sfântul Grigorie Palama
în special şi isihasmul în general o dau lumii. Mărturia aceasta a fost roditoare atât pentru secolul al XIV-lea, dar poate fi cu atât mai roditoare pentru fiecare perioadă în care omul, creatură asemenea Creatorului, se apropie cu dorire de cele mai presus de stricăciune. Sfântul Grigorie Palama este „chip al înfrânării“ care a glăsuit cum nu se poate mai bine cuvintele Apostolului Pavel: „Ce parte are cel necredincios cu cel credincios? Căci voi sunteţi templu al lui Dumnezeu precum Dumnezeu a zis: Voi locui în ei şi voi umbla şi Eu voi fi Dumnezeul lor şi ei vor fi poporul Meu“ (II Cor. 6, 15). Unirea cu Mântuitorul în taină, prin rugăciunea minţii, îi dăruieşte sfântului atât darul de a se umple el însuşi de lumina cea dumnezeiască, dar şi posibilitatea de a-i lumina pe alţii. Trecerea, încă din această viaţă, dincolo de hotarele stricăciunii, zădărnicirea învăţăturii celei rele, înfăţişarea dogmelor celor drepte ale Ortodoxiei vor face ca întreaga Biserică să îl prăznuiască în a doua duminică a Postului Mare.

Vederea luminii nezidite şi participarea la aceasta i-au dăruit Sfântului Grigorie tot mai mult îndrăzneala de a deveni „gură a ortodocşilor şi trâmbiţă cu dumnezeiesc glas a învăţăturilor celor sfinte“. Ar fi foarte potrivit să considerăm nu doar activitatea sa omiletică, care s-a concentrat mai mult în perioada cât a fost ierarh, ci întreaga sa viaţă drept una destinată propovăduirii celei adevărate: toată viaţa sfântului a fost o predică vie, o mărturie nestinsă a experienţei, dincolo de consideraţiile pe care le-ar putea face cineva sprijinindu-se pe împărţiri arbitrare care iau în calcul metode şi artificii retorice, dincolo de modele de predică sau exegeză mai mult sau mai puţin calculate. Ce predică poate fi mai adevărată decât cea care răsună de cuvintele harului: teologhisirea că fiinţa lui Dumnezeu este de neîmpărtăşit, dar lucrarea Lui se împărtăşeşte, zugrăvirea în cuvinte a slavei şi frumuseţii şi strălucirii luminii nezidite cu care sfântul însuşi s-a hrănit, lumina Taborului, bucuria Duhului, strălucirea nematerialnică...

Teologia izvorâtă din experienţă

Acuzele îndreptate de multe ori împotriva sfântului că a replicat lui Varlaam şi celor asemenea lui cu aceleaşi arme silogistice folosite de aceştia şi că a avut acelaşi discurs ca şi ei, însă în alţi termeni, nu sunt valabile atâta timp cât sfântul recunoaşte el însuşi că teologia trebuie să răspundă provocărilor vremii sale de o manieră realistă şi conformă acestor provocări. Nu trebuie însă uitat că niciodată, chiar dacă a folosit şi armele cugetării filosofice a timpului său, Sfântul Grigorie Palama nu a rupt silogismul de teologie şi de experienţă. De aici vine forţa sa: teologia izvorăşte din experienţă. Este ceea ce spunea şi Sfântul Siluan Atonitul, câteva secole mai târziu: „Oricât am învăţa, este cu neputinţă să cunoaştem pe Domnul dacă nu vom vieţui după poruncile Lui, pentru că nu prin ştiinţă, ci prin Duhul Sfânt Se face cunoscut Domnul. Mulţi savanţi şi filosofi au ajuns la credinţa că Dumnezeu există, dar nu L-au cunoscut pe Dumnezeu. Şi noi, monahii, învăţăm ziua şi noaptea Legea Domnului, dar nu toţi ajung să-L cunoască, chiar dacă cred în El. A crede că Dumnezeu există este un lucru, dar a-L cunoaşte pe Dumnezeu este altceva... Iată o taină: există suflete care au cunoscut pe Domnul; există suflete care nu L-au cunoscut dar cred în El; şi în sfârşit, oameni care nu numai că n-au cunoscut pe Dumnezeu, dar care nici măcar nu cred în El, şi printre aceştia din urmă există mulţi oameni învăţaţi“. Chiar dacă Sfântul Grigorie a replicat adesea în formule silogistice similare celor utilizate de cei ce contestau posibilitatea unirii nemijlocite cu Dumnezeu, a făcut acest lucru pentru a da un răspuns pe măsura provocării. Miezul problemei este însă altul: silogismul adevăratului teolog se adapă din frumuseţea înţelepciunii lui Dumnezeu. Pentru omul prea ancorat în logica lumii acesteia, e greu de înţeles cum ştiinţa cea din afară poate fi folosită, dar mai ales depăşită prin apelul la vistieria luminii nematerialnice, relaţia personală cu Hristos. Să nu uităm nici faptul că Acatistul Sfântului ne spune: „Toată ştiinţa cea din afară ai dobândit Preafericite, ca un cunoscător şi preaînţelept; dar te-ai arătat mai apoi înfocat iubitor al frumuseţii lui Dumnezeu Grigorie, înţelepţind prin dumnezeieştile tale cuvinte pe cei ce cu evlavie te laudă pe tine“.

Schimbarea simţurilor şi a minţii

Ce predică mai vie putem găsi decât îndemnul pe care-l luăm din viaţa sfântului : trimiterea la tot pasul la dimensiunea experimentală a teologiei? Nici exegezele Sfântului Grigorie Palama, nici cuvântările rostite la sărbătorile sfinţilor, nici omiliile alcătuite la ocazii speciale nu se îndepărtează de acest element capital. Schimbarea firii omeneşti şi prefacerea omului şi implicit a celui ce teologhiseşte se lucrează în întâlnirea lor cu Hristos, la nivelul dintre creat şi necreat. Este vorba despre o experienţă reală şi tainică care ne ajută pe toţi să înţelegem cum pogorârea lui Dumnezeu înseamnă întâlnirea dintre creat şi necreat. În acest fel, creatura dobândeşte însuşiri dumnezeieşti, după har, şi astfel omul devine un autentic ermineut şi teolog şi descoperă taina mântuirii şi noua realitate a Împărăţiei lui Dumnezeu. Nu este vorba despre o stare magică sau despre o ieşire în afara simţurilor şi a minţii, ci despre schimbarea în chip dumnezeiesc a simţurilor şi a minţii. Astfel, omul va reuşi, conform cu cuvintele lui Hristos, să „vadă Împărăţia lui Dumnezeu venind întru putere multă“.

Prăznuirea Sfântului în a doua duminică a Postului Mare trebuie să fie mărturie a celor spuse mai sus. Îl prăznuim pe Sfântul Grigorie Palama ca pe cel ce „lumină a strălucit, părtaş fiind de lumina întreitului Soare“ şi ne rugăm lui astfel: „Şi pe noi îndreptează-ne, sfinte, la lumina poruncilor Domnului, ca unul ce te-ai arătat vestitorul lucrărilor harului“. (realizat de Pr. Roger Coresciuc, „Ziarul Lumina”, Sâmbătă, 27 februarie 2010)

Sursa:http://www.basilica.ro

Niciun comentariu: