"Eu recomand o stare de veselie interioară"

O stare de veselie, de prezenţă permanentă

Ce le recomandaţi în primul rând creştinilor care doresc să sporească în viaţa duhovnicească?

Eu recomand o stare de veselie interioară, lăuntrică, din inimă, o stare ce înseamnă rugăciune neîncetată. O stare de veselie adevărată, degajată de problemele vieţii, de problemele cărărilor vieţii, ale unuia şi ale altuia. O stare de veselie, cu orice chip. Dacă-i întristare, se clocesc ouăle diavolului. Este o stare de absenţă, de întunecare. Dacă un om nu moare de pe poziţia de trăire, de înălţare, de steag, toată creaţia suferă. Noi trăim într-o mare unitate, toată creaţia lui Dumnezeu este o unitate. Daca ne despărţim de marea unitate, suntem pe poziţie de anulare, de auto anulare. Deci, recomand o poziţie de trăire.

Predică la Duminica a V-a a Sfîntului şi Marelui Post ( a Sfintei Maria Egipteanca )

Despre slava deşartă şi mînie

Ce voiţi să vă fac? Iar ei I-au zis: Dă-ne nouă să şedem unul de-a dreapta Ta şi altul de-a stînga Ta,
întru slava Ta (Marcu 10, 36-37)

Iubiţi credincioşi,

Dacă aţi ascultat cu atenţie şi evlavie citirea Sfintei Evanghelii de azi, pe lîngă alte sfinte învăţături care izvorăsc din cuvintele Mîntuitorului, aţi auzit şi de cererea celor doi Apostoli, Iacob şi Ioan, fiii lui Zevedeu. Iată ce au cerut: Învăţătorule, voim să ne faci ceea ce vom cere de la Tine. Iar El le-a zis: Ce voiţi să vă fac? Iar ei au zis: Dă-ne nouă să şedem unul de-a dreapta Ta, şi altul de-a stînga Ta întru slava Ta (Marcu 10, 35-37).

Viaţa Cuviosului Părintelui nostru Ioan Scărarul (30 martie)

Care patrie şi cetate a odrăslit şi a crescut pe acest viteaz nevoitor, Ioan Cuviosul, mai înainte de pustniceştile lui nevoinţe, cu siguranţă nu pot spune - zice Daniil monahul, scriitorul vieţii acestuia. Care loc îl are acum pe acest dumnezeiesc şi minunat bărbat şi cu ce dulceţi de hrană fără de moarte îl hrăneşte, este adeverit, că într-acea patrie se află el acum, pentru care Sfîntul Pavel, privighetoarea cea minunat glăsuitoare, a strigat: "Petrecerea noastră este în ceruri", unde cu nematerialnică simţire, cu negrăită dulceaţă săturîndu-se de necheltuitele bunătăţi,

JUDECAREA APROAPELUI, OSÂNDIREA, PUNE CAPĂT VIEŢII DUHOVNICEŞTI

Judecarea aproapelui e văzută de unii ca ceva nevinovat din punct de vedere duhovnicesc, de alţii ca ceva folositor şi de alţii chiar ca o virtute. Acest păcat a reuşit să câştige mult adepţi deoarece se arată în chipul virtuţii. În realitate el are urmări dezastruoase. Perseverenţa în el zădărniceşte mântuirea sufletului. Dintre cele mai grele păcate, osândirea este cea mai răspândită printre oameni. Îmbrăcaţi în mantia iubitorilor de dreptate, aproape fiecare dintre noi ne-am însuşit dreptul acesta duşmănos de a ponegri pe alţii şi de a găsi tuturor defecte. Oare cum se va mântui omul care în fiecare zi osândeşte pe fraţii săi, pentru care Hristos a fost răstignit pe cruce ? Nu prin răutatea osândirii aproapelui putem să îndreptăm greşelile lui.

A fi ortodox într-o lume ostilă

În societatea pluralistă în care trăim există mulţi creştini ortodocşi care îşi împărtăşesc viaţa cu unii membri ai familiei care nu sunt de aceeaşi credinţă. Uneori, aceste persoane nici măcar nu împărtăşesc valorile creştine, astfel încât lupta de a păstra adevăratele tradiţii şi practici ortodoxe se dovedeşte a fi foarte dificilă. În special perioada Postului Mare poate fi deosebit de grea atunci când întreaga familie consumă carne, ouă şi lactate, în timp ce membrul ortodox al familiei doreşte să postească.

Despre necazuri, ascultare si osandire - Staretul Efrem Athonitul

Despre necazuri

Când aveţi un necaz, o ispită, o supărare sufletească, economică, trupească, fie că-i boală, fie ispită sau orice alt rău, îngenuncheaţi şi rugaţi-vă să se facă voia lui Dumnezeu şi nu a voastră… Domnul, Care a îngăduit ispita, îi dă totodată omului şi mijlocul prin care să o depăşească.

În orice ispită am cădea, dacă nu îngenunchem, dacă nu ridicăm mâinile şi nu vărsăm lacrimi de implorare, ispita nu se îndepărtează… Ajutorul îl vom lua de la Hristos numai prin rugăciune.

Iubirea nebună a lui Dumnezeu şi misterul tăcerii Sale

1. REALITATEA ATEISMULUI

Suferinţa nevinovaţilor constituie un dosar împovărat în care tăcerea lui Dumnezeu şi lipsa intervenţiei sale devin proba unui eşec. În piesa lui Sartre, Goetz strigă: “Oare mă auzi, Dumnezeule surd”? Iar dacă Dumnezeu tace, cum va putea omul să-L asculte? Şi oare tăcerea lui Dumnezeu în istorie nu e semnul că El este absent, sau poate chiar inexistent? Toate “făgăduinţele neîmplinite” vorbesc despre ineficacitatea existenţială a religiei.

Viaţa Cuvioasei Maicii noastre Maria Egipteanca (1 aprilie)

(Scrisă de preasfinţitul Sofronie, patriarhul Ierusalimului)

Taina împărătească bine este a o păzi, iar lucrurile lui Dumnezeu este cuviincios şi slăvit a le descoperi şi a le propovădui. Pentru că a nu păzi tainele împărăteşti, este lucru de frică şi de pierzare; iar lucrurile lui Dumnezeu cele preaslăvite a le tăcea este mare pagubă pentru suflet. De aceea şi eu - zice Sfîntul Sofronie - sînt cuprins de frică, ca pe cele dumnezeieşti să le ascund în tăcere, aducîndu-mi aminte de primejdia cea îngrozitoare a slugii celei leneşe, care, luînd de la Domnul talantul, l-a îngropat în pămînt, şi pe cel dat pentru lucru l-a ascuns, nelucrîndu-l.

Neatenţia, invidia, nemulţumirea- trei grave patimi sufleteşti

Neatenţia, invidia, nemulţumirea. Ce părere aveţi despte aceste calitaţi, dar mai corect ar fi - patimi suflteşti ? Şi mai am o întrebare : poate fi fericit omul chinuit de invidie, neatenţie, nemulţumire? Desigur că pot exista păreri diferite, dar totuşi cred că fericirea unui asemenea om nu e prea posibilă.

Invidia îl va îndemna privirea acestului om într-un timp şi loc unde îi va fi mai bine, fiincă el nu este acolo.

Neatenţia îi va acoperi din imaginiea percepută multe evenimente şi lucruri minunate şi extraordinare. Nemulţumirea îl va face să provoace suferinţe şi altora, nefiind în stare să aprecieze mângâierea şi dragostea primită.

2 Aprilie – Sărbătoarea soției păstorului și a păstorului in Biserici

“Cei ce se ostenesc să poată face lucrul cu bucurie și nu suspinând căci așa ceva nu v-ar fi de nici un folos” (Evrei 13:17)

Data de 2 aprilie 2012 este ziua în care sărbătorim, cinstim și onorăm pe soția păstorului și pe păstor. Fiecare din nou suntem chemați să ne purtăm în așa fel încât cei ce se ostenesc printre noi să nu facă lucrul suspinând ci atitudinea noastră să aducă bucurie în slujirea lor. Dumnezeu ne-a chemat pe fiecare din noi să ne supunem unii altora și, în epistola către Evrei suntem îndemnați să ascultăm de mai marii noștri, să le fim supuși căci ei priveghează asupra sufletelor noastre. Aceștia sunt răspunzători înaintea lui Dumnezeu și vor da socoteală de lucrarea care o fac. Noi suntem chemați să ascultăm ca ei să poată face acest lucru cu bucurie și aceasta ne va fi nouă de folos.

Cuvînt la Buna Vestire a Preasfintei Stăpînei noastre, de Dumnezeu Născătoarei şi Pururea Fecioarei Maria (25 martie)

(Adunată din dumnezeiasca Scriptură şi de la Sfinţii Părinţi, cum şi după istoricii vrednici de credinţă)

Cînd s-a împlinit şi s-a apropiat vremea izbăvirii neamului omenesc, care avea să fie prin întruparea Fiului lui Dumnezeu, era trebuinţă în tot chipul, să se afle o fecioară curată, fără prihană şi sfîntă, fecioară care ar fi vrednică să întrupeze pe Hristos Dumnezeu, Cel fără de trup, şi să slujească taina mîntuirii noastre. Deci, s-a aflat o Fecioară mai curată decît curăţia, mai fără de prihană decît toată zidirea cea gîndită, mai sfîntă decît toată sfinţenia, Preacurata şi Preabinecuvîntata Fecioară Maria, odrasla rădăcinii celei sterpe a Sfinţilor şi drepţilor,

Aducere aminte despre minunea ce s-a făcut în Mănăstirea Pecersca (24 martie)

În cetatea Kievului erau doi bărbaţi slăviţi prieteni între ei, Ioan şi Serghie. Aceştia, venind în biserica cea de Dumnezeu împodobită a Pecerscăi, au văzut o lumină mai luminoasă decît a soarelui la icoana cea făcătoare de minuni a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi înaintea ei au primit duhovniceasca frăţime. Iar după mulţi ani Ioan s-a îmbolnăvit de moarte şi, lăsîndu-şi pe fiul său Zaharia, care era numai de cinci ani, a chemat pe fericitul Nicon, egumenul Pecerscăi.

Nu risipiţi timpul, folosiţi-l pentru mântuire!

– credinţa văzută prin ochii Reghinei Berende, o femeie trecută prin multe necazuri

„Ce va fi mai departe? Dacă la noi nu se vor schimba mijloacele de educaţie şi obiceiurile societăţii, adevăratul creştinism va slăbi din ce în ce mai mult, iar în cele din urmă se va stinge de tot; va rămâne doar numele de creştin, însă duh creştinesc nu va mai fi. Duhul lumesc umple toate. Ce este de făcut? Să ne rugăm…”, spunea Sfântul Teofan Zăvorâtul. Sunt foarte puţini cei ce au izbutit să nu se lase influenţaţi de duhul lumesc şi-au înţeles că singura bucurie adevărată este să duci o viaţă după cum ne învaţă Evanghelia.

Căsătorie şi cruce - Nunta este o mare întinsă care nu ştii ce-ţi scoate în cale...

Viaţa nu este benchetuială, aşa cum cred unii care ajung la nuntă şi apoi cad din cer pe pământ. Nunta este o mare întinsă care nu ştii ce-ţi scoate în cale. Te căsătoreşti cu persoana ce-ai ales-o cu frică şi cutremur, cu multă luare-aminte şi după un an, doi ani, cinci ani îţi dai seama că şi-a bătut joc de tine.

Desăvârșirea vieții creștinilor

Foto: Claudiu Pantea

Dintre multele lucruri pe care le arată Scriptura inspirată de Dumnezeu şi pe care trebuie să le realizeze cei care s-au hotărât să fie bineplăcuţi lui Dumnezeu, am socotit necesar să menţionez acum, într-o scurtă enumerare, numai pe acelea pe care în prezent le discutaţi între voi, aşa cum am învăţat din Sfânta Scriptură, expunând pentru fiecare dovada care este uşor de înţeles pentru cei care se îndeletnicesc cu lectura (Sfintei Scripturi), care vor fi în măsură s-o facă înţeleasă şi altora.

Creştinul trebuie să se socotească părtaş (vrednic) chemării cereşti şi să se poarte în chip vrednic de Evanghelia lui Hristos.

Cuvinte veşnice

Iar roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credinţa, blândeţea, înfrânarea, curăţia; împotriva unora ca acestea nu este lege. (Gal: 5,22-23).


În epistola sa către galateni, Sf. Apostol Pavel enumără 10 virtuţi pe care le numeşte roade ale Duhului Sfânt. Fiecare dintre noi am vrea să le avem. Am vrea să se spună despre noi că suntem blânzi sau îndelung răbdători, am vrea să avem pace şi bucurie şi nici o răutate să nu ne mai afecteze.

Să ne minunăm împreună cu copiii!

Minunea ne taie respiraţia şi ne umple de spaimă. În astfel de momente, nu putem decât să spunem în şoaptă: „Extraordinar! Aici, în sufletul meu, s-a întâmplat ceva! Nu voi mai fi niciodată acelaşi om şi nu am cuvinte pentru a descrie acest mare şi misterios eveniment care are loc în inima mea.”


Frumuseţea lumii descoperă frumuseţea Creatorului

Scrisoare către un tânăr soţ: Priveşte-o ca pe o persoană, nu ca pe un obiect

Dragul meu Filip,
Povestea de astăzi este despre un om de afaceri de succes, tânăr, a cărui soţie mi-a cerut ajutorul prima dată acum trei ani. Îmi spunea că, de când soţul său începuse să urce tot mai sus în carieră, pe ea o încerca un sentiment ciudat: simţea că dragostea lor se mişca în direcţia opusă. Acum era la pământ şi de aceea a venit la mine să vorbim.
Toată povestea părea cu atât mai tristă cu cât am aflat că începutul relaţiei lor fusese unul excelent. Amândoi erau devotaţi, se simţeau bine împreună, aveau mulţi prieteni şi un viitor strălucit. Când a semnat un contract cu o companie în ascensiune, şi-au cumpărat o casă frumoasă şi, ce mai, viaţa lor părea bună din toate punctele de vedere.

„Nu trebuie să intrăm în panică din cauza greutăţilor existente!”

Arhiepiscopul Atenei şi a toată Elada:

„Nu trebuie să intrăm în panică din cauza greutăţilor existente!”


Cu puţin timp în urmă a fost oficiată în Sfânta Biserică a Sfântului Emilian de pe dealul Skouze, Starea a II-a a Acatistului Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.

Slujba a fost oficiată de Arhiepiscopul Atenei şi a toată Elada, k. Ieronimos, în prezenţa unei mulţimi de clerici şi credincioşi.

O poveste adevarata de pe vremea fericitului misionar pr. Kosma Grigoriatis

Ne aflam intr-un pitoresc sat din Zair (astazi Kongo).Vegetaţia tropicală din jur e frumoasă! Bananierii s-au aplecat de multimea fructelor si crengile lor sunt înclinate, chiar şi palmierul de lângă coliba de ierburi se mândreşte cu forţa lui!

Ganditor si amarat, un batran din Zair statea in fata casei sale, sau mai bine zis a colibei, si mesteca trestie de zahar.

Da', de ce nu ma vrea pe mine Hristos? se plangea leganandu-se. Ce daca am doua neveste si 20 de copii impreuna cu ele. Eu vreau sa devin crestin. Sa ma botez ortodox! <>, i-a zis insa misionarul, parintele Kosma.<>.

“Cultura desfrâului a ieşit să vă vâneze copiii”

Epoca în care trăim şi-a asumat în mod explicit şi radical distrugerea simbolică şi efectivă a nucleului fundamental în jurul căruia apare şi se dezvoltă viaţa omului pe acest pămant: familia.

Pe de-o parte, de câteva decenii suntem martorii unei ample trivializări a familiei tradiţionale şi a tainei prin care ea e instituită de Dumnezeu. Acest lucru s-a realizat printr-o întreagă „cultură a eliberării” – a „eliberării de sub autoritatea Bisericii, apoi de sub cea părintească, pentru a sfarşi în „eliberarea” sexuală ce i-a urmat.

Ortodoxia este o comoară şi fiecare dintre noi trebuie să facă tot ce-i stă în putinţă pentru a o face cunoscută

– mărturia părintelui Simeon Dezrobitu

În Sfânta Scriptură ni se atrage atenţia că „diavolul umblă răcnind ca un leu, căutând pe cine să înghită” (1 Pet. 5:8). Într-adevăr, sunt oameni care ajung în întuneric chiar şi atunci când îl caută pe Dumnezeu – pentru că sunt foarte mulţi „lupi în piele de oaie” care, crezând că cunosc adevărul, nu fac altceva decât să ducă sufletele spre pierzare. Părintele Simeon de la biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din Bunoaica, comuna Cireşu (jud. Mehedinţi) îl iubea de mic copil pe Dumnezeu şi dorea să afle Cuvântul Său. Dar Dumnezeu a îngăduit ca, până să ajungă la Adevăr, să rătăcească vreo trei ani la baptişti.

Cum suntem noi, aşa sunt şi copii noştri! Să ne ajutăm copii să-L cunoască pe Dumnezeu cel Viu...

Să începem cu câteva istorioare din viaţă.

…O biserică nu prea mare la marginea oraşului. Preotul citeşte pericopa evanghelică. În acest moment se deschide uşa bisericii şi o tânără mamă, însoţită de doi copilaşi, trece pragul bisericii. Cel mai mărişor, care poate să aibă vreo trei anişori a ezitat puţin lângă mama sa şi a început explorarea spaţiului înconjurător, totodată bombănind ceva în limba înţeleasă doar de el. Celălalt copilaş, care încă e departe de vârsta, când ar putea părăsi braţele mamei, se agită şi începe a plânge foarte tare. Mama încearcă să-l liniştească. Rugăciunea îi părăseşte pe majoritatea celor prezenţi în biserică, atenţia tuturor fiind mai mult captivată de cei doi copii şi acţiunile lor.

PREDICĂ LA DUMINICA A III-A DIN POST

Duminica Sfintei Cruci


...ce va folosi omului de va dobândi lumea întreagă şi-şi va pierde sufletul său?! (Marcu VIII, 36)

Fraţi creştini,

Aceste cuvinte pe care le-a spus Mântuitorul, ar trebui să fie scrise cu litere mari pretutindeni pe unde aleargă şi se ostenesc oamenii purtaţi de vârtejul acestei lumi. Privirile ar trebui să ne fie aţintite la Sfânta Cruce, la Dumnezeu � Omul care s-a răstignit pe ea pentru ca astfel neamul omenesc să fie izbăvit din robia morţii în care gemea. Pe Sfânta Cruce, atârnând între cer şi pământ, Iisus Hristos Fiul lui Dumnezeu şi-a dovedit pe deplin dumnezeirea Sa. Iată de ce socotesc că înţelept lucru este să aprofundăm astăzi învăţătura cu privire la dumnezeirea lui Iisus, astăzi în această duminică numită şi a Sfintei Cruci.

Evanghelia despre Cruce şi mântuirea sufletului

Marcu 8:34-38; 9:1

Iisus le-a zis: Oricine voieste să vină după Mine, să se lepede de sine, să-si ia crucea si să-Mi urmeze Mie. Căci cine va voi să-si scape sufletul îl va pierde, iar cine va pierde sufletul său pentru Mine si pentru Evanghelie, acela îl va scăpa. Căci ce-i foloseste omului să câstige lumea întreagă, dacă-si pierde sufletul? Sau ce ar putea să dea omul, în schimb, pentru sufletul său? Căci de cel ce se va rusina de Mine si de cuvintele Mele, în neamul acesta desfrânat si păcătos, si Fiul Omului se va rusina de el, când va veni întru slava Tatălui Său cu sfinţii îngeri.

Sfânta Cruce

de Pr. Prof. Dr. Ene Braniste

I. Cultul Sfintei Cruci în crestinism
Istoria si formele lui de manifestare

Printre cele dintâi si mai importante obiective ale cultului nostru relativ (de veneratie) se aflã Sfânta Cruce, instrument binecuvântat al rãscumpãrãrii obstesti si individuale a oamenilor. Obiect de torturã si de groazã pentru pãgâni, ca si pentru evrei (''Blestemat este cel ce spânzurã pe lemn ...''. Deut XXI, 23 si Gal. III, 13), Crucea a fost sfintitã prin sângele dumnezeiesc scurs pe dânsa si a devenit instrument de mântuire, obiect de cinstire, semn distinctiv si pricinã de mândrie si de laudã pentru crestini. ''Cuvântul de cruce este smintealã pentru iudei, nebunie pentru pãgâni, dar pentru noi (crestinii) mântuire,'' spune Sf. Apostol Pavel (1 Cor. I, 18, 23)

Viaţa Cuviosului Alexie, omul lui Dumnezeu (17 martie)

 Pe vremea dreptcredincioşilor împăraţi Arcadie (395-408) şi Onorie (395-423) a fost în Roma cea veche un bărbat dreptcredincios, anume Eufimian, mai mare între boieri şi foarte bogat. El avea trei mii de slugi, care purtau haine de mătase şi brîie de aur. Dar nu avea fii, fiindcă femeia lui era neroditoare. Şi era bun acel om, păzind poruncile lui Dumnezeu cu dinadinsul, postea în toate zilele pînă la al nouălea ceas şi punea trei mese în casa sa sărmanilor, văduvelor, săracilor, străinilor şi bolnavilor; iar el, într-al nouălea ceas, se ospăta împreună cu monahii cei străini. Iar dacă se întîmpla în vreo zi să aibă puţini săraci la mesele puse înaintea lor şi de i se întîmpla ca prea puţină milostenie să dea săracilor din obişnuitele sale îndurări,

CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE SCOPUL EXISTENŢEI UMANE

Ţelul vieţii credincioşilor creştini ortodocşi, este să ajungem în cele din urmă în vârful scării. Urcuşul pe această scară se aseamănă cu urcuşul pe muntele Tabor, căci pe oricare versant am urca, acolo sus, ne aşteaptă Dumnezeul nostru Iisus Hristos, cu braţele deschise. Pe partea stângă urcă călugării, iar pe latura din dreapta urcă mirenii. Deci, şi unii, şi ceilalţi îşi doresc acelaşi lucru: MÂNTUIREA !



„LUCRAŢI CU FRICĂ ŞI CU CUTREMUR LA MÂNTUIREA VOASTRĂ!” (Filipeni 2;12)

CONSUMUL DE CAFEA ESTE SAU NU UN PĂCAT?

Pentru a clarifica daca putem sau nu sa vorbim despre pacatul consumului de cafea, vom explica intai efectele substantei principale continuta de cafea, COFEINA.

Utilitatea medicala a cofeinei

S-a demonstrat ca actiunea cofeinei asupra organismului uman este una de crestere a ritmului respirator prin stimularea acelei parti a creierului responsabila cu nivelul dioxidului de carbon din sange.

Cofeina poate mari ritmul respirator prin stimularea actiunii diafragmei, care este principalul muschi implicat in procesul de inspiratie si expiratie.

Necazurile

Biserica Ortodoxa nu a indemnat niciodata la cautarea suferintei si a necazurilor, ca si cum aceasta ar putea oferi mantuirea prin ele insele, ci ea propovaduieste mai ales bucuria, iubirea si fericirea vesnica. Pentru dobandirea odihnei insa, trebuie sa rabdam toate incercarile vietii.

Arhimandrit Cleopa Ilie- Ce este Ortodoxia?

Rădăcina şi viaţa poporului nostru, înaintea lui Dumnezeu, este credinţa cea dreapta în Hristos, adică Ortodoxia. Noi ne-am încreştinat de două mii de ani, din timpul Sfântului Apostol Andrei. De atunci, de când am primit sfânta şi dreapta credinţă în Dumnezeu, poporul nostru a avut viaţă. Până atunci a fost mort; numai cu trupul era viu, iar cu sufletul era mort. Viaţa poporului român este dreapta credinţă în Iisus Hristos. Să ţinem cu tărie la credinţa ortodoxă.

Medicamentul şi marele secret pentru creşterea copiilor este smerenia

"Încrederea în Dumnezeu dă o siguranţă absolută. Dumnezeu este totul. Nu poate nimeni să spună „Eu sunt totul”. Aceasta vădeşte egoismul. Dumnezeu vrea să-i călăuzim pe copii la smerenie. Este nevoie de luare aminte atunci când îi îmbărbătaţi pe copii. Copilului nu trebuie să-i spui: „Tu vei izbuti, tu eşti important, eşti tânăr, eşti curajos, eşti desăvârşit!…”.

,, Pentru a educa un copil e nevoie de un sat întreg’’

Da, poate că e nevoie de un sat, adică mai întâi de acel cadru natural, de pământ mai întâi.
De o legătură şi o raportare sănătoasă la pământ şi la muncă.
E nevoie de acestea două pentru a putea împlini porunca primită de Adam la părăsirea Raiului de a-şi câştiga omul hrana prin sudoarea frunţii.
Iată, aici Dumnezeu vorbeşte despre nevoia de a şti să munceşti pământul.
Adică despre două lucruri esenţiale: pământul şi munca, care presupun osteneala trupească.
Acestea ar fi necesare pentru supravieţuirea trupească, pentru procurarea hranei.

Iubirea absoluta a lui Dumnezeu in vremurile noastre de foamete duhovniceasca

Un om avea doi fii. Şi a zis cel mai tânăr dintre ei tatălui său: Tată, dă-mi partea ce mi se cuvine din avere. Şi el le-a împărţit averea. Şi nu după multe zile, adunând toate, fiul cel mai tânăr s-a dus într-o ţară depărtată şi acolo şi-a risipit averea, trăind în desfrânări. Şi după ce a cheltuit totul, s-a făcut foamete mare în ţara aceea, şi el a început să ducă lipsă. Şi ducându-se, s-a alipit el de unul din locuitorii acelei ţări, şi acesta l-a trimis la ţarinile sale să păzească porcii. Şi dorea să-şi sature pântecele din roşcovele pe care le mâncau porcii, însă nimeni nu-i dădea. Dar, venindu-şi în sine, a zis: Câţi argaţi ai tatălui meu sunt îndestulaţi de pâine, iar eu pier aici de foame! Sculându-mă, mă voi duce la tatăl meu şi-i voi spune:

Relatiile trupesti in viata de familie

Dumnezeu se reveleaza smereniei !

Pe langa omul cazut intre talhari treceau, pe rand, neputincioase, Legea si preotia Vechiului Testament; nici una, nici alta nu i-au putut ajuta cu nimic; pentru aceasta, a venit Samarineanul cel milostiv. Caderea intre talhari este caderea firii omenesti din Rai, in lumea aceasta, iar Samarineanul milostiv este Mantuitorul Iisus Hristos; cel cazut intre talhari a fost incredintat Bisericii, ca slujitorii ei sa poarte grija de dansul, spalandu-i ranile, din neam in neam, cu vin si untdelemn.

Incerc o lamurire armonioasa a unei porunci a lui Dumnezeu, porunca a saptea: "Sa nu fii desfranat!" (Iesire 20, 14). Porunca aceasta este o masura preventiva a lui Dumnezeu, prin care urmareste stavilirea degenerarii, a stricaciunii si a toata jalea fapturii omenesti.

Spovedania incepe acasa

Spovedania nu este ceva ce incepe si se termina sub epitrahilul preotului. Indraznesc sa spun ca acela care isi marturiseste pacatele doar in momentul in care ajunge in fata preotului, in cele cateva posturi de peste an, cu mare greutate va reusi sa se cunoasca pe sine si sa se izbaveasca din lanturile nevazute ale patimilor.

Sfintii Parinti, spunand ca "acela care isi vede pacatele este mai mare decat acela care invie mortii", arata cat de mare este cunoasterea de sine, smerenia si pocainta. Acest lucru este insa aproape cu neputinta aceluia care se spovedeste doar de cateva ori pe an, iar si atunci in chip mecanic.

Sfântul Grigorie Palama – îndrumător spre lumina cea necreată

„Pe păstorul Tesalonicului cel preavrednic şi pe luminătorul Bisericii cel prealuminat să-l lăudăm în cântări dumnezeieşti; căci s-a arătat lăcaş al luminii celei neapuse şi dăruieşte luminare şi har îmbelşugat tuturor celor ce strigă: Bucură-te, părinte Grigorie!“

Sfântul Grigorie, „gura ortodocşilor“

Darul deosebirii şi precizării teologice a făcut din păstorul Tesalonicului imaginea şi modelul teologului adevărat. Vederea luminii nezidite, experienţa nemijlocită a harului dumnezeiesc, intrarea în vistieria realităţilor celor mai presus de fire, unirea personală cu Dumnezeul Cel în Treime sunt fapte care grăiesc de la sine despre mărturia pe care Sfântul Grigorie Palama

Predică la Vindecarea Slabanogului

Duminica a II-a din Postul Mare
a Sf. Grigorie Palama
- EVANGHELIA DESPRE VINDECAREA SLĂBĂNOGULUI -

Sf. Nicolae Velimirovici

Duminica trecută am ascultat pericopa Evanghelică despre tăria minunată a arătării măreţe şi puternice a lui Hristos. Natanael, care a pus la îndoială cuvintele Apostolului Filip, că îndelung aşteptatul Mesia S-ar fi arătat în lume, şi aceasta în persoana lui Iisus din Nazaret - tot Natanael, de îndată ce a ajuns înaintea Domnului, L-a recunoscut îndată, şi L-a mărturisit atât ca Fiu al lui Dumnezeu, cât şi ca Împărat al lui Israel. Evanghelia de astăzi vorbeşte despre ostenelile mari şi luptele oamenilor cu credinţă adevărată, pentru a veni înaintea Domnului Hristos.

Fară voia lui Dumnezeu nici nu ne îmbolnăvim, nici nu murim

” Frica de Dumnezeu este inceputul intelepciunii ” – spune inteleptul Solomon si cu el sunt de acord Parintii. Iar eu spun: ” Fericit, de trei ori fericit este barbatul care se teme de Domnul “. ” Din aceasta frica dumnezeiasca se naste credinta in Dumnezeu. Aceasta il face sa creada din tot sufletul ca daca el s-a dedicat intru totul lui Dumnezeu, atunci si Dumnezeu va avea grija de el intru toate. Si in afara de hrana si acoperis – spre care iarasi Acesta il determina – alta grija nu are. Ci se supune in toata simplitatea voii Domnului, caruia Ii urmeaza. Cand se va inradacina aceasta credinta in suflet se va desfiinta deplin cunoasterea aceea care da nastere la indoiala in toate si face sa se micsoreze credinta, iar uneori o face chiar sa dispara, intrucat are puterea firii din care se hraneste.

Manastirea "Izvorul Tamaduirii" Petrova

La aproximativ doi kilometri de soseaua care leaga Viseul de Sus cu Sighetul Marmatiei, pe dealul numit Hera, in apropierea localitatii Petrova, se afla o frumoasa manastire de calugari, cu hramurile "Izvorul Tamaduirii” si "Sfantul Mare Mucenic Dimitrie Izvoratorul de Mir”. Piatra de temelie a acestei manastiri a fost pusa in 2 mai 2000, in a treia zi de Pasti, de catre PS Justin Sigheteanul, care avea sa numeasca acest loc minunat Valea Luminoasa. In anul 2001 a fost inaltat paraclisul, legat de casa monahala. Mai tarziu a fost ridicata o alta constructie frumoasa ce se incadreaza in arhitectura zonelor de munte si care adaposteste chilii si camere de cazare pentru pelerini. S-a construit si un altar de vara si s-a turnat fundatia pentru biserica mare. Manastirea este din ce in ce mai cautata nu numai de catre credinciosii din imprejurimi ci si de catre multi pelerini, care vin de la mari distante, pentru a petrece cateva ore sau chiar mai multe zile in acest sfant asezamant monahal.

Sfanta cruce - Dreapta invatatura despre cinstirea Sfintei Cruci

Sfanta cruce - Dreapta invatatura despre cinstirea Sfintei Cruci

1. Imnul ortodox, despre inchinarea dreptcredinciosilor la sfanta cruce

Biserica Ortodoxa, cinstitoare a sfintei cruci, intemeiata pe dumnezeiasca invatatura, cuprinsa in Sfintele Scripturi si in Sfanta Traditie, cum vom arata, mai jos, a formulat urmatorul imn, prin care dreptcredinciosii crestini, rostindu-l si cantandu-l, isi arata simtamantul de adanc respect fata de sfanta cruce: "Crucii Tale ne inchinam, Stapane, si sfanta Invierea Ta marim".

Acest imn bisericesc se canta la slujba Sfintei Liturghii, in locul trisaghionului "Sfinte Dumnezeule", de doua ori pe an, cand se savarseste slujba divina de cinstirea sfintei cruci: la 14 Septembrie si in Duminica a III-a din Postul mare.

Textul acestui imn divin este, propriu-zis, un fragment din Marturisirea de credinta a dreptcredinciosilor, dar, in acelasi timp, este si un indemn al Bisericii Ortodoxe, de a cinsti sfanta cruce, prin inchinare.

Cuvintele lui Hristos rostite pe cruce

"Parinte, iarta-le lor, ca nu stiu ce fac". Prin aceste cuvinte, Domnul a aratat in primul rand mila Sa fata de ucigasi, a caror rautate nu L-a lasat nici in chinurile de pe Cruce; iar in al doilea rand a proclamat de pe varful stancii Golgotei un adevar dovedit, dar niciodata bagat la cap – si anume: ca facatorii de rele nu stiu niciodata ce fac. Omorandu-l pe cel drept, ei se omoara in fapt pe sine, in vreme ce pe drept il proslavesc. Calcand legea lui Dumnezeu, ei nu vad piatra de moara ce se pogoara nevazut asupra lor ca sa ii macine. Batjocorindu-L pe Dumnezeu, ei nu vad cum isi preschimba propria fata in bot de animal. imbatati de rau, ei niciodata nu stiu ce fac.

Pătimirea Sfinţilor patruzeci de mucenici din Sevastia Armeniei

(9 martie)

Pe vremea împărăţiei necredinciosului împărat Liciniu (308-324), fiind mare prigoană împotriva creştinilor şi pe toţi credincioşii silindu-i spre jertfirea idolilor, era în Sevastia, cetatea Armeniei, un voievod cu oaste, anume Agricolae, pierzător, sălbatic şi isteţ spre slujba idolească. Într-acel timp li se poruncea creştinilor, care se aflau în cetele ostăşeşti, să aducă jertfă diavolilor. Şi erau în ceata lui Agricolae, în părţile Capadociei, nişte ostaşi, patruzeci la număr, care, de asemenea, slujeau într-o dregătorie ostăşească şi aveau dreapta credinţă în Hristos Dumnezeu, fiind bărbaţi tari şi nebiruiţi în războaie, iar în dumnezeieştile Scripturi foarte iscusiţi.

9 Martie

9 Martie - Este pacatos obiceiul practicat de unele persoane,ca de Sfintii 40 de Mucenici - pe care Biserica ii praznuieste pe 9 martie - sa bea 40 de pahare de vin. Am auzit ca se beau 44 de pahare, adaugandu-se fara nici o explicatie 4 pahare lacomiei la bautura.

In urma cu multi ani, intr-o seara de 9 martie, veneam cu masina de la Bucuresti. Se intunecase bine, era trecut de ora 9 seara, iar vremea umeda si intunericul ma obligau sa merg cu mare atentie. Cand am intrat pe strada unde locuiesc, am vazut la lumina farurilor, un om cazut pe marginea santului. Am oprit masina si am mers la el. L-am recunoscut pe nea’ Fane care era beat "mort".

Ravna pacatoasa

Mareste imaginea.

Ravna este puterea sufleteasca in continua desfasurare care ne ajuta sa realizam faptele dorite cu toata inima. In functie de roadele ei insa, ravna poate fi mantuitoare sau pierzatoare. Ravna cea buna izvoraste din dreapta credinta si din iubirea sincera fata de Dumnezeu si de semeni: "In sarguinta fiti fara preget, fiti plini de ravna cu duhul (cu duhul fiti fierbinti), slujiti Domnului, bucurati-va in nadejde, fiti rabdatori in necazuri, stand (staruiti) in rugaciune" (Romani 12,11-12).

Relatiile trupesti in post

Mareste imaginea.

Familia a fost binecuvantata de Dumnezeu inca dintru inceput, Adam si Eva fiind cununati spre comuniune si impreuna-petrecere inca din rai. Dupa caderea in pacat insa, barbatul si femeia au cunoscut ce inseamna vietuirea departe de Dumnezeu, ajungand batjocura duhurilor necurate. Din ce in ce mai multe pofte sufletesti si trupesti au inceput a-l asalta pe om, facandu-l pe acesta potrivnic lui Dumnezeu.

Postul este o perioada de nevointa duhovniceasca mai intensa, in zilele de post urmandu-se o randuiala speciala mai ales din punct de vedere trupesc. Daca faptele cele bune nu sunt impartite in perioade de timp, acestea putand fi savarsite tot timpul anului, anumite fapte trupesti sunt impartite in perioade de timp. Ma refer, in special, la perioadele de post, in care nu ne mai indulcim cu anumite alimentele, iar cei casatoriti nu se mai apropie trupeste.

Sfatul duhovnicului

 Într-o vineri, în timp ce spovedea ucenicii, asa cum făcea în fiecare săptămână, părintele Ioan a fost chemat de urgentă la un spital, să împărtăsească un bolnav.
O femeie îmbrăcată cu haine foarte elegante l-a întrebat:
- Cam în cât timp veniti, părinte?
- Cam în două ore.
Femeia a iesit din biserică, s-a suit într-o masină scumpă si a plecat. S-a întors cu putin înaintea părintelui si a început să citească.

Dacă postul a fost necesar în rai, cu atât mai mult este necesar în afară de rai.

Postul moderat şi cumpătat este baza şi capul tuturor virtuţilor. Cum lupţi cu leul şi cu groaznicul şarpe, aşa trebuie să lupţi cu duş­manul în neputinţa trupească şi sărăcia sufletească. Dacă cineva vrea să aibă mintea trează de la gânduri murdare, trebuie să-şi cure­ţe trupul prin post. Postul este necesar ca şi aerul. Postul, pătrunzând în suflet, omoa­ră păcatul din adâncul lui". Sfântul Paisie Velicikovski

Necesitatea instituirii postului

Cei ce neglijează conştient postul, fără să aibă motive de sănătate, mult mă tem că nu se interesează defel cu dinadinsul de mântuirea sufletelor lor.

Sub pomul Ortodoxiei (Cuvânt la Duminica I-a din Post, a Ortodoxiei)

Astăzi este o mare sărbătoare. Astăzi este Duminica I din Post, Duminica Ortodoxiei. Dar ce este, iubiţii mei, Ortodoxia?

Ortodoxia este întocmai precum aurul curat. Precum aurul e scos din cuptor şi ori de câte ori îl arzi este tot mai curat, aşa şi Ortodoxia noastră: este aur care a ieşit din cuptoarele cele duhovniceşti. Iar cuptoarele cele duhovniceşti sunt Sinoadele Ecumenice şi Locale. Aşadar, Ortodoxia nu este rugina eresurilor, ci este aur curat, diamantul adevărului. Ortodoxia este soarele care străluceşte în Răsărit şi în Apus.

Dacă am fi putut, iubiţii mei, să înţelegem ce este Ortodoxia, am fi iubit-o ca pe mama noastră. Ochii noştri s-ar fi umplut de lacrimi astăzi. Am fi ţinut sfintele icoane, am fi zis din inima noastră „Doamne, miluieşte", şi am fi mulţumit lui Dumnezeu, deoarece nu ne-am născut în vreo altă ţară, ci ne-am născut în această patrie, în Elada, care miresmuieşte a Ortodoxie; deoarece ne-am născut din părinţi ortodocşi. De aceea cântăm: „Cine este Dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru?..." (Psalmul 76, 14).

Exigentele Ortodoxiei

– De ce s-a rânduit de cãtre Bisericã ca prima Duminicã din Postul Mare sã fie numitã Duminica Ortodoxiei. De ce a Ortodoxiei si de ce acum la începutul Postului Mare, Pãrinte Teofil?

– E o întrebare la care nu m-am gândit niciodatã si nu stiu cine ar putea sã rãspundã gãsind motivarea acestui fapt: de ce în prima duminicã din post este Duminica Ortodoxiei. Noi am gãsit râduiala acesta în Bisericã, în cartea de slujbã conducãtoare pentru Postul Pastelui, în Triod si ne conformãm în sensul cã prãznuim Duminica Ortodoxiei cu ceea ce reprezintã Duminica Ortodoxiei, pentru cã, chiar dacã se numeste Duminica Ortodoxiei are în vedere o anumitã biruintã a ortodoxiei, nu ortodoxia în ansamblu.

Predică la Duminica întîi a Sfîntului şi Marelui Post

( a Ortodoxiei )
Despre cinstirea Sfintelor Icoane

Şi vei face doi heruvimi de aur turnat şi îi vei pune pe ei de amîndouă laturile acoperămîntului împăcării.
Mă voi face cunoscut ţie de acolo şi îţi voi grăi între cei doi heruvimi (Ieşire 25, 18-22)

Iubiţi credincioşi,

Biserica lui Hristos dreptmăritoare prăznuieşte astăzi un mare aşezămînt apostolesc şi sobornicesc, anume cultul sfintelor icoane. Acesta s-a aşezat prin hotărîrea Sfîntului şi marelui Sinod Ecumenic al şaptelea de la Niceea din anul 787, la care au luat parte trei sute şaizeci şi şapte de Sfinţi Părinţi şi o sută treizeci şi şase de arhimandriţi şi stareţi de mănăstiri. Sinodul a fost condus din partea Bisericii Ortodoxe de Răsărit de Sfîntul Tarasie patriarhul Constantinopolului.

Din înţelepciunea Sfinţilor Părinţi

• 
  

  Nu vă încredeţi în semne, în simţuri, în vise şi vedenii.
  Să nu ai încredere nici în inima ta până nu-i despătimită.
  Sf. Serafim de Sarov a zis: Scopul vieţii omului nu este convertirea neamurilor, ci dobândirea Duhului Sfânt. Iar când omul dobândeşte pe Duhul cel Sfânt, atunci mii de oameni se vor converti în jurul lui.
  Imaginaţia este puntea dracilor către minte şi apoi către suflet.
  Este mai de folos ca toată viaţa ta să-ţi cercetezi şi să-ţi plângi păcatele decât să stai de vorbă cu îngerii.
  

Despre dorintele trupului si ale sufletului

I

“Intre ceilalti barbati ai intelepciunii crestine am vazut si pe parintele Daniel, desavarsit in tot felul de virtuti, deopotriva cu cei ce-si duceau aceasta viata in pustiul Scitium, dar impodobit mai mult decat acestia cu harul umilintei. Prin curatia si blandetea sa, desi era mai tanar decat multi altii, a fost ales in slujba de diacon de catre fericitul Pafnutie, preot din acelasi pustiu. Intr-atat se bucura de virtutile acestuia fericitul Pafnutie, incat, considerandu-l egalul sau in har si in meritele vietii, s-a grabit sa si-l faca egal si in rangul sacerdotal. Astfel ca, nerabdand sa-l vada prea mult timp intr-un post inferior lui si dorind sa si-l faca succesor foarte vrednic, l-a inaintat in cinstea de preot.

IN VINEREA DIN PRIMA SAPTAMANA A SFANTULUI SI MARELUI POST, CUVANT DESPRE SPOVEDANIE [1]

In cele patru seri, cate au trecut de la inceputul postului pana aseara, am fost martori cu totii la Canonul cel Mare, fiecare din cele patru parti ale Canonului [fiind] urmata de cantarile acestea specifice Postului mare: Cu noi este Dumnezeu, Doamne al puterilor si celelalte cantari in care sunt presarate si multe invataturi pentru viata noastra crestina. La sfarsitul fiecareia, dupa cum stiti, am avut si sfaturi duhovnicesti de inalta tinuta, rostite aici in fata si in auzul tuturora, de preasfintitii vladici tineri, in ultimele trei zile. Si au talcuit cu adancime intelesul acestui mare si sfant Canon, astfel incat nu ar mai fi cazul sa va mai obosesc si eu cu un cuvant, acum, la sfarsitul

CALAUZIRI PENTRU CRESTEREA SI EDUCAREA ORTODOXA A COPIILOR

DE IRINEU - EPISCOP DE ECATERINBURG SI IRBITK

PROLOG

Fara nici o îndoiala, tineretul de astazi trece printr-o serioasa criza. Iar pentru acesta
nu este eI însusi responsabil. Cea mai mare parte de vina ne apartine noua, celor mari --
parinti, învatatori, clerici, îndrumatori duhovnicesti. Ne-am pierdut noi însine orientarea
duhovniceasca si, cum era de asteptat, am pierdut si adevarata, ''dupa Dumnezeu'',
educatie a copiilor nostri.
Rolul parintilor si al caminului familial este determinant pentru vârsta copilariei si a
adolescentei. El trebuie sa fie prin excelenta un rol educational. Lucrarea pedagogica
corecta si înteleapta a parintilor asupra sufletelor copiilor, înca de la cea mai frageda vârsta,
trebuie sa puna bazele unei vieti întru Hristos, a singurei cai viabile si adevarate, pe care
nici o furtuna a vârstei tinere sau adulte nu o va mai putea clatina. Acest mare adevar este
pus în evidenta în cartea de fata.