Duhul sărbătorii trebuie să se simtă în toate

Petrecerea sărbătorilor în familie, în comuniune, într-o atmosferă pregătită cu grijă şi prin ambianţa căminului, dar mai ales prin dragoste şi iertare reciprocă, toate altoite pe baza participării la Sfânta Liturghie, este o sursă de sănătate pentru viaţa familiei şi creşterea copiilor. Despre acestea în fragmentele următoare:

Duhul sărbătorii trebuie să se simtă în toate

Participarea familiei la sărbătorile bisericeşti întăreşte legătura cu Biserica, formează ritmul vieţii interioare. Pentru copii ele sunt un prilej de bucurie. Duhul de sărbătoare trebuie să se simtă în toate: în aspectul îngrijit şi curat din casă, în organizarea mesei festive, în îmbrăcăminte, în conţinutul rugăciunilor, dar, mai înainte de toate, în frecventarea bisericii.

Începând de la Anul Nou, grija creştinului trebuie să fie alta decât petrecerile şi chefurile

Începând de la Anul Nou, grija creştinului trebuie să fie alta decât petrecerile şi chefurile. Cel mai mare lucru este să ne înnoim viaţa, să luăm aminte, cu fiecare an nou să lăsăm câte un păcat care ne stăpâneşte cine ştie de când şi să punem în locul lui o virtute. Să iertăm greşelile celor ce ne-au supărat, să-i iertăm pe toţi, să începem Anul Nou cu inima curată şi cu credinţă în Dumnezeu. Să nu începem la crâşmă cu beţie, cu fluiere, cu câte şi mai câte petreceri. Că dacă începi bine din ziua întâi, fiindcă ziua bună se arată de dimineaţă, aşa o să-ţi meargă tot timpul!

Cum să petrecem de anul nou?

Anul îţi va merge bine nu când tu vei sta beat în ziua cea dintâi a lui, ci când, atât în ziua cea dintâi, cât şi în cea de pe urmă, şi în fiecare zi, tu vei face fapte plăcute lui Dumnezeu. Nu beţia înseninează, ci rugăciunea; nu vinul, ci cuvântul înfrânării. Vinul stârneşte furtună, cuvântul lui Dumnezeu aduce linişte. Acela aduce nelinişte în inimă, acesta alungă zgomotul; acela întunecă mintea, acesta luminează pe cea întunecată; acela aduce întristarea, care înainte era departe, acesta ridică grija, care este de faţă. Căci nimic nu poate aşa de tare a însenina ca învăţătura înţelepciunii: a preţui puţin lucrurile de acum, a ţinti la cele viitoare, a recunoaşte cele pământeşti ca trecătoare şi a nu le socoti statornice, nici bogăţia, nici puterea, nici cinstea, nici măgulirile. Dacă tu ai o astfel de înţelepciune, atunci poţi să priveşti pe un bogat fără ca să-l zavistuieşti, poţi să ajungi la nevoie şi la sărăcie, şi totuşi să nu-ţi pierzi curajul.

Zâmbetul lui Hristos

„Dacă nu poţi ţine tot postul, nu are rost să posteşti doar câteva zile!”; „Dacă nu poţi fi atent câteva ore la slujba de duminică, nu are sens să mai mergi la Liturghie!”; „Dacă te-ai enervat după ce ai venit de la biserică, degeaba te mai duci, că tot rău rămâi!”. De prea multe ori auzim astfel de afirmaţii şi prea mulţi ajung să renunţe la a mai face ceva pentru sufletul lor, gândind că dacă nu pot face mult deodată, nu are rost să înceapă cu puţin. E clar că trebuie să ajungem cu toţii la o anume măsură sufletească – măsură care să-l facă pe Hristos să zâmbească cu drag când se uită la noi – dar nu cred că poate creşte cineva semnificativ peste noapte. Doar bobul de fasole din povestea cu Jack era puţin vrăjit şi… era poveste.

Dacă îţi pierzi sufletul, un alt suflet nu vei putea dobândi...

Cei care se mândresc cu faptele lor bune şi nu au credinţă în Dumnezeu se aseamănă cu oasele morţilor îmbrăcate în haine frumoase, dar care nu îşi dau seama de frumuseţea lor. La ce-i foloseşte sufletului să fie îmbrăcat în fapte bune, dacă el este mort? Faptele trebuie făcute pentru Dumnezeu, cu nădejdea dobândirii Împărăţiei cereşti. Pentru cine te nevoieşti, dacă nu pentru Cel care are să-ţi dea toate darurile?

Omul, dacă vrea, poate să facă rai sau iad pe pământ

- Părinte, vă rog să ne mai vorbiţi un pic despre Taina Căsătoriei. Care este legătura între cununia cu Hristos şi cununia între bărbat şi femeie? Cum le legăm în viaţa noastră duhovnicească?

- Nu ştiu, cuvintele pe care le-ai exprimat nu-s chiar clare. Spune-mi încă o dată puţin mai clar întrebarea.

- Cum să facem legătura între unirea cu Hristos şi unirea în cununie între bărbat şi femeie?

- Păi, e aceeaşi. Dacă eşti cununat la biserică… la primărie cunună ofiţerul Stării civile. La biserică cine cunună?

- Preotul.

3 lucruri pe care le-am învățat în timp ce avionul meu se prăbuşea

Imaginați-vă o explozie mare, la o altitudine de 1 km. Imaginați-vă un avion în fum. Imaginați-vă bătaia motorului: Clank, Clank, Clank, Clank, Clank, Clank, Clank. Un suntet teribil. Eu aveam un loc unic în acea zi – 1D. Şi eram singurul care putea vorbi cu însoțitorii de zbor. Imediat m-am uitat la ei, iar unul a spus, “E în regulă. Probabil e o pasăre ” Pilotul între timp a schimbat direcţia avionului, nu am reuşit să ne îndepărtăm prea tare. Manhattanul era încă vizibil. Două minute mai târziu, s-au întâpmplat trei evenimente. Pilotul a nivelat cursa aeronavei de-a lungul râului Hudson. De obicei are altă rută. Şi …a oprit motorul.

Povestea vorbei: Capra şi iezii

Proverbele şi zicătorile româneşti nu prea răsfaţă capra, însă, de cele mai multe ori, prin capre se au în vedere oamenii cu metehnele lor. Aşa că, zice românul, barbă lungă şi capra are, dar minte nicicum. Brânza de capră o strică şi pe cea de oaie.

Se spune despre nepretenţioasa capră că e vaca săracului; pe de altă parte, capra nu se face vacă, nici nătărăul om de treabă. Capra râioasă, dar cu coada sus. Capra, oricât de bătrână, tot ar linge sare. Capra sare masa, iada sare casa. Capra încă n-a fătat, şi iedul se joacă pe acoperiş.

Ocrotirea peste măsură lasă copiii necopţi, Cuviosul Porfirie Kavsokalivitul

Un alt lucru care îi vatămă pe copii este ocrotirea peste măsură, adică grija exagerată, frământarea şi neliniştea părinţilor. Ascultaţi o întâmplare.

O mamă mi se văita că pruncul ei de cinci ani nu o ascultă. Îi spuneam „Tu greşeşti”, dar nu pricepea. Odată am mers cu această mamă, cu maşina ei, într-o plimbare spre mare. Ajungând, copilul i-a scăpat din mână şi a alergat către mare. Era acolo un val de nisip care cobora abrupt în mare. Mama s-a îngrozit, era gata să strige, să alerge, căci îl văzuse pe micuţ cu mâinile întinse, făcând echilibristică pe vârful movilei. Eu am liniştit-o, i-am spus să se întoarcă cu spatele, iar eu mă uitam pieziş către copil. Acesta, deznădăjduind că o va putea provoca iarăşi pe mama lui, înfricoşând-o şi făcând-o să strige ca de obicei, încet-încet a coborât şi s-a apropiat de noi. Asta era! Atunci a primit şi mama lecţia unei educaţii corecte.

Despre fenomenele apocaliptice din vremea noastră

V-aţi cam speriat. Aţi citit Apocalipsa lui Ioan, şi v-a cuprins frica. Vi se pare că acele culmi ale grozăviilor descrise acolo sunt legate tocmai de vremea noastră. Cineva v-a tâlcuit că toţi aceşti înfricoşători balauri şi fiare au venit deja în lume: şi balaurul roşu în chipul socialismului, şi fiara neagră cu zece coarne în chipul masoneriei, şi fiara cu două coarne în chipul ereziilor. Şi toţi aceşti monştri se războiesc împotriva Creştinismului! Chiar şi de-ar fi aşa, fraţilor. Chiar şi dacă în vremea noastră iadul şi-a ridicat toate oştirile împotriva lui Hristos, adevăratul creştin trebuie să privească fără teamă înainte, cu credinţă şi nădejde tare în Cel ce singur este Nebiruit.

Preoteasa – sufletul cald al parohiei în Ortodoxie

 "Poate  ví se va părea curios de ce acest articol despre preoteasă. Însă, îl găsesc binevenit, mai întâi pentru că se vorbeşte prea puţin despre preoteasă şi rolul ei major în parohie, fiind oarecum eclipsată de prezenţa și autoritatea soţului preot. Apoi, cred că este foarte important ca tinerele fete (sau măcar fecioarele din parohiile noastre ortodoxe) să aibă un motiv în plus să se păstreze curate şi să se pregătească pentru viaţă şi mai ales pentru a fi viitoare preotese, cu un rol decisiv în viaţa parohiei ortodoxe şi a societăţii în general.

POVESTE FĂRĂ SFÂRȘIT

Nu poţi să mergi pentru că mai vrei să îţi ştergi şi lacrimile sau îţi simţi inima, ia bastonul şi te sprijină. Mai stai pe bancă, însă nu te opri niciodată!

Când îți moare soțul sau soția te numești văduv sau văduvă. Atunci când îți moare tatăl sau mama, te numești orfan sau orfană. Dar când îți moare copilul, cum ești ?! Nu s-a inventat încă un cuvânt care să exprime această durere. Socot că este una din cele mai mari dureri de pe pământ. Niciodată nu poate fi cuprinsă îndeajuns în cuvinte mici sau mari. Se cuvine trăită și plânsă până la capăt… Mor în fiecare zi, ca să nu mai mor când mor…

ORICUI I SE POATE ÎNTÂMPLA ORICE, ORICÂND, ORICUM !

Doamne, când săruţi cerul, el plânge pentru mine. Când săruţi marea, ea îmi cântă balade. Când săruţi vântul, timpul se opreşte şi plângem amândoi !…

Îmbrățișăm viața așa cum este. O luăm de mână și pornim la plimbare. Când obosim ne mai așezăm pe o bancă sau chiar pe iarbă. Privim în zări. Tragem aer în piept. Sunt și dăți în care mai scrâșnim din dinți. Facem o cruce mare. Ne ridicăm și mergem mai departe. Nu descurajăm. Dacă Dumnezeu nu este pe primul loc în viața noastră, nu este pe nici un loc.

Nu vezi nici o bucurie, nici o soluție la problemele tale?

Și continuă sfântul Nil că bucuria este „vederea în rugăciuni” – cuvinte pline de înțeles duhovnicesc. Am putea să vorbim timp de un an întreg despre „vederea în rugăciuni”. Este ceea ce caută sufletul omenesc, când se roagă lui Dumnezeu. Ce a cerut orbul ? „Ce vrei să-ți dau ?”, a întrebat Domnul. „Să văd”, a răspuns orbul[1]. Și alți orbi, precum și Bartimeu, când Domnul i-a întrebat „Ce voiți să vă dau ?”, ei au răspuns : „să vedem”. În două mii de feluri a încercat să le dea ochii trupului, de vreme ce mai înainte le-a restaurat ochii sufletului, dacă sufletele lor nu aveau ochi. Domnul, deși ar fi putut și numai cu un semn al Lui și numai cu gândul, și numai cu voia Lui sau fie și numai prin atingerea Lui să le dea lumina, uneori S-a aplecat jos, uneori îi întreba, alteori făcea tină și o punea pe ochii lor. De ce ? Voia ca în acest timp să deschidă ochii sufletului, să creadă orbul și să înțeleagă de ce i-a deschis lui ochii trupului. Toți vrem „ să vedem” și pentru aceasta ne rugăm.

Frizerul și Dumnezeu

Odată un bărbat a mers la frizerie pentru a se tunde și a se bărbieri. De îndată ce frizerul a început să lucreze, a început și discuția dintre cei doi. Au discutat despre foarte multe lucruri, după care au atins și subiectul religiei și al lui Dumnezeu. Frizerul îndată a spus:

- Nu cred că există Dumnezeu.

- De ce?, l-a întrebat clientul.

- E foarte simplu. Ieși afară în stradă și vei înțelege de ce nu există Dumnezeu. Spune-mi, dacă Dumnezeu există, de ce sunt atâția perverși? De ce atâția copii părăsiți? Dacă Dumnezeu ar exista, nu ar exista nici nefericire, nici durere. Nu pot să-mi închipui un Dumnezeu care iubește și compătimește, dar să îngăduie și toate acestea care se întâmplă.

Despre purtarea crucii sau pe cât de uşor ne dezicem de Hristos

Creştinul care nu-şi pecetluieşte chipul cu semnul Sfintei Cruci şi care nu poartă acest semn la pieptul său este ca şi un ostaş nepăsător, care porneşte la luptă fără armă.

Astăzi creştinii au devenit atât de indefenţi atât faţă de această însemnare, cât şi faţă de faptul ce înseamnă purtarea crucii. Ar trebui să ne dăm seama că crucea de la piept nu este doar o bijuterie, alegându-le dintre cele mai scumpe şi mai impresionante, ci o mărturisie vie a lui Hristos cel Înviat.

Vreau să vă prezint un articol şi să vă îndemn să meditaţi ce înseamnă pentru fiecare dintre noi crucea de la gât şi care ar fi alegerea noastră a fiecăruia într-o situaţie similară. Căci deobicei trădrile se încep de la faptele mai mici, şi împăcarea conştiinţei cu acestea, ca mai apoi să aducă şi dezicerea de cruce şi de Hristos.

Caut un preot…

Despre preoţie se poate spune aceeaşi, ce spuneau sfinţii despre monahism, şi anume:  dacă toată lumea ar şti cât e de bine să fii călugăr – toţi ar merge la mănăstire.  Şi dacă toată lumea ar şti cât e de greu să fii călugăr – nimeni nu ar mai merge la mănăstire. Preoţia în acest sens este comparabilă cu monahismul. Este frumoasă,  dar şi foarte grea. Greutatea preoţiei  se simte nu de toţi preoţii şi nu imediat. În special, este grea pentru acei, care nu au ales această cale dintr-o chemare interioară, dar s-au lăsat conduşi de faimă, posibilitatea de a conduce, sau poate chiar s-au lăsat amăgiţi de gânduri despre propria sfinţenie. Iar unii pur şi simplu după cuvintele sfântului Dimitrie al Rostovului, au ales calea preoţiei nu pentru Hristos, ci pentru bucata de pâine oferită.

Sfântul Timotei și consumul de alcool

În prima epistolă a Sfântului Pavel, către ucenicul său, Timotei, pe care îl prăznuim pe 22 ianuarie, întâlnim un sfat legat de consumul de vin, care a fost interpretat de către mulți în mod eronat: De acum nu bea numai apă, ci foloseşte puţin vin, pentru stomacul tău şi pentru desele tale slăbiciuni (1 Timotei 5, 23).

De ce Iisus îl ceartă pe Petru?

 

Petru nu L-a părăsit pe Hristos Mântuitorul, ci acceptând reproşul cu iubire, L-a urmat pe Domnul cu o şi mai mare grijă.

 

Iisus a început să le arate ucenicilor Săi că trebuie ca El să meargă la Ierusalim şi să sufere multe din partea bătrânilor şi a marilor preoţi şi a cărturarilor şi să fie ucis şi înviat a treia zi. Înflăcărat de iubire arzătoare pentru Domnul, Sfântul Apostol Petru nu dorea ca ceva rău să I se întâmple lui Iisus.

Despre moartea năprasnică

În societatea de azi, caracterizată de evoluția necontrolată a științei și tehnologiei, de decăderea civilizației și de criza valorilor, oamenii evită să pronunțe cuvântul «moarte», iar tot ce le amintește de ea este respins și alungat cu orice preț. Pentru omul contemporan, moartea este ceva negativ, o pierdere. Auzim deseori zicându-se «l-am pierdut», în cazul unei persoane care tocmai a trecut la Domnul. Întrucât și-a pierdut dreapta cunoștință despre moarte, omul încearcă s-o ignore, trăind astfel încorsetat în limitele unei vieți nevrotice, lipsite de sens adevărat.

Sf. Nectarie - Pentru ce necazurile noastre sunt dese si succesive?

Trebuie să le purtăm pe acestea cu răbdare. Mai întâi, fiindcă dacă nu le răbdăm, nu ascultăm. Şi nu numai pentru aceasta, dar ne şi prelungim chinurile noastre. În al doilea rând, fiindcă cel ce rabdă  aici necazurile cu răbdare acela va primi răsplată în viaţa viitoare. Fiindcă prin răbdarea lui mărturiseşte cu fapta credinţa lui în viaţa viitoare care este credinţa în Cel ce ne-a făgăduit-o pe aceasta.

Cuvânt despre pricina pentru care necazurile noastre sunt dese şi unul după altul şi pentru ce trebuie să le răbdăm pe acestea cu stăpânire de sine.

1. Pentru ce necazurile noastre sunt dese şi succesive.

Primavara iubirii – prietenia şi căsătoria

“Născut dintr-un crâmpei de soare, Şi o fărâmă de pământ, Firul curat, gingaş şi sfânt Îmboboceşte şi dă-nfloare” Educaţia ce se face astăzi are mari carenţe. Adeseori omul e privit doar din punct de vedere biologic, ca un biet animal raţional, şi nici măcar atât. Pentru că, dacă biologicului din el i s-ar da cinstea cuvenită, grija de a-l feri de tot ceea ce-i dăunează ar fi mult mai mare. Nu mai pomenim de faptul că se face abstracţie totală de dimensiunea spirituală a fiinţei omeneşti. Educaţia sexuală ce se face în şcoală, adeseori, este o contra-educaţie. Tinerii sunt priviţi doar ca nişte simple vieţuitoare reproducătoare, fără a i se da vieţii intime şi dimensiunea spirituală pe care o are, în cadrul comuniunii dintre un bărbat şi o femeie.

Sufletul este un vas

Vezi că într-un vas umplut sau într-o cofă plină cu apă nu mai poate să încapă nimic, însă, dimpotrivă, într-un vas gol încape orişice.

Pricepe de aici că asemenea şi sufletul cel plin de dragostea acestei lumi, adică de iubirea de slavă, de mândrie, de argint şi de plăceri trupeşti, nu mai poate primi în sine nimic ceresc şi duhovnicesc:

Ispita din interior

Odată cu detronarea minţii din rosturile ei de cârmă şi for de lumină, viaţa credinciosului devine o alergare exclusivă şi iraţională după plăcere...

Ispita interioară este cauzată de pofta trupului, de pofta ochilor şi de pofta inimii(conform I Ioan 2,16).

Fără Hristos, Europa este cel mai sărac cerşetor al lumii... Fie ca Europa să se reboteze!

 

...Dacă Europa se laudă cu cultura, ea se laudă cu ceva, nu cu cineva. Căci şi alte popoare au cultura lor şi nu au nevoie de cea Europeană. Alte popoare, precum Indienii şi Chinezii au o cultură mult mai bogată, mai profundă şi mai rafinată decît cultura Europeană; din această pricină ei urăsc şi dispreţuiesc cultura Europeană. De aceea spunem: dacă Europa se laudă cu cultura, cu nimic se laudă.
Dacă Europa ar fi rămas Creştină, s-ar fi lăudat cu Hristos, nu cu cultura. Iar marile popoare ale Asiei şi ale Africii, chiar ne­botezate, dar avînd deschidere duhovnicească, ar fi înţeles-o şi ar fi preţuit-o. Căci acele popoare se laudă cu credinţa lor, cu dumne­zeii lor, cu cărţile lor religioase; unele cu Coranul, unii cu Vedele sau cu altele. Ei, carevasăzică, nu se laudă cu lucrul mîinilor lor, cu cultura lor – ci cu ceva pe care îl consideră mai presus de ei, mai presus decît orice altceva. Numai popoarele Europene nu se laudă cu Hristos şi cu Evanghelia lui Hristos, ci cu maşinile lor groaz­nice şi cu produsele lor ieftine, adică cu cultura lor. Urmarea aces­tei lăudăroşenii a Europei cu insistenţă asupra culturii este că toate popoarele necreştine Îl urăsc pe Hristos şi Creştinismul.

„Ca să creezi, trebuie să rămâi în modestie“

Matematica şi viaţa în Hristos pot părea multora fără nici o legătură una cu alta. Pentru părintele Ieremia de la Putna, cu un doctorat în matematică dat în SUA, la Berkeley, această lipsă de legătură este doar aparentă. Este ca şi cum două curbe nu se intersectează deloc în planul real –, cel al privirii superficiale, al prejudecăţii, al ignoranţei –, dar au o multitudine de intersecţii în planul complex – cel al realităţii adevărate, profunde. Interviul de mai jos e o scurtă pledoarie la studiu şi seriozitate în viaţa duhovnicească.

Părinte Ieremia, cum a venit pasiunea pentru matematică?

Halloween – sărbătoare satanică

Crestinii nostri mai putin dusi la Biserica serbeaza pe 31 octombrie Halloween-ul (acesta fiind al doilea import in materie de sarbatori, dupa celebrul de pe acumValentine’s Day). Multi considera ca sarbatoarea Haloween-ului (All Hallow’s Eve) este doar seara (ajunul) de dinaintea Zilei tuturor sfintilor(All Saint’s Day), praznicul romano-catolic din 1 noiembrie.

Americanii isi amintesc acum de mortii lor, celebreaza victoria lui Hristos asupra mortii si puterilor intunericului, rad de… rau si de moarte. Se considera, deci, ca este sarbatoare crestina chiar daca e importata, dupa toate probabilitatile, din paganismul celt (druid). Greu insa de convins un om rational ca aceasta sarbatoare ar avea duh crestinesc… 

Indiferența fața de Sfânta Euharistie și fuga după desfătări...

...sau adevăratele motive pentru care nunțile se fac sâmbătă seara și nu duminica.

Se fac așa de multe nunți sâmbăta în Biserica noastră încât dacă un preot sau un monah atrage atenția asupra acestei practici, dăunătoare vieții duhovnicești, este considerat anormal, fundamentalist, învechit sau poate chiar eretic.
Nu se fac nunți în zilele de post, toată lumea știe acest lucru. Prin urmare nu se fac nunți nici în zi đe miercuri și nici în zi de vineri. Pentru că la noi nunțile țin o noapte întreagă, atunci chiar dacă ai face nunta marți tot ar trebuie ca o parte din petrecere să se desfășoare miercuri și iarăși nu e bine. La fel nici joia nu poți face acest lucru, pentru că o parte din petrecere s-ar desfășura vinerea, în zi de post.

Jertfa supremă: Să-ți dai inima celui ce a vrut să te omoare

Cristale de apă unesc cerul cu pământul, umplându-l cu binecuvântări divine; pământul absorbea picăturile vitale precum sufletul absoarbe faptele noastre.  Prin perdeaua deasă, cusută în cristale argintii, se deslușesc două siluete…doi prieteni străbăteau cu pași mărunți o străduță îngustă fără să se intimideze de ploaia ce le îngreuna hainele. Pe neașteptate se iscă o ceartă, sunetul ploii fiind acaparat de urletele unuia dintre bărbați, în acest timp, celălalt privindu-l tăcut.

„Femeia care e bună, nimic nu-i mai bun!”

Femeile sunt ca florile: toate sunt frumoase, dar fiecare în felul ei. Bărbatul trebuie să se plece să o ia - adică să-i arate eleganţă, preţuire. Atunci floarea îşi arată şi mirosul, şi calităţile ascunse, pentru că tu ai ştiut să răscoleşti adâncurile şi ai făcut din ea ceea ce nu ştia ea că este.

Fericitul Arhimandrit Sfronie: Modul de practicare a rugăciunii

În capitolul de faţă, mă voi strădui să expun, cât mai succint, cele mai importante momente ale marii culturi a inimii şi cele mai sănătoase sfaturi pentru această lucrare cu care eu m-am confruntat la Sfântul Munte.

Mulţi ani la rând, monahii pronunţă rugăciunea cu buzele, necăutând alte mijloace de a uni mintea cu inima. Atenţia lor este îndreptată la faptul de a armoniza viaţa lor cotidiană cu poruncile lui Hristos. Experienţa de veacuri a acestei asceze a demonstrat că mintea se uneşte cu inima cu ajutorul lui Dumnezeu, atunci când monahul parcurge o experienţă solidă de ascultare şi înfrânare, când mintea lui, inima şi însuşi trupul „omului vechi” se eliberează într-o măsură suficientă din puterea păcatului.

"Unul ca el se naşte o dată la o mie de ani"

Gheorghe Vâlcea - tâmplarul părintelui ARSENIE BOCA 

Noiembrie, 1989. Afară ninge uşor şi fulgii se lipesc de fereastră. Dalta muşcă încet din lemnul tare. Printre lacrimi, cu o durere surdă în inimă, tâmplarul a sculptat deja un nume - "Arsenie". Ar trebui să mai scrie încă un cuvânt. Doar atât. "Ieromonahul". Un­spre­­zece litere. Dar nu poate. Durerea îl apasă din ce în ce mai tare şi gândul că nu-l va mai vedea niciodată pe părintele Arsenie Boca îi sfredeleşte inima. Îi răsună în minte cuvintele de la ultima întâlnire: "Să vii la mine la mor­mânt, că te voi putea ajuta mai bine decât acum". Dar despărţirea e prea grea şi-i întu­necă nădejdea. Începe să lucreze la prima lite­ră. Un "I" înalt şi zvelt, desenat chiar de părintele Arsenie în timp ce se afla pe patul de moarte. Încet, pri­virea i se împăienjeneşte şi lacrimile îi curg pe obraz.

Nasterea Maicii Domnului...

Dragostea e tot ce ni se va cere

1. Bătrânul Amfilohie dădea acest sfat: “Iubeşte-L pe Unicul ca toţi să te iubească. Nu numai oamenii te vor iubi, ci şi vieţuitoarele fără raţiune, căci, atunci când harul divin se manifestă, el atrage ca un iubitor tot ce este înaintea lui. Şi nu numai că te vor iubi, ci te vor şi respecta, căci pe chipul tău va străluci faţa curată şi feciorelnică a Celui pe care tu-L iubeşti şi adori”.

Liniștea e rugăciune tainică

Într-o zi au venit la coliba mea nişte monahi de la o mănăstire şi vorbeau tare. “Mai încet, îi zic unuia, ne aud de departe”, dar acela, nimic. “Mai încet”, îi zic din nou. “Iartă-mă, Părinte, îmi spune, dar ne-am obişnuit să strigăm în mănăstire, pentru că avem un generator de curent, şi vorbim tare ca să ne auzim”. Auzi? În loc să spună rugăciunea şi să vorbească încet, strigă pentru că au generator. Şi răul este că, precum unor copii le place “ducu-ducu”-l de la eşapamentul maşinilor, acest duh ajunge acum şi în monahism. Într-acolo mergem acum; adică ajung oamenii să se bucure de asemenea lucruri.

Dragostea adevărată e reciprocă

Dragostea adevărată presupune reciprocitate. Dacă dragostea este aceea în care Dumnezeu este mijlocitor, în care se zămislește atracția duhovnicească a unuia față de celălalt, dorința de a-i sluji cu lepădare de sine, atunci există, de regulă, reciprocitate. Acestă scânteie are un răspuns imediat. Celuilalt i se dă semnalul: ”Eu te aleg pe tine” și răspunsul este: ”Și eu te aleg pe tine”. În cazul acestei dragoste, inima omenească știe instantaneu că va exista reciprocitate.

„Doamne, Tu m-ai făcut. Şi dacă nu sunt frumoasă ce fac?”

Cred că te-ai uitat în oglindă! De ce cred? Pentru că şi eu mă uit câteodată în oglindă şi zic: „Doamne, ce urâtă sunt! Uite cum arăt şi totuşi copiii ăia îmi zâmbeau din toată inima! Cum e posibil?”

O întrebare pe care îmi voi permite să o citesc direct, cum apare pe hârtie: „Doamne, Tu m-ai făcut. Şi dacă nu sunt frumoasă ce fac?”.

Da’ de unde ştii tu că nu eşti frumoasă? Cine ţi-a spus, sau unde te-ai uitat de-ai văzut că nu eşti frumoasă? Cred că te-ai uitat în oglindă! De ce cred? Pentru că şi eu mă uit câteodată în oglindă şi zic: „Doamne, ce urâtă sunt! Uite cum arăt şi totuşi copiii ăia îmi zâmbeau din toată inima! Cum e posibil?”

Iubirea în viaţa femeii

În viaţa femeii iubirea nu este un accident, un sentiment accesoriu. Iubirea ei este esenţa sufletului ei; ea este o preoteasa a iubirii. Este mireasă şi mamă.

Omul a fost creat după imaginea lui Dumnezeu.

Perechea umană păstrează în moduri distincte chipul lui Dumnezeu, de care atârnă aptitudinile diferite ale celor două persoane.

Nu-i iubim pe cei de alături, nu-L iubim nici pe Hristos....

Omul are nevoie de intimitate. Şi de multe ori este cu adevărat o problemă. Printre noi sunt mulți oameni care nu au nicicând posibilitatea să rămână singuri, singuri cu ei şi singuri cu Dumnezeu. Acasă mereu eşti înconjurat de familie, la locul de muncă ai colegi, în transport – o altă muţime de oameni. Ale tale sunt doar acele cinci minute de la casă - la stație.

Uneori anume această posibilitate de a rămâne singur cu gândurile sale o caută omul în Biserică, iniţial pentru e se desluşi macar pe sine şi apoi deja pentru a-L găsi pe Dumnezeu. Mai grav e că intimitatea pe care o căutăm devine mai importantă decât orice altceva, și mai grav  - mai importantă decât alţi oameni, iar oameni prezenţi în biserică prezentând pentru noi o piedică.

Minunea Maicii Domnului din Siria

În decembrie 2004 un musulman din Arabia Saudită, s-a prezentat în faţa mai multor agenţii de presă pentru a relata un fapt incredibil pe care l-a trăit şi care i-a schimbat viaţa (povestea a fost apărută la TV, pe Internet, radio şi a circulat în ziare, reviste şi fluturaşi peste tot în Arabia Saudită, Siria, Palestina şi evident în ţările vecine.

Cu câţiva ani în urmă acest bărbat s-a căsătorit cu o femeie musulmană foarte bogată dar sterilă. Anii treceau şi în ciuda tuturor eforturilor şi cheltuielilor remarcabile cu doctorii tot nu puteau avea copii. Părinţii bărbatului i-au sugerat să-şi ia o altă nevastă, păstrându-o şi pe prima (întrucât legile locale permit patru căsătorii în acelaşi timp).

Adormirea Maicii Domnului in parohia ortodoxa romana Sfantul Prooroc Daniel din Villarrobledo...

Tiparele Esecului !

OAMENII SUNT DIFERITI! 

 De-a lungul timpului am avut sansa de a colabora cu multi oameni. Oameni diferiti cu abordari diferite. Pe unii dintre ei i-am urmarit atingand succesul in timp ce, pe cei mai multi, i-am vazut esuand. Dar partea interesanta este ca nu esuau din motivele pe care le credeau ei, cum ar fi cele punctate mai jos :

 NU conteaza daca esti mai putin inteligent ! Afacerile prezinta aspecte repetitive ce pot fi invatate si cu care te poti deprinde.
 NU conteaza daca NU te descurci cu calculatorul ! Intr-o afacere online de acest tip ai nevoie doar de un ABC care se invata si poti ocoli aspectele mai tehnice compensand in alte zone.

Vă rog, daţi Ortodoxia mai tare!

Adesea, ascultând câte o predică sau o cântare liturgică îmi vine să le strig din adâncul inimii preoţilor şi cântăreţilor din strane: Vă rog, daţi Ortodoxia mai tare! Nu cuvintele, ci glasul lor. Să se nevoiască să facă auzit glasul Lui. Să spargă fagurii harului, cuvintele, căci s-au uscat şi întărit în noi ca nişte table de piatră ale Legii; şi să lase să curgă mierea iubirii dumnezeieşti. Căci Ortodoxia e, în primul rând, glasul lui Hristos.

„Credinţa este din auzire, iar auzirea prin cuvântul lui Hristos” (Romani 10,17)

Şi de este cineva din voi lipsit de înţelepciune

să o ceară de la Dumnezeu, Cel ce dă tuturor fără deosebire şi fără înfruntare; şi i se va da. (Iacov 1,5) 

Domnul dă cu mărinimie, fără să-I pară rău. Noi însă, când dăm ceva, ni se întâmplă destul de rar să dăm fără regrete, sau fără reproșuri. Le reproșăm oamenilor că cer prea mult și prea des, câteodată folosim ocazia de a le ține o întreagă morală, aducându-le aminte că s-au arătat nerecunoscători față de ajutorul pe care li l-am dat mai înainte.

Dacă fugi de Dumnezeu, El nu va alerga după tine, dar te va aştepta.

Pe orice drum vei apuca, Îl vei întâlni pe Dumnezeu. Însă dacă nu-L vei recunoaşte în timpul întâlnirii, călătoria ta se va însoţi de nepăsare, ca o plimbare prin cimitir. La orice uşă vei bate, Dumnezeu îţi va deschide. Dacă nu-ţi deschide Dumnezeu, nici o uşă nu ţi se va deschide.

Pentru tinerii care au probleme cu băbuţele din biserică

Pentru tine şi pentru alţi tineri care au probleme cu băbuţele din biserică (printre care mă număr şi eu) - vă sfătuiesc să faceţi ce am făcut şi eu. Chiar dacă am intrat destul de bătrână în Biserică, am fost la fel de emoţionată şi timorată ca şi voi şi mi-a fost la fel de frica de "teroriştii" din Biserică ca şi vouă. Am ascultat însă sfatul Sfintei Matrona a Rusiei, care zicea: "Când mergi la biserică, nu privi la nimeni, roagă-te cu ochii închişi sau aţinteşte-i la o icoană.

Binecuvantari ale lui Dumnezeu in Postul Adormirii Maicii Domnului

      

          Postul Adormirii Maicii Domnului a fost, este si va fi o perioada a anului speciala, in care ne gandim poate mai mult ca niciodata la viata pe care a avut-o Fecioara Maria, la modul in care a devenit Maica Domnului si totodata Maica noastra a tuturor, la binefacerile si la minunile pe care Maica Domnului le-a facut in sufletele si  in vietile  noastre, la modul in care Maicuta Sfanta se ingrijeste de noi, la linistea pe care o dobandim de fiecare data cand ne rugam ei, citind Paraclisul si Acatistele Maicii Domnului, la  multimea icoanelor in care am vazut imaginea Maicii Domnului emanand blandete, liniste, dragoste, incredere, la manastirile si bisericile din tara la care se fac pelerinaje cu ocazia Adormirii Maicii Domnului, la felul in care Maicuta Sfanta ne primeste de fiecare data ca o adevarata mama cand ni se pare ca ne aflam la capat de drum, la sfarsitul puterilor, la multitudinea de pricesne dedicate ei, stiute din copilarie care in zilele acestea speciale ni se inlantuiesc in minte.

Cum sa-L facem pe Dumnezeu sa ne auda?

Sunt mulți oameni care se roagă lui Dumnezeu în diverse situații. Unii se roagă frecvent și au o pravilă de rugăciune, alții sporadic deoarece nu au reușit să-și pună o rânduială în viața lor, alții se roagă doar când au probleme sau au nevoie de ceva anume și-și amintesc că Dumnezeu este Vistierul Bunătăților și este darnic sau are puterea de a împlini rugăciunea. Și unii și alții însă trebuie să știe să se pună în fața lui Dumnezeu, să conștientizeze că în timpul rugăciunii Dumnezeu este prezent, este de față real și viu, chiar „palpabil”. Avem nevoie înainte de toate să conștientizăm cu sinceritate „CINE SUNTEM?”, „CE SUNTEM?”, în relația cu EL.

De ce suferim din dragoste?

Dragostea e un sentiment pe care il traieste orice tanar. Dar de multe ori acest sentiment provoaca suferinte. Cum sa ne protejam de ranile sagetilor lui Cupidon? - Dragostea nu numai ca este un sentiment pe care-l traieste orice om, ci am putea spune ca ea este insasi viata si scopul vietii.

Depinde in ce fel intelegem noi dragostea. Pentru ca exista mai multe definitii ale acestui sentiment. Fiecare popor, cultura, au definit-o din punctul lor de vedere. In intelesul obisnuit, deja consacrat, dregostea este relatia dintre barbat si femeie, care de cele mai multe ori se limiteaza la una trupeasca. Aici am putea opune o atitudine pe care o numim moralista, adica dragostea la nivel de suflet, spirituala - platonica si dragostea afrodisiaca, adica trupeasca.

Spune-mi: dacă te iert, ai putea tu, oare, să-Mi răspunzi cu bucurie şi recunoştinţă?

Deseori se întâmplă să vină la mine cineva pentru a se spovedi zicând: „Nu ştiu ce să mărturisesc, acelaşi lucru se repetă mereu…” Aceste cuvinte arată o lipsă ucigătoare de atenţie în faţa vieţii.

Păcătuim constant, fără ruşine sau durere

La sfârşitul unei singure zile, poate vreunul dintre noi să spună că a împlinit tot ceea ce a avut de împlinit, că şi-a pus în lucrare toate capacităţile, că gândurile şi sentimentele sale au fost ireproşabile, că nu a neglijat niciuna din îndeletnicirile pe care putea şi trebuia să le săvârşească şi că niciuna dintre aceste făptuiri nu a fost pătată de vreo nedesăvârşire? Cine poate spune că gândurile sale nu au fost confuze, că inima nu i s-a posomorât, că voinţa nu i s-a clătinat, că năzuinţele şi purtarea sa nu i-au fost întinate de vreo nevrednicie?

Sfântul Ioan Casian: Despre duhul curviei şi al poftei trupeşti

A doua luptă o avem împotriva duhului curviei şi al poftei trupeşti.

Pofta aceasta începe să supere pe om de la cea dintâi vârstă.

Mare şi cumplit război este acesta si luptă îndoită cere. Căci acest război este îndoit, aflându-se şi în suflet şi în trup. De aceea, trebuie să dăm lupta din două părţi împotriva lui.

Prin urmare, nu ajunge numai postul trupesc pentru dobândirea desăvârşitei neprihăniri şi adevăratei curăţii, de nu se va adăuga şi zdrobirea inimii, şi rugăciunea întinsă către Dumnezeu, şi cetirea deasă a Scripturilor, şi osteneala, şi lucrul mâinilor, care, abia împreună, pot să oprească cele neastâmpărate ale sufletului şi să-l aducă înapoi de la nălucirile cele de ruşine.

Mai înainte de toate însă, foloseşte smerenia sufletului, fără de care nu va putea birui nimeni nici curvia, nici celelalte patimi.

Testamentul omului simplu

De când mă ştiu, am tot muncit,

Mi-s palmele aspre, sunt nedormit

În letargie încropesc, încă la post,

Testamentul omului simplu ce-am fost.

Eram un copil, îmi aduc aminte,

Cu tot atâtea griji, ca şi un părinte

Nu am avut timp să mă maturizez

Şi nici în braţele cui să evadez.