Photobucket

miercuri, 7 august 2013

Testamentul omului simplu




Mi-s palmele aspre, sunt nedormit
În letargie încropesc, încă la post,
Testamentul omului simplu ce-am fost.

Eram un copil, îmi aduc aminte,
Cu tot atâtea griji, ca şi un părinte
Nu am avut timp să mă maturizez
Şi nici în braţele cui să evadez.


Am fugit de acasă, doar în papuci,
Mi-e dor de cel ce eram pe atunci
Chiar dacă nu m-am jucat niciodată
Am fost pentru mine mamă şi tată.

Aşa am ajuns în cele din urmă bărbat
De multe ori viaţa m-a judecat
Mi-a pus piedici, m-am impidicat,
Am ridicat privirea şi am continuat.

Nu m-am plâns, nici o bucată de vreme,
Cât am trăit m-am luptat cu probleme
Nu stăteam, văzând ce grea e viaţa,
De dimineaţă până a două zi dimineaţa.

Uite aşa am reuşit treptat să agonisesc,
Nu mai mult, atât cât mi-a trebuit să trăiesc
Să nu mă duc pe lumea cealaltă, să spun
Supărat, că am trăit în locul unuia mai bun.

Mi-a dat Dumnezeu două minuni pe pământ
Copii-s la casele lor, eu mă duc în curând
Mă bucur că am orânduit, cât s-a putut,
Timpul neiertător şi puţinul ce l-am avut.

Toate lumeşti vă rămân vouă, nu iau nimic
Moartea e o dată-n viaţă, e păcat să o stric
Rămaneţi cu bine, nu mă jeliţi prea mult
Am primit învoire, bilet doar dus şi atat.

Sufletul meu îl las moştenire-n popor,
Nimănui să nu-i lipsesca, să-i fie dor
Destul am să fiu singur, în lipsă de voi,
Cine ştie ce mă aşteaptă în viaţa de-apoi.

Niciun comentariu: