Cine nu este cuprins de mila si de
compatimire cand vede un bolnav paralizat zacand intr-un pat de multi ani? Cum
sa nu-ti inspire mila cand vezi o fiinta omeneasca sfarsita de puteri, cu ochii
dusi in fundul capului, galben la fata si tot trupul lui numai pielea si osul,
un om care asteapta de la altii o mangaiere, o incurajare, un pahar cu apa sau
putina mancare.
Sfanta Evanghelie de astazi ne-a istorisit vindecarea
unui astfel de slabanog care zacea de 38 de ani. In Postul Pastelui am auzit
despre vindecarea altui slabanog, care fusese adus inaintea Domnului Hristos de
4 oameni, cu patul. Slabanogul de astazi insa astepta de 38 de ani si nadajduia
ca se va gasi un om care sa-l arunce si pe el in scaldatoarea Vitezdei si sa se
faca sanatos. Dar de atatia ani nu s-a gasit nimeni sa-l ajute.
Iata
ca intr-o zi cu soare si frumos, o zi senina si plina de lumina, se opreste in
fata lui un om frumos si minunat, cu chipul bland si dulce, care-i zise cu
blandete: "Voiesti sa te faci sanatos? Cine era acest om? Era Iisus Hristos,
Fiul lui Dumnezeu. Vazand Iisus cum il chinuia boala de multa vreme si cunoscand
ca un Dumnezeu pacatele acestui slabanog, caci pentru pacatele lui se chinuise
38 de ani, a voit sa-l aleaga din aceasta multime de bolnavi si sa-l vindece.
Bietul slabanog, buimacit si intimidat, caci se vedea in fata unei
persoane atat de impunatoare si uimitoare, a inceput sa-si planga necazul
inaintea Domnului, zicand: "Doamne, nu am pe nimeni sa ma arunce in scaldatoarea
aceasta cand se tulbura apa, iar pana cand merg eu altul se coboara inaintea
mea. Iata deci ca din atatia oameni care se aflau in acel loc, nu se gasea
nimeni ca sa-i ajute acestui slabanog. Aceasta ne arata ca erau foarte
impietriti oamenii si atunci, egoisti si fara omenie.
Scaldatoarea
aceasta numita Vitezda - ceea ce inseamna "Casa Milosteniei - se afla in
Ierusalim la Poarta oilor, careia i se zicea asa pentru ca aici erau spalate de
maruntaie oile care erau aduse jertfa la templu. Imprejurul lacului Vitezda erau
cinci pridvoare sau foisoare, in care se gaseau multi bolnavi ce asteptau
miscarea apei, caci un inger se cobora din cand in cand in scaldatoare si
tulbura apa, iar cel care intra intai dupa tulburarea apei se facea sanatos ori
de ce boala era cuprins.
Dar pentru ce se vindeca numai un singur
bolnav dupa tulburarea apei? Pentru ca scaldatoarea de la Poarta Oilor inchipuie
scaldatoarea cea tainica a Sfantului Botez care este in Biserica noastra
Ortodoxa, stiind ca un singur botez este valabil. Pogorarea ingerului in
scaldatoare inchipuia venirea Harului Sfantului Duh in apa botezului, ca nu apa
singura spala pacatele, ci Harul dumnezeiesc.
Acest slabanog de la
Poarta Oilor a trebuit sa astepte 38 de ani ca sa poata plati canon pentru
pacatele facute de el, iar acum s-a implinit vremea ca sa se arate Mantuitorul
Cel ce a ridicat pacatele lumii ca sa-l tamaduiasca. Dar pentru ce-i zise
Mantuitorul: "Voiesti sa te faci sanatos? Nu stia oare Domnul cat de mult voia
el sa se faca sanatos? De la alti bolnavi am vazut cum Domnul cere credinta,
acestuia vedem ca ii cere vointa, dar vointa pe care o cere este aceea de a se
face sanatos si cu sufletul.
Aceasta o cere si de la noi Domnul, ca
sa ne vindecam sufletul de patimi si de pacate si sa nu ni se intample ceva mai
rau, adica sa fim osanditi in chinurile iadului, in vecii vecilor. Dupa ce
nenorocitul slabanog termina de spus necazul lui inaintea Domnului, bunul si
iertatorul Iisus ii zise: "Scoala-te, ia-ti patul tau si umbla! La porunca lui
Iisus, venele trupului slabanogit au prins puteri si s-au intarit cu totul, iar
el incepu sa mearga. Toti s-au mirat vazand cum pleaca sanatos pe picioarele lui
acela care era anchilozat, cum a inceput sa-si stranga salteluta pe care zacuse
si paturica lui cea saraca, si cum a pornit vesel pe picioarele lui acasa.
Mare le-a fost mirarea oamenilor care l-au vazut. Dar nu s-a gasit
nici unul sa aduca slava lui Dumnezeu; fiindca Dumnezeu era Acela cu chip de om
si numai Dumnezeu a putut sa faca o astfel de minune. Slabanogul nu stia cine
este doctorul lui. Dar dupa putin timp Domnul Hristos l-a gasit in biserica si
i-a zis: "Iata ca te-ai facut sanatos, de acum sa nu mai pacatuiesti, ca sa nu
ti se intample ceva si mai rau!
Ziua aceea cand a facut Iisus
aceasta minune era intr-o sambata. Evreii cei pizmasi si plini de invidie, cand
au vazut pe slabanogul vindecat si cu sarcina patului in spate, au strigat la el
cu rautate: "Nu-ti este ingaduit sa-ti ridici patul in ziua sambetei! Invidia
din inima lor i-a orbit cu totul, caci n-au mai vazut nici binele savarsit, nici
pe Dumnezeu care si-a facut mila cu acest nenorocit. Acesti carturari fatarnici,
farisei, tineau legea de forma, tineau la litera si nu puteau sa vada in aceasta
minune puterea lui Dumnezeu, pentru ca ei ziceau ca a fost calcata sambata si
deci acest om nu poate fi de la Dumnezeu.
Iata invidia, zavistia
aceasta a diavolului care face pe oameni sa vorbeasca de rau minunile lui
Dumnezeu si pe oamenii lui Dumnezeu. Aceasta fiara otravitoare are 7 capete. Din
ele arunca otrava purtatoare de moarte. Cel dintai cap este mandria, al doilea
este iubirea de argint, al treilea lacomia, al patrulea lenea, al cincilea
desfranarea, al saselea mania si a saptea este invidia. Din toate aceste capete
se varsa otrava aducatoare de moarte pentru suflet. Otrava invidiei este insa
mai puternica decat celelalte.
Toate celelalte pacate de moarte sunt
savarsite de om pentru cate un folos, dar invidiosul este chinuit de otrava
invidiei, in suflet si in trup, fara nici un folos, lui parandu-i rau de
fericirea aproapelui, de binele vecinului, de progresul altuia si mai ales de
darurile pe care le au unii de la Dumnezeu. Invidiosul se bucura numai atunci
cand aude de nenorocirea aproapelui, atunci cand a cazut in pacate, iar daca mai
e si la inchisoare, atunci are o bucurie si mai mare.
De aceea cand
vede ca-i merge bine si sporeste in cele bune, invidiosul cauta sa-i puna tot
felul de piedici, sa-l vorbeasca de rau, sa-l cleveteasca, sa-i zica ratacit,
sa-l desconsidere in fata lumii ca nimeni sa nu-l mai iubeasca. E prea mult de
vorbit de acest cap al invidiei. Dar sa-i lasam acum pe cei ce sunt otraviti de
el si sa-i compatimim, fiindca o pedeapsa mai mare ca aceasta nici ca se poate,
distrugandu-le sufletele si trupurile.
Sfanta Evanghelie de astazi nu
ne spune ca slabanogul i-ar fi multumit Domnului pentru ca l-a tamaduit. Dar ne
spune ca s-a dus si a spus iudeilor ca Iisus este cel ce l-a facut sanatos.
Poate si el, ca si altii, a fost nerecunoscator, a uitat indata de binefacatorul
sau si nu L-a urmat ca sa-I asculte sfintele invataturi. De aceea Domnul Hristos
a stiut cu cine sta de vorba si i-a zis: "Vezi sa nu mai pacatuiesti si
celelalte.
Stia Iisus, ca un Dumnezeu ce era, ca acel slabanog va
starui in pacate ca si inainte si va face chiar un pacat mai grozav, putin mai
tarziu. Din traditie si dintr-o carte veche a Bisericii se spune ca acest
slabanog vindecat de Iisus se numea Isac Lachedem. I se mai zice si evreul
ratacitor. Cand Mantuitorul urca cu Crucea pe dealul Golgotei, hulit si
batjocorit, insetat si nemancat, s-a oprit in dreptul casei acestui Isac
Lachedem, caci pe acolo ducea drumul spre Golgota. Atunci Isac a iesit si el la
poarta impreuna cu vecinii, iar Domnul vazandu-l l-a rugat sa-i dea putina apa.
La refuzul acestuia, Iisus l-a rugat sa-I dea voie sa se odihneasca pe banca de
la poarta lui; dar acesta ii zise cu asprime: "Nu-ti dau voie sa stai, mergi de
aici!
Atunci Domnul Hristos se intoarce catre el si-i zise: "De acum
incolo sa mergi si tu mereu, pana la a doua Mea venire. Se spune ca si astazi
acest evreu nerecunoscator, care s-a asociat cu ceilalti hulitori, traieste si
umbla neincetat, strabatand pamantul in lung si-n lat fara sa i se intample
ceva. Merge prin pustietati, prin jungle periculoase si s-a aruncat chiar in
vulcanul Vezuviu din Italia, pentru ca el vrea sa moara, dar nimic nu i se
intampla pentru ca blestemul dumnezeiesc este asupra lui.
Animalele
salbatice vin pana langa el, il miros, dar sunt cuprinse de o asa scarba, ca nu
se pot atinge de el. Iata ca se apropie 2000 de ani si el merge, merge mereu pe
pamant. Acum nu mai vrea sa se faca sanatos, ci doreste sa scape de povara
vietii, dar in zadar, caci lucrurile neinsufletite nu-l primesc, ci totul si
toate ii spun si-i repeta cuvintele Mantuitorului spuse la poarta casei lui:
"Mergi, mergi! Iar el merge pana va veni Domnul sa judece viii si mortii.
Blestemul dumnezeiesc a cazut peste el ca si peste toti carturarii si
fariseii, in frunte cu Anna si Caiafa, caci toti, impreuna cu Pilat, si-au
sfarsit viata lor in diferite chinuri, ducandu-se in focul iadului. Blestemul
dumnezeiesc a cazut peste toti cei care au cerut rastignirea Domnului, caci au
fost imprastiati pe toata fata pamantului, cazand in grea sclavie, chinuiti in
diferite feluri, arsi de sete, de foame, ramasi fara tara, si aceasta, iata,
aproape de 2000 de ani.
S-a Implinit tot ceea ce au cerut ei cu gura
lor cand au zis: "Sangele Lui sa cada asupra noastra si asupra copiilor nostri.
Spunand Domnul slabanogului sa nu mai pacatuiasca, s-a gandit la toate oile cele
ratacite ale casei lui Israel, precum si la noi, si sa nu ni se para lucru de
gluma, caci daca ne tinem tot mereu de pacate, blestemul dumnezeiesc apasa
asupra noastra, a casei si a copiilor nostri. De altfel, pentru pacatele grele
pe care le facem si nu le marturisim la timp, vin peste noi fel de fel de
necazuri, greutati si boli, neintelegeri si despartiri intre soti.
Pe
toti cei care nu se lasa de insultele si hulele aduse lui Dumnezeu, de luarea
numelui Sau in desert, de injuraturi, dracuieli si blesteme, pe toti acestia ii
urmareste blestemul dumnezeiesc ca si pe toti rastignitorii Lui. Si apoi, daca
i-apuca moartea asa, in tot felul de pacate, se duc si-n fundul iadului, acolo
unde se chinuiesc crestinii care si-au lepadat credinta, botezul si care s-au
lepadat de Sfanta Biserica. Acolo merg toti cei care s-au facut pricina de
sminteala altora, ca fariseii si carturarii cei fatarnici.
Acolo se
chinuiesc parintii care nu-si invata copiii rugaciuni, n-au grija sa-i
spovedeasca, sa-i impartaseasca, ii lasa sa traiasca necununati, si astfel cresc
ca niste buruieni otravitoare. De aceea copiii de astazi otravesc sufletele
parintilor lor pe pamant, iar la sfarsitul vietii vor mosteni cu totii
suferintele iadului. Vai, grozav trebuie sa fie iadul acesta, cand ma gandesc la
o istorioara vrednica de amintit, tot despre un bolnav care se chinuise si el
vreo 30 de ani.
Suferintele acestui bolnav erau mari si totdeauna se
ruga lui Dumnezeu, ori sa-l faca sanatos, ori sa-i ia sufletul. Pe cand se ruga
el cu incredere si evlavie ii apare un inger si-i zice: "Iata, omule, ti-a auzit
Dumnezeu rugaciunea, dar pentru pacatele tale ai mai avea de suferit inca trei
ani pe pamant de aici inainte. Dumnezeu ma trimite sa te intreb ce preferi, sa
suferi inca trei ani aici, in lumea aceasta, sau trei ceasuri dincolo, in iad?
El spuse ca prefera trei ceasuri in iad; ingerul indata i-a luat sufletul si l-a
dus in iad, lasandu-l in foc. Dupa un ceas se intoarce sa vada ce face sufletul.
Acesta cand l-a vazut a strigat cu mare glas: "Vai, sfinte ingere, nu credeam sa
fie nedreptate la Dumnezeu, ai spus ca ma lasi numai trei ceasuri si a trecut
atata amar de ani, ca nu credeam sa mai vii.
Taci, omule, zise
ingerul, n-a trecut decat un ceas si mai ai de suferit inca doua ceasuri. Cand a
auzit, l-a rugat pe inger sa-i duca sufletul inapoi in timp sa se chinuiasca nu
30 de ani, ci toata viata, si-i va fi mai usor decat acele chinuri ale iadului.
Vai, fratilor, adevarat este si stim cu totii aceasta, ca numai o
noapte te doare o masea si ti se pare un an, dar sa stai in chinurile iadului?
Acolo, spun sfintii parinti ca nu ramane nici o particica a sufletului sa nu
sufere. Aici te doare o masea, un ochi, o mana, dar in iad sufletul intreg
sufera dureri nemaipomenite. Grozav loc este iadul!
Unul dintre
ucenici a intrebat pe Domnul sa-i spuna cat de adanc este iadul. Domnul a
raspuns ca daca o piatra de moara va fi in cadere timp de trei ani si jumatate,
abia daca ajunge la fundul iadului. "Doamne - a zis Sfantul Ioan Teologul - daca
un pacatos se duce in fundul iadului si n-are pe nimeni sa se ingrijeasca de el
pe pamant cu sarindare, pomeni si parastase, va mai iesi de acolo? Domnul a
raspuns: "O pasare mare de se va duce o data pe an la o stanca de piatra sa-si
ascuta ciocul de ea, atunci cand s-o toci stanca va iesi un astfel de pacatos de
acolo, adica niciodata.
Stiinta ne descopera ca dedesubtul
pamantului este foc, smoala, pacura, apa clocotita. Stim ca acestea ies din
fundul pamantului si ne dovedesc existenta iadului. Diavolul nu are nimic frumos
pentru noi, ci numai suferinta, plangere si tanguire. El n-are ce sa ne dea.
Cine face voia lui, acela se face partas la chinurile iadului, cu el la un loc,
fiindca dedesubtul pamantului este iadul cu suferintele lui, iar sus in ceruri
este locasul dreptilor si odihna tuturor facatorilor de bine.
Aici pe
pamant suntem la mijloc intre bine si rau, intre fericire si nenorocire. De
aceea vedem o zi buna si zece rele; aici binele este amestecat cu raul, aici
este o parte din rai, dar si o parte din iad. Trandafirul este frumos, are miros
placut, dar are si tepi usturatori. Fructele sunt dulci, frumoase, dar au si
coji care trebuie aruncate. Aici binele este amestecat cu raul, asa cum e trupul
cu sufletul.
Omului i-a randuit Dumnezeu sa treaca prin doua vieti si
sa ramana in a treia. Prima viata este cea din pantecele maicii noastre, timpul
celor noua luni pana la nastere. Desi nimeni nu stia ce-l asteapta in aceasta
viata, totusi toti ne-am nascut plangand, parca stiind ca ne-am nascut in valea
plangerii, a suferintelor, a necazurilor.
Dupa cum din prima viata nu
putem sti ce ne asteapta in a doua, tot asa din viata aceasta a doua, unde ne
aflam acum, este greu sa patrundem cu vederile noastre trupesti viata vesnica
unde va ramane sufletul pentru totdeauna.
Doar prin sfintele
invataturi ce se revarsa de la Dumnezeu prin Sfanta Biserica si prin credinta va
putea crestinul sa se inalte la acele locuri vesnice. De aceea sa credem cu
tarie si sa fie stiut ca asa cum am venit in lumea aceasta cu trup si suflet
prin usa nasterii, asa va veni o zi cand vom lasa trupul acesta pamantului si pe
usa mortii vom trece cu sufletul in vesnicie, in viata cea de veci fericita sau
in chinurile cele fara de sfarsit ale iadului.
Bietul suflet va lua
cu el bagajul faptelor bune sau rele si se va prezenta umilit si tremurand in
fata Dreptului Judecator. Greu va fi atunci pentru sufletul care nu s-a
descarcat de pacate aici, pe pamant, prin spovedanie. Greu va fi atunci de toti
cei care au calcat in picioare toata invatatura Bisericii, vazand ca nu mai au
scapare. Greu va fi atunci celor care au incredintat averile si banii copiilor
ca sa-i salveze si sa le faca cele de trebuinta dupa moarte, iar ei nici nu se
gandesc, mananca, beau, petrec si au uitat demult de ei; si asa isi va lua plata
fiecare, dupa cum a facut in viata.
Pacatul trebuie sa se plateasca
undeva, trebuie sa se ispaseasca prin durere tot ceea ce s-a facut cu placere,
ori in aceasta viata, prin pocainta sincera, spovedanie curata, ori in osanda
vesnica, fara de sfarsit. Aici suferinta se mai poate amana din partea Domnului
la acei care se intorc la Dumnezeu cu credinta si-si recunosc pacatele. Dar cei
care nu vor sa stie de Sfanta Biserica si rad de cei credinciosi,
batjocorindu-i, sa fie incredintati ca daca ii apuca moartea asa nu mai au nici
o scapare.
Pentru aceasta Dumnezeu a lasat suferinta, ca un bici
aspru care pedepseste pe omul vinovat de aici, ca sa nu se piarda pe veci in
iad. Sfintele carti spun ca inainte de sfarsitul lumii vor veni anii durerilor,
ani grei de suferinta, anii bolilor, ai razboaielor, ai foametei, anii
cutremurelor si a tot felul de greutati. Cine nu va avea ochi sa vada si nu se
va intoarce nici din acestea, pierzarea-l asteapta. Noi le socotim rele toate
acestea, insa suferinta este cea mai buna doctorie pentru salvarea sufletului,
asa dupa cum vindecarea bolilor trupesti se face cu pastile amare, acre si
taieturi adanci de bisturiu, indepartandu-se putregaiul.
Suferinta
trebuie s-o vedem si s-o gasim de buna si din alt punct de vedere. Ea este un
altar curatitor, unde se curatesc sufletele noastre de rugina pacatelor, se
infrumuseteaza, se lumineaza si astfel se pot apropia mai usor de Dumnezeu.
Suferinta este postul sufletului. Omului cand ii merge bine, cand are
de toate si e sanatos uita de suflet, nu vrea sa stie de Dumnezeu si se leaga cu
toata fiinta lui de placerile lumii acesteia. Dar cand trimite Dumnezeu
suferinta, indata isi aduce aminte de suflet, incepe sa se roage si se duce si
la biserica. Dar nu toti fac aceasta, ci o parte se duc tot la diavol, tot pe el
il cauta, la vrajitoare, la descantatoare.
Iata ce binecuvantare
revarsa Dumnezeu prin suferinta, dandu-i omului mijlocul de a se mantui. Cand o
mama simte ca viata copilului ei e in pericol, il ia in brate si se duce la
doctor sa fie operat. Copilul se zbate, tipa si ar vrea s-o loveasca pe mama
lui, fiindca sufera, dar pana la urma e salvat. Tot asa face Dumnezeu cu noi,
vrea sa ne scape sufletul, dar sa vrem si noi.
Un pictor francez a
zugravit odata un prea frumos tablou, intitulat "Valea Plangerii. Tabloul
infatiseaza o vale imprejmuita cu stanci in care se afla o multime de oameni in
suferinta. Toti au fetele scaldate in lacrimi, asupra tuturor apasa un jug de
dureri nemaipomenite. Dar iata ca intre nenorocitii acestia este un barbat
imbracat in vesmant alb cu o cruce pe umeri. Este Iisus. El face semn multimii
sa-L urmeze. Toate privirile sunt indreptate spre drumul stramt si pietros spre
care arata Mantuitorul cu mana, iar mai departe, la capatul drumului, se zareste
o gradina plina de flori stralucind in soarele de primavara.
Prin
acest tablou pictorul vrea sa dea grai adevarului ca Iisus este marele
mangaietor in suferinta. Dar prin ce mangaie Mantuitorul pe credinciosii Sai?
Prin cele doua privelisti pe care le deschide inaintea ochilor: prima reprezinta
drumul stramt si pietros, suferintele, Crucea Lui, iar cealalta reprezinta viata
vesnica, gradina raiului.
Pe Golgota noi vedem fiinta cea mai
nevinovata si cea mai sfanta indurand chinurile cele mai grozave, pe Fiul lui
Dumnezeu, batjocorit, rastignit si ucis. Parca ne zice: "Priviti toti cei ce
treceti pe cale si vedeti de este vreo durere ca durerea Mea! In fata acestei
privelisti simtim cum in inimi ni se strecoara un balsam de durere si mangaiere,
si vazand cat de mare a fost durerea Lui ne potolim in mania noastra, cand vedem
cat de mici suntem in rabdare.
Noi suferim, sunt loviti, inselati,
dezamagiti, dar toate acestea le meritam, sunt plata pacatelor noastre. Dar
Iisus cu ce a gresit? Ce sunt suferintele noastre in comparatie cu patimile Lui?
Si astfel, privind la suferintele Domnului, sorbim si noi un strop de
mangaiere cereasca, o putere tainica ni se strecoara in suflet si, oricat am fi
de impovarati de greutatea necazurilor, pilda Rascumparatorului rastignit ne
face sa privim, in lacrimi si nadejde, gradina fericirii raiului care asteapta
pe cel ce rabda pana la sfarsit.
Asa zicea Iisus ucenicilor Sai: "Voi
veti plange si va veti tangui, va veti intrista, insa intristarea voastra se va
preface in bucurie mare mai pe urma. Iata nadejdea cea mare pe care ne-o da
Domnul pentru viata cea vesnica. Pana atunci avem toti parte de suferinta, si
cei buni, si cei rai; cei buni ca sa se curateasca si mai mult pentru locul cel
curat, iar cei rai sa se trezeasca si sa vina la fericire cat mai repede, la
pocainta, sa nu-i mai apuce moartea in pacate.
Sfantul Augustin a
asemanat viata omeneasca cu un covor ce are doua fete. Pe una din fete se vad
culorile, desenele si florile, pe cealalta parte nu se vede decat un amestec de
fire si noduri incalcite. Asa e si cu viata noastra de aici; noi nu-i vedem
decat una din fete, cealalta parte o vede si o stie Dumnezeu. De aceea Tatal
nostru cel din ceruri, care este bun Parinte, ne zice si noua, ca si
slabanogului din Evanghelia de astazi: "Vreti voi sa va faceti sanatosi? Veniti
la Mine, urmati sfaturile Mele si vedeti sa nu mai pacatuiti, ca sa nu va fie si
voua ceva mai rau in veci in iad, in chinurile fara sfarsit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu