Amanarea este una dintre cele mai ascunse patimi ale omului contemporan. Avand un program foarte incarcat, omul de astazi tinde sa amane lucrurile care nu i se par a fi de o urgenta majora. Din pacate insa, printre lucrurile amanate se numara adesea cele de mare necesitate sufleteasca. Amanand hrana sufleteasca, omul moare putin cate putin, inca si cu o moarte vesnica.
Amanarea ne face sa traim in viitor si sa uitam de prezent, iar prin trecerea cu vedere a prezentului, singurul pe care il putem trai cu adevarat, ne stricam viitorul si ne pierdem viata vescnica. "Astazi e numele timpului lui Dumnezeu, iar al demonului este maine, sa amani totul pe maine" (Parintele Constantin Galeriu).
Sfanta Scriptura ne indeamna sa ne ferim de amanare, aratand pericolul ascuns al acesteia. "Astazi de veti auzi glasul Lui, sa nu va invartosati inimile voastre" (Evrei 37, 8). "Nu intarzia a te intoarce la Dumnezeu si nu amana din zi in zi. Ca fara de veste va izbucni mania Domnului si in vremea razbunarii vei fi dat afara" (Sirah 5, 8-9).
Amanarea, lupul in piele de oaie
Cand diavolul nu poate sa-l faca pe om sa urasca cele sfinte, rugaciunea si faptele bune, el cauta sa-l piarda pe om altfel, si anume prin amanarea celor bune pe mai tarziu. Diavolul incuviinteaza deci savarsirea faptelor celor bune, insa nu in prezent, ci intr-un viitor foarte apropiat, aruncand ganduri de genul: "Lasa, nu te ruga acum, ca esti obosit, si oricum nu iti poti aduna mintea. Dar maine te vei odihni dupa masa, iar seara te vei ruga pana tarziu, in noapte. Si vei face cat si pentru azi."
Amanarea ne face sa credem ca suntem liberi, noi insa nefiind liberi, ci slujind unor ganduri straine si viclene. Amanarea te impiedica sa traiesti in prezent; te face sa traiesti in viitor. Voi face, voi drege, insa in fapta nimic nu se vede, nici acum, nici mai incolo. Trairea prezentului este singurul lucru de care ne vom bucura. Daca nu lucram astazi la mantuirea noastra, poate nu vom mai lucra niciodata, iar totul este in zadar. In acest sens, o cantare bisericeasca spune: "Astazi este inceputul mantuirii noastre.", iar poporul indeamna: "Ce poti face azi, nu lasa pe maine!"
Amanarea vizeaza, de obicei, cam tot ce presupune nevointe si osteneli, insa niciodata ceea ce implica desfatarea si placerile cele lumesti. Atunci cand amanam pocainta sau o fapta buna s-ar putea sa nu mai avem prilejul sa le savarsim vreodata. Cate lucruri bune am fi putut savarsi, daca nu le-am fi tot amanat, de pe o zi, pe alta. Atata amanare, atata timp pierdut, iar toate acestea numai spre vesnica noastra tanguire tarzie.
Obisnuinta cu pacatele este cel mai periculos lucru din viata noastra, caci pacatele devin a doua noastra fire. Astfel, cu anevoie se mai dezbara omul de pacat, dupa ce acesta s-a invechit in el. Pe zi ce trece, lupta cu patimile devine din ce in ce mai grea. Pentru aceasta, daca astazi ne este greu sa biruim o patima, sa fim siguri ca maine ne va fi si mai greu, iar peste cativa ani, ne va fi aproape imposibil.
De cele mai multe ori, pacatul nu cunoaste amanare. Poate numai atunci cand, manuite cu intelepciune, atat amanarea cat si delasarea por fi folosite ca arme tocmai in lupta cu pacatul. Singura utilizare buna a amanarii este deci aceea de a fi aplicata unui pacat. Spre exemplu, daca vreau sa fac un pacat, sa spun: "Nu acum, lasa, ca mai incolo e vreme mai multa si mai buna pentru a face acest lucru." Iar mai apoi, se randuieste sa se schimba planurile, sa pleci undeva, sa te caute cineva, sa te iei cu una, cu alta si gata, moare si gandul pacatului.
Timpul diavolului este intotdeauna "maine", insa nimeni dintre noi nu stie daca va mai apuca ziua de maine. Bogatul caruia i-a rodit tarina se bucura gandind la multii ani in care urma sa se desfateze din bogatiile sale, insa in acea noapte sufletul sau cel rau a fost luat din trup, pe toate lasandu-le altora. Deci, pentru ca ziua mortii nu ne este cunoscuta, trebuie sa avem candela faptelor bune aprinsa tot timpul, iar cu precadere "astazi". Probabil ca si cele cinci fecioare nebune din pilda au amanat aprinderea candelelor lor, ramanand astfel in afara camarii celei de Nunta.
Timpul trece! Acest lucru ar trebui sa constituie un semnal de alarma infricosator pentru noi toti, iar mai ales pentru aceia dintre noi care ne lasam prada amanarii pocaintei si faptelor celor bune. Ziua trece, iar noi ne bucuram, fara a ne gandi ca a mai trecut o zi din viata; saptamana trece, iar noi ne bucuram, fara a ne gandi ca a mai trecut o saptamana din viata; anul trece, iar noi ne bucuram, fara a ne gandi ca a mai trecut un an din viata aceasta scurta.
A hrani nadejdea ca vom trai ani indelungati si in putere, ba inca si ca vom lucra toate cele bune, dar mai tarziu, este o nadejde neintemeiata, caci vedem cum oameni de peste tot mor in floarea varstei, ori chiar din copilarie, fie de boala, fie in accidente. Pentru aceasta, a spune "mai bine mai tarziu, decat niciodata" nu este un lucru pe care sa ne putem baza in cele ce priveste viata duhovniceasca. Mai intelept este a spune "mai bine mai devreme, decat prea tarziu".
Duhul amanarii trebuie spovedit, ca un duh viclean ce este.
Teodor Danalache
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu