
L-am rugat, într-o zi, să-mi sugereze o modalitate de rugăciune şi, dacă era posibil, să-mi destăinuie propriul lui mod de a se ruga. Răspunsul a venit prompt şi deplin:



Familia, în calitate de biserică din casă, trebuie să stabilească o rugăciune comună, în care membrii familiei să se roage unul pentru celălalt. Rugăciunea comună a familiei se naşte din rugăciunile comune ale părinţilor şi din obişnuirea copiilor cu ele.
Un preot de la țară, mergînd cu treburi spre satul vecin, a văzut o femeie din parohia sa spălîndu-și rufele în rîu și, apropiindu-se, a întrebat-o:
Celui bolnav, ştiţi cu toţii, i se pare noaptea un an, nici bucate nu suferă, nici bucuria lumii nu o simte. Duce o cruce grea, sărmanul, şi ferice de cel ce poate răbda în boală ca Iov, căci acela mare plată va lua. Crucea celui în boală îi smereşte şi sufletul, şi trupul, iar de la cel bolnav nu cerem nici post, nici metanie, ci numai două lucruri cerem, cum spune dumnezeiescul Părinte Efrem Sirul: „De la omul bolnav două lucruri cere Dumnezeu: rugăciunea şi mulţumirea”.
Prin mila lui Dumnezeu, am trecut și anul acesta de sfintele și totodată frumoasele sărbători de iarnă. Acest buchet de sfinte sărbători – Nașterea Domnului, Tăierea Împrejur a Mântuitorului, Sfântul Ierarh Vasile cel Mare, Epifania sau Boboteaza și Sfântul Prooroc Ioan Botezătorul – nu sunt doar bogate în datini și obiceiuri, ci răspândesc și o bună mireasmă de învățături și înțelesuri duhovnicești, folositoare pentru mântuirea sufletului. Mai mult sau mai puțin, fiecare dintre noi, ne-am împărtășit duhovnicește în sărbătorile respective cu sfinte învățături ce reflectau importanța și semnificația fiecărei sărbători. De aceea nu vom zăbovi asupra lor, prin a le mai explica în vreun fel.