vineri, 7 martie 2014

Îmi ajunge că m-ai văzut.

  Old_Woman_in_Kathmandu_by_bryantighe
 ”Nu vreau nici un ban. Îmi ajunge că m-aţi văzut şi mi-aţi zâmbit.” Acestea sunt cuvintele pe care doamna Maria mi le-a spus. Pe dumneaei am văzut-o când ieşeam din restaurant, de undeva de pe Victoriei. Stătea lipită de un zid şi nu cerea nimănui nimic. Era frig afară, aşa că umerii îi erau lăsaţi în jos şi braţele strânse pe lângă trup, în încercarea de a se face cât mai mică. Aşa, poate că ar fi avut nevoie de mai puţină căldură. Dacă te uitai atent, în ochii ei era ceva. Cineva. Singurătatea, care te privea fix şi te trecea un fior rece pe şira spinării.

“Să vă dau ceva…” spun cu regret în glas, pentru că acel “ceva” nu era o casă călduroasă sau o haină groasă, aşa cum ar fi meritat, ci doar o sumă de bani. A fost prima, dar prima care mi-a răspuns într-un mod neaşteptat: “Nu, fata mea. Nu-mi da. Mie îmi ajunge că m-ai văzut şi te-ai întors din drum. Ştii cât de mulţi oameni nu se întorc? Nu trebuia nici tu să te întorci, poate te grăbeşti, poate ai treabă. Îmi e suficient că m-ai văzut.”  M-am uitat la ea şocată, cu mâna întinsă spre bătrână, în care se afla o bucată de hârtie fluturată de vânt. Am zâmbit jenată. “Cum să nu vă văd? Luaţi, măcar ceva de mâncare să vă cumpăraţi!”.
- “Oh, dar nici nu ştiu ce să-ţi dau în schimb! Doresc ca Dumnezeu să îţi dea multă iubire. Da, asta vreau. Să fii iubită mult, fata mamei!”.
Încet, m-am îndepărtat de cea care mi-a tulburat ziua prin bunătatea şi singurătatea ei, iar din spate încă auzeam o voce: “Doamne Dumnezeue, dă-i fetei multă fericire!”.
- “Amin, Doamne Dumnezeule!” am şoptit îngândurată.
Oare câţi oameni de lângă noi doresc măcar să fie văzuţi? Măcar, pentru o clipă, privirea lor să se intersecteze cu o altă privire? Fără să ştiu, cu o sumă mică de bani mi-am cumpărat binecuvântări în acea zi…
Să căutăm să vedem oamenii pe care nu-i vede nimeni

Niciun comentariu: