Cum să ai o viață spirituală

A devenit ceva frecvent să auzim spuse de genul: „Sunt atras de lucrurile spirituale, dar nu sunt religios” (echivantul a „Eu am credința mea în Dumnezeu, nu cred însă în Biserică”). Majoritatea celor ce afirmă așa ceva au o înțelegere generală a acestor lucruri. De obicei, eu plec de la ideea că persoana respectivă are o serie de concepții ce sunt de obicei considerate „spirituale” în cultura noastră, nefiind însă interesată în mod deosebit de ceea ce numim “religie organizată”. Înțeleg acest lucru, pentru că religia organizată poate fi adesea fatală vieții spirituale.

Sunt Creștin Ortodox, dar aceasta nu înseamnă că mă interesează „religia organizată”. Sunt multe aspecte ale religiei organizate care îmi displac profund, și uneori acestea se răsfrâng asupra modului în care trăiesc Ortodoxia. Dar repet fără să mă rușinez că sunt Creștin Ortodox și recunosc că aceasta se datorează în mare parte faptului că nu sunt prea “spiritual”. Fără viața Bisericii și a sa Sfântă Tradiție, aș putea aluneca foarte ușor într-un lumesc anost, având o existență mediocră, așteptând pur și simplu să-mi treacă timpul.

Măcar în tinda raiului

Zicea Lucian Blaga: „Opreşte, Doamne, trecerea. Ştiu că unde nu este moarte, nu este nici iubire, dar totuşi opreşte ceasornicul cu care ne măsori destrămarea”.

Ceasornicul nu poate fi oprit. Vine momentul când Dumnezeu ne va chema pe fiecare la Sine. Şi pentru momentul acela e important să fim pregătiţi. Să nu fim scocotiţi printre cei fricoşi sau printre necredicioşi. Să fim socotiţi, chiar aşa cu puţina noastră credinţă şi cu puţinele noastre fapte bune, vrednici de a intra măcar în tinda raiului.

De ce nu se consumă carne în săptămâna brânzei?

Prin săptămâna brânzei se urmăreşte obişnuirea organismului cu alimente mai uşoare, fiind de fapt o etapă de tranziţie de la alimentaţia cu produse din carne la una exclusiv vegetariană, fiind deopotrivă și perioada de adaptare la nevoința aspră a Postului Mare. Renunțarea la carne în această săptămână nu este benevolă, ci obligatorie. Sunt prevederi în Canoanele Bisericii, care fac referire la acest aspect.

"Una dintre minciunile cu un impact dezastruos asupra noastra este aceea ca in viata trebuie sa-ti cauti jumatatea"

Să reţineţi că una dintre minciunile cu un impact dezastruos asupra noastră este aceea că în viaţă trebuie să-ţi cauţi jumătatea. Ni se inoculează această minciună, prin literatură, presă, filme, încă de când suntem copii. Ni se spune că nu putem fi fericiţi decât dacă ne găsim jumptatea. Este o minciună care datează cam din perioada romanticilor, când omul s-a îndepărtat de Dumnezeu şi caută să pună pe piedestalul pe care stătuse Dumnezeu un alt om, persoana iubită.

Student în România anului 2014: „N-am curajul să spun că țin post”

Luna aprilie, anul 1951, închisoarea de la Pitești. Nicolae Purcărea, un tânăr deținut politic de 28 de ani a coborât în infern. Reeducare prin tortură. După 11 ani de închisoare, în care a suferit pentru a-și păstra credința și demnitatea, stătea drept înaintea lui Eugen Țurcanu, cel mai cumplit torționar al României comuniste. Țurcanu îl întreabă cu dispreț: •    
         Mai crezi în Dumnezeu? •           
  Cred, a răspuns fără teamă Nicolae. •           
  Câtă otravă, cât putregai mai ai în tine! Dar de fier să fii și tot te voi topi!, a spus Țurcanu, cu mânie.

De ce construim biserici în locul spitalelor, școlilor și a adăposturilor pentru săraci?

Dacă cel ce întreabă aceasta ar fi cunoscut rolul şi misiunea Bisericii în societate, cu adevărat nu şi-ar fi avut rostul această întrebare. Însă, întrebarea nu este de ce facem un bine în detrimentul altui bine, ci de ce facem ceva rău în detrimentul binelui.

Aşadar, întrebarea ce arată adevărata cauză a problemei ridicate este de fapt “De ce construim bodegi, discoteci, cazinouri, sex-shopuri, bordeluri, fabrici de ţigări şi case de vânzare a drogurilor, în locul construcţiei de grădiniţe, şcoli, spitale, parcuri, adăposturi pentru săraci şi bătrâni, şi multe, multe altele?”. De ce atâta risipă de bani, timp şi sănătate aruncate pe beţii, curvii, preacurvii, jocuri de noroc şi patimi, când iată că societatea în care trăim are nevoie atât de mare de educaţie, asistenta medicală şi socială, dar şi de şansa unui loc de muncă decent!

Pe drept, aceasta este adevărata întrebare, căci oare nu sunt bodegile, cluburile de noapte şi celelalte de care spuneam, pentru societate, asemenea tumorilor şi infecţiilor din corpul unui om bolnav? Nu ele sunt pricina durerii şi lipsurilor unei societăţi?

Falsul Saint Valentine

Mareste imaginea.

Suntem crestini si tinem sarbatorile crestine. Hristos si “prietenii - casnicii Lui” (sfintii) vin in viata noastra si prin intermediul sarbatorilor. Omagiind zeitati pagane, cadem in idolatrie si apostazie. Ne indepartam de Dumnezeu.

Ziua de "Sfantul Valentin" este o reminiscenta a paganismului, a lipsei lui Dumnezeu din viata omului.

Falsa sarbatoare a "Sfantului Valentin" a fost “inventata” de mult, in Grecia. Era o zi inchinata zeului Pan. Cine e Pan? El este zeul fertilitatii; nu departe de falsul Valentine de azi. Zeul Pan era jumatate om, jumatate tap. Idolul acesta ingrozea oamenii prin infatisarea sa, dar si prin salbaticie si fire imprevizibila. Nu e de mirare de ce unii cercetatori considera ca “panica” este un cuvant ce provine de la “frica de Pan”.

Copiii primesc orice sarbatoare noua cu incantare. Valentine devine falsul sfant de azi. “Sfantul” care-ti da voie “sa faci orice”, un “sfant actual”. Nu este asa.

... nu vom recunoaste niciodata o sarbatoare dedicata altcuiva decat unei persoane sfinte. Credeti voi in acest oribil Pan, nascocit de minti perverse?!

Pan este un zeu care amageste.

O minune a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu

CARE S-A PETRECUT ÎN SFÂNTUL MUNTE ATHOS,
LA MÂNĂSTIREA ZOGRAFU, ÎN ANUL 1274

Pe la anul 1274 puţin mai înante de a se face Sinodul de la Florenţa, oraşul Constantinopol era în pericol să cadă în mâinile turcilor. Împăratul grec Mihail Paleologul fiind în mare nedumerire, neputând să ţie piept turcilor, s-a dus la Roma să ceară ajutorul Papei, care în vremea aceea avea mare putere.

Papa i-a făgăduit că îi va da ajutor dacă se va supune lui cu toată Biserica Ortodoxă. Împăratul văzându-se în pericol din partea turcilor a făgăduit că se va supune.

Atunci s-a pornit mare groază pentru Biserica Ortodoxă de Răsărit, căci latinii sileau pe ortodocşi la înşelăciunea lor.

Nu prin puterea cuvintelor Sfintei Evaghelii, ci cu ascuţişul sabiei şi a tot felul de chinuri şi necazuri. Mii de suflete cădeau sub sabia lor, pentru curata credinţă Ortodoxă de Răsărit.

DESCOPERIRE FĂCUTĂ DE ÎNGERUL DOMNULUI SFÂNTULUI MACARIE

Sfântul Macarie mergând odată prin pustie, l-a ajuns din urmă Îngerul Domnului, zicând către bătrân: “Blagosloveşte, Părinte Sfinte”.

Iar bătrânul gândind că e un călugăr din pustie, întorcându-se către dânsul, a zis: “Dumnezeu să te ierte, fiule”. Călătorind puţină distanţă, se uita la faţa şi la chipul monahului cu mirare. “Te văd, fiule, şi mă mir cum de eşti la faţă şi la chip aşa împodobit; căci în lume n-am văzut această frumuseţe la oameni şi gândesc că nu eşti om şi de aceea te jur în numele Dumnezeului Cerului să-mi spui adevărul”. Atunci Îngerul a făcut închinăciune monahului şi a zis: “Blagosloveşte părinte. După cum mă vezi nu sunt om, ci Înger şi am venit să te învăţ tainele pe care nu le şti şi doreşti să le înveţi. Deci întreabă-mă ce voeşti şi eu îţi voi răspunde”. Atunci, bătrânul a făcut metanie îngerului zicând: “Mulţumesc Ţie, Doamne, că mi-ai trimis conducător ca să mă înveţe acelea pe care nu le ştiu, căci doresc să învăţ tainele cele neştiute şi negrăite”. Aunci, răspunzând Îngerul, a zis: “Deci întreabă-mă, Sfinte Părinte”. “Spune-mi, Sfinte Îngere, dacă se cunosc între dânşii oamenii cei adormiţi care au trecut din această viaţă în lumea veşniciei”.

Eu plec satule din tine....

"Eu plec satule din tine si la dusmani le pare bine"



THE ORTODOXIA

DOR de mama...

"Mai tii, mamica scumpa, minte cum ai plecat candva, ca sa-mi oferi o viata buna, bomboane si papusi de sarbatori, dar stii ca in fiecare dimineata ma trezeam cu roua pe ochisori?"




THE ORTODOXIA

O poveste infricosatoare de luat aminte

In ultima vreme, defaimarea slujitorilor Bisericii Ortodoxe a luat proportii masive. Nimeni insa nu vorbeste de consecintele acestor acte. Iata in randurile de mai jos o povestire, pe care va recomand sa o cititi cu mare atentie:

In Pireu, cu destui ani in urma, un preot a fost caterisit si pentru ca avea o dubla pregatire, a lucrat dupa aceea ca profesor. Desigur a cerut transferul, si a plecat in alta parte. De sarbatori venea in Pireu ca sa-i vada pe ai sai si pe prieteni. O doamna l-a recunoscut si i-a zis alteia:

-Il cunosti? A fost preot ”Si l-au tuns”, l-au caterisit. Cealalta cand a auzit, fiind si slaba de minte, cand fostul preot a trecut pe langa ea, ”i-a pus coarne” si s-a strambat in spatele lui.

“Fericit sufletul smerit”

Omul mândru se teme de reproşuri, dar cel smerit nicidecum. Cine a dobândit smerenia lui Hristos doreşte totdeauna să i se facă reproşuri, primeşte cu bucurie ocă­rile

 şi se întristează când este lăudat. Dar aceasta nu este decât primul început al smereniei. Când sufletul cunoaşte prin Duhul Sfânt cât de blând şi smerit e Domnul, atunci se vede pe sine însuşi mai rău decât toţi păcătoşii şi se bu­cură să stea pe gunoaie în zdrenţe ca Iov şi să vadă pe oa­meni în Duhul Sfânt strălucitori şi asemenea lui Hristos.

Dă, Milostive Doamne, tuturor să guste smerenia lui Hristos care e de nedescris şi atunci sufletul nu va mai dori nimic, ci va trăi veşnic în smerenie, iubire şi blândeţe.

“Sufletul meu tânjeşte după Domnul şi îl caut cu la­crimi”

Când sufletul cunoaşte în Duhul Sfânt pe Maica Dom­nului, când în Duhul Sfânt el se face rudenie cu apostolii, prorocii, sfinţiţii ierarhi, cuvioşii şi cu toţi sfinţii şidrepţii, atunci el este atras nestăvilit în această altă lume şi nu se poate opri, ci tânjeşte, se chinuie, plânge şi nu se poate smulge din rugăciune, şi chiar dacă trupul e neputincios şi vrea să se întindă pe pat, chiar şi atunci când este întins pe el, sufletul lui se avântă spre Domnul şi în împărăţia sfinţilor.

Șiragul de metanii: mitralieră împotriva diavolului, Cuviosul Paisie Aghioritul

Să ții șiragul de metanii în mână ca să nu uiți rugăciunea, care trebuie să lucreze lăuntric, în inimă. Atunci când ieși din chilie, să nu uiți că vrăjmașul este gata de atac. De aceea, să fii ca un brav ostaș care, ieșind din adăpost, are totdeauna în mână mitraliera. Șiragul de metanii are mare putere. El este arma monahului, iar nodurile sunt gloanțele care „tum-tum-tum” îi seceră pe demoni.

Lupta cu patimile

Nu toate sufletele sunt la fel de puternice: unele sunt tari ca piatra, altele slabe ca fumul. Asemenea fumului sunt sufletele celor mândri; aşa cum vântul poartă

fumul încotro bate el, tot aşa şi pe ele vrăjmaşul le trage unde vrea el, pentru că sau n-au în ele răbdare, sau vrăjmaşul le amăgeşte uşor. Dar sufletele smerite păzesc poruncile Dom­nului şi stau în ele neclintite ca în mare o stâncă de care se sparg valurile. Ele s-au predat voii lui Dumnezeu şi cu mintea lor îl văd pe Dumnezeu şi Domnul le dă harul Du­hului Sfânt.

Puterea izvorâtă din Brâul Maicii Domnului de la Vatopedi

Îmi aduc aminte că mai înainte de anul 2000, mama mea a venit acasă și mi-a spus:

- Măi, Atanasie, puțin mai jos de noi este o familie, cu două fetițe care abia au început să meargă la școală, și care trăiesc împreună cu bunica lor. Însă toți trăiesc o dramă, căci băiatul, care este de vârsta ta, de mulți ani a căzut pradă drogurilor. Mama lui este o prietenă de-a mea. De aceea, te rog, mergi pe la ei și vezi ce poți face, pentru că mama și femeia lui mi-au spus că este în cele mai de pe urmă ale lui și se stinge.

- Și ce pot face eu, mamă? Eu nu-mi pot spăla rufele mele și să merg să-l ajut pe altul?

- Hai, copilul meu, mergi, te rog, și nu mă mâhni!

Agustin Montero - un spaniol indragostit de Romania

Taina Sfintei Spovedanii

O cunoastem din predanii,
Cat de mare rol anume
Are, pentru-ntreaga lume
Pentru ea, Mantuitorul
A vorbit la-ntreg poporul,
Ca nu este mantuire
Fara de marturisire.
Pentru ca Hristos ne-nvata,
Sfintii Apostoli dau povata
Sa ne spovedim mereu
Slugilor lui Dumnezeu.
Pentru taina pocaintei
Au grait, de-asemeni sfintii
Ei canoane au fixat

De ce Eva a fost facuta dintr-o coasta?

Din Scriptura aflam ca Eva a fost adusa la existenta de Dumnezeu din coasta lui Adam (Facere 2:21-22). Aceasta afirmatie a dat nastere multor intrebari: a avut Adam o coasta in plus, a ramas Adam fara o coasta dupa ce Eva a fost creata, a fost Adam o exceptie etc?

La intrebarea - "De ce Eva a fost facuta dintr-o coasta?" rabinii au raspuns: "Nu o voi crea din cap, pentru a nu fi semeata; nici din ochi, pentru a nu fi cocheta; nici din ureche, pentru a nu trage cu urechea; nici din gura, pentru a nu fi barfitoare; nici din inima, pentru a nu fi inclinata spre gelozie; nici din mana, pentru a nu sterpeli; nici din picior, pentru a nu fi umblareata; ci dintr-o parte modesta a omului, pe care chiar si cand sta dezbracat o tine acoperita".

“Păcatul” părintelui Augustin, cel care l-a bătut pe diavol

Un suflet binecuvântat de la Sfântul Munte, gheronda Augustin ,,Rusul” (1882-1965) era cunoscut tuturor pentru virtuţile sale, pentru smerenia şi nevoinţa sa foarte aspră. Odată, i s-a arătat diavolul însuşi, în chilia sa, sub chipul unui câine înfricoşător. Scotea flăcări pe gură şi se năpustea asupra părintelui ca să-l sugrume, fiindcă, aşa după cum îi mărturisea, nu putea să aibă linişte din pricina rugăciunilor lui. Gheronda Augustin l-a apucat şi a dat cu el de perete, strigându-i:

- Diavole înşelător, de ce chinuieşti făpturile lui Dumnezeu?

Diavolul, speriat de această reacţie neaşteptată a părintelui, s-a făcut nevăzut. Mai apoi, însă, bunului şi smeritului gheronda i-a părut rău fiindcă… l-a lovit pe diavol!

De ce Dumnezeu a ascuns de noi ceasul morţii şi viitorul nostru pământesc?

La 2 februarie Biserica Ortodoxă din Moldova a prăznuit pe Sf. Eftimie cel Mare. Sfântul Părinte, după moartea tatălui său a fost dat de către mama sa, pentru a primi educaţia necesară unchiului său care era preot. Acesta la rândul său la prezentat episcopului. Iar episcopul la făcut mai întâi citeţ în bisericile din oraş, după aceia preot şi ia încredinţat conducerea mănăstirilor din eparhie. Sfântul dorea însă singurătatea, de aceea la 30 de ani leapădă oraşul şi pleacă în pustie, unde nu după mult timp întemeiază o Lavră, în apropiere de Marea Moartă.

Desigur la început Lavra se afla într-o sărăcie totală, însă prin rugăciunile cuviosului şi prin nădejdea fierbinte în Domnul le-au trecut pe toate. Sfânta Tradiţie ne aduce aminte despre un moment din viaţa sfântului când unul dintre fraţi nu a dorit să îndeplinească o ascultare.

Cum să ne creştem copii?

Aidoma păsărelelor ce ciripesc vesel în zorii zilelor de primăvară, tot aşa copii umplu de bucurie casele şi inimile părinţilor. Îş priveşti şi-ţi aminteşti cum a apărut pe lume, cum ţi-a zâmbit prima oară, cum a rostit prima dată „mama"... Şirul ar mai continua, dar cred că fiecărei persoane care are copilaşi, aceste lucruri îi sunt nu doar scumpe, dar de nepreţuit. Copiii sunt nu doar nişte „bătrâneţi asigurate", dar şi rugători pentru noi către bunul Dumnezeu, atunci când noi plecăm la judecată. Dar ceea ce se întîmplă în prezent, ne dovedeşte partea opusă a lucrurilor.

Dragostea de mamă

M-am întrebat mereu de ce întotdeauna sunt mai multe femei în biserică decât bărbați. Acest sacrificiu de sine pe care o mamă îl oferă copilului este esența iubirii spirituale, esența dragostei despre care Scriptura vorbește atât de răsunător și pe care ne cheamă pe toți a-l practica. A deveni mamă pare să fie ceva care modelează dragostea pe care suntem datori să o avem față de tot neamul omenesc.

Adu-ți aminte că ești om muritor, bolnăvicios și pătimaș, spurcat și necurat

Aduceți-vă aminte fraților de acea înfricoșătoare Judecată, când va veni acea zi și noaptea cea înfricoșătoare, adică noaptea păcătoșilor și ziua drepților, când se va sparge soborul și se vor risipi lucrurile cele rele și mincinoase. Atunci, se va lămuri fiecare, lucrurile lui, și cinstea lui, bogatul și împăratul, bărbatul și femeia. Atunci, viață bună se va cere de la noi și fapte bune, nu mărire și bogăție slăvită, nici sărăcie și stare proastră.

Sfătuiri Duhovniceşti...

 ...de la Părintele Paulin Lecca citire:

"Crede, într-un singur Dumnezeu, Preamărit şi închinat în Treime: Tatăl şi Fiul şi Duhul Sfânt.

Mai înainte de toate, de Dumnezeu teme-te şi pe Dânsul slăveşte-L cu toată inima ta, ca şi El să te slăvească pe tine împreună cu sfinţii Lui.

Caută mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi celelalte ţi se vor adăuga ţie.

Fii credincios lui Dumnezeu şi Bisericii Sale Ortodoxe şi ca fiu al ei, păzeşte-i poruncile. Precum în timpul lui Noe au scăpat de potop numai cei ce se aflau în corabie aşa şi acum nu te poţi mântui în afara Bisericii Ortodoxe.

Scopul vieţii este mântuirea sufletească, căci ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă dacă-şi va pierde sufletul său.

Dialog în tren dintre Părintele Ilie Cleopa şi un grup de ofiţeri

Mergeam odată cu trenul de la Paşcani spre Bacău. Eu, ca să nu mă duc în vagoane unde se fumează, mi-am luat bilet şi m-am suit în tren în vagoane de astea mai ferite. Zic: „Mă duc măcar unde nu mă "tămâiază" fumătorii, că pe mine mă doare capul de fum de ţigară". M-am dus singur în vagon acolo, dar n-am ştiut cine o să mai vină. Aproape de plecare a intrat un grup de ofiţeri superiori, mergeau la o şcoală de război. Erau maiori, colonei, printre care era şi un plutonier major cu soţia. Un călugăr într-un vagon de ofiţeri. Eu, văzându-mă într-un vagon cu ofiţeri, ca călugăr, zic, ce discuţie pot să am eu cu dânşii?

Eu îmi cătam de pace şi de "Doamne Iisuse" al meu şi stăteam liniştit acolo, că ştiam că am de mers două ore cu ei şi trebuia să schimb trenul spre Tarcău, la Lunca Strâmbă, că mă duceam la părinţii Casian, care era stareţ la Tarcău, şi la Ianuarie; asta era prin anul 1957.

“Este bine, părinte, le-ai aşezat bine!”

Într-o mănăstire trăia un preot foarte evlavios (întâmplarea mi-a relatat-o fericitul părinte Gavriil, care a fost mulţi ani stareţul sfintei mănăstirii Dionisiu, din Muntele Athos). Acesta era puţin învăţat, dar avea o credinţă puternică, virtute pe măsură şi multe nevoinţe duhovniceşti. Rămânea la Proscomidie în picioare timp de mai multe ore, cu toate că de oboseală venele îi pocneau şi-i supurau. De multe ori, din cauza aceasta apăreau pe jos pete de sânge de la rănile picioarelor lui. Până în ultima clipă a fost omul jertfei şi a plecat la Domnul, imediat după ce a săvârşit Sfânta Liturghie. Cum nu era prea îmvăţat, din neştiinţă, n-a aşezat miridele pe Sfântul Disc după rânduială.

Să sporim în cea mai grabnică aducătoare de biruință virtute: răbdarea

Răbdarea este adăpostul în care îi este dat sufletului să viețuiască. În multe locuri din Sfânta Scriptură ni se arată că Dumnezeu vrea de la noi să fim răbdători, deoarece întru răbdare omul se călește pentru viața duhovnicească, și prin răbdare el izbutește să crească cu duhul în mijlocul celor mai neprielnice împrejurări ale acestei lumi, care „întru cel viclean zace.” /I In. 5:19/ „Întru răbdarea voastră veți dobândi sufletele voastre!” /Lc. 21:19/ – ne poruncește Mântuitorul, înfățișându-ne în răbdare calea către Dumnezeu. Iar Sfântul Apostol Pavel ne învață: „cu răbdare să alergăm la lupta carea este pusă înaintea noastră,” /Evr. 12:1/ pe calea către veșnicie.

Ortodoxia e în inimile noastre!

Un bătrân păstor de suflete, după ce alergase o zi întreagă spre a propovădui Cuvântul mântuitor se aşeză puţin să se odihnească pe un scăunel, la poarta unei femei sărmane din comunitatea sa. Stând aici într-un anume moment auzi o voce înăbuşită care şoptea ceva într-o agonie nebună. Întorcându-se repede zări în casă o lumânărică, iar la lumina acesteia zări o tânără, ce lucra la o maşină de cusut. Faţa acestei fetiţe era plină de o nelinişte ce ieşea în evidenţă într-un mod deosebit, iar buzele-i şopteau agonic: „Numai să dovedesc, Doamne ai milă, mai ţine puţin această lumânare să termin cusutul acestei hăinuţe, Doamne încă puţin...”. Mâinile îi tremurau agonic şi lucru se înteţea tot mai mult şi mai mult...

Celor ce nu sunt mulţumiţi de preot

Multă lume se supără astăzi pe preoţi. Cutare nu este bun, cutare a procedat incorect. Cutare a cerut bani. Desigur este dureros faptul că cel ce trebuie să aline durerile noastre, le adânceşte. Dar de obicei, oamenii supărându-se pe un preot se supără pe întreaga Biserică, care nu este doar a unui preot, ci este a lui Hristos.

 

Prin aceasta dăm mărturii despre o înţelegere incorectă a Ortodoxiei şi a Adevărului. Aici, în afara citatelor din Sfânta Scriptură şi din vieţile sfinţilor avem şi exemplu oamenilor, care au marcat istoria şi cultura lumii prin inteligenţa şi spiritul lor corect. Spre exemplu, marele scriitor rus, Nicolae Gogol, avea un mare talant. Dar în afara acestui talant, mărinimia sufletului şi înţelepciunea depăşea toate celelalte calităţi ale lui. Într-un anume moment a avut de dat explicaţii criticii înaintate de un alt contemporan al său, Belinschii.

Remediul pentru durerea din suflet nu se ia cu rețetă

Despre cineva care nu găsește ușor perechea potrivită pentru căsătorie se bănuiește că ar avea cununiile legate. Despre un copilaș cu somn agitat, care este adeseori neliniștit și plânge se bănuiește că este deochiat. Despre cineva care se simte slăbit fizic și pare a nu-și reveni de la sine din această stare, și ale cărui analize medicale sunt în parametri normali, se bănuiește că ar avea argintul viu. Când evenimente negative se tot întâmplă unei persoane sau familii, se bănuiește că acolo este un blestem până la al nouălea neam, sau că  i (li) s-u făcut farmece.

Odată panica, îngrijorarea și sămânța credulității semănate în sufletele celor astfel diagnosticați, începe goana după remedii. Când oamenii nu aleargă direct la vrăjitorii și descântece, ori când acestea se dovedesc ineficace, se alege rezolvarea pe calea bisericii, dar din ignoranță si disperare sunt căutate rețete stricte: dai 7 acatiste la 7 mănăstiri; participi la 14 masluri; citești lunea, miercurea și vinerea psalmii X, Y, Z; aprinzi 33 de lumânări și rostești neîncetat rugăciunea cutare până la arderea lor completă; mergi timp de 7 săptămâni la dezlegările Sf. Vasile; citești acatistul X timp de 40 de zile etc. Sfinții părinți ne învață de ce este greșit a recurge în mod nesăbuit la aceste mijloace și tehnici, dar și ce este de folos duhovnicesc când Dumnezeu îngăduie o astfel de ispită.

Dumnezeu l-a creat pe om să fie fericit

Credinţa creştină este o credinţă a bucuriei pentru că ni-L aduce pe Dumnezeu aproape, prin Mântuitorul nostru Iisus Hristos, care este Fiul lui Dumnezeu, care S-a făcut om anume ca să aducă în sufletele oamenilor condiţiile bucuriei, condiţiile de-a ne bucura.

Bucuria n-a creat-o creştinismul; bucuria o susţine creştinismul. Bucuria este o capacitate a omului, o însuşire a omului, ţine de structura omului, ţine de fiinţa omului, aşa cum a creat-o Dumnezeu. Omul, aşa cum l-a creat Dumnezeu, a fost destinat să se bucure. Relatările din cartea Facerii, prima carte a lui Moise şi prima carte a Scripturii, spun că omul după ce a fost creat de Dumnezeu a fost aşezat într-o grădină, grădina Edenului, grădina raiului, raiul de pe pământ.

Am citit de curând, s-au mai bine zis m-am oprit cu mai multă atenţie asupra unei poezii scrise de Vasile Militaru, cu titlul „Țara mea, Țara noastră, Raiul de pe Pământ”. Este o frumoasă prezentare a tot ce este pozitiv, a tot ce este frumos în ţara noastră; prezintă florile, pomii, livezile, fânaţurile înflorite, seninul, munţii, apele, izvoarele. Toate acestea formează un cadru pentru a ne simţi bine în lumea aceasta.

Este de fapt ceea ce vrea Dumnezeu. Credinţa noastră este că Dumnezeu l-a creat pe om ca să fie fericit şi omul poate să fie fericit, are condiţii să fie fericit iar când are şi împotriviri în lumea aceasta (necazuri, suferinţe), dacă are credinţă în Dumnezeu, dacă ţine seama de Dumnezeu, are mai multe posibilităţi de a-şi manifesta izbânda. Credinţa creştină este o credinţă a bucuriei. Se spune, pe drept cuvânt, că religia creştină este o religie a bucuriei. Aşa este. Este o religie a iubirii şi este o religie a bucuriei. Bucuria şi iubirea se unesc foarte bine între ele în sensul că iubirea e fericitoare şi cuprinde în sine bucuria.

Problemele trebuie împărtăşite între soţi

Doctorul Wilkinson m-a învăţat o lecţie importantă despre cum să mă port cu o femeie. M-a convins că soţul trebuie întotdeauna să-i împărtăşească soţiei toate probleme sale la timp, şi în totalitate. Am mers într-o seară împreună la o doamnă care ne sunase disperată pe amândoi – adică pe doctorul şi pe preotul ei! Spunea că în curând va părăsi această „vale a plângerii” (acestea au fost exact cuvintele ei!). Eu eram tânăr pe-atunci, abia ieşit din facultate. Doctorul a trecut cu maşina să mă ia, aşa cum a făcut de multe ori după aceea, întrucât am devenit prieteni foarte buni. Mi-ar fi plăcut să îl cunoşti. Iubea oamenii şi avea darul de a-i citi ca pe nişte cărţi deschise. A fost şi unul dintre cei mai buni profesori de psihologie pe care i-am cunoscut vreodată. Parcă îmi citea gândurile în acea seară. Aveam emoţii ca un debutant pe scenă, în bătaia reflectorului. „Stai liniştit!” îmi spuse el tărăgănat, „nu o să moară în seara asta. O s-o ajutăm noi, amândoi. Nu zic că nu are probleme. Din contră, chiar unele foarte serioase. Dar sunt toate în imaginaţia ei.” Apoi mi-a spus pe scurt povestea acelei doamne.

Diavolul care s-a transformat în înger de lumină

Smerenia este o fapta buna pe care nu o poate avea dracul. Noi postim, dar el nu mananca niciodata; noi ne ostenim, dar el nu sta degeaba; noi citim prin carti, dar el este teolog mare, stie toata Scriptura pe de rost. Orice am face noi, face si el. Una nu face el; nu se smereste, nu poate zice “iarta-ma”! Am sa va spun o istorioara sfanta din cartea Everghetinos. La o manastire de maici, o calugarita, saraca, era paraclisiera, in viata de obste. Paraclisierul se duce la ora 11 (23) noaptea, ca Utrenia se face la miezul noptii, si scoala pe stareta. Asa am apucat si noi. Cand eram paraclisier, aveam un clopotel in mana si un ciocan. Ma duceam si bateam de trei ori in usa si ziceam: “Pentru rugaciunile Sfintilor Parintilor nostri, Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi!”, iar cel din casa zicea: “Amin”.