Pacatul iubirii de argint…

Nu din trebuinţă e atât de râvnit aurul de către

oameni, cât pentru faptul că mulţimea îşi împlineşte prin el

plăcerile.

  Trei sunt pricinile dragostei de bani :iubirea de

plăcere, slava deşartă şi necredinţa. Cea mai rea dintre

acestea este necredinţa.

  Iubitorul de plăceri iubeşte argintul, ca să-şi

procure dezmierdări printr-însul; iubitorul de slavă

deşartă, ca să se slăvească printr-însul; iar necredinciosul,

ca să-l ascundă şi să-l păstreze temându-se de foamete, de

bătrâneţe, de boară, sau de ajungerea între străini. Acesta

nădăjduieşte mai mult în argint decât în Dumnezeu,

Făcătorul tuturor lucrurilor şi Proniatorul tuturor, până şi

al celor mai de pe urmă şi mai mici vietăţi.

  Patru sunt oamenii care se îngrijesc de bani: cei trei

de mai înainte şi cel econom. Dar numai acesta se

îngrijeşte în chip drept, ca să nu înceteze adică niciodată

de-a ajuta pe fiecare la trebuinţă.

  Toate gândurile pătimaşe sau aţâţă partea poftitoare

a sufletului, sau tulbură pe cea irascibilă (raţiunea), sau

întunecă pe cea raţională. De aceea orbesc mintea,

împleticind-o de la contemplarea duhovnicească şi de la

călătoria prin rugăciune. Din această pricină monahul şi

mai ales cel ce se linişteşte este dator să ia aminte la

gânduri şi să cunoască şi să taie pricinile lor. Astfel poate

cunoaşte, de pildă, cum partea poftitoare a sufletului e

aţâţată de amintirile pătimaşe ale femeilor şi cum pricina

acestora este necumpătarea la mâncări şi băuturi şi

întâlnirea deasă şi neraţională cu femeile înseşi. Dar le taie

pe acestea foamea, setea, privegherea şi retragerea în

singurătate. Iuţimea e tulburată de amintirile pătimaşe ale

celor ce ne-au supărat. Iar pricina acestora este iubirea de

plăcere, slava deşartă şi iubirea de cele materiale. Căci

pentru acestea se supără cel pătimaş, fie că le-a pierdut, fie

că nu le-a dobândit. Şi le fac pe acestea dispreţuirea şi

nesocotirea lor, pentru dragostea de Dumnezeu.(…)

Extras din Filocalia II-Maxim Marturisitorul