Ce evlavie aveau mai demult!…

 

- Parinte, ce este evlavia?

- Evlavia este frica lui Dumnezeu, sfiala, sensibilitatea duhovniceasca. Evlaviosul se sfieste in toate, dar aceasta sfiala picura miere in inima sa. Felul sau de vietuire el nu il socoate martiric, ci il multumeste. Miscarile lui sunt fine, atente. Simte puternic prezenta lui Dumnezeu, a ingerilor si a Sfintilor. Simte alaturi de el pe ingerul lui pazitor cum il supravegheaza. Are mereu in mintea sa faptul ca trupul lui este biserica a Duhului Sfantsi traieste simplu, in curatie si sfintenie. Pretutindeni se comporta cu atentie si grija si simte vii toate cele sfinte. Ia aminte, de pilda, sa nu fie in spatele lui icoane. Nu pune Evanghelia sau o carte duhovniceasca etc. acolo unde sta, pe canapea sau pe scaun. Daca vede o icoana inima ii tresare, iar ochii i se umplu de lacrimi. Chiar si numai numele lui Hristos de il vede scris undeva, il saruta cu evlavie si i se indulceste sufletul sau. Si chiar de va vedea aruncata pe jos o bucatica de ziar pe care sa scrie, de pilda, numele lui Hristos sau “Sfanta Biserica a Sfintei Treimi”, se pleaca, o ia, o saruta cu evlavie si se mahneste pentru faptul ca a fost aruncata pe jos.
- Parinte, altceva este respectul si altceva evlavia?

- Respectul este parfumul, iar evlavia este tamaia. Pentru mine evlavia este cea mai mare virtute, pentru ca cel evlavios atrage harul lui Dumnezeu, se face primitor al harului si, fireste, harul lui Dumnezeu ramane cu el. Dupa aceea harul dumnezeiesc il tradeaza si toti il au la evlavie, il simpatizeaza, pe cand de cel obraznic se scarbesc si mici si mari.

Voi, femeile, trebuie sa aveti mai multa evlavie decat barbatii. Femeii, prin firea ei, i se impune sa aiba evlavie. Barbatii, atunci cand nu au evlavie, au doar o indiferenta, in timp ce femeile, daca-si pierd evlavia fac lucruri grosolane. Mi-a spus unul: “Cand am mers cu femeia mea in pelerinaj la Sfintele Locuri, am mers la Iordan sa intru in el, iar ea statea si-si spala picioarele. , am intrebat-o. <>. M-am enervat si am ocarat-o“. Aceea, se vede, era cu desavarsire indiferenta, nu pricepea nimic, in timp ce el, sarmanul, avea multa evlavie.

Evlavia se transmite

- Parinte, cum sa dobandesc evlavie?

- Sfintii Parinti spun ca, pentru a dobandi evlavie, trebuie sa traiesti sau sa ai legaturi cu oameni care au evlavie si sa iei aminte cum se comporta ei. Sfantul Paisie cel Mare, cand a fost intrebat de cineva: “Cum pot dobandi frica lui Dumnezeu?“, i-a raspuns: “Sa te insotesti cu oameni care Il iubesc pe Dumnezeu si au frica lui Dumnezeu, ca sa dobandesti si tu frica dumnezeiasca“. Aceasta, desigur, nu inseamna ca vei face la exterior tot ce vezi ca fac aceia, fara sa simti launtric, pentru ca aceasta nu este evlavie adevarata, ci una mincinoasa. Minciuna este respingatoare. Evlavia este har de la Dumnezeu inauntrul omului. Orice face cel evlavios o face pentru ca asa simte inauntrul lui. Desigur, inauntrul nostru exista evlavia fireasca, dar daca omul nu o cultiva, aghiuta il arunca, prin uitare, in nesimtire si neevlavie. Insa prin comportamentul celui evlavios se desteapta iarasi evlavia inauntrul lui.

- Parinte, pentru ce Sfintii Parinti numai despre evlavie spun ca daca vrei sa o dobandesti, trebuie sa ai legaturi cu omul evlavios? De ce nu spun la fel si despre alta virtute?

- Pentru ca evlavia se transmite. Miscarile, comportamentul celui evlavios se transmit ca aroma, atunci cand, in mod firesc, in celalalt exista intentie buna si smerenie. Si sa-ti mai spun si aceasta: daca cineva nu are evlavie, nu are nimic. Cel evlavios vede curat orice este sfintit, asa cum este in realitate, chiar daca este fara stiinta de carte. Nu va face vreo greseala, de pilda, in orice are legatura cu noimele dumnezeiesti. Este ca si copilasul care nu isi baga in minte vreun gand rau despre tatal sau sau mama sa, pentru ca-i iubeste si ii respecta, si vede bine si curat toate cele pe care le fac parintii lui. Cu atat mai mult aici cand este vorba de Dumnezeu, Care nu se compara cu nimic si este desavarsit in toate! Cel care nu are evlavie cade in greseli, in inselari chiar si in privinta dogmelor. Vad ce greseli fac cei care nu au evlavie si scriu erminii si comentarii la textele sfinte etc.

In toate lucrurile duhovnicesti este trebuinta de evlavie si de inima. Atunci cand toate incep cu evlavie, toate sunt sfintite. Mai ales atunci cand trebuie sa scrie cineva Slujba vreunui Sfant, trebuie sa-l iubeasca pe Sfant, sa-l aiba la evlavie si asa cele pe care le va scrie ii vor iesi din inima sa si vor raspandi evlavie. Atunci cand cineva a ajuns la masura dragostei dumnezeiesti, a nebuniei dumnezeiesti, stihurile ies singure dinauntrul lui.

- Parinte, ce altceva ajuta pe om sa dobandeasca evlavia?

- A cerceta cu mintea sa orice lucru sfintit si a se afunda in el, dar si a pune in valoare prilejurile ce i se dau. Acestea destepta incet-incet evlavia inauntrul lui. Atunci cand, de pilda, mi se da ocazia sa trec pe langa o biserica si sa intru putin in ea ca sa ma rog si n-o fac, ma lipsesc de har. Daca vreau sa merg, dar sunt impiedicat de ceva sa o fac, atunci nu ma lipsesc de har, pentru ca Dumnezeu vede intentia mea cea buna. De asemenea foarte mult ajuta in dobandirea evlaviei cunoasterea Sfintilor tinutului nostru, ai tarii noastre, ca sa-i iubim si sa ne legam de ei. Dumnezeu se bucura cand avem evlavie si ii iubim pe Sfinti. Iar atunci cand avem evlavie fata de Sfinti, cu atat mai multa vom avea fata de Dumnezeu!

- Parinte, ce anume ajuta ca cineva sa se miste cu evlavie inauntrul bisericii?

- Atunci cand pornesti spre biserica, sa-ti spui in mintea ta: “Unde merg? Acum intru in Casa lui Dumnezeu. Ce fac? Ma inchin la icoane, lui Dumnezeu“. De la chilia sau de la ascultarea ta mergi in biserica. Din biserica sa mergi in cer, si mai departe chiar, la Dumnezeu.

- Cum se face aceasta?

- Biserica este “casa” lui Dumnezeu. Dar si casa noastra adevarata in rai. Aici canta maicile. Acolo ingerii, sfintii… Dar atunci cand mergem la o casa lumeasca, batem la usa, ne stergem picioarele, stam cu sfiala, in Casa lui Dumnezeu, unde Se jertfeste Hristos, ce trebuie sa facem? Cu o picatura de Sange dumnezeiesc ne-a rascumparat din pacat si in continuare ne tamaduieste cu kilograme de Sange si ne hraneste cu Trupul Sau Cel preasfant. Cand vom aduce in memoria noastra toate aceste fapte infricosatoare si dumnezeiesti, ele ne vor ajuta sa ne miscam cu evlavie inauntrul bisericii. Dar vad la Sfanta Liturghie, chiar si atunci cand preotul spune: “Sus sa avem inimile“, si raspundem: “Avem catre Domnul“, ca putini sunt aceia care isi au mintea lor catre Domnul. De aceea este mai bine sa spunem in taina “sa avem inimile noastre catre Domnul“, pentru ca mintea si inima noastra sunt in intregime spre cele de jos. Spunem minciuni, pentru ca spunem “avem“, dar nu avem mintea noastra acolo. Desigur, daca am avea inima noastra catre cele de “sus“, toate ar merge catre cele de “sus“.

- Parinte, ce ajuta pe cineva ca sa cante cu intelegere?

- Sa-si tina mintea sa la noimele dumnezeiesti si sa aiba evlavie, sa nu prinda noimele dumnezeiesti literal, ci cu inima. Altceva este evlavia si altceva este arta, stiinta psalmodiei. Arta fara evlavie este… spoiala. Atunci cand cantaretul canta cu evlavie, psalmodia se revarsa din inima sa si canta cu intelegere. Cand launtric omul este intr-o stare duhovniceasca buna, toate merg bine. De aceea trebuie ca cel care canta sa fie aranjat launtric si sa cante cu inima, cu evlavie, ca sa cante si cu intelegere. Daca are ganduri de-a stanga, ce cantare va face? Nu poate canta cu inima. Pentru ca spune Scriptura: “Este cineva cu inima buna? Sa cante psalmi”. Odata cand Sfantul Ioan Cucuzel a cantat, atunci cand pastea tapii, acestia s-au ridicat si au stat in doua picioare. Din acestea au inteles (cei din manastire) ca el este Cucuzel, cantaretul curtii imperiale. Orice faceti, s-o faceti cu inima voastra pentru Hristos. Si la broderiile ce le faceti sa puneti evlavie, pentru ca se pun peste cele sfinte, chiar si cele ce le faceti pentru catuie. Atunci cand omul este evlavios, frumusetea lui sufleteasca se vede in orice face: si in citit, si in cantat, si in greseli chiar.

- In greseli?

- Da, vezi ca si greselile ce le face au evlavie, o strangere de inima.

Evlavia exterioara

Cel care are multa credinta si evlavie adevarata se hraneste din ceva inalt, duhovnicesc, care nu se poate descrie. Exista insa unii care au evlavie seaca, exterioara. Unii din acestea spun sec: “Acum, deoarece am intrat in biserica, trebuie sa stau cu atentie, nu trebuie sa ma misc, trebuie sa-mi plec capul; trebuie sa-mi fac cruce astfel!”. Unii se poate sa se clatine in privinta credintei si totusi stau in picioare pe toata durata privegherii.

- Parinte, sunt nelinistiti de ceva, cauta ceva si de aceea fac aceasta?

- Au ceva inlauntrul lor. Sunt bune acestea, dar sa le simta cineva inlauntrul sau, sa nu se faca numai la exterior. Una este sa-ti scoti palaria atunci cand intri in biserica, din evlavie, si altceva este s-o scoti deoarece vrei sa-ti racoresti capul. Evlavia se vede din felul in care ne impartasim, din felul cum luam anafora etc.

- Parinte, poate fi cineva iritat din manifestarea evlaviei celuilalt?

- Asculta, cand cineva isi face crucea mare, dar o face simplu, cu smerenie, nu-l deranjeaza pe celalalt. Dar daca priveste de-l vad ceilalti si face mereu cruci, atunci vor incepe sa-l ia in ras. Sau atunci cand trece pe langa o biserica si priveste de este lume in jurul lui, sau face si… rabdare sa se adune putina lume si atunci incepe sa faca cruci si metanii ca aceia sa-l vada, au dreptate sa-l ia in ras. Vezi, duhul lumesc este dezaprobat. Evlavia adevarata se vede atunci cand exista. “Cuviinciosul” devine “necuviincios” fara evlavie adevarata.

Nu dati cele sfinte cainilor

Cand lumea va da haine de la bolnavi sa le puneti peste Sfintele Moaste ca sa se sfinteasca, sa luati aminte sa fie numai bluzite, nu altele. Nu se potriveste, este lipsa de evlavie. Soarele, fireste, nu se intineaza, nici Dumnezeu nu se intineaza, insa noi ne demonizam prin lipsa de evlavie.

Mai demult oamenii, cand se imbolnaveau, luau undelemn din candela lor, se ungeau si se faceau bine. Acum candela o au numai de forma, numai ca sa lumineze, iar undelemnul il arunca la chiuveta atunci cand spala candela. Odata am mers intr-o casa si am vazut cum gospodina spala candela in chiuveta. “Unde se duce apa?”, am intrebat-o. “In canalizare”, mi-a raspuns. “Dar, bine“, ii spun, “pe de o parte iei undelemnul din candela si iti miruiesti copilul cu el atunci cand este bolnav, si pe de alta parte tot undelemnul din paharul candelei merge in canalizare? Ce ai de spus la acestea? Cum sa vina binecuvantarea lui Dumnezeu in casa ta?“. In casele de azi un lucru sfintit, de pilda hartia cu care a fost invelita anafora, nu ai unde sa o arunci. Imi aduca aminte ca acasa la noi nici apa cu care spalam vasele nu mergea la canal; mergea in alta parte, pentru ca si faramiturile sunt sfintite, deoarece facem rugaciune inainte si dupa masa. Toate acestea lipsesc astazi, de aceea lipseste si harul dumnezeiesc si oamenii se demonizeaza.

Pe cat putem, sa luam aminte in toate. Dupa Sfanta Impartasanie, sau dupa ce luam anafora, sau dupa Sfantul Maslu este bine sa ne stergem mainile cu putina vata udata cu spirt, dupa care s-o ardem. Cand maturam Sfantul Altar, cele adunate sa le aruncam in mare sau sa le ardem la un loc curat, pentru ca se poate sa fi cazut pe jos o particica din Sfintele Taine. Fireste, daca cade jos o particica din Sfintele Taine, Hristos nu va sta sa fie calcat in picioare, insa pleaca harul de la noi. In strainatate, la biserici nu au canalizare. Apa de la proscomidie se duce cu ploaia. “Ne interzic sa avem canalizare“, spun ei, “deoarece se pricinuiesc microbi”. Toti oamenii s-au umplut de microbi trupesti si duhovnicesti si daca va picura putin mir pe cap iti spun: “Se vor crea microbi!”. Cum sa vina binecuvantarea lui Dumnezeu? Demonizarea in lume de aici incepe. Din fericire mai exista cateva femei evlavioase, tinere si in varsta, si astfel se mai tine lumea.

- Parinte, o doamna a cerut sa-i pictam o icoana a Sfantului Arsenie, ca s-o puna in salon.

- Acolo va avea numai icoane? Nu va avea si alte tablouri, fotografii etc.? Apoi, nu vor fuma acolo? S-o puna mai bine in alta camera impreuna cu alte icoane si acolo sa se roage. Odata am mers intr-o casa si icoanele le aveau puse sub scara, desi aveau o gramada de locuri libere. La o alta casa, stapana casei si-a facut iconostasul in fata tevii de scurgere. “Bine, cum te-ai gandit de ti-ai pus icoanele in acest loc?”, am intrebat-o. “Aici imi place“, mi-a raspuns. Si nici nu era spre rasarit, ci spre nord. Cum sa vina harul? “Celui ce are i se va da – spune Sfanta Scriptura – si-i va prisosi, iar de la cel ce nu are, si ce are i se va lua“. Noi credem ca avem, dar ni se ia si ceea ce avem.

Incet-incet se pierde evlavia, de aceea se si intampla toate aceste rele pe care le vedem. Se poate sa se si demonizeze cineva daca nu ia aminte. A fost o femeie – Dumnezeu s-o ierte, ca a murit acum – , care s-a indracit, deoarece arunca aghiazma la chiuveta. Avea putina aghiazma, a spalat inca si sticluta, deoarece a ramas putin busuioc inauntru. Dupa aceea s-a indracit. A plecat harul, deoarece harul nu poate sta la omul neevlavios.

- Parinte, dar daca din greseala arunca cineva aghiazma?

- Daca el insusi a pus sticluta cu aghiazma sa zicem intr-un dulap si, dupa un timp, din neatentie nu isi da seama ca este aghiazma si o arunca, are o jumatate de pacat. Daca a pus-o altcineva si acesta nu stia ca este aghiazma, nu este vinovat.

Atunci cand omul nu cinsteste cele sfinte, cum sa se apropie harul dumnezeiesc de el? Harul se va duce la cei care il cinstesc. “Nu dati cele sfinte cainilor“, spune Scriptura. Daca nu exista sensibilitate duhovniceasca, nu se face nici o sporire. Unul, in Sfantul Munte, a scos stranile dintr-o oarecare biserica si le-a dus in bisericuta chiliei lui. Altul a luat placile de piatra de pe acoperisul altarului unei alte biserici ca sa-si placheze veranda. A plouat, a intrat apa in altar si a curs pe Sfanta Masa. M-am dus odata acolo si ce sa vad! Biserica era sfintita si in mijlocul Sfintei Mese erau Sfintele Moaste, o vertebra. Am luat-o si am spalat-o la spalator. “Ce ati facut acolo?“, le-am spus dupa aceea. “Biserica era sfintita! Ati luat placile de piatra din acoperis si toata apa curge pe Sfanta Masa!“. S-au dus dupa aceea cu un mester si au aranjat putin. In alta parte au scos scandurile din altar, ca sa faca un chei. S-a ridicat o furtuna, a luat si scandurile si betonul. Si nu inteleg cata lipsa de evlavie au toate acestea. Imi aduc aminte ca la Konita era un batranel care fugea dupa copii pentru ca zgariau peretele bisericii. Considera aceasta lipsa de evlavie. Iar acum unde am ajuns!

Evlavie intru toate

Luati aminte si aici. Pe canapea era intins un tol cu cruci. Nu se cuvine sa stam, nici sa calcam pe cruci. Evreii pun cruci pe talpile incaltamintelor. Si de multe ori le pun nu numai pe dinafara, ci si pe dinauntru. Sa platesti si sa calci crucile. Acestia mai demult au facut niste cartonase sub forma de clopotel care pe o parte aveau pe Maica Domnului si pe Hristos, iar pe cealalta pe Karaghioz. Ca si cum ar fi spus: “Ce mi-i Karaghiozi, ce mi-i Hristos!“. Si crestinul, sarmanul, vazand pe Hristos si pe Maica Domnului, le cumpara pentru copiii lui. Copiii aruncau pe jos cartonasele, le calcau cu picioarele, le murdareau. Si acum, mi-a spus cineva, undeva langa China, catolicii misionari poarta niste medalioane care au pe dinauntru pe Hristos, iar pe dinafara pe Buda. Sau puneti-L pe medalion numai pe Hristos, sau marturisiti-L pe Hristos la aratare, altfel nu vine harul lui Dumnezeu. Iar aici, in Grecia unii, fara sa se gandeasca, au pus, din pacate, pe Maica Domnului pe timbre, care se arunca si se calca in picioare.

- Parinte, un om poate sa aiba evlavie fata de unele lucruri, iar fata de altele nu?

- Nu, daca are evlavie adevarata, va avea evlavie fata de toate. Odata a fost gazduit un preot la manastirea Stavronikita si la psalmii Utreniei cobora strana si se aseza. “Parinte“, ii spun, “se citesc psalmii Utreniei“. “Asa ii savurez eu mai bine“, imi spune. Auzi vorba! Dupa cativa ani a venit si m-a gasit. In timpul discutiei mi-a spus ca facea icoane de hartie si le dadea de binecuvantare. “Cum lipesti icoanele?“, il intreb. “Pun clei pe lemn“, imi spune, “Pun apoi si icoana si cand fac mai multe, le pun una peste alta si eu ma asez deasupra lor, ca sa se lipeasca bine. Iau si o carte si citesc putin“. Cand am auzit mi s-a urcat parul in varful capului. “Ce faci?“, il intreb. “Stai deasupra icoanelor ca sa se lipeasca?“. “De ce? Nu-i bine?“, imi raspunde.

Vezi unde se ajunge? Raul este ca lipsa de evlavie inainteaza, nu se opreste. Omul evolueaza sau spre bine sau spre rau. De unde a pornit acela si unde a ajuns! “Astfel savurez mai bine cei sase psalmi“, a spus atunci, si a ajuns sa spuna “Astfel si icoanele se vor lipi si eu voi citi“. Cand i-am spus atunci despre cei sase psalmi, i s-a parut lucru ciudat. In timp ce alti parinti batrani stateau in picioare. Se sprijineau putin de strana, dar nu se miscau deloc. Altceva este sa fie cineva bolnav, sa-i tremure picioarele si sa stea jos – n-o sa-l spanzure Hristos – si altceva este ca altul sa creada ca ceea ce face el este cel mai bine si sa spuna: “Sezand, savurez mai bine“. Asta cum s-o justifici? Viata duhovniceasca nu este desfatare. Daca te doare ceva stai jos. Hristos nu este tiran. Si Avva Isaac spune: “Daca nu poti in picioare, aseaza-te“. Nu spune: “Daca poti, aseaza-te“.

- Parinte, de ce nu se sta jos la cei sase psalmi?

- Pentru ca simbolizeaza Judecata. De aceea, atunci cand se citesc cei sase psalmi, este bine ca mintea sa merga la vremea Judecatii. Cei sase psalmi dureaza 6-7 minute. Dupa primii trei psalmi nu facem nici cruce, deoarece acum Hristos nu va mai veni sa se rastigneasca, ci va veni ca Judecator.

Ce evlavie aveau mai demult!…

- Parinte, de ce in vremea noastra evlavia este atat de greu de aflat?

- Pentru ca oamenii au incetat sa traiasca duhovniceste. Le explica pe toate cu logica lumeasca si astfel alunga harul dumnezeiesc. Mai demult, ce evlavie aveau oamenii! In Etoloacarnania niste batrane care aveau multa evlavie si simplitate se inchinau catarilor Sfintei Manastiri Prussa, atunci cand coborau de la manastire pentru diferite slujbe. “Acestia sunt catarii Maicii Domnului!“, spuneau, si da-i la metanii. Daca pentru catarii manastirii Maicii Domnului atatau atata evlavie, inchipuieste-ti cata evlavie aveau la Maica Domnului!

- Parinte, evlavia pe care o aveau farasiotii le-a cultivat-o Sfantul Arsenie?

- Aveau si ei evlavie, dar le-a cultivat-o si Sfantul. Este traditie. Batranul Prodomu Kortinoglu, cantaretul Sfantului Arsenie, avea multa evlavie. A fost si in Kronita cantaret. Batran fiind, de 80 de ani si mai mult, cobora in fiecare zi, dis-de-dimineata, la Kronita de Jos, aproape o jumatate de ora de mers pe jos, ca sa cante in biserica. “Eu sunt cainele lui Hristos“, spunea. Iar iarna, pe timp friguros si geros, drumurile erau foarte periculoase. Curgea apa din cismele pe drum si ingheta si trebuia sa fii atent unde calci ca sa nu aluneci. Dar el pe toate le nesocotea. O astfel de evlavie avea!

Parintii mei imi spuneau ca farasiotii, in tara lor, adunasera bani ca sa faca o biserica acolo, in Farasa. Dupa aceea insa Sfantul Arsenie a vrut sa-i dea la saraci, deoarece aveau biserica. S-a dus insusi Sfantul sa-i imparta la familiile sarace si sarmanii nu ii luau. Sa ia bani de la Biserica! Si daca nu i-au luat, a fost nevoit sa-i trimita cu primarul satului la episcopul din Cezareea. “Sa iei insotitor pentru drum”, i-a spus Sfantul. “Imi ajunge binecuvantarea ta”, i-a raspuns primarul si a plecat singur. Cand a adus banii la episcop, acela l-a intrebat: “Bine, dar ce v-a spus Hagi-efendi sa faceti cu banii?”. “Sa-i dam familiilor sarace”, a raspuns primarul. “Si de ce nu l-ati ascultat?”. “Nu vor sa-i ia oamenii”, i-a spus, “pentru ca sunt banii Bisericii”. In cele din urma episcopul i-a dat inapoi. Cand farasiotii au fost nevoiti sa plece din Farasa, atunci, cu Schimbarea, au spus Sfantului Arsenie sa ia acesti bani cu ei, ca sa faca biserica aici, in Grecia. Atunci Sfantul Arsenie le-a spus plangand: “In Grecia veti afla multe biserici, dar credinta ce exista aici n-o veti afla”.

Evlavia fata de icoane

Cata evlavie trebuie sa avem fata de icoane! Un monah a pregatit o icoana a Sfantului Nicolae ca sa o dea de binecuvantare cuiva. A invelit-o intre-o hartie curata si a pus-o in dulap pana ce o va da. Dar fara sa ia aminte a pus-o invers. Peste putin, in camera lui a inceput sa se auda un zgomot. Se uita monahul incoane si-ncolo, ca sa vada de unde venea acest zgomot. De unde sa-si dea seama ca zgomotul venea din dulap? Zgomotul a continuat destula vreme, “tac-tac-tac”, nu-l lasa sa se linisteasca. In cele din urma, ducandu-se aproape de dulap, a inteles ca zgomotul iesea din icoana. “Ce sa aiba icoana?“, si-a spus. “Ia sa vad!”. De indata ce a desfacut-o a vazut ca era pusa invers. A pus-o cum trebuie si indata zgomotul a incetat.

Cel evlavios are evlavie in mod special la icoane. Si cand spunem ca “are evlavie la icoane”, ne referim la faptul ca are evlavie la persoana zugravita pe ele. Cand cineva are o fotografie a tatalui sau, a mamei sale, a bunicului, a bunicii sau a fratelui lui nu o poate rupe sau calca; cu cat mai mult o icoana. Martorii lui Iehova nu au icoane. Cinstea pe care o daruim icoanelor o considera idolatrie. Am spus odata unui martor a lui Iehova: “Dumneavoastra nu aveti fotografii in casele voastre?“. “Avem“, mi-a raspuns. “Ei bine, mama nu saruta fotografia fiului lei, atunci cand ele este departe?“. “O saruta”, imi spune. “Saruta hartia sau copilul?“. “Pe copilul ei“, imi raspunde. “Ei, precum aceea atunci cand saruta fotografia fiului ei isi saruta fiul si nu hartia, asa si noi sarutam pe Hristos, si nu sarutam hartia sau scandura”.

- Parinte, daca o scandura a avut candva pe ea chipul lui Hristos, al Maicii Domnului sau al vreunui sfant si culorile s-au sters sin pricina vremii, nu trebuie sa o mai sarutam din aceasta cauza?

- Ba da, trebuie. Atunci cand omul saruta cu evlavie si dragoste fierbinte sfintele icoane, ia culorile de pe ele si se zugravesc sfinti inauntrul sau. Sfintii se bucura atunci cand se ridica de pe hartii sau scanduri si se intiparesc in inimile oamenilor. Cand crestinul saruta cu evlavie sfintele icoane si cere ajutor de la Hristos, de la Maica Domnului, de la Sfinti, sarutandu-le cu toata inima lui, soarbe in inima sa nu numai harul lui Hristos, al Maicii Domnului sau al Sfintilor, ci si pe Hristos intreg sau pe Maica Domnului sau pe Sfinti si ii aseaza in catapeteasma bisericii sale. “Omul este Biserica a Sfantului Duh”. Vezi, fiecare slujba incepe cu sarutatul icoanelor si tot cu sarutatul lor se termina. Daca oamenii ar intelege lucrul acesta, cata bucurie nu ar simti si cata putere nu ar lua.

- Parinte, in Paraclisul Maicii Domnului, la un oarecare stih, pentru ce se spune: “Mute sa fie buzele paganilor care nu se inchina cinstitei Icoanei tale”?

- Atunci cand cineva nu are evlavie si saruta icoanele, buzele lui nu sunt mute? Iar cand cel evlavios le saruta, buzele lui nu sunt vorbitoare? Sunt unii care, atunci cand se inchina la icoane, nici nu ating buzele de icoana. Altii le ating numai putin de icoana atunci cand le saruta. Iata, asa. Ati auzit ceva?

- Nu.

- Ei, atunci buzele sunt “mute”. In timp ce atunci cand cel evlavios saruta icoana si sarutul se aude, buzele lui sunt “vorbitoare”. Atunci cand se spune ca sunt “mute”, nu inseamna ca le blesteama, ci, simplu, acele buze sunt mute, iar celelalte sunt vorbitoare. Cand privim sfintele icoane, inima noastra trebuie sa isi reverse dragostea sa fata de Dumnezeu si fata de Sfinti, sa cadem, sa ne inchinam si sa le sarutam cu multa evlavie. Sa fi vazut pe un batranel evlavios la Manastirea Filoteu, batranul Sava, cu cata evlavie, cu cata dragoste saruta icoana Maicii Domnului – Dulcea Sarutare! La aceasta icoana a Maicii Domnului s-a facut o umflatura, deoarece parintii o sarutau in acelasi loc.

Icoana care se picteaza cu evlavie absoarbe de la pictorul evlavios harul lui Dumnezeu si transmite oamenilor mangaiere vesnica. Pictorul se picteaza, se transpune in icoana pe care o face. De aceea starea lui sufleteasca are o mare insemnatate. Parintele Tihon imi spunea: “Eu, fiule, atunci cand pictez epitafe, cant: Iosif cel cu bun chip, de pe lemn luand…“. Canta si plangea mereu si lacrimile lui cadeau pe icoana. O astfel de icoana face o predica vesnica in lume. Icoanele predica si predica veacuri de-a randul. Un om indurerat arunca o privire catre icoana lui Hristos sau a Maicii Domnului si primeste mangaiere.

Toata temelia este evlavia. Vezi, unul numai se sprijina de peretele unde a fost pusa o icoana si primeste har, iar altul poate sa aiba cea mai buna icoana, dar nu se foloseste, deoarece nu are evlavie. Sau cineva poate fi ajutat de o cruce simpla, iar altul sa nu se foloseasca nici chiar de Cinstitul Lemn atunci cand nu are evlavie.

Sa-I oferim lui Dumnezeu pe cele mai curate

Odata m-am smintit aici, in biserica voastra. Am vazut ca ardeati la Sfanta Masa lumanari foarte mici. Eu nu las sa arda o lumanare atat de mica nici macar in sfesnicul de dinaintea catapetesmei. Consider aceasta ca o dispretuire.

- Parinte, spun unii ca lumanarea trebuie sa arda pana jos.

- Da, sa arda pana jos, dar unde? Aceasta are insemnatate. Altceva este sa arda pana jos in sfesnicele unde aprinde lumanari lumea, si altceva este la Sfanta Masa sau la Sfanta Proscomidie. Nu trebuie sa se arda o jumatate de lumanare inauntrul altarului, este dispret. Chiar si la policandru, desi ajung lumanarile pentru toata slujba, tot trebuie sa le schimbati cand sunt foarte mici. Iar la Sfanta Liturghie, la Iesirea Mica si Mare sa folositi totdeauna lumanare mare, pentru ca ea simbolizeaza pe Sfantul Ioan Inaintemergatorul. In alte parti sting candelele ca sa se faca economie. Nu inteleg ca Dumnezeu le va trimite mari binecuvantari, atunci cand vor avea evlavie fata de El. Si la parastase este dispret sa se foloseasca lumanari subtiri, ca niste bumbac netrebnic. Este rusine sa le dati si altora.

- Parinte, surorile pot arde in chiliile lor cate lumanari vor?

- Sa arda, ca sa arda si pe diavolul. Nu vedeti ca arde lumea intreaga? Numai sa aiba rost aprinderea lumanarilor, sa fie insotita de rugaciune.

Este lucru mare sa se lase cineva in voia lui Dumnezeu. Noi mancam roade dulci si Ii oferim lui Dumnezeu in cadelnita rasina copacilor. Mancam mierea si Ii oferim lui Dumnezeu ceara, dar pe aceasta adesea o amestecam cu parafina. O lumanare oferim lui Dumnezeu ca recunostinta pentru binecuvantarile Sale cele bogate, si pe aceasta s-o murdarim? Ce ar fi fost daca ne-ar fi cerut Dumnezeu sa-I oferim mierea? Imi inchipui ce-am mai fi facut atunci! I-am fi dat zeama sau putina apa cu zahar. Sa nu ne ia Dumnezeu in serios! Omul poate face economie in toate, afara de cele datorate slujirii lui Dumnezeu. Lui Dumnezeu trebuie sa-I oferim tot ce este mai bun, tot ce este mai curat.

- Parinte, lumea nu intelege usor ca este lipsa de evlavie sa arzi lumanari de parafina.

- Sa spuneti lumii: “Nu este bine sa ardeti lumanari de parafina in biserici nici pentru sanatatea voastra“. In felul acesta se vor gandi putin la aceasta. Daca biserica este mica, atunci ajungi sa te sufoci. Este mai bine ca oamenii sa aprinda o lumanare mica, dar sa fie curata, decat o lumanare mare de parafina. Din aceasta pricina multi ametesc si lesina in biserici. Inchipuieste-ti sa fie si biserica mica si sa arda toata aceasta parafina!… Si de ar fi numai aceasta! Undelemnul care nu se poate manca vor sa-l puna la candele. Unde au ajuns oamenii! In Vechiul Testament se spune ca untdelemnul care trebuia sa se foloseasca pentru Templu trebuia sa fie facut din maslinele adunate din copaci, nu din cele cazute pe jos. Oare Dumnezeu are nevoie de undelemn sau de tamaie? Nu, dar El se induioseaza pentru ca ele reprezinta un prinos prin care se exprima recunostinta si dragostea omului fata de El. La Sinai m-a impresionat urmatorul fapt: beduinii, sarmanii, nu au nimic ce sa ofere. Si iata, iau o pietricica ce difera putin de celelalte, sau daca afla in vreo crapatura doua-trei frunzulite, le iau, urca sus la piatra pe care a lovit-o Moise cu toiagul si din care a iesit apa si le lasa acolo. Sau mamele care alapteaza merg si picura putin lapte acolo, cu gandul: “Sa-mi dea Dumnezeu lapte, ca sa-mi alaptez copilul”. Vezi ce recunostinta au! Si aceasta nu este putin lucru. Iar noi ce facem?! Ne vor judeca acesti oameni. Lasau acolo sus lemnisoare, frunzulite, pietricele… Dumnezeu are nevoie de acestea? Nicidecum, insa Dumnezeu ajuta atunci cand vede inima cea buna, intentia cea buna. Astfel se exprima intentia cea buna.

- Parinte, atunci cand aprindem o lumanare, sa spunem ca o facem in cutare scop?

- O aprinzi. Dar unde o trimiti? N-o trimiti undeva? Prin lumanare cerem ceva de la Dumnezeu. Cand o aprinzi si spui: “Pentru cei ce sufera trupeste si sufleteste si pentru cei ce au mare nevoie“, in acestia sunt cuprinsi si viii si mortii. Stii cata odihna simt cei adormiti atunci cand aprindem o lumanare pentru ei? Astfel dobandeste cineva comuniune duhovniceasca si cu cei vii si cu cei adormiti. Lumanarea, in putine cuvinte, este ca o antena ce ne pune in legatura cu Dumnezeu, cu cei bolnavi, cu cei adormiti, etc.

- Parinte, dar tamaia de ce o ardem?

- O aprindem spre slavoslovirea lui Dumnezeu. Il slavim si Ii aratam recunostinta pentru marile Lui faceri de bine savarsite in toata lumea. Tamaia este si ea un prinos. Si dupa ce o oferim lui Dumnezeu si Sfintilor tamaind icoanele, tamaiem dupa aceea si icoanele vii ale lui Dumnezeu, pe oameni.

Sa puneti inima in toate, fie ca cereti ceva lui Dumnezeu, fie ca Ii multumiti. Prin lumanare spun “Dumnezeul meu, Iti cer cu toata inima mea sa-mi indeplinesti o cerere”. Iar prin tamaie spun: “Iti multumesc, Dumnezeul meu, cu toata inima pentru toate darurile Tale. Iti multumesc ca-mi ierti multele mele pacate si nerecunostinta lumii si nerecunostinta mea cea multa“.

Pe cat puteti, sa cultivati evlavia si strapungerea inimii. Acestea vor ajuta sa primiti harul lui Dumnezeu. Pentru ca de are cineva evlavie si strapungere de inima si este si smerit, primeste harul dumnezeiesc. Iar daca nu are evlavie si smerenie, harul lui Dumnezeu nu se apropie de el. Ce spune Scriptura?: “Catre cine voi cauta, fara numai catre cel smerit si bland si care se cutremura de cuvintele Mele”

Cuv. Paisie Aghioritul

din “Trezire duhovniceasca“

Sursa:http://www.ortodoxia.md