"Am aflat pe Mesia, Care se tălmăceşte Hristos" (Ioan 1#41)

Sf. Apostol Andrei a fost din Betsaida, orasel pe malul lacului Ghenizaret, fiul lui Iona, din Galileea, si fratele lui Petru, primul dintre ucenicii Domnului Hristos. Inainte de a fi Apostol al Domnului, Sfantul Andrei a fost ucenic al Sfantului Ioan Botezatorul. Dar, daca a auzit, a doua zi dupa Botezul lui Iisus in Iordan, pe dascalul sau Ioan, aratand cu degetul catre Iisus si zicand: "Iata Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridica pacatul lumii" (Ioan, 1, 29), Sfantul Andrei, lasandu-l pe Ioan, a urmat dupa Hristos, zicand fratelui sau Petru: "Am gasit pe Mesia, care se talcuieste Hristos" (Ioan, 1, 41).

Predică la Duminica a XXX-a după Rusalii

( Despre iubirea de averi )

Bogăţia de ar curge, nu vă lipiţi inima de ea
(Psalm 61, 10)

Iubiţi credincioşi,

Aţi auzit în Sfînta Evanghelie de astăzi că un tînăr oarecare s-a apropiat de Mîntuitorul, a îngenuncheat înaintea Lui şi I-a zis: Învăţătorule bun, ce voi face ca să dobîndesc viaţa cea veşnică? (Luca 18, 18).
Vedeţi, fraţilor, că acest tînăr a venit cu mare evlavie înaintea Mîntuitorului nostru Iisus Hristos să-I ceară un sfat: cum ar putea să intre în viaţa cea veşnică. Mîntuitorul i-a arătat că pentru a intra în viaţa veşnică trebuie să păzească poruncile date de Dumnezeu lui Moise. Tînărul a zis că toate le-a păzit din tinereţile sale. Auzind Mîntuitorul aceste cuvinte, a spus: Încă una îţi lipseşte. Vinde toate cîte ai şi le împarte săracilor şi vei avea comoară în ceruri şi vino de-mi urmează Mie (Luca 18, 22).

Pătimirea Sfîntului Marelui Mucenic Iacob Persul

(27 noiembrie)

Sfîntul Mucenic Iacob era din ţara perşilor din cetatea ce se chema Elani, născut din părinţi creştini şi crescut cu bună credinţă. Acesta şi-a luat de soţie o femeie creştină şi vieţuia în multă bogăţie şi cinste pentru că era iubit de împăratul perşilor, anume Isdegherd. Şi a fost rînduit de dînsul mai mare în palatele împărăteşti. Dar i s-a întîmplat să se înşele cu facerile de bine cele multe şi cu cinstirile împărăteşti şi a cădea din credinţă, încît a adus jertfă idolilor şi s-a închinat lor împreună cu împăratul.

Auzind despre aceasta maica sa şi femeia lui, au făcut o scrisoare către dînsul şi i-au trimis-o degrabă, în care scria aşa: "O, ticălosule! Pentru ce ai lăsat pe Dumnezeu, Împăratul cerului, pentru cinstea omenească? Căci făcînd după plăcerea împăratului acestuia vremelnic, ai pierdut viaţa cea fără de moarte. Şi slujind împăratului acestuia stricăcios, te-ai lepădat de Cel nestricăcios. Ai schimbat adevărul pe minciună, lăsînd credinţa în Hristos şi ai primit înşelăciunea diavolească.

Ce evlavie aveau mai demult!…

 

- Parinte, ce este evlavia?

- Evlavia este frica lui Dumnezeu, sfiala, sensibilitatea duhovniceasca. Evlaviosul se sfieste in toate, dar aceasta sfiala picura miere in inima sa. Felul sau de vietuire el nu il socoate martiric, ci il multumeste. Miscarile lui sunt fine, atente. Simte puternic prezenta lui Dumnezeu, a ingerilor si a Sfintilor. Simte alaturi de el pe ingerul lui pazitor cum il supravegheaza. Are mereu in mintea sa faptul ca trupul lui este biserica a Duhului Sfantsi traieste simplu, in curatie si sfintenie. Pretutindeni se comporta cu atentie si grija si simte vii toate cele sfinte. Ia aminte, de pilda, sa nu fie in spatele lui icoane. Nu pune Evanghelia sau o carte duhovniceasca etc. acolo unde sta, pe canapea sau pe scaun. Daca vede o icoana inima ii tresare, iar ochii i se umplu de lacrimi. Chiar si numai numele lui Hristos de il vede scris undeva, il saruta cu evlavie si i se indulceste sufletul sau. Si chiar de va vedea aruncata pe jos o bucatica de ziar pe care sa scrie, de pilda, numele lui Hristos sau “Sfanta Biserica a Sfintei Treimi”, se pleaca, o ia, o saruta cu evlavie si se mahneste pentru faptul ca a fost aruncata pe jos.
- Parinte, altceva este respectul si altceva evlavia?

- Respectul este parfumul, iar evlavia este tamaia. Pentru mine evlavia este cea mai mare virtute, pentru ca cel evlavios atrage harul lui Dumnezeu, se face primitor al harului si, fireste, harul lui Dumnezeu ramane cu el. Dupa aceea harul dumnezeiesc il tradeaza si toti il au la evlavie, il simpatizeaza, pe cand de cel obraznic se scarbesc si mici si mari.

Voi, femeile, trebuie sa aveti mai multa evlavie decat barbatii. Femeii, prin firea ei, i se impune sa aiba evlavie. Barbatii, atunci cand nu au evlavie, au doar o indiferenta, in timp ce femeile, daca-si pierd evlavia fac lucruri grosolane. Mi-a spus unul: “Cand am mers cu femeia mea in pelerinaj la Sfintele Locuri, am mers la Iordan sa intru in el, iar ea statea si-si spala picioarele. , am intrebat-o. <>. M-am enervat si am ocarat-o“. Aceea, se vede, era cu desavarsire indiferenta, nu pricepea nimic, in timp ce el, sarmanul, avea multa evlavie.

De niciunde altundeva nu vine stricarea copiilor, decât de la goana pentru cele pământeşti

Societatea nu suferă din lipsă de afacerişti abili, nu suferă din lipsă de oameni învăţaţi sau cultivaţi, ci suferă din lipsă de oameni virtuoşi. Suferă pentru că a fost năpădită de oameni necinstiţi, care pentru a-şi înmulţi bogăţiile şi pentru a-şi asigura bunul trai nu se dau înapoi de la nimic. Suferă pentru că cei însetaţi de putere, în încercarea lor de a urca pe scara socială, răvăşesc totul în cale. Suferă pentru că dobândirea de case luxoase şi de confort a devenit unicul ţel în viaţă. De aici vine nenorocirea societăţii, aceştia sunt cei ce distrug convieţuirea paşnică în societate, iar nu cei ce trăiesc în virtute şi sfinţenie.

Între cei mai mari pedagogi ai tuturor veacurilor se află Sf. Ioan Gură de Aur, fiul şi rodul cetăţii Antiohiei, cel prin care s-a slăvit tronul patriarhal al capitalei Bizanţului. Acest lucru este adeverit nu doar de recunoaşterea sa ca pedagog de către cercetătorii specialişti în viaţa şi opera lui, ci şi de faptul că, în spaţiul Ortodoxiei, numele lui este legat de cel al educaţiei. El este unul dintre cei Trei Ierarhi, pe care la 30 ianuarie îi sărbătorim în şcolile noastre ca ocrotitori ai învăţământului, ca modele de pedagogi şi de învăţători, ca purtători şi exponenţi ai aşa-numitului ideal creştin de educaţie.

Intrarea în Biserică a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi Pururea Fecioarei Maria

 

Împlinindu-se trei ani de la naşterea Preacuratei Fecioare Maria, drepţii ei părinţi, Ioachim şi Ana, şi-au adus aminte de făgăduinţa lor, ca să dea în dar lui Dumnezeu pe cea născută. Deci, au voit a împlini cu fapta ceea ce făgăduiseră cu cuvîntul. Chemînd toate rudeniile din Nazaret unde vieţuiau, rudenii care erau de neam împărătesc şi arhieresc, căci însuşi dreptul Ioachim era de neam împărătesc, iar soţia lui, Sfînta Ana, era de neam arhieresc; şi aducînd şi cete de fecioare tinere, au pregătit făclii multe şi au împodobit pe Preacurata Fecioară Maria cu podoabă împărătească.

PENTRU CA SÃ UMBLÃM PE CALEA LUI DUMNEZEU CU LUARE AMINTE

ALE CUVIOSULUI PÃRINTELUI NOSTRU DOROTEI
Multe feluri de invãtaturi cãtre ucenici sãi, când s-a osebit de mânãstirea sa, dupã sãvârsirea avvei Versanufie



Sã ne sarguim fratilor, pentru mantuirea noastra si sa fim cu luare aminte ca sa nu pierdem vremea in zadar, caci cu adevarat, mult vom cauta zilele acestea si nu le vom afla. Avva Arsenie zicea totdeauna catre sine: Arsenie, nevoieste-te sa-ti castigi ceea ce ai cugetat cand ai iesit din lume! Iar noi, ne aflam in mare lenevire, si nici pentru ce am lasat lumea nu stim, nici ce lucru este ceea ce am hotarat sa savarsim. Pentru aceea, nu numai ca nu sporim, ci si pururea ne scarbim. Aceasta ni se pricinuieste ca nu suntem cu luare aminte si cu paza in inima noastra. Ca de am vrea cu tot dinadinsul sa ne nevoim putin, nu ne-am scarbi atat de mult, nici nu ne-am obosi foarte. Pentru ca desi are cineva osteneala la inceput, dar putin cate putin sporeste inainte si apoi cu odihna savarseste faptele cele bune, ca vazand Dumnezeu osteneala lui ii da ajutor.

Predică la duminica a 26-a după Rusalii

Lc. 12, 16-21, cf. GNT:

16. Și a spus parabola [aceasta] către ei, zicând: Unui om bogat [antropu plusiu] pământul [i hora] i-a fost roditor /productiv [efforisen] [într-un an].

17. Și discuta/gândea întru sine [dieloghizeto en afto], zicând: Ce fac, că nu am unde să adun [sinago] roadele mele?

18. Și [în cele din urmă] a spus: Aceasta voi face: voi fărâma hambarele mele și mai largi le voi zidi și voi aduna acolo tot grâul și toate bunătățile mele

19. și voi spune sufletului meu: Suflete, ai multe bunătăți strânse pentru mulți ani! Odihnește-te/relaxează-te, mănâncă, bea, veselește-te.

20. Dar Dumnezeu i-a spus lui: Nebunule, [în] această noapte sufletul tău îl vor cere [apetusin] de la tine! Și cele pregătite [itimasas], ale cui vor fi?

21. În acest fel [se petrec lucrurile cu] cel care își adună sieși [o tisavrizon] și nu se îmbogățește întru Dumnezeu [mi is Teon pluton].

***

†

Iubiți frați și surori întru Domnul,

cum nu se poate mai bine…parabola de față reprezintă starea noastră interioară, a tuturor, atunci când ne e bine…și uităm că altora le e rău. Sau presupunem că toți sunt la căldurică aidoma nouă…dacă astăzi, acum, o ducem bine. Adică nu numai bogații suferă de starea asta de irealitate practică, ci și oamenii cu venituri modeste sau umile.

Sa luam aminte...

Sfinti Parinti

Puterea rugaciunii nu sta in multa vorbarie, ci in sinceritatea suspinului de rugaciune. (Sfantul Nectarie)

Nu asteptati de la rugaciune numai extazul si nu va intristati atunci cand nu simtiti bucurii. Caci se intampla si sa stai, sa stai in biserica si inlauntrul tau sa nu ai inima parca, ci asa, o bucata de lemn, dar un lemn neprelucrat…..Pai si pentru aceasta, adica pentru lemn, ne mantuieste Domnul. Inseamna ca asa trebuie sa fie. Caci sufletul, simtind bucurii foarte mari, se poate ingamfa, iar aceasta stare de “inlemnire” il smereste. (Sfantul Varsanufie)

La cer nu urca nimeni cu urcusul lumesc, ci cu coborasul duhovnicesc (cu smerenia)

” Atunci cand vorbeai cu Staretul, nu te lasa sa te simti mai prejos decat el, pentru ca el insusi nu se credea mai presus decat altii, ci ii vedea pe ceilalti mai presus decat el.
Adevarata smerita-cugetare este probata de necinstiri si nedreptati. Staretul a suferit multe din partea unui monah care ridica impotriva lui clevetiri neintemeiate. Dar el nu se indreptatea si nici nu se apara pe sine insusi, ci numai se ruga cu durere pentru pocainta fratelui. Iar cand a aflat ca le-a publicat intr-o carte, a spus: “Cartea aceasta este buna, iar nu cealalta.” ( Este vorba de o carte in care cineva il lauda pe Staret).

 Un oarecare egumen care a citit aceste clevetiri a spus ca ele sunt pentru Staret decoratii de onoare.
Staretul scria intr-o epistola: “Fericiti sunt cei care se bucura atunci cand sunt clevetiti pe nedrept, iar nu atunci cand sunt laudati pe dreptate pentru viata lor virtuoasa. Acesta este semnul sfinteniei.” De aceea se bucura cand auzea clevetiri impotriva sa. Odata, vorbind cu un cunoscut de-al sau despre clevetiri, i-a spus: ” Sa ma defaimezi. Poti sa ma defaimezi?”

De ce nu ne ascultă Dumnezeu rugăciunile

1. Nu stăruim în rugăciune şi nu mulţumim pentru binefacerile deja primite
"Stăruiţi în rugăciune, priveghind în ea cu mulţumire" ( Coloseni 4: 2);
"17. Rugaţi-vă neîncetat.
18. Daţi mulţumire pentru toate, căci aceasta este voia lui Dumnezeu, întru Hristos Iisus, pentru voi." ( I Tesaloniceni 5: 17- 18);
"Faceţi în toată vremea, în Duhul, tot felul de rugăciuni şi de cereri, şi întru aceasta priveghind cu toată stăruinţa" ( Efeseni 6: 18).
2. Nu ne rugăm şi pentru ceilalţi fraţi de credinţă, pentru Biserică, pentru semeni, să luăm exemplu de la apostolul Pavel
"Nu încetez a mulţumi pentru voi, pomenindu-vă în rugăciunile mele" ( Efeseni 1: 16);
"priveghind cu toată stăruinţa şi rugăciunea pentru toţi sfinţii." ( Efeseni 6: 18);

Anunt

Stimati vizitatori:
In luna iunie am anuntat ca voi incerca de a crea un post de radio pe internet pentru cei care doresc sa asculte o priceasna,o rugaciune sau o cantare psaltica.
Doresc sa va anunt ca am reusit sa obtin serverul necesar si ca radioul este in functiune,dar ca deocamdata vom transmite,in probe,doar cateva ore seara dupa ora 6 GMT,deoarece inca mai am de lucru la el si la pagina web.Sper ca cel putin dupa sarbatori sa pot sa fac o grila de program,care sa cuprinda pe linga pricesne si alte cantari si programe de informare a publicului cat si de invatatura crestina,programe facute cu sprijinul si participarea unor invitati,in masura in care se va putea si vor dorii cei invitati sa ne onoreze cu prezenta lor.Toate cheltuielile sunt suportate de mine personal,fara sprijinul nimanui,deocamdata.....
Radioul se poate asculta,deocamdata,la urmatorul link:http://open.wavepanel.net/shoutcast/listen/3545a046d9943d40f7e40e554c318692e7861778/1/m3u trebuie doar sa deschideti fara sa salvati si se va deschide in player-ul dumneavoastra radioul....
Multumesc pentru interesul dumneavoastra de a vizita acest blog si speram sa pot satisface si dorinta dumneavoastra de a asculta o muzica atat de draga sufletului crestin.

Predică la Duminica a 25-a după Rusalii – Pilda samarineanului milostiv

X

Salut utilizatorule de Google! Dacă găseşti acest articol folositor te rog să te abonezi la RSS pentru a fi la curent cu ultimele noutăţi de pe blog.

You were searching forPosts relating to "predica la duminica celui milostiv". See posts relating to your search »« Hide related posts

• Pr. Vasile Gavrila – Predica la Duminica de dupa Inaltarea Sfintei Cruci
  "Şi chemând la Sine mulţimea, împreună cu ucenicii Săi, le-a zis: Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede...
• Cuvinte actuale pentru DUMINICA ORTODOXIEI
  * CUVINTE ACTUALE PENTRU DUMINICA ORTODOXIEI * Sfintii 40 de Mucenici din Sevastia: FORTA COMUNIUNII MARTURISITOARE * Randuiala Duminicii Ortodoxiei (Sinodiconul Ortodoxiei)...
• A apărut “Cînd pietrele vorbesc”
  A apărut volumul Cînd pietrele vorbesc - Biserica faţă în faţă cu prorpia imagine. Ediţia este cartonată şi poate fi...
• Duminica semanatorului si a sfintilor mucenici Prov, Tarah si Andronic
  Va invitam sa cititi articolele (meditatii personale si cuvinte ale Parintilor) de anul trecut publicate pentru Evanghelia din Duminica de...
• Sfântul Ioan cel Milostiv, Patriarhul Alexandriei
  Sfântul Ioan cel Milostiv s-a născut în Insula Cipru. Tatăl lui a fost Principele Epifanie. Ioan a fost crescut întru...

10, 25: “Iata însa ca s-a sculat un învatator de lege ispitindu-L si zicînd: Invatatorule, ce sa fac, ca sa mostenesc viata de veci?”

Evanghelistul numeste si vorbeste de trupul acela în care petrecea în Sederea Sa pe pamînt Mîntuitorul, Cel ce este pretutindenea de fata, si care totusi iese din sînul Tatalui Sau.

Si numeste evanghelistul în aceste cuvinte învatator al legii, pe cel ce stia legea, dupa obiceiul iudeilor, sau pe acela care credea ca cunoaste legea veche, dar care nu o cunostea cu adevarat. Acesta a socotit sa prinda cu vorba pe Mîntuitorul, si cu ce cuvinte voi spune îndata.

Unii oameni, guralivi, care nu-si puteau înfrîna gura, misunau prin întreaga tara a iudeilor, si chiar prin cetatea Ierusalimului învinuind pe Hristos, si spunînd ca El zice ca porunca data prin Moise este fara de folos si sens si ca El aduce învataturi noi.

Familia se menţine prin răbdare

Până ce aruncăm pricinile neputinţei noastre în socoteala altora, ne este cu neputinţă a ajunge la desăvârşirea îndelungii răbdari. Capătul îndreptării şi al păcii noastre nu se câştigă din îndelunga răbdare ce o are aproapele cu noi, ci din suferinţa răului aproapelui de către noi (Cuviosul Casian Romanul). - Părinte, cum poţi face faţă unuia care este nervos? - Prin răbdare. - Şi dacă nu ai? - Mergi şi cumpără! Se vinde la super-market… Ascultaţi, atunci când celălalt este mânios, orice i-ai spune nu poţi face nimic. Este mai bine ca în clipa aceea să taci şi să te rogi. Prin rugăciune acela se va calma, se va linişti şi după aceea te vei putea înţelege cu el. Uită-te şi la pescari! Ei nu merg la pescuit dacă marea nu este liniştită, ci fac răbdare până ce va îndrepta vremea. - Părinte, cui se datorează nerăbdarea oamenilor? - Multei lor păci lăuntrice… Dumnezeu a legat mântuirea oamenilor de răbdare. “Cel care va răbda până în sfârşit acela se va mântui”- Mt. 10, 22, spune Evanghelia. De aceea Dumnezeu îngăduie greutăţi şi diferite încercări pentru ca oamenii să se exerseze în răbdare.

Creşteţi-vă copiii în învăţătura şi certarea Domnului

Era într-una din serile în care Domnul Iisus, după o zi obositoare, în care predicase neîncetat poporului si discutase cu fariseii si cu ucenicii Săi, continua să se afle încă în mijlocul lor. Atunci câteva dintre mame au vrut să îsi aducă pruncii la Dânsul, ca să îi binecuvânteze. Ucenicii nu doreau însă să tulbure linistea Domnului si de aceea nu le lăsau să se apropie. Atunci Mântuitul a spus aceste cuvinte mângâietoare: "Lăsati copiii să vină la Mine" (Luca 18,16). Exact aceasta este cea mai mare datorie a părintilor crestini: să îi călăuzească pe copiii lor către Mântuitorul Hristos.

Veti întreba desigur, cum este posibil să facem aceasta, de vreme ce Mântuitorul nu mai predică printre noi, ci S-a Înăltat la ceruri?

Împlinirea acestei misiuni sfinte se realizează prin aducerea copiilor la biserică, unde intră în contact cu învătătura de credintă ortodoxă si cu Sfintele Taine, unde învată să îl iubească pe Hristos si să urmeze învătăturilor Sale. Drumul care duce spre Hristos se întemeiază pe educatia bisericească crestin ortodoxă.

Sf. Martiri şi Mărturisitori Năsăudeni:

Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile din Mocod, Grigore din Zagra şi Vasile din Telciu (12 Noiembrie)

VIAŢA ŞI NEVOINŢELE

Sfinţii Mărturisitori Atanasie Todoran şi cei dimpreună cu dânsul Calendarul ortodox român a mai primit în rândul său 4 ostaşi mucenici: Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile Dumitru din Mocod, Marin Grigore din Zagra şi Vasile Oichi din Telciu. Aceşti sfinţi năsăudeni au suferit martiriul în ziua de 12 noiembrie a anului 1763. Au fost apărători ai credinţei strămoşeşti şi ai neamului românesc. De aceea, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe a hotărât trecerea lor în rândul sfinţilor, cu ziua de pomenire, 12 noiembrie.

Pătimirea Sfîntului Marelui Mucenic Mina

(11 noiembrie)

Sfîntul Mucenic Mina era egiptean de neam iar cu credinţa creştin şi cu slujba ostaş, fiind sub stăpînirea tribunului Fermilian în Mitropolia Cotuanului. Atunci împărăţeau Diocleţian şi Maximian, împăraţi păgîni care au dat poruncă în toate părţile ca, creştinii care nu se vor închina idolilor, să fie munciţi şi omorîţi toţi; încît credincioşii pretutindeni erau siliţi spre jertfe idoleşti.

Din minunile Sfântului Mina

Mergând odată un creştin ca să se închine în biserica acestui Sfânt Mina, a găzduit la o casă de străini; iar stăpânul acelei case, cunoscând că găzduitul avea bani în sânul său, s-a sculat în miezul nopţii şi l-a omorât. Apoi tăindu-l bucăţi le-a pus într-o coşniţă şi a ascuns-o în cămara sa cea mai dinăuntru, aşteptând ca să se facă ziuă. În vreme ce ucigaşul se afla în nevoinţă şi în îngrijorare, cum şi unde şi când să se ducă să ascundă părţile celui ucis, ca să nu-l înţeleagă cineva, iată i s-a arătat lui Sfântul Mina, călare în chip de ostaş şi cercetându-l ce s-a făcut cu străinul care găzduise acolo; iar ucigaşul adeverea că nu ştie nimic. Atunci sfântul, pogorându-se de pe cal, a intrat înăuntrul casei celei mai ascunse şi, aflând coşniţa şi scoţând-o, s-a uitat la ucigaş cu o căutătură grozavă şi sălbatică şi i-a zis: "Cine este acesta?" Iar ucigaşul de frică, fără de glas şi ca un uluit făcându-se, s-a aruncat pe sineşi jalnică cădere la picioarele sfântului.

Rugăciune către Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghi­na

,O  preasfinte și întru tot lăudate, mare făcătorule de minuni Nectarie, pri­mește a­ceastă puțină rugăciune de la noi, nevred­nicii robii tăi, căci către tine, ca la un ade­vărat izvor de tămăduiri și grabnic fo­lo­sitor și ajutător prea­minunat scăpând și către sfânt chipul icoanei tale privind, cu la­crimi fier­binți ne rugăm ție: vezi, sfinte, durerile noastre, vezi sărăcia și ticăloșia noastră. Vezi rănile sufletelor și ale trupurilor noastre. Ne rugăm ție, Sfinte Ierarhe Nectarie, grăbește de ne ajută cu neîncetatele și sfintele tale rugăciuni și ne sprijinește pe noi, robii tăi. Ia aminte la sus­pinele noastre și nu ne trece cu ve­derea pe noi, ticăloșii și scârbiții, că știm, sfinte al lui Dumnezeu, că și după mutarea ta din viața aceasta trecătoare cine a năzuit la ajutorul tău și cu credință ți s-a rugat nu a rămas nea­jutat. Că cine te-a chemat întru ajutor și nu l-ai auzit? Sau cine, în dureri fiind și alergând spre ajutorul tău, nu i-ai ușurat suferința?

Sfîntul Ierarh Nectarie de Eghina, Episcopul Pentapolei, canonizat în anul 1961-(9-noiembrie)

Acest sfînt, unul dintre cei mai noi sfinţi canonizaţi de Biserica Greciei în acest secol, s-a născut în anul 1846, în Selivria Traciei, din Părinţi săraci, dar foarte evlavioşi. Din botez a primit numele de Anastasie, bucurîndu-se din pruncie de o aleasă educaţie creştinească. După primii ani de şcoală, Anastasie este trimis să înveţe carte la Constantinopol, unde studiază teologia şi scrierile Sfinţilor Părinţi. Aici sufletul său începe să-L descopere pe Hristos în inima sa prin rugăciune, prin citirea cărţilor sfinte şi prin cugetarea la cele dumnezeieşti.

La vîrsta de douăzeci de ani, tînărul Anastasie se stabileşte în insula Hios, povăţuit de Duhul Sfînt, unde predă religia la o şcoală de copii. Apoi, fiind chemat de Hristos, intră în nevoinţa monahală în vestita chinovie, numită "Noua Mînăstire", primind tunderea monahicească la şapte noiembrie 1876, sub numele de Lazăr. Mai tîrziu, la tunderea în marele şi îngerescul chip al schimniciei, avea să primească numele de Nectarie, pe care l-a purtat toată viaţa.

Rugăciune către Sfinţii Arhangheli

Doamne Dumnezeule, mare Împărate şi fără de început, trimite Doamne pe Mihail Arhanghelul şi slujitorul Dumnezeieştii Tale slave să gonească pe toţi vrăjmaşii care se luptă cu noi, şi în ceasul ieşirii sufletului meu din ticălosul meu trup, să fie lângă mine şi să mă izbăvească de vrăjmaşii cei ce-mi chinuie sufletul în ceasul morţii sale, şi pe Gavriil – vestitorul Prea Curatei Fecioare, pe Rafail, tămăduitorul, neputinţelor sufleteşti şi trupeşti, pe Uriil, Salaftul, Egudul şi Varahil, trimite Doamne Arhanghelii şi îngerii Tăi spre ajutorul nostru, ca să ne scoată de la vrăjmaşii cei văzuţi şi nevăzuţi.
O, Dumnezeieştilor, şapte Arhangheli, nu ne lăsaţi pe noi, cei ce scăpăm la acoperământul vostru, certaţi-i pe toţi cei ce se luptă cu noi, şi-i faceţi pe ei, ca pe nişte praf pe faţa pământului, cu puterea voastră cea sfântă.

Cuvînt la Soborul Sfîntului Arhanghel Mihail şi al celorlalte Puteri Cereşti fără de trupuri (8-noiembrie)

Soborul Sfinţilor îngeri se prăznuieşte de Biserică cu bună cinste după predaniile părinţilor insuflaţi de Dumnezeu, care au lepădat de mult credinţa cea rea a închinării de îngeri care era la eretici şi la închinătorii de idoli. Căci încă în Legea Veche, cînd poporul ales s-a depărtat de la Dumnezeu, a început a se închina idolilor făcuţi după asemănarea făpturilor văzute, cîte sînt în cer, sus şi pe pămînt, jos. Atunci oamenii aduceau soarelui jertfă de închinăciune ca lui Dumnezeu, precum şi lunii şi stelelor, pe care le socoteau că au suflet viu.

Tot cu astfel de închinăciune şi cu jertfe se închinau ei şi îngerilor, despre care lucru se pomeneşte în cărţile împăraţilor, unde zice: "Se cade a aduce tămîie lui Baal şi soarelui, lunii, planetelor şi la toată puterea cerului, adică îngerilor, căci aceştia sînt ostaşii cereşti". Acea credinţă rătăcită a închinării de îngeri se înmulţise şi în zilele Sfinţilor Apostoli, pe care dezrădăcinînd-o Sfîntul Apostol Pavel, grăieşte astfel în Epistola sa către Coloseni: "Nimeni să nu vă amăgească pe voi, vrînd aceasta în smerita cugetare şi în slujba îngerilor, învăţînd cele ce nu ştiu, în deşert fiind îngîmfat de gîndirea trupului său şi neţinînd capul (adică pe Hristos)".

Sa se îndrepteze rugaciunea mea

Vezi mai multe video din muzica

O minune prea înfricoșată despre ascultarea de părinți și pentru Sfânta Liturghie

În zilele lui Teodosie cel Mare era în Constantinopol un oarecare Iulian îmbunătățit cu viața care avea un singur fiu cu numele Teofil. Și acel Iulian, în tinerețile lui, a fost foarte bogat; iar la bătrânețe sărăcind desăvârșit și neavând nici cele de nevoie ale trupului, a zis fiului său: „Fiul meu, iată, după cum vezi eu sunt neputincios și așa de sărac încât nu am cu ce să-mi trăiesc viața mea. Deci, te rog eu, să-mi împlinești o dorință a mea, iar tu să te învrednicești de cereasca fericire pentru ascultarea cea către părintele tău”.

DE CE ARE BISERICA ORTODOXĂ ATÂTEA RITUALURI?

Mulţi dintre cei care asistă pentru prima dată la o slujbă a Bisericii Ortodoxe suferă un adevărat şoc cultural. Ei văd preoţi îmbrăcaţi într-un fel de robe brodate migălos – traversând biserica şi legănând un obiect care se numeşte “cădelniţă” – oameni care îşi fac cruci şi se închină, aud cântări arhaice, rugăciuni lungi şi elaborate şi nu în ultimul rând simt un parfum bogat de tămâie. Toate acestea îi pot determina să îşi pună întrebarea: “De ce tot acest ritual? Oare nu a condamnat Iisus ritualurile fariseilor? Cultul creştin nu ar trebui să fie ceva spontan, inspirat şi condus de către Dumnezeu?” Catalogând modul de închinare al creştinilor ortodocşi drept lipsit de temeiuri biblice, mulţi dintre vizitatori nu se mai întorc. Iar aceasta este un mare păcat, deoarece prejudecăţile şi ignoranţa îi împiedică pe aceştia să descopere comorile spirituale pe care le ascunde cultul şi modul de închinare al creştinilor ortodocşi.

BOALA ŞI VINDECAREA SUFLETULUI ÎN TRADIŢIA ORTODOXĂ

Principala premisă de la care porneşte acest articol este că Ortodoxia nu aduce numai un „sistem” de comportare morală, ci mai mult decat atat asigură un tratament vindecător care vindecă cel mai profund aspect al personalităţii omeneşti. Aceasta este învăţătura fundamentală a Părinţilor Bisericii: sufletul omului suferă de o boală care îi perturbă legătura cu Dumnezeu şi cu aproapele, ba chiar şi cu lumea. Întreaga strădanie a Bisericii Ortodoxe stă în a-l duce pe om de la dragostea egoistă şi utilitaristă la dragostea jertfelnică. Dar aceasta presupune vindecarea lui.

1. Ortodoxia ca metodă de vindecare a sufletului

Ortodoxia nu poate fi privită ca o filozofie, set de doctrine sau o etică seacă, ci ea constituie o metodă de vindecare. Ea îl vindecă pe om. Teologia ortodoxă are legături mai degrabă cu medicina, decât cu filozofia.
Spre deosebire de alte metode psiho-terapeutice umaniste, noi nu încercăm să pătrundem în aşa-numitul subconştient pe cont propriu, cu ajutorul raţiunii, căci aceasta ar putea duce la schizofrenie. Metoda noastră este următoarea: fără a ne lăsa atraşi în auto-analize obositoare, încercăm să ţinem poruncile lui Hristos în viaţa noastră. Iar încercând să ţinem poruncile lui Hristos, vechiul nostru ‘eu’ (cel dinainte de a-l cunoaşte pe Dumnezeu), cu toate patimile şi păcatele sale, se dezvăluie sau ‘iese la suprafaţă’. Urmează apoi o lungă strădanie a vindecării acestor patimi.
Atâta vreme cât tânjirea sa nu este împlinită şi omul rămâne departe de Dumnezeu, el suferă tot mai mult. Câtă vreme nu-şi împlineşte rostul său adânc pe pământ, adică părtăşia sau comuniunea cu Dumnezeu, oricât ar fi de eficiente tratamentele medicamentoase şi psihanalizele la care se supune, omul rămâne mereu cu o nostalgie şi o căutare tragică.

Viaţa celui între sfinţi Părintelui nostru Pavel Mărturisitorul

Cînd Constantie, fiul marelui Constantin, ţinea sceptrul împărăţiei greceşti, arienii au ridicat prigoană asupra celor binecredincioşi, avînd ajutor pe împăratul, care era amăgit de acelaşi eres al lor. În acea vreme Biserica lui Hristos era în mare tulburare şi necaz, avînd puţini stîlpi care o întăreau. Căci Sfîntul Atanasie al Alexandriei, apărătorul cel mai mare al Ortodoxiei, era izgonit din scaunul său, iar Sfîntul Alexandru, Patriarhul Constantinopolului, îşi schimbase viaţa aceasta vremelnică pe cea veşnică.

PREDICĂ LA DUMINICA A XXIV-A DUPĂ RUSALII

Despre moarte

� Nu mai supăra pe Învăţătorul, fiica ta, a murit! (Luca VIII, 49)

Fraţi creştini,

Nimic nu este mai dureros în lumea aceasta, decât să vezi plângerea părinţilor pentru unicul copil pe care îl răpeşte moartea din faţa ochilor lor. Se risipesc într-o clipă toate speranţele şi toate ostenelile lor, singura lor nădejde la bătrâneţe şi bucuria dragostei lor din tinereţe.
În această primejdie se afla casa fruntaşului sinagogii din Ierusalim de care ne vorbi Sfânta Evanghelie de astăzi, căci el avea o singură fiică de 12 ani, pe care moartea i-o răpise fără veste. Despre această moarte grabnică şi nemiloasă doresc să vorbim astăzi.
Fraţilor şi surorilor, noi suntem în lumea aceasta vremelnică ca într-o vale a plângerii fiindcă în toate zilele vedem cum nemiloasa moarte, scurtează firul vieţii la tineri şi bătrâni, bărbaţi, femei şi copii, necăutând la faţa nimănui. Nimic nu vedem mai des decât moartea şi totuşi nimic nu credem mai cu anevoie decât moartea.

PENTRU SMERENIE

ALE CUVIOSULUI PÃRINTELUI NOSTRU DOROTEI

Multe feluri de învãțături cãtre ucenicii sãi, când s-a osebit de mânãstirea sa, dupã sãvârșirea avvei Varsanufie

Un bãtrân a zis cã mai mult decât orice avem trebuinþã de smerenie. La tot cuvântul ce auzim sã zicem: Iartã! Cãci smerenia strica toate meșteșugurile vrãjmașului. Sã cercam și noi și sã vedem ce putere are cuvântul bãtrânului. Pentru ce mai întâi de toate trebuie sã avem smerenie și nu înfrânare, mai ales cã și apostolul zice: cel ce se sârguiește spre toate, are înfrânare. Sau pentru ce sã nu avem frica de Dumnezeu, cãci zice Scriptura: Începutul înþelepciunii este frica Domnului; și în alta parte: Cu fricã de Dumnezeu ne îndepãrtam de la rãutate. Pentru ce n-a zis, sã avem în primul rând milostenia, sau credința, cãci zice: cu milostenia și cu credința se curãțesc toate pãcatele. Iar apostolul zice: fãrã credințã nu poate cineva sã placa lui Dumnezeu. Daca pentru milostenie, credințã, frica lui Dumnezeu și înfrânare se spun cele de mai sus, pentru ce lãsându-le pe acelea a zis sã avem smerenie înainte de orice? Bãtrânul vrea sã ne arate cã nici frica lui Dumnezeu nici milostenia, nici credința, nici postul, nici alta fapta bunã nu se pot sãvârși fãrã smerenie. De aceea zice sã avem înainte de orice smerenie, adicã gând și cuget smerit, sã fim gata la tot cuvântul ce auzim sã zicem: Iartã! Fiindcã prin smerenie se nimicesc toate uneltirile vrãjmașului.

PE NIMENI SĂ NU OSÂNDIM, DACĂ DORIM SĂ NE MÂNTUIM

• Sfinţii nu au osândit niciodată, pentru că au fost smeriţi•

•JUDECAREA APROAPELUI, OSÂNDIREA, PUNE CAPĂT VIEŢII DUHOVNICEŞTI •

Judecarea aproapelui e văzută de unii ca ceva nevinovat din punct de vedere duhovnicesc, de alţii ca ceva folositor şi de alţii chiar ca o virtute. Acest păcat a reuşit să câştige mult adepţi deoarece se arată în chipul virtuţii. În realitate el are urmări dezastruoase. Perseverenţa în el zădărniceşte mântuirea sufletului. Dintre cele mai grele păcate, osândirea este cea mai răspândită printre oameni. Îmbrăcaţi în mantia iubitorilor de dreptate, aproape fiecare dintre noi ne-am însuşit dreptul acesta duşmănos de a ponegri pe alţii şi de a găsi tuturor defecte. Oare cum se va mântui omul care în fiecare zi osândeşte pe fraţii săi, pentru care Hristos a fost răstignit pe cruce ? Nu prin răutatea osândirii aproapelui putem să îndreptăm greşelile lui. Oricine se face pe sine judecător este asemenea unui doctor neglijent care, cu mâinile nespălate şi cu pansamente de tifon murdare, leagă rănile bolnavilor, iar prin aceasta, în loc să-i tămăduiască, le pricinuieşte o şi mai mare infecţie.

•AVEM NENOROCIRI ÎN VIAŢA NOASTRĂ, DATORITĂ CUGETULUI NOSTRU CEL RĂU •

Despre rău, ca rod al cugetelor oamenilor

Ascultă, pământule: Iată voi aduce asupra acestui popor o nenorocire, rodul cugetelor lor, că n-au ascultat cuvintele Mele şi legea Mea au lepădat-o(Ieremia 6: 19).

Vedem noi oare de unde creşte şi se coace răul?

Iată, nu din sânul lui Dumnezeu, ci din cugetele oamenilor.

Răul se seamnă în cugetele oamenilor de către puterile cele diavoleşti sau de către patimile trupeşti.

Răul creşte în cugetele oamenilor, se întinde şi se înmulţeşte, înfloreşte şi înfrunzeşte, iar la urmă îşi arată rodul cel otrăvitor.

Vieţile Sfinţilor - paradigmă duhovnicească a creştinilor de astăzi - părintele Cornel Toma

 

În spectrul creştinismului contemporan, Biserica Ortodoxă este singura Biserică numită "comuniunea sfinţilor" şi are drept scop sfinţirea sau îndumnezeirea omului în Iisus Hristos. Biserica romano-catolică relativizează toată puterea sfinţeniei într-un har creat, transpus în instituţionalismul eclezial şi în infailibilitatea papală. Confesiunile protestante şi neoprotestante neagă cultul sfinţilor, reducând creştinismul la un umanism şi eticism relativ şi perisabil. În civilizatia post-modernă, cultura, artele şi sportul se substituie de multe ori religiei, impunându-şi drept idoli sau staruri pe exponenţii şi reprezentanţii acestora, ca unice modele de desăvârşire umană. În acest sens, creştinismul ortodox contem­poran trebuie să îi readucă pe sfinţi în teologia ortodoxă, în viaţa cotidiană şi în preocupările credincioşilor de astăzi.

Fie mie după Cuvântul Tău - Lidia Popiţa Stoicescu

.

La hirotonia întru preot, candidatul rosteşte un jurământ, al cărui conţinut îşi află sorgintea în prima epistolă a Sfântului Apostol Pavel, scrisă către ucenicul său iubit – Timotei.
Printre condiţionările preluate şi impuse până astăzi de rânduiala Bisericii creştine unui viitor sacerdot, se află şi unele ca acestea: „... să fie fără de prihană, bărbat al unei singure femei..., blând, nesfadnic, neagonisitor de câştig urât, neiubitor de argint... Bun chivernisitor în casa lui, având copii ascultători, cu toată bunăcuviinţa” (I Timotei 3, 2-4).