Sfântul Dimitrie cel Mare

Sfîntul si marele mucenic Dimitrie s-a născut în cetatea Solun (Tesalonic), din părinti de neam bun si dreptcredinciosi. Tatăl lui era voievod în cetatea Solunului, crezînd în taină în Domnul nostru Iisus Hristos si slujind Lui. Dar nu îndrăznea să mărturisească preasfînt numele Lui, căci atunci era mare prigoană asupra crestinilor din partea păgînilor împărati. Temîndu-se de groaznica prigonire a nelegiuitilor, tinea ascuns în sine mărgăritarul cel de mult pret al credintei lui Hristos. El avea în palatul său o cămară ascunsă de rugăciune, în care erau două sfinte icoane, împodobite cu aur si cu pietre scumpe: una a Mîntuitorului nostru Iisus Hristos, Cel ce S-a întrupat, iar alta a Preasfintei Sale Maici, Fecioara Maria, înaintea cărora întotdeauna aprindea candela si aducea tămîie si se ruga împreună cu sotia sa cea de o credintă, adevăratului Dumnezeu, Cel ce locuieste întru cei de sus, Fiului Său Unul născut si Fecioarei Maria cea preanevinovată. Asemenea era si milostiv către săraci si aducea mari faceri de bine celor care le trebuiau. Dar nu aveau fii, si pentru aceasta erau în mare mîhnire si se rugau lui Dumnezeu cu tot dinadinsul, ca să le dea mostenitori casei lor.


După multă vreme au fost auziti, pentru că, aducîndu-si aminte Cel Preaînalt de rugăciunile si de milosteniile lor, le-a dat lor un fiu; pe acest sfînt si vrednic de fericire Dimitrie, la a cărui nastere s-a veselit tot Solunul împreună cu voievodul lor, care a dat la toată cetatea, dar mai ales săracilor, un mare ospăt, multumind lui Dumnezeu pentru acest mare dar. Apoi cînd copilul a ajuns în vîrstă, ca să poată cunoaste si să înteleagă adevărul, l-au dus părintii în casa lor de rugăciune si, arătîndu-i sfintele icoane, i-au zis: "Aceasta este icoana adevăratului Dumnezeu, Care a făcut cerul si pămîntul si aceasta este icoana Preasfintei Fecioare Maria, Născătoarea lui Dumnezeu". Deci, I-au învătat pe el sfînta credintă, spunîndu-i toate cele ce luminează cunostinta despre Domnul nostru Iisus Hristos, precum si toate cele privitoare la desertăciunea necuratilor zei păgîni si a idolilor cei neînsufletiti. Iar Dimitrie a cunoscut adevărul din cuvintele părintilor săi, dar mai ales din darul lui Dumnezeu, care începuse a lucra într-însul. El cu tot sufletul a crezut în Dumnezeu si, închinîndu-se sfintelor icoane, le-a sărutat cu osîrdie. Părintii lui, chemînd în taină un preot si pe cîtiva crestini, prieteni ai lor, în acea ascunsă cămară de rugăciune, au botezat pe fiul lor în numele Tatălui si al Fiului si al Sfîntului Duh. Copilul, luînd Sfîntul Botez, a învătat cu amănuntul Legea lui Dumnezeu. El crestea cu anii si cu întelepciunea, mergînd cu fapte bune ca pe o scară, din putere în putere, si era în el darul lui Dumnezeu care îl lumina si îl făcea întelept. După ce a ajuns la vîrsta cea desăvîrsită, părintii lui s-au dus din vremelnica viată, lăsîndu-l pe Sfîntul Dimitrie mostenitor nu numai al averilor, ci si al faptelor lor cele bune.

Auzind atunci împăratul Maximilian despre moartea voievodului Tesalonicului, a chemat la dînsul pe fiul acestuia, pe Sfîntul Dimitrie, si, văzîndu-i întelepciunea si vitejia in război, l-a făcut antipat si i-a încredintat lui Tesalonicul, zicîndu-i: "Păzeste patria ta si s-o cureti de necuratii crestini, ucigîndu-i pe toti cei care cheamă numele lui Iisus Hristos Cel răstignit". Sfîntul Dimitrie, luînd de la împărat dregătoria, a mers la Solun, unde a fost primit cu mare cinste de cetăteni si îndată a început a mărturisi înaintea tuturor numele lui Iisus Hristos, pe care îl preamărea, precum si a învăta pe toti credinta. El a devenit pentru tesaloniceni un alt Apostol Pavel, aducîndu-i pe ei la cunostinta adevăratului Dumnezeu si dezrădăcinînd închinarea la idoli. Apoi, nu după multă vreme s-a făcut cunoscut împăratului Maximilian că Dimitrie, antipatul, este crestin si pe multi îi aducea la credinta sa, lucru pe care auzindu-l împăratul, s-a mîniat foarte tare.

Întorcîndu-se atunci de la războiul pe care l-a purtat cu scitii si cu sarmatii, pe care i-a supus sub stăpînirea împărătiei Romei si venind biruitor, a făcut din cetate în cetate praznice si jertfe idolesti, apoi a venit si în Tesalonic.

Dimitrie, încă înaintea venirii împăratului în Solun, a încredintat toată averea sa unui credincios slujitor al său, pe care îl chema Lupul, si l-a însărcinat cu toată bogătia ce rămăsese de la părintii lui, aurul, argintul, pietrele de mare pret, si hainele, să le împartă în grabă la cei cărora le trebuiau si la săraci, zicînd: "Împarte bogătia cea pămîntească, ca să căutăm pe cea cerească". Iar el s-a pus pe rugăciuni si pe post, pregătindu-se înainte pentru a primi cununa cea mucenicească. Împăratul a întrebat dacă sînt adevărate cele auzite despre Dimitrie. Iar Dimitrie, stînd înaintea împăratului, cu mare îndrăzneală a mărturisit că el este crestin si a defăimat închinarea de idoli cea păgînească. Atunci împăratul a poruncit să fie dus nu în temnita cea de obste, ci într-un loc mai defăimat, într-o baie mare si veche, care era aproape de palatele unde sedea împăratul. L-au pus, deci, pe sfînt în cămările acelei băi, care era adîncă si în care, intrînd el, se ruga, grăind ca David: "Dumnezeule, spre ajutorul meu ia aminte Doamne, ca să îmi ajuti mie, grăbeste, că Tu esti răbdarea mea Doamne, Doamne, nădejdea mea din tineretile mele. Spre Tine m-am întărit din pîntece, din sînul maicii mele, Tu esti acoperitorul meu pînă ce voi fi. Pentru aceasta se va veseli gura mea, cînd voi cînta Tie si limba mea toată ziua va învăta dreptatea Ta".

Sfîntul Dimitrie sedea acolo în temnită ca într-o cameră luminoasă, cîntînd si slăvind pe Dumnezeu. Apoi sfîntul a văzut o scorpie înaintea sa, care voia să-l muste de picior; iar el, însemnîndu-se cu semnul crucii si după ce a zis: "În numele lui Hristos care a zis să călcăm peste serpi si peste scorpii si peste toată puterea vrăjmasului", a călcat peste scorpia aceea. Stînd asa în temnită, a fost cercetat de îngerul lui Dumnezeu care i s-a arătat întru lumină mare, cu o preafrumoasă cunună din Rai, si i-a zis lui: "Pace tie, pătimitorule al lui Hristos, Dimitrie! Îmbărbătează-te si te întăreste si biruieste pe vrăjmasii tăi". Zicîndu-i acestea, i-a si pus cununa pe cap. Iar sfîntul a răspuns: "Mă bucur întru Domnul si mă veselesc întru Dumnezeu, Mîntuitorul meu". Si sfîntul se aprindea cu inima către dragostea lui Dumnezeu, voind să-si verse cu osîrdie sîngele său pentru Dînsul.

În acea vreme împăratul se îndeletnicea cu jocuri publice si cu privelisti; pentru că împăratii elinilor, în vremea de demult, aveau obiceiul ca atunci cînd intrau într-o cetate puneau pe oameni să se lupte, aruncau pietre si săreau, apoi aruncau cu sulite la semn si se luptau cu pumnul. Acest fel de lupte se numeau pentatlon si cei care ar fi biruit în aceste cinci lupte primeau daruri de la împărat. Împăratul a vrut să vadă aceste cinci feluri de lupte si s-a asezat la un loc înalt ca să-i vadă pe luptători, între care era si vestitul Lie, din neamul vandalilor. Acesta era înalt cu trupul, puternic cu virtutea si înfricosat la chip, căruia i-a făcut un loc înalt de priveliste. Împăratul se bucura, văzînd cum acel Lie se luptă cu oamenii cei viteji si îi ucidea pe ei, aruncîndu-i de sus în sulite: Mai era acolo si tînărul crestin Nestor, cunoscut Sfîntului Dimitrie. Acela, văzînd pe Lie că ucide pe multi si mai ales că îi pierde pe crestini fără crutare, s-a aprins de rîvnă si, vrînd să se lupte cu Lie, a alergat la Sfîntul Dimitrie care era în temnită si i-a spus lui despre luptătorul Lie că a ucis multime de crestini. Nestor cerea de la dînsul binecuvîntare si rugăciuni, ca să-l poată birui pe acel nemilostiv ucigas de oameni. Sfîntul Dimitrie, însemnîndu-l pe el cu semnul Sfintei Cruci, i-a zis: "Du-te si îl vei birui pe Lie, mărturisind pe Hristos". Apoi Nestor a alergat în acel loc si cu mare glas a strigat: "O, Lie! Vino să ne luptăm amîndoi!". Împăratul, sezînd la loc înalt si privind pe oameni luptîndu-se, dacă a văzut pe Nestor tînăr si frumos la fată, fiind cam de douăzeci de ani, l-a chemat la dînsul si i-a zis: "Tinere, pentru ce nu-ti cruti viata ta? Oare nu vezi pe cîti i-a biruit Lie si cît sînge a vărsat? Nu îti este milă de frumusetea ta si de tineretea ta? Dacă esti sărac, vino să te îmbogătesc, numai nu te duce să te lupti cu Lie, că o să-ti pierzi viata". A răspuns Nestor: "Împărate, eu sărac nu sînt, nici nu vreau să-mi pierd viata, ci vreau să mă lupt cu Lie si să-l biruiesc pe el".

Acestea zicîndu-le, strigă: "Dumnezeul lui Dimitrie, ajută-mi!" Apoi a început să se lupte cu potrivnicul, pe care, trîntindu-l jos în sulitele cele ascutite, l-a omorît. Împăratul s-a mîhnit foarte tare de pierderea lui Lie, mai mult decît dacă ar fi căzut el din împărătia sa. Chemînd la el pe Nestor, i-a zis: "Tînărule, cu ce farmece l-ai biruit pe Lie? EI a omorît atîtia oameni mai puternici decît tine si tu cum l-ai omorît pe dînsul?" Sfîntul Nestor a răspuns: "Împărate, eu nu am biruit pe Lie cu farmece, ci cu puterea lui Hristos, adevăratul Dumnezeu, am făcut aceasta". Acestea dacă le-a auzit păgînul împărat, s-a mîniat foarte tare si a poruncit unui boier pe care îl chema Marchian, să-l scoată pe Nestor afară de poarta cea de aur si să-i taie capul cu cutitul. În acest chip s-a sfîrsit Sfîntul Nestor, după cuvîntul Sfîntului Dimitrie.

Nu s-a mîngîiat împăratul pentru pierderea lui Lie, căci toată ziua si toată noaptea era mîhnit. Apoi aflînd că Dimitrie a fost pricinuitorul mortii lui Lie, a poruncit să-l ucidă pe el cu sulitele. "Precum Lie a fost aruncat în sulite de Nestor si a murit, asa si Dimitrie să fie străpuns cu sulitele, ca de aceeasi moarte să moară cel care a pricinuit moartea iubitului meu Lie" - asa zicea împăratul. Dar s-a înselat nebunul împărat, socotind că sfintii mor cu aceeasi moarte ca si păcătosii, pentru că moartea păcătosilor este cumplită, iar a sfintilor este cinstită înaintea Domnului.

Începînd a se lumina de ziuă, in ziua de douăzeci si sase a lunii octombrie, au intrat ostasii în temnită si, aflîndu-l pe Sfîntul Dimitrie stînd la rugăciune, l-au împuns pe el cu sulitele. Întîia sulită cu care a fost împuns a fost în coasta dreaptă, în locul în care a fost împuns si Hristos pe cruce. Căci sfîntul, cum a văzut pe ostasi, singur a ridicat mîna dreaptă si acestia I-au si împuns. Astfel, închipuind patima lui Hristos Domnul, Cel împuns cu sulita, sfîntul si-a dat în mîinile Lui cinstitul său suflet. Iar trupul lui care zăcea pe pămînt fără cinste, mergînd noaptea un oarecare dintre credinciosi, l-a luat în taină si l-a îngropat.

Cînd Sfîntul Dimitrie a fost străpuns de sulite în temnită de către ostasi, era de fată la moartea lui si credinciosul său slujitor, cel pomenit mai înainte, Lupul. Acela a luat haina stăpînului său cea înmuiată în sînge. La fel si inelul lui l-a înmuiat în sînge si multe minuni făcea cu haina si cu inelul, tămăduind toate bolile si gonind duhurile cele viclene, încît s-a dus vestea minunilor prin tot Solunul si toti bolnavii alergau la dînsul. Aflînd despre acestea Maximilian, a poruncit ca să-l prindă pe fericitul Lupul si să-i taie capul. Si astfel, sluga cea bună si credincioasă a sfîntului s-a dus la Domnul după stăpînul său, adică după Sfîntul Dimitrie, căci unde este stăpînul, acolo să fie si sluga lui.

Apoi, nu după multă vreme, a început prigoana asupra crestinilor. Deasupra mormîntului Sfîntului Dimitrie era zidită o biserică mică, în care se săvîrseau multe minuni si bolnavii primeau tămăduire. Atunci, un boier din cei mari, slăvit si credincios, din părtile Iliricului, pe nume Leontie, fiind cuprins de o boală grea si nevindecabilă, a alergat cu credintă la Sfîntul Mare Mucenic Dimitrie. Cînd au ajuns la biserica sfîntului, l-au asezat în acel loc unde se aflau în pămînt moastele mucenicului si îndată acesta a primit tămăduire si s-a sculat sănătos, multumind lui Dumnezeu si preamărind pe Sfîntul Dimitrie, plăcutul Lui. Acesta a vrut să zidească sfîntului o biserică mare si frumoasă în semn de multumire.

Dărîmînd biserica cea mică, cînd s-a început temelia celeilalte biserici, au fost găsite moastele Sfîntului si Marelui Mucenic Dimitrie întregi si nestricate, din care au izvorît mir frumos mirositor si a umplut toată cetatea de mireasmă bună. Apoi s-a adunat tot poporul si cu bucurie au luat din pămînt moastele sfîntului si s-a tămăduit multime de bolnavi, prin ungerea cu mirul care izvora. Leontie, bucurîndu-se, nu atît pentru sănătatea sa, cît pentru aflarea sfintelor moaste, degrabă a săvîrsit lucrul pe care îl începuse si a ridicat în acel loc o biserică preafrumoasă în numele Sfîntului Mare Mucenic Dimitrie. Într-însa a pus cinstitele lui moaste, într-o raclă ferecată cu aur si împodobită cu pietre de mare pret. Apoi, cumpărînd sate si vii, le-a dat bisericii spre întretinerea celor ce sluteau în ea. Leontie, întorcîndu-se la locul său, a vrut să ia cu sine o parte din moastele sfîntului, ca să zidească. o biserică si în patria sa. Dar sfîntul, arătîndu-i-se în vis, i-a zis să nu

îndrăznească a lua ceva din moastele lui. Atunci el a luat numai giulgiul cel înmuiat în sîngele sfîntului si, punîndu-l în racla de aur, a plecat: Multe minuni s-au făcut pe cale cu acel giulgiu, prin puterea rugăciunilor sfîntului, căci trecînd el un rîu mare si foarte tulburat de o furtună, pentru care era cuprins de mare frică, i s-a arătat Sfîntul Mucenic Dimitrie, zicîndu-i: "Racla cu giulgiu ia-o în mîinile tale si nu te teme". Astfel făcînd el, a reusit să treacă împreună cu însotitorii săi, fără primejdie rîul acela. Ajungînd în patria sa a zidit o preafrumoasă biserică în cinstea sfîntului mucenic. Acolo s-a vindecat Marin, eparhul Iliricului, care era plin de răni din cap si pînă la picioare. De asemenea, au mai fost tămăduiti unul căruia îi curgea sînge din nări si unul îndrăcit a fost izbăvit si multe alte minuni se săvîrseau acolo cu ajutorul rugăciunilor sfîntului. Însă multe minuni se făceau în Tesalonic, acolo unde se aflau moastele lui cele sfinte.

Apoi a fost o foamete mare în Tesalonic, încît mureau oamenii din pricina lipsei de hrană. Sfîntul mucenic Dimitrie, nesuferind să vadă oamenii din cetatea sa pierind de foame, s-a arătat pe mare corăbierilor, înconjurînd limanurile, adăposturile si ostroavele, apoi a poruncit corăbierilor care duceau grîu să meargă în Tesalonic. Astfel a izbăvit cetatea sa de foamete.

Cînd dreptcredinciosul împărat Iustinian a zidit o preafrumoasă biserică în Constantinopol, în numele întelepciunii lui Dumnezeu, Biserica Sfînta Sofia, a trimis în Tesalonic bărbati cinstiti ca să aducă de acolo o parte din moastele Sfîntului Mucenic Dimitrie, pentru împodobirea si sfintirea acelei biserici noi. Ajungînd trimisii la Tesalonic si apropiindu-se de cinstita raclă a sfîntului, deodată a iesit foc din raclă, dogorind pe toti si un glas înfricosat din acel foc, zicea: "Să nu îndrăzniti". Toti cei ce erau acolo au căzut de frică si, luînd numai tărînă din acel pămînt, s-au dus la împărat. Spunîndu-i cele ce s-au petrecut, s-au mirat toti de cele ce au auzit. Iar tărîna luată de la mormîntul sfîntului mucenic a dat-o jumătate împăratului, iar cealaltă jumătate au pus-o în cămara unde se păstrau vasele bisericii.

Altădată un tînăr, pe care îl chema Onisifor, era rînduit la biserica Sfîntului Dimitrie să aprindă lumînările si să îngrijească candelele. Acela, fiind îndemnat de diavol, fura lumînările si le vindea în taină si îsi făcea cîstig necinstit. Iar sfîntul, nesuferind un lucru rău ca acesta ce se făcea în biserica lui, i s-a arătat în vis lui Onisifor, si fapta cea rea a lui a mustrat-o cu iubire de oameni, zicîndu-i: "Frate Onisifore, nu-mi este plăcut lucrul pe care îl faci tu, că furi lumînările si faci pagubă celor ce le aduc, dar mai ales tie. Că celui ce face unele ca acestea îi creste osîndirea. Deci lasă-te de aceste apucături rele si te pocăieste". Onisifor, sculîndu-se din somn, s-a rusinat de fapta sa si se temea. Dar după o vreme a uitat învătătura mucenicului si a început obiceiul său cel rău, de a fura lumînările. Odată, unul din dreptcredinciosii cetăteni, sculîndu-se foarte de dimineată, a venit la biserică si a adus niste lumînări foarte mari pe care, aprinzîndu-le, le-a dus la mormîntul Sfîntului Mucenic Dimitrie, apoi, rugîndu-se, s-a dus. Iar Onisifor, mergînd spre acele lumînări, si-a întins mîna să le ia si îndată a auzit un glas din mormîntul sfîntului mucenic, zicîndu-i: "Iarăsi faci acelasi lucru rău?" Onisifor, fiind lovit de acest glas, a căzut rău la pămînt si zăcea ca un mort, pînă ce a venit unul din clerici care l-a ridicat pe el, uimit de spaimă. Apoi, abia venindu-si în fire, si-a mărturisit înaintea tuturor păcatul si le-a povestit despre arătarea cea dintîi a sfîntului în vis, cît si cea despre a doua mustrare a mucenicului si toti s-au înspăimîntat, auzind aceasta.

De multe ori Sfîntul Mare Mucenic Dimitrie ti-a izbăvit cetatea Solunului de năvălirea si de asuprirea barbarilor. In vremea împăratului Mavrichie, fiind război cu arabii si cetatea Solunului fiind înconjurată si tare bătută de barbari, atunci era în cetate un om temător de Dumnezeu si foarte îmbunătătit, care se numea Ilustrie. Acesta, venind noaptea în biserica Marelui Mucenic Dimitrie, în pridvor fiind, se ruga cu toată tăria lui Dumnezeu si purtătorului de chinuri al lui Hristos pentru apărarea cetătii sale si i s-a făcut o vedenie înfricosată. A văzut doi tineri luminati, ca unii din cei ce stau înaintea fetei împăratului, venind în biserica sfîntului. Aceia erau îngerii lui Dumnezeu în fata cărora s-au deschis usile singure si ei au intrat înăuntru. Apoi a intrat si Ilustrie după dînsii, vrînd să vadă ce va fi. Iar cei ce intraseră, cu glas mare au zis: "Unde este stăpînul cel ce locuieste aici?". Si iată, s-a arătat alt tînăr, ca un slujitor, zicînd: "Ce aveti cu el?" Iar ei au zis: "Domnul ne-a trimis la dînsul ca să-i spunem un cuvînt". Iar slujitorul, arătînd spre mormîntul sfîntului, a zis: "Aici este". Iar ei au zis slujitorului: "Spune-i despre noi". Si mergînd, slujitorul a ridicat perdeaua si a iesit Sfîntul Dimitrie în întîmpinarea lor, cu acel chip precum era zugrăvit pe icoană.

Era luminat ca soarele, încît nu-i era cu putintă lui Ilustrie să privească la dînsul, ci tremura de frică, văzînd ceea ce se petrecea.

Apoi, cei ce au venit l-au sărutat pe Sfîntul Dimitrie, iar el a grăit către dînsii: "Vă multumesc, dar pentru ce ati venit la mine?" Iar cei ce veniseră au răspuns: "Stăpînul ne-a trimis pe noi la sfintia ta, poruncindu-ti ca să-ti lasi cetatea si să mergi la Dînsul, vrînd ca să o dea pe ea vrăjmasilor". Acestea auzindu-le mucenicul, a lăcrimat, plecîndu-si capul. Iar slujitorul zicea către cei ce au venit: "Dacă as fi stiut că venirea voastră îmi aduce întristare, nu as fi spus Stăpînului meu de voi". Apoi Sfîntul Mucenic Dimitrie a început a grăi: "Oare asa voieste Domnul si Stăpînul tuturor ca această cetate, pe care a răscumpărat-o cu sînge, să o dea în mîna vrăjmasilor, celor ce nu-L cunosc pe El si nu cred într-Însul, nici nu cinstesc numele cel sfînt al Lui?" Iar cei ce veniseră i-au răspuns: "De nu ar fi voit asa Stăpînul nostru, nu ne-ar fi trimis pe noi la sfintia ta".

Iar el le-a zis: "Mergeti, fratilor, să spuneti Stăpînului meu că asa zice Dimitrie, robul Său: Stiu îndurările Tale, iubitorule de oameni, Stăpîne, Doamne, care covîrsesc păcatele noastre, încît chiar fărădelegile a toată lumea nu biruie milostivirea Ta. Tu pentru păcatele noastre Ti-ai vărsat Sîngele Tău, si Ti-ai pus sufletul pentru noi. Deci, arată-Ti mila Ta si spre această cetate si să nu poruncesti să o las pe ea. De vreme ce m-ai pus pe mine de strajă cetătii acesteia, Tie mă voi asemăna, Stăpînul meu, căci îmi voi pune sufletul pentru cetăteni. Si de vor pieri acestia, să pier si eu cu dînsii. Dar să nu pierzi, Doamne, cetatea în care se pomeneste numele Tău cel sfînt, căci cu toate că a gresit poporul Tău, totusi nu s-a depărtat de la Tine si Tu singur esti Dumnezeul celor ce se pocăiesc". Apoi l-au întrebat cei ce veniseră: "Asa să răspundem din partea Ta, Domnului Care ne-a trimis pe noi?" A zis Dimitrie: "Da, fratilor, asa să-I spuneti. Pentru că stiu că nu pînă la sfîrsit se va iuti, nici în veac se va mînia". Acestea zicîndu-le, a intrat în mormînt si s-a închis în sfintita raclă. Iar cei ce au vorbit cu dînsul s-au făcut nevăzuti. Toate acestea Ilustrie le-a văzut si le-a auzit în vedenia aceea, apoi, sfîrsindu-se vedenia, si-a venit în fire. Si se minuna foarte tare si, căzînd la pămînt, a multumit sfîntului pentru că are grijă de cetate si el roagă pe Stăpînul să nu fie dati în mîinile vrăjmasilor lor. Iar a doua zi a spus toate acestea poporului si-l întărea spre vitejeasca împotrivire asupra vrăjmasilor.

Auzind acestea, cu lacrimi strigau către Dumnezeu, cerînd milă, iar pe sfîntul mucenic Dimitrie îl chemau ca să le fie întotdeauna în ajutor, după cum si pînă aici s-au păzit întregi prin apărarea lui. Deci, îndată s-au dus vrăjmasii de la zidurile cetătii cu rusine, neputînd să ia cetatea cea păzită de marele plăcut al lui Dumnezeu, si s-au întors deserti în ale lor. Astfel îsi apăra cetatea sa Sfîntul Mucenic Dimitrie.

Apoi pe multi i-a eliberat din robia barbarilor, căci arătîndu-i-se unui episcop care era prins de barbari si legat, l-a dezlegat de legături si l-a dus pînă la Tesalonic. După aceea, năvălind barbarii în hotarele Tesalonicului si robind multi oameni dimprejurul cetătii, au luat pe două fecioare frumoase si, ducîndu-le în pămîntul lor, le-au dăruit stăpînitorului. Amîndouă erau iscusite la lucrul gherghefului, făcînd în cusături tot felul de flori si de pomi, păsări, fiare si chipuri omenesti. Înstiintîndu-se stăpînitorul de mestesugul lor, le-a zis: "Am auzit că în pămîntul vostru este un Dumnezeu mare, anume Dimitrie, si face multe minuni. Deci să-mi coaseti pe pînză curată chipul aceluia, ca si eu să mă închin lui". Iar fecioarele i-au zis: "Dimitrie nu este Dumnezeu, ci mare slugă a lui Dumnezeu si ajutor al crestinilor. Noi nu îndrăznim a face aceasta, stăpînitorule, pentru că stim că nu voiesti ca să-l cinstesti, ci să-l batjocoresti". Iar stăpînitorul a zis: "În mîinile mele este viata si moartea voastră, alegeti voi ce voiti: sau să faceti ceea ce vă poruncesc si să fiti vii, sau dacă nu împliniti porunca, să muriti îndată". Iar ele, de frica mortii, au început să coase pe o pînză subtire chipul Sfîntului Mucenic Dimitrie. Sosind ziua sfintei lui pomeniri, au terminat de cusut chipul mucenicului si noaptea, sezînd fecioarele la gherghef, s-au plecat peste chipul acela si au început să plîngă, zicînd: "Să nu te mînii pe noi, mucenice al lui Hristos, pentru că stim că nelegiuitul stăpînitor are să batjocorească sfîntul tău chip. Să stii că noi nu am voit să închipuim sfînta ta fată, dar fără de voie am făcut aceasta, temîndu-ne de moartea cea cumplită". Astfel plîngînd deasupra chipului, au adormit. Si precum oarecînd îngerul a luat pe Avacum, asa si sfîntul Dimitrie, luînd pe acele fecioare cu chipul, le-a dus în acea noapte în Tesalonic, cînd era praznicul său, si le-a pus în biserică lîngă mormîntul sfîntului, pe cînd se făcea cîntarea cea de toată noaptea.

Poporul, văzînd această minune, s-a mirat, iar fecioarele acelea, desteptîndu-se, au strigat: "Slavă lui Dumnezeu! Dar unde ne aflăm?" Si li se părea că sînt în vis. Apoi, cunoscînd cu adevărat că sînt în Tesalonic si văzînd mormîntul sfîntului si popor mult stînd în biserică, cu mare glas au multumit izbăvitorului lor, Sfîntului Mucenic Dimitrie si toate cele întîmplate le-au spus tuturor. Si s-au bucurat solunienii de această minune preaslăvită si au prăznuit cu bucurie ziua Sfîntului Dimitrie, iar chipul cel cusut l-au pus înaintea altarului.

În vremea în care era să se predea Tesalonicul în mîinile agarenilor (turcilor), mergînd cîtiva crestini cucernici la Tesalonic în ziua praznicului Sfîntului Mare Mucenic al lui Hristos, Dimitrie, erau pe drumul cel împărătesc care duce la Vardari, acolo unde se uneste drumul ce vine de la Tesalonic cu drumul ce vine de la Larisa. Aceia au văzut aievea un om în chip de ostas, care venea de la Tesalonic si un altul în chip de arhiereu, care venea pe drumul de la Larisa si s-au întîlnit amîndoi. Mai întîi ostasul a zis către arhiereu: "Bucură-te Ahilie, arhiereul lui Dumnezeu!". Arhiereul a răspuns: "Bucură-te si tu, ostasule al lui Hristos, Dimitrie". Iar crestinii aceia auzind astfel de nume, au stat cu frică la o parte ca să vadă sfîrsitul. A zis iarăsi ostasul către arhiereu: "De unde vii, arhiereule al lui Dumnezeu, si unde te duci?" Atunci Sfîntul Ahilie a lăcrimat si i-a zis: "Pentru păcatele si fărădelegile lumii, mi-a poruncit Dumnezeu să ies din Larisa, pe care o păzeam, căci are de gînd s-o dea în mîinile agarenilor. Deci, am iesit de acolo si mă duc unde îmi va porunci". "Dar tu, a zis Ahilie, de unde vii ostasule al lui Hristos, Dimitrie? Te rog spune-mi?!".

Atunci a lăcrimat si Sfîntul Dimitrie si i-a zis: "Eu tot asemenea am pătimit, arhiereule Ahilie. De multe ori am ajutat tesalonicenilor si i-am izbăvit din robie, de primejdie aducătoare de moarte si de toată neputinta. Însă acum, pentru multele păcate si fărădelegile lor, S-a depărtat Dumnezeu de la dînsii si mi-a poruncit să-i las, ca cetatea să fie cucerită de agareni. Deci, pentru aceasta am ascultat porunca Lui si îndată am iesit de acolo si mă duc unde îmi va porunci". Zicînd acestea, amîndoi si-au plecat capetele la pămînt si au plîns, iar după aceea s-au sărutat si si-au luat ziua bună unul de la altul si îndată s-au făcut nevăzuti. Cînd au văzut această minune, crestinii aceia n-au mai îndrăznit să se ducă la Tesalonic, ci s-au întors înapoi, povestind vedenia si minunea aceea.

După aceasta, n-a trecut o lună si Tesalonicul, precum si Larisa, au fost cucerite de turci. Apoi multe alte minuni a făcut sfîntul, spre slava lui Dumnezeu în Treime, Căruia se cade cinste, multumită si închinăciune de la toată făptura, în veci. Amin.

În această zi se mai aminteste si de marele cutremur care a fost la Constantinopol în timpul împărătiei lui Leon Isaurul.

Sursa:http://oradereligie.uv.ro