Profeţiile împlinite ale Mântuitorului

Prof. Cornel Dragoş

Religia revelaţiei absolute, creştinismul a fost însoţit de semnele vizibile ale descoperirii divine: minunile şi profeţiile lui Hristos. Prin ele se poate statornici adevărul creştin şi caracterul supranatural al religiei descoperite prin chiar Fiul lui Dumnezeu.
Din fiecare pagină de Evanghelie răsare scopul moral şi religios al minunilor şi profeţiilor Mântuitorului. Clar şi precis, Profetul profeţilor a prevăzut evenimente care nu puteau fi anticipate prin mijloace naturale şi care s-au realizat întocmai. Profeţiile hristice se referă la Sine, la Apostoli, la soarta Templului şi a poporului iudeu, la destinul Bisericii creştine, dar şi la sfârşitul lumii. Să rememorăm cuvintele unice ale mântuitorului, dar şi împlinirea lor...

"Iată ne suim spre Ierusalim şi Fiul Omului se va da arhiereilor şi cărturarilor şi-L vor judeca spre moarte, şi-L vor batjocori, şi-L vor bate, şi-L vor omorî şi a treia zi va învia". Aşa a prezis ( cf. Marcu 10, 33-34) Răstignitul din dragoste suferinţele (Marcu 16, 21; Luca 9, 22), judecata şi osândirea sa (Matei 20, 18), cumplita moarte (Marcu 8, 31; Luca 18, 33), precum şi felul ei (Matei 26, 2; Ioan 12, 32-33), şederea de trei zile în mormânt (Matei 12, 39-40), dar şi minunata Sa înviere în ziua a treia (Marcu 10, 34; Ioan 2, 19-22). Nici un cuvânt nu a rămas neîmplinit...
Trădarea lui Iuda (Matei 26, 21-25), dar şi ceasul şi minutul predării Nevinovatului către "fiul pierzării" (Marcu 14, 41-42), întreita lepădare a lui Petru (Luca 22, 34, 61; Ioan 13, 38), fuga Apostolilor (Ioan 16, 33) au fost confirmate punct cu punct sub privirile uimite ale ucenicilor. Iisus a arătat, în plus, persecuţiile şi martirizarea Sfinţilor Apostoli (Matei 10, 16-25), ca şi felul morţii revenitului Petru (Ioan 21, 18-19; II Petru 1, 14).
Dacă excluderea evreilor din Împărăţia lui Dumnezeu şi înlocuirea lor cu neamurile (Matei 21, 33-43) a reprezentat un fapt notoriu, în anul 70, sub împăraţii Titus şi Vespasian, n-a mai rămas "piatră pe piatră" din templul iudaic (Matei 24, 2; 15-21).
Prin ochi dumnezeieşti, creştinismului i s-au profeţit piedicile dar şi triumful până la marginile lumii, unde se va propovădui cuvântul Adevărului (Fapte 1, 8; Matei 13, 32 şi 24, 14).
Încă stau ascunse în planul iconomiei divine evenimentele conexate sfârşitului lumii (Matei 24; Marcu 13; Luca 21). Mai târziu, critica raţionalistă a ridicat obiecţii cu privire la veridicitatea profeţiilor Mântuitorului: fie că Evanghelia a fost scrisă după dărâmarea Ierusalimului, fie că pasajul referitor la dărâmarea Templului este o interpolare. Afirmaţiile sunt nefondate. Data compunerii Evangheliilor sinoptice este anterioară anului 70 şi a fost recunoscută de majoritatea specialiştilor. De o interpolare redactată după răspândirea evreilor în diaspora nu poate fi vorba, întrucât ar fi trebuit să descrie şi asediul Ierusalimului ca şi masacrele petrecute. Cei care consideră că profeţia asupra sfârşitului lumii surprinde o eroare, fiindcă Evanghelia ar condiţiona momentul terminus de expresia "până când această generaţie nu va trece", comit greşeala multor interpreţi de după Reformă: evitarea contextului. Mântuitorul singur adaugă: "sfârşitul lumii nu va fi înainte ca Evanghelia să fie propovăduită în lumea întreagă (Matei 24, 14), căci momentul de final "nimeni nu-l ştie, fără numai Tatăl". Generaţiei lumii întregi, recomandarea neîntrecutului tâlcuitor al profeţiilor biblice, Ioan Gură de Aur: "Îngrijiţi-vă de sfârşitul vostru, iar nu de sfârşitul lumii!".

Sursa:http://laurentiudumitru.ro/Profetiile-Mantuitorului.php