Alexandru avea patru ani. Era un copil cu obrajii trandafirii şi ochi negri de cărbune, ce încă priveau lumea cu uimire şi nevinovăţie. Când se întorcea de la grădiniţă, încă de departe, de pe drum, îl întâmpina un câine mare, alb şi împreună intrau bucuroşi pe poartă.
- Mamă, mamă, am venit!.. striga copilul, iar o femeie tânără îi ieşea înainte grăbit, şi-l mângâia uşor pe creştet, în timp ce băiatul începea deja să-i povestească tot ce făcuse în acea zi la grădiniţă. Mama îl asculta cu răbdare în timp ce-i punea masa, îl mai întreba câte ceva, uneori se mira ori îl certa, alteori râdea împreună cu el. Băiatul o privea atent, atent cum se mişca dintr-un colţ într-altul, îi privea mâinile slabe şi curate ce

























În această zi Biserica sărbătoreşte un eveniment important din viaţa pământească a Domnului Nostru Iisus Hristos (Luca 2:22-40). După patruzeci de zile de la naşterea Sa, Pruncul Sfânt a fost dus la Templul Ierusalimului, centrul vieţii religioase a naţiunii. După Legea lui Moise (Lev. 12:2-8), femeia care a născut un prunc de parte bărbătească nu avea voie să intre în Templul Domnului timp de patruzeci de zile.