Dacă ai fost nedreptăţit de aproapele tău, adu-ţi aminte de David. Gândeşte-te la blândeţea şi la lipsa de răutate a acestui prooroc şi
rnânia care îţi arde sufletul va dispărea.
Spune-mi: din ce pricină ţi-e duşman fratele tău?
Poate te-a înjurat? Poate a furat de la tine? Poate te-a nedreptăţi t? Orice ţi -ar fi făcut, să nu întârzi i să tai frânghia care te ţine
legat de duşmănie. Dacă nu faci lucrul acesta astăzi, mâine va fi mai greu. Poimâine, şi mai greu. Cu fiecare zi ce trece, ruşinea ta va
creşte şi odată cu ea, duşmănia va prinde rădăcini puternice în inima ta.
Umple-mă de bucurie spunându-mi că ai fost la duşmanul tău, l-ai prins în braţe, l-ai strâns cu iubire şi l-ai sărutat cu lacrimi în
ochi. Chiar şi fiară dacă ar fi, purtarea ta îi va muia inima şi se va îmblânzi. În felul acesta, scapi de păcat, iar pe el îl câştigi, făcându-1 să-şi prefacă ura în prietenie şi dragoste.
Să nu-mi zici: “Este un om sucit, rău şi de neîndreptat şi de aceea nu aş putea niciodată să mi-l fac prieten”. Oricum ar fi, nu poate fi
mai rău decât Saul, care deşi a fost salvat de multe ori de la moarte de David, s-a întors împotriva acestuia. Dar cu toate că Saul s-a purtat astfel, David l-a ajutat din nou, însă Saul nu s-a potolit şi a căutat să-l omoare iar şi iar.
Ce poţi să mai zici despre duşmanul tău? Că ţi-a intrat fără drept pe ogor? Că ţi-a furat animalele? Că şi-a bătut joc de tine? Că te-a
înşelat? Cu toate acestea, nu a încercat să-ţi ia viaţa, aşa cum a încercat în repetate rânduri Saul cu David. Şi chiar dacă ar încerca
să-ţi ia viaţa, tot David este mai presus de tine, căci cu toate că a trăit în vremea legii mozaice, care nu era desăvârşită şi care învăţa:
ochi pentru ochi, dinte pentru dinte (leş. 21, 24), a ajuns la înălţimea înţelepciunii legii evanghelice: iubiţi pe vrăjmaşii voştri, faceţi
bine celor ce vă urăsc pe voi (Luca 6, 27). Pe când tu, de multe ori, te umili de răutate, înfuriat de ceea ce ţi-a făcut duşmanul tău în
trecut, David, neţinând cont de ce avea să-i facă Saul în viitor, nu înceta să-l ajute şi să-l salveze din orice primejdie. Pe cine salva
mereu? Pe cel care căuta cu tot dinadinsul să-l omoare.
Spune-mi, aşadar, cu ce anume te-a supărat vrăjmaşul tău? Ce ţi-a făcut de nu vrei să te îrnpaci cu el? Ti-a furat bani? Dar dacă tu
înduri cu răbdare nedreptatea făcută, vei fi răsplătit de Dumnezeu foarte mult, ca şi cum ai fi împărţit acei bani la săraci. Pentru că fie
dai milostenie săracilor, fie înduri nedreptatea, săvârşeşti aceeaşi faptă bună. A încercat, oare, să te omoare? Dacă tu te vei ruga pentru acel om ca Dumnezeu să-i ierte păcatele şi îl socoteşti binefăcătorul tău pentru păcatele pe care tu însuţi le-ai săvârşit, atunci vei fi socotit de Dumnezeu mucenic.
Ca şi în cazul tău, nici pe David nu a îngăduit Dumnezeu ca Saul să-I omoare. Astfel, pe capul său au fost puse mai multe cununi muceniceşti,pentru că deşi era urmări t de cel care voia să-i ia viata, el l-a salvat. Şi pe cine a salvat? Pe cel care atâta vreme cât a trăit, nu a încetat să-I prigonească şi să încerce să îi ia viaţa. Este vădit că în ceea ce priveşte intenţia de a fi ucis, David a fost ucis de mii de ori.Şi pentru că a fost ornorât pentru Dumnezeu de mii de ori, i se cuvin mii de cununi muceniceşti, Ar fi putut şi el spune la fel ca Apostolul Pavel: Mor în fiecare zi! (l COL 15,31). Iată virtutea lui David: deşi i s-a dat în repetate rânduri ocazia să scape de urmăritorul său, nu a vrut să-şi mânjească mâinile de sânge. A preferat să înfrunte în fiecare zi primejdie de moarte, decât să facă ceva împotriva voii lui Dumnezeu.Ce înţelegem, aşadar, din pilda lui David? Că nu trebuie să ne răzbunăm nici măcar pe cei care voiesc să ne ia viaţa, cu atât mai puţin pe cei care ne pricinuiesc alte supărări.
Dar pentru că socoteşti că nu este cu putinţă ca vrăşmaşul tău să-şi schimbe gândul rău ce îl are asupra ta, îţi voi spune doar atât: există vreun animal mai sălbatic decât leul? Cu toate acestea, şi pe el îl îmblânzesc oamenii. Dacă folosesc mijloacele potrivite, ei pot schimba chiar şi firea leului, transformându-l într-un animal liniştit şi blând ca o oaie. Crezi că tu, care ai puternicele arme ale iubirii şi
smereniei, nu vei putea îmblânzi un om care, oricât de rău ar fi, este totuşi o fiinţă raţională, făcută de Dumnezeu după chipul Său?
Ce răspuns vom da atunci când vom îmblânzi animale, dar nu şi oameni,chiar dacă blândeţea este împotriva firii animalului, iar sălbăticia împotriva firii omului? Dacă putem transforma firea, cum de nu putem schimba un gând rău? Cu cât duşmanul tău este mai sălbatic, cu atât mai mare va fi răsplata cuvenită ţie, dacă vei reuşi, cu răbdare şi insistenţă, să-l vindeci de răutatea sa.
“Dar a spus atâtea despre mine”, te plângi tu. Şi ce e cu asta? Dacă are dreptate, să te îndreptezi. Iar dacă nu are dreptate, să râzi şi să priveşti spusele lui cu dispreţ. Dar mai bine să nu râzi, nici să nu dispreţuieşti cuvintele sale, ci să te bucuri, aducându-ti aminte de
spusele Domnului: Fericiţi veţi fi când oamenii vă vor urî pe voi şi vă vor izgoni dintre ei, şi vă vor batjocori şi vor lepăda numele voastre ca rău din pricina Fiului Omului Bucuraţi-vă în ziua aceea şi vă veseliţi, că, iată, plata voastră multă este în cer (Luca 6, 22-23). Sau poate duşmanul tău are dreptate în ceea ce zice? Atunci vei dobândi aceeaşi răsplată, dacă rabzi cu smerenie cuvintele lui, dacă nu-l înjuri şi nu-l jigneşti, ci oftezi cu amărăciune şi te pocăieşti din toată inima pentru păcatele tale. Căci de multe ori, mai mult bine ne fac duşmanii cu vorbele lor grele, decât prietenii noştri cu laudele lor. Căci prietenii, fie din dragoste, fie ca să ne linguşească, nu ne spun adevărul şi în felul acesta, defectele noastre sporesc. Pe când duşmanii, deşi sunt îndemnaţi de răutatea lor, atunci când ne acuză pentru greşelile noastre, ne obligă să ne îndreptăm – bine-înţeles, dacă avem bunăvoinţă -, şi în felul acesta duşmănia lor se face pricina binelui nostru.
Să nu zicem: “Cutare m-a enervat” sau “Cutare m-a făcut să spun cuvinte grele”. În toate cazurile, noi suntem vinovaţi pentru păcatele noastre. Căci dacă am fi oameni smeriţi, nu numai oamenii, dar nici măcar diavol ii nu ar putea să ne înfurie. Despre aceasta aflăm tot din povestea vieţii lui David:
Saul îl urmărea cu trei mii de bărbaţi, ca să-l omoare. În regiunea Enghedi, în apropierea unei stâne de oi, regele Saul a intrat singur
într-o peşteră ca să se odihnească. Acolo, l-a furat somnul. Insă în fundul peşterii, s-a Întâmplat să fie David, împreună cu ostaşii săi.
Atunci, David ar fi putut să-l omoare cu uşurinţă pe Saul. Cu toate acestea, în ciuda îndemnurilor însoţitorilor sai, nu a vrut să-i facă
nici un rău neînduplecatului său vrăjmaş. S-a apropiat numai şi a tăiat o bucată din haina lui Saul, fără ca acesta să-şi dea seama. Peste puţină vreme, Saul s-a sculat şi a plecat. Atunci, David a ieşit din peşteră şi i-a strigat lui Saul:
“Domnul meu, rege!” Saul s-a uitat înapoi, iar David s-a aruncat cu faţa la pământ şi i s-a închinat. Apoi a zis David către Saul: “De ce
asculţi de vorbele oamenilor care zic: lată David unelteşte rele împotriva ta?lată, astăzi văd ochii tăi că Domnul te-a dat acum în
mâinile mele; aici în peşteră, şi mie mi s-a zis să te ucid; eu însă te-am cruţat şi am zis: Nu voi ridica mâna asupra domnului meu, pentru că este unsul Domnului. Priveşte, părintele meu, poala hainei tale in mâinile mele; ţi-am tăiat poala hainei, dar de ucis nu te-am ucis. Află dar şi te încredinţează că nu este rău în mâna mea, nici vicleşug şi n-am greşit cu nimic împotriva ta; tu însă cauţi sufletul meu ca să-l iei”. Acestea şi altele ca acestea a spus David lui Saul. Iar Saul a întrebat: Al tău e oare glasul acesta, fiul meu David?, şi atunci a izbucnit în plâns (l Regi 24, 1-17).
Iată cum s-a muiat inima sălbaticului Saul atunci când a auzit cuvintele pline de respect, de bunătate şi de smerenie ale lui David!
Celui care mai înainte nu suferea să audă nici numele lui David, de astă dată sutletul i s-a umplut de dragoste părintească faţă de acesta, numindu-l fiu al său. Duşmănia i-a dispărut din inimă, lăsând loc bunătăţii şi dragostei. Cu adevărat, mare a fost David! Pe ucigaş l-a făcut părinte iubitor, pe lup l-a făcut oaie blândă şi a stins cuptorul mâniei cu răcoarea iubirii.
Să fim cu băgare de seamă ca nu numai să nu păţim nici un rău din partea duşmanilor noştri, dar nici noi să nu le pricinuim lor vreun rău.În felul acesta, Dumnezeu ne va binecuvânta şi ne va apăra, aşa cum l-a apărat pe David, atunci când viaţa sa era în primejdie. Numai aşa vom arăta că suntem mai buni, mai înţelepţi şi mai vrednici de cinstire decât vrăşmaşii noştri. Dacă facem astfel, câştigăm iubirea lui Dumnezeu şi a oamenilor. Oare omul acela sfânt, care a tras atâtea de pe urma hainului Saul, a păţit ceva rău de pe urma bunătăţii sale? Bineînţeles că nu! Dimpotrivă, până astăzi este lăudat şi cinstit, atât pe pământ, cât şi în ceruri, unde se bucură acum de bunătăţile vieţii veşnice, necuprinse cu mintea noastră. Pe când nefericitul Saul, ce a câştigat de pe urma răutăţii sale? Nimic. A murit cu moarte urâtă şi a pierdut Împărăţia cerurilor, în vreme ce pe pământ şi astăzi este urât.
Iată de ce, atunci când îl vezi pe vrăşmaşul tău sau îţi aduci aminte de el, nu trebuie să spui “Mi-a făcut asta şi asta” sau “A spus despre mine cu tare şi cutare lucru”. Pentru că în felul acesta, aprinzi şi mai tare în tine flacăra mâniei. Uită orice lucru urât pe care acela l-a făcut sau l-a zis. Iar atunci când relele îţi vin în minte fără să vrei,supără-te pe diavol, nu pe semenul tău. Să-ţi aduci aminte numai de binele pe care ţi l-a făcut sau ţi l-a spus vreodată. În felul acesta, vei scăpa repede de mânia pe care o ai împotriva lui. Iar dacă este nevoie să-I chemi ca să-i vorbeşti, înainte de aceasta, alungă din inima ta toată mânia, şi abia după aceea să discuţi cu el. Pentru că dacă vei fi mânios, nu vei putea nici spune, nici asculta vreun lucru drept. Dar dacă eşti liniştit, nici tu nu vei scoate din gura ta vreun cuvânt rău,nici pe ceilalţi nu îi vei auzi spunându-ţi asemenea cuvinte. De obicei, nu ne înfurie atât cuvintele pe care le auzim de la celălalt, cât duşmănia pe care o simţim faţă de el. În timpul nopţii, nu putem să recunoaştem un prieten de-al nostru din cauza întunericului, pe când în timpul zilei, îl recunoaştem de departe. În acelaşi fel, din cauza mâniei, nu recunoaştem în semenul nostru chipul lui Hristos, şi ne purtăm cu el cu răutate, pe când dacă alungăm mânia, atunci chipul său ne pare prietenos şi cuvintele sale plăcute.
Să vedem acum cazul cel mai des întâlnit, când duşmanul tău te provoacă pentru un neajuns adevărat pe care îl ai sau pentru un păcat pe care l-ai săvârşit cu adevărat. Dacă în loc să-I înjuri şi să-I provoci şi tu, oftezi cu amărăciune şi ÎI rogi pe Dumnezeu să te ierte, scapi de păcatul tău. Şi o să-ţi dovedesc acest lucru printr-un exemplu din Sfânta Scriptură:
Doi oameni, un fariseu şi un vameş, s-au urcat într-o zi la templu să se roage. Fariseul, stând mândru în mijlocul templului, zicea:
Dumnezeule, Îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni, răpitori, nedrepţi, adulteri, sau ca şi acest vameş (Luca 18, Il). Vameşul, care stătea cu smerenie undeva în spate, a auzit cuvintele fariseului, dar nu s-a mâniat şi nu l-a înjurat pe fariseu. Dar ce a făcut? Stând cu ochii în pământ, îşi bătea pieptul zicând: Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului (Luca 18, 13). Astfel, vameşul a plecat de la templu îndreptat şi cu păcatele iertate.
Vezi cât de repede a primit iertare? Printr-o nedreptate care i s-a făcu t, i s-a iertat nedreptatea pe care a făcut-o el însuşi. Astfel,
duşmanul său, fără ca el să vrea lucrul acesta, a devenit binefăcătorul său. Spune-mi, există vreo modalitate de a scăpa mai uşor de păcate? Ca să se izbăvească de păcatele sale, câte milostenii, posturi, pri vegheri şi nevoinţe nu trebuia să împlinească vameşul? Dar în felul acesta, printr-un simplu cuvânt, a scăpat de toată răutatea sa. Fariseul credea că îl slăbeşte pe vameş prin cuvintele sale, dar i-a oferit acestuia pricină să primească cunună cerească.
De aceea, Dumnezeu ne spune: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, faceţi bine celor ce vă urăsc pe voi; Binecuvântaţi pe cei ce vă bie stemă,
rugaţi-vă pentru cei ce vă fac necazuri (Luca 6, 27-28). Aşadar, nu este de ajuns să-i iertăm pe vrăşmaşi pentru ceea ce ne-au făcut, ci trebuie să-i socotim ca pe prietenii noştri. Cu alte cuvinte, dacă nu îl nedreptăţeşti pe vrăşmaşul tău, dar ţii în inima ta duşmănie şi ură faţă de el, încă nu ai împlinit porunca Domnului. Şi cum vrei ca Dumnezeu să Se milostivească asupra ta, dacă tu nu arăţi prin fapte că îi iubeşti pe cei care ţi-au greşit?
Poate îmi vei spune: .Vrăşmaşul meu este atât de rău, încât dacă îi arăt dragoste şi bunătate, nu numai că nu se îndreaptă, dar se umflă şi mai mult în pene”. Tu ţine porunca Domnului, iar dacă duşmanul tău se va înrăi şi mai mult ca urmare a bunătăţii tale, Dumnezeu, în înţelepciunea Sa, nu îl va ierta. O să-ţi dau un exemplu din Vechiul Testament.
Cândva, proorociţa Mariam i-a vorbit urât lui Moise. Blândul şi bunul Moise nu s-a supărat pc Mariam. Dar ca să o cuminţească, Dumnezeu a trimis asupra ei lepra. Iar atunci când însuşi cel nedreptăţit L-a rugat pe Domnul să o tămăduiască, răspunsul pe care l-u primit a fost: Dacă tatăl ei arfi scuipat-o în obraz, oare n-arfi trebuit să se ruşineze şapte zile? Aşadar să jil’ închisă şapte zile afară din tabără, după aceea să intre (Nurn. 12, 14). Şi aşa, abia după şapte zile a fosi Mariam vindecată de lepră.
Pedeapsa educativă primită de Mariam a fost de scurtă durată. Însă – vai! – veşnică va fi osânda păcătoşilor care nu se pocăîesc.
Înfricoşătoare este lepra, dar fără asemănare mai înfricoşător este iadul nesfârşit, unde vor pleca cei care mor purtând în inima lor ură, răutate şi duşmănie.
Gândeşte-te la înfricoşătoarea Judecată ce va să vie. Atunci vei fi judecat de dreptul şi marele Judecător. Dacă tu ierţi păcatele
aproapelui tău, şi păcatele tale vor fi iertate încă din această viaţă şi nu le vei mai purta cu tine spre veşnicie. Dumnezeu nu ţi le va mai socoti atunci când te va judeca.
Aşa cum poate ai înţeles, când îl ierţi. pe vrăşrnaşul tău, primeşti mult mai mult decât dai. De multe ori săvârşesti păcate departe de ochii celorlalţi. Dar gândeşte-te că în ziua Judecăţii, toate acestea vor ieşi la lumină dinaintea întregii omeniri şi atunci, suferinţa ta va fi fără margini, căci conştiinţa te va arde. Dar dacă îl ierţi pe aproapele tău, poţi scăpa de această durere şi ruşine fără sfârşit. Ne
încredinţează de aceasta Însuşi Dumnezeu: Că de veţi ierta oamenilor greşealele lor, ierta-va şi vouă TatăL vostru Cel ceresc. Iar de nu veţi ierta oamenilor greşealele lor, nici TatăL vostru nu vă va ierta greşealele voastre (Matei 6,14-15).
Ca să înţelegi puterea acestor cuvinte dumnezeieşti, află ce i-a spus Dumnezeu proorocului Ieremia, atunci când acesta s-a rugat pentru izbăvirea poporului israelit: Chiar Moise şi Samuel de ar sta înaintea Mea, tot nu s-ar îndupleca spre poporul acesta (Ier. 15, 1). Auzi? Nici rugăciunile lui Moise sau ale lui Samuel nu ar putea să aducă mila lui Dumnezeu asupra poporului evreu! Şi gândiţi-vă cât de bun, de milostiv şi ele iertător este Dumnezeu! De aceea, Dumnezeu, prin gura proorocului Zaharia, le-a spus israeliţilor, dar ne spune şi nouă: Faceţi dreptate adevărată şi purtaţi-vă fiecare cu bunătate şi îndurare fată de fratele său (Zah. 7, 9). Să nu cugetaţi fărădelege unul împotriva altuia (Zah. 8, 17).
Ce să mai spunem despre oamenii care urăsc şi fac rău celor care nu le-au pricinuit nici un rău? “Nu-l pot suferi pe cutare”, zic ei. Sau:
“Pe cutare nu-l pot înghiti”. Şi dacă îi întreb de ce, nu prea au ce să-mi răspundă. Unde vor ajunge aceşti oameni? În ce stare se vor arăta dinaintea lui Dumnezeu, la Judecată? Cum se vor izbăvi de iadul cel veşnic, când sunt mai răi şi decât idolatrii? Şi uite, idolatrii, de multe ori, chiar dacă nu aşteaptă nici o răsplată, propovăduiesc iubirea şi bunătatea. Iar noi, creştinii, îi urâm pe cei pentru care Hristos S-a răstignit, pe cei cu care avem aceeaşi credinţă şi nădejde, pe cei împreună cu care alcătuim un singur trup – trupul teantropic al lui Hristos, adică Biserica.
Iată de ce suntem din ce în ce mai slabi, pe când vrăşrnaşul nostru, diavolul, este din ce în ce mai puternic. În loc să lucrăm împreună cu dragoste frăţească împotriva răului, luptăm unul cu celălalt. Să dea bunul Dumnezeu ca prin harul Său, să alungăm din inimile noastre ura drăcească şi să dobândim dragostea cea binecuvântată. Să ne iubim unul pe altul, pentru că dragostea este de la Dumnezeu şi oricine iubeşte este nascut din Dumnezeu şi cunoaşte pe Dumnezeu. Cel ce nu iubeşte n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este iubire (I Ioan 4, 7-8).
Sursa:http://cristiboss56.blogratuit.ro
Spune-mi: din ce pricină ţi-e duşman fratele tău?
Poate te-a înjurat? Poate a furat de la tine? Poate te-a nedreptăţi t? Orice ţi -ar fi făcut, să nu întârzi i să tai frânghia care te ţine
legat de duşmănie. Dacă nu faci lucrul acesta astăzi, mâine va fi mai greu. Poimâine, şi mai greu. Cu fiecare zi ce trece, ruşinea ta va
creşte şi odată cu ea, duşmănia va prinde rădăcini puternice în inima ta.
Umple-mă de bucurie spunându-mi că ai fost la duşmanul tău, l-ai prins în braţe, l-ai strâns cu iubire şi l-ai sărutat cu lacrimi în
ochi. Chiar şi fiară dacă ar fi, purtarea ta îi va muia inima şi se va îmblânzi. În felul acesta, scapi de păcat, iar pe el îl câştigi, făcându-1 să-şi prefacă ura în prietenie şi dragoste.
Să nu-mi zici: “Este un om sucit, rău şi de neîndreptat şi de aceea nu aş putea niciodată să mi-l fac prieten”. Oricum ar fi, nu poate fi
mai rău decât Saul, care deşi a fost salvat de multe ori de la moarte de David, s-a întors împotriva acestuia. Dar cu toate că Saul s-a purtat astfel, David l-a ajutat din nou, însă Saul nu s-a potolit şi a căutat să-l omoare iar şi iar.
Ce poţi să mai zici despre duşmanul tău? Că ţi-a intrat fără drept pe ogor? Că ţi-a furat animalele? Că şi-a bătut joc de tine? Că te-a
înşelat? Cu toate acestea, nu a încercat să-ţi ia viaţa, aşa cum a încercat în repetate rânduri Saul cu David. Şi chiar dacă ar încerca
să-ţi ia viaţa, tot David este mai presus de tine, căci cu toate că a trăit în vremea legii mozaice, care nu era desăvârşită şi care învăţa:
ochi pentru ochi, dinte pentru dinte (leş. 21, 24), a ajuns la înălţimea înţelepciunii legii evanghelice: iubiţi pe vrăjmaşii voştri, faceţi
bine celor ce vă urăsc pe voi (Luca 6, 27). Pe când tu, de multe ori, te umili de răutate, înfuriat de ceea ce ţi-a făcut duşmanul tău în
trecut, David, neţinând cont de ce avea să-i facă Saul în viitor, nu înceta să-l ajute şi să-l salveze din orice primejdie. Pe cine salva
mereu? Pe cel care căuta cu tot dinadinsul să-l omoare.
Spune-mi, aşadar, cu ce anume te-a supărat vrăjmaşul tău? Ce ţi-a făcut de nu vrei să te îrnpaci cu el? Ti-a furat bani? Dar dacă tu
înduri cu răbdare nedreptatea făcută, vei fi răsplătit de Dumnezeu foarte mult, ca şi cum ai fi împărţit acei bani la săraci. Pentru că fie
dai milostenie săracilor, fie înduri nedreptatea, săvârşeşti aceeaşi faptă bună. A încercat, oare, să te omoare? Dacă tu te vei ruga pentru acel om ca Dumnezeu să-i ierte păcatele şi îl socoteşti binefăcătorul tău pentru păcatele pe care tu însuţi le-ai săvârşit, atunci vei fi socotit de Dumnezeu mucenic.
Ca şi în cazul tău, nici pe David nu a îngăduit Dumnezeu ca Saul să-I omoare. Astfel, pe capul său au fost puse mai multe cununi muceniceşti,pentru că deşi era urmări t de cel care voia să-i ia viata, el l-a salvat. Şi pe cine a salvat? Pe cel care atâta vreme cât a trăit, nu a încetat să-I prigonească şi să încerce să îi ia viaţa. Este vădit că în ceea ce priveşte intenţia de a fi ucis, David a fost ucis de mii de ori.Şi pentru că a fost ornorât pentru Dumnezeu de mii de ori, i se cuvin mii de cununi muceniceşti, Ar fi putut şi el spune la fel ca Apostolul Pavel: Mor în fiecare zi! (l COL 15,31). Iată virtutea lui David: deşi i s-a dat în repetate rânduri ocazia să scape de urmăritorul său, nu a vrut să-şi mânjească mâinile de sânge. A preferat să înfrunte în fiecare zi primejdie de moarte, decât să facă ceva împotriva voii lui Dumnezeu.Ce înţelegem, aşadar, din pilda lui David? Că nu trebuie să ne răzbunăm nici măcar pe cei care voiesc să ne ia viaţa, cu atât mai puţin pe cei care ne pricinuiesc alte supărări.
Dar pentru că socoteşti că nu este cu putinţă ca vrăşmaşul tău să-şi schimbe gândul rău ce îl are asupra ta, îţi voi spune doar atât: există vreun animal mai sălbatic decât leul? Cu toate acestea, şi pe el îl îmblânzesc oamenii. Dacă folosesc mijloacele potrivite, ei pot schimba chiar şi firea leului, transformându-l într-un animal liniştit şi blând ca o oaie. Crezi că tu, care ai puternicele arme ale iubirii şi
smereniei, nu vei putea îmblânzi un om care, oricât de rău ar fi, este totuşi o fiinţă raţională, făcută de Dumnezeu după chipul Său?
Ce răspuns vom da atunci când vom îmblânzi animale, dar nu şi oameni,chiar dacă blândeţea este împotriva firii animalului, iar sălbăticia împotriva firii omului? Dacă putem transforma firea, cum de nu putem schimba un gând rău? Cu cât duşmanul tău este mai sălbatic, cu atât mai mare va fi răsplata cuvenită ţie, dacă vei reuşi, cu răbdare şi insistenţă, să-l vindeci de răutatea sa.
“Dar a spus atâtea despre mine”, te plângi tu. Şi ce e cu asta? Dacă are dreptate, să te îndreptezi. Iar dacă nu are dreptate, să râzi şi să priveşti spusele lui cu dispreţ. Dar mai bine să nu râzi, nici să nu dispreţuieşti cuvintele sale, ci să te bucuri, aducându-ti aminte de
spusele Domnului: Fericiţi veţi fi când oamenii vă vor urî pe voi şi vă vor izgoni dintre ei, şi vă vor batjocori şi vor lepăda numele voastre ca rău din pricina Fiului Omului Bucuraţi-vă în ziua aceea şi vă veseliţi, că, iată, plata voastră multă este în cer (Luca 6, 22-23). Sau poate duşmanul tău are dreptate în ceea ce zice? Atunci vei dobândi aceeaşi răsplată, dacă rabzi cu smerenie cuvintele lui, dacă nu-l înjuri şi nu-l jigneşti, ci oftezi cu amărăciune şi te pocăieşti din toată inima pentru păcatele tale. Căci de multe ori, mai mult bine ne fac duşmanii cu vorbele lor grele, decât prietenii noştri cu laudele lor. Căci prietenii, fie din dragoste, fie ca să ne linguşească, nu ne spun adevărul şi în felul acesta, defectele noastre sporesc. Pe când duşmanii, deşi sunt îndemnaţi de răutatea lor, atunci când ne acuză pentru greşelile noastre, ne obligă să ne îndreptăm – bine-înţeles, dacă avem bunăvoinţă -, şi în felul acesta duşmănia lor se face pricina binelui nostru.
Să nu zicem: “Cutare m-a enervat” sau “Cutare m-a făcut să spun cuvinte grele”. În toate cazurile, noi suntem vinovaţi pentru păcatele noastre. Căci dacă am fi oameni smeriţi, nu numai oamenii, dar nici măcar diavol ii nu ar putea să ne înfurie. Despre aceasta aflăm tot din povestea vieţii lui David:
Saul îl urmărea cu trei mii de bărbaţi, ca să-l omoare. În regiunea Enghedi, în apropierea unei stâne de oi, regele Saul a intrat singur
într-o peşteră ca să se odihnească. Acolo, l-a furat somnul. Insă în fundul peşterii, s-a Întâmplat să fie David, împreună cu ostaşii săi.
Atunci, David ar fi putut să-l omoare cu uşurinţă pe Saul. Cu toate acestea, în ciuda îndemnurilor însoţitorilor sai, nu a vrut să-i facă
nici un rău neînduplecatului său vrăjmaş. S-a apropiat numai şi a tăiat o bucată din haina lui Saul, fără ca acesta să-şi dea seama. Peste puţină vreme, Saul s-a sculat şi a plecat. Atunci, David a ieşit din peşteră şi i-a strigat lui Saul:
“Domnul meu, rege!” Saul s-a uitat înapoi, iar David s-a aruncat cu faţa la pământ şi i s-a închinat. Apoi a zis David către Saul: “De ce
asculţi de vorbele oamenilor care zic: lată David unelteşte rele împotriva ta?lată, astăzi văd ochii tăi că Domnul te-a dat acum în
mâinile mele; aici în peşteră, şi mie mi s-a zis să te ucid; eu însă te-am cruţat şi am zis: Nu voi ridica mâna asupra domnului meu, pentru că este unsul Domnului. Priveşte, părintele meu, poala hainei tale in mâinile mele; ţi-am tăiat poala hainei, dar de ucis nu te-am ucis. Află dar şi te încredinţează că nu este rău în mâna mea, nici vicleşug şi n-am greşit cu nimic împotriva ta; tu însă cauţi sufletul meu ca să-l iei”. Acestea şi altele ca acestea a spus David lui Saul. Iar Saul a întrebat: Al tău e oare glasul acesta, fiul meu David?, şi atunci a izbucnit în plâns (l Regi 24, 1-17).
Iată cum s-a muiat inima sălbaticului Saul atunci când a auzit cuvintele pline de respect, de bunătate şi de smerenie ale lui David!
Celui care mai înainte nu suferea să audă nici numele lui David, de astă dată sutletul i s-a umplut de dragoste părintească faţă de acesta, numindu-l fiu al său. Duşmănia i-a dispărut din inimă, lăsând loc bunătăţii şi dragostei. Cu adevărat, mare a fost David! Pe ucigaş l-a făcut părinte iubitor, pe lup l-a făcut oaie blândă şi a stins cuptorul mâniei cu răcoarea iubirii.
Să fim cu băgare de seamă ca nu numai să nu păţim nici un rău din partea duşmanilor noştri, dar nici noi să nu le pricinuim lor vreun rău.În felul acesta, Dumnezeu ne va binecuvânta şi ne va apăra, aşa cum l-a apărat pe David, atunci când viaţa sa era în primejdie. Numai aşa vom arăta că suntem mai buni, mai înţelepţi şi mai vrednici de cinstire decât vrăşmaşii noştri. Dacă facem astfel, câştigăm iubirea lui Dumnezeu şi a oamenilor. Oare omul acela sfânt, care a tras atâtea de pe urma hainului Saul, a păţit ceva rău de pe urma bunătăţii sale? Bineînţeles că nu! Dimpotrivă, până astăzi este lăudat şi cinstit, atât pe pământ, cât şi în ceruri, unde se bucură acum de bunătăţile vieţii veşnice, necuprinse cu mintea noastră. Pe când nefericitul Saul, ce a câştigat de pe urma răutăţii sale? Nimic. A murit cu moarte urâtă şi a pierdut Împărăţia cerurilor, în vreme ce pe pământ şi astăzi este urât.
Iată de ce, atunci când îl vezi pe vrăşmaşul tău sau îţi aduci aminte de el, nu trebuie să spui “Mi-a făcut asta şi asta” sau “A spus despre mine cu tare şi cutare lucru”. Pentru că în felul acesta, aprinzi şi mai tare în tine flacăra mâniei. Uită orice lucru urât pe care acela l-a făcut sau l-a zis. Iar atunci când relele îţi vin în minte fără să vrei,supără-te pe diavol, nu pe semenul tău. Să-ţi aduci aminte numai de binele pe care ţi l-a făcut sau ţi l-a spus vreodată. În felul acesta, vei scăpa repede de mânia pe care o ai împotriva lui. Iar dacă este nevoie să-I chemi ca să-i vorbeşti, înainte de aceasta, alungă din inima ta toată mânia, şi abia după aceea să discuţi cu el. Pentru că dacă vei fi mânios, nu vei putea nici spune, nici asculta vreun lucru drept. Dar dacă eşti liniştit, nici tu nu vei scoate din gura ta vreun cuvânt rău,nici pe ceilalţi nu îi vei auzi spunându-ţi asemenea cuvinte. De obicei, nu ne înfurie atât cuvintele pe care le auzim de la celălalt, cât duşmănia pe care o simţim faţă de el. În timpul nopţii, nu putem să recunoaştem un prieten de-al nostru din cauza întunericului, pe când în timpul zilei, îl recunoaştem de departe. În acelaşi fel, din cauza mâniei, nu recunoaştem în semenul nostru chipul lui Hristos, şi ne purtăm cu el cu răutate, pe când dacă alungăm mânia, atunci chipul său ne pare prietenos şi cuvintele sale plăcute.
Să vedem acum cazul cel mai des întâlnit, când duşmanul tău te provoacă pentru un neajuns adevărat pe care îl ai sau pentru un păcat pe care l-ai săvârşit cu adevărat. Dacă în loc să-I înjuri şi să-I provoci şi tu, oftezi cu amărăciune şi ÎI rogi pe Dumnezeu să te ierte, scapi de păcatul tău. Şi o să-ţi dovedesc acest lucru printr-un exemplu din Sfânta Scriptură:
Doi oameni, un fariseu şi un vameş, s-au urcat într-o zi la templu să se roage. Fariseul, stând mândru în mijlocul templului, zicea:
Dumnezeule, Îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni, răpitori, nedrepţi, adulteri, sau ca şi acest vameş (Luca 18, Il). Vameşul, care stătea cu smerenie undeva în spate, a auzit cuvintele fariseului, dar nu s-a mâniat şi nu l-a înjurat pe fariseu. Dar ce a făcut? Stând cu ochii în pământ, îşi bătea pieptul zicând: Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului (Luca 18, 13). Astfel, vameşul a plecat de la templu îndreptat şi cu păcatele iertate.
Vezi cât de repede a primit iertare? Printr-o nedreptate care i s-a făcu t, i s-a iertat nedreptatea pe care a făcut-o el însuşi. Astfel,
duşmanul său, fără ca el să vrea lucrul acesta, a devenit binefăcătorul său. Spune-mi, există vreo modalitate de a scăpa mai uşor de păcate? Ca să se izbăvească de păcatele sale, câte milostenii, posturi, pri vegheri şi nevoinţe nu trebuia să împlinească vameşul? Dar în felul acesta, printr-un simplu cuvânt, a scăpat de toată răutatea sa. Fariseul credea că îl slăbeşte pe vameş prin cuvintele sale, dar i-a oferit acestuia pricină să primească cunună cerească.
De aceea, Dumnezeu ne spune: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, faceţi bine celor ce vă urăsc pe voi; Binecuvântaţi pe cei ce vă bie stemă,
rugaţi-vă pentru cei ce vă fac necazuri (Luca 6, 27-28). Aşadar, nu este de ajuns să-i iertăm pe vrăşmaşi pentru ceea ce ne-au făcut, ci trebuie să-i socotim ca pe prietenii noştri. Cu alte cuvinte, dacă nu îl nedreptăţeşti pe vrăşmaşul tău, dar ţii în inima ta duşmănie şi ură faţă de el, încă nu ai împlinit porunca Domnului. Şi cum vrei ca Dumnezeu să Se milostivească asupra ta, dacă tu nu arăţi prin fapte că îi iubeşti pe cei care ţi-au greşit?
Poate îmi vei spune: .Vrăşmaşul meu este atât de rău, încât dacă îi arăt dragoste şi bunătate, nu numai că nu se îndreaptă, dar se umflă şi mai mult în pene”. Tu ţine porunca Domnului, iar dacă duşmanul tău se va înrăi şi mai mult ca urmare a bunătăţii tale, Dumnezeu, în înţelepciunea Sa, nu îl va ierta. O să-ţi dau un exemplu din Vechiul Testament.
Cândva, proorociţa Mariam i-a vorbit urât lui Moise. Blândul şi bunul Moise nu s-a supărat pc Mariam. Dar ca să o cuminţească, Dumnezeu a trimis asupra ei lepra. Iar atunci când însuşi cel nedreptăţit L-a rugat pe Domnul să o tămăduiască, răspunsul pe care l-u primit a fost: Dacă tatăl ei arfi scuipat-o în obraz, oare n-arfi trebuit să se ruşineze şapte zile? Aşadar să jil’ închisă şapte zile afară din tabără, după aceea să intre (Nurn. 12, 14). Şi aşa, abia după şapte zile a fosi Mariam vindecată de lepră.
Pedeapsa educativă primită de Mariam a fost de scurtă durată. Însă – vai! – veşnică va fi osânda păcătoşilor care nu se pocăîesc.
Înfricoşătoare este lepra, dar fără asemănare mai înfricoşător este iadul nesfârşit, unde vor pleca cei care mor purtând în inima lor ură, răutate şi duşmănie.
Gândeşte-te la înfricoşătoarea Judecată ce va să vie. Atunci vei fi judecat de dreptul şi marele Judecător. Dacă tu ierţi păcatele
aproapelui tău, şi păcatele tale vor fi iertate încă din această viaţă şi nu le vei mai purta cu tine spre veşnicie. Dumnezeu nu ţi le va mai socoti atunci când te va judeca.
Aşa cum poate ai înţeles, când îl ierţi. pe vrăşrnaşul tău, primeşti mult mai mult decât dai. De multe ori săvârşesti păcate departe de ochii celorlalţi. Dar gândeşte-te că în ziua Judecăţii, toate acestea vor ieşi la lumină dinaintea întregii omeniri şi atunci, suferinţa ta va fi fără margini, căci conştiinţa te va arde. Dar dacă îl ierţi pe aproapele tău, poţi scăpa de această durere şi ruşine fără sfârşit. Ne
încredinţează de aceasta Însuşi Dumnezeu: Că de veţi ierta oamenilor greşealele lor, ierta-va şi vouă TatăL vostru Cel ceresc. Iar de nu veţi ierta oamenilor greşealele lor, nici TatăL vostru nu vă va ierta greşealele voastre (Matei 6,14-15).
Ca să înţelegi puterea acestor cuvinte dumnezeieşti, află ce i-a spus Dumnezeu proorocului Ieremia, atunci când acesta s-a rugat pentru izbăvirea poporului israelit: Chiar Moise şi Samuel de ar sta înaintea Mea, tot nu s-ar îndupleca spre poporul acesta (Ier. 15, 1). Auzi? Nici rugăciunile lui Moise sau ale lui Samuel nu ar putea să aducă mila lui Dumnezeu asupra poporului evreu! Şi gândiţi-vă cât de bun, de milostiv şi ele iertător este Dumnezeu! De aceea, Dumnezeu, prin gura proorocului Zaharia, le-a spus israeliţilor, dar ne spune şi nouă: Faceţi dreptate adevărată şi purtaţi-vă fiecare cu bunătate şi îndurare fată de fratele său (Zah. 7, 9). Să nu cugetaţi fărădelege unul împotriva altuia (Zah. 8, 17).
Ce să mai spunem despre oamenii care urăsc şi fac rău celor care nu le-au pricinuit nici un rău? “Nu-l pot suferi pe cutare”, zic ei. Sau:
“Pe cutare nu-l pot înghiti”. Şi dacă îi întreb de ce, nu prea au ce să-mi răspundă. Unde vor ajunge aceşti oameni? În ce stare se vor arăta dinaintea lui Dumnezeu, la Judecată? Cum se vor izbăvi de iadul cel veşnic, când sunt mai răi şi decât idolatrii? Şi uite, idolatrii, de multe ori, chiar dacă nu aşteaptă nici o răsplată, propovăduiesc iubirea şi bunătatea. Iar noi, creştinii, îi urâm pe cei pentru care Hristos S-a răstignit, pe cei cu care avem aceeaşi credinţă şi nădejde, pe cei împreună cu care alcătuim un singur trup – trupul teantropic al lui Hristos, adică Biserica.
Iată de ce suntem din ce în ce mai slabi, pe când vrăşrnaşul nostru, diavolul, este din ce în ce mai puternic. În loc să lucrăm împreună cu dragoste frăţească împotriva răului, luptăm unul cu celălalt. Să dea bunul Dumnezeu ca prin harul Său, să alungăm din inimile noastre ura drăcească şi să dobândim dragostea cea binecuvântată. Să ne iubim unul pe altul, pentru că dragostea este de la Dumnezeu şi oricine iubeşte este nascut din Dumnezeu şi cunoaşte pe Dumnezeu. Cel ce nu iubeşte n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este iubire (I Ioan 4, 7-8).
Sursa:http://cristiboss56.blogratuit.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu