FRAGMENT DIN CARTEA VIATA MAICII DOMNULUI
Multe şi slăvite minuni a făcut Preasfânta Născătoare de Dumnezeu şi după adormirea ei. Şi prin acestea s-au adeverit marea sa dragoste de oameni şi sfinţenia sa fără de seamăn.
Se povesteşte că în vremea în care a împărăţit Leon cel prea înţelept, acesta avea o soţie îmbunătăţită şi sfântă, numele ei fiind Teofana, care s-a sfinţit mai pe urmă pentru faptele ei cele bune, după cum se vede în Sinaxar, în ziua de 16 decembrie. Deci mai înainte de a se sfârşi Sfânta, a venit mare boală împăratului, şi durere nevindecată, dintr-o boală care se numeşte ,,piatră la rinichi”.
Se povesteşte că în vremea în care a împărăţit Leon cel prea înţelept, acesta avea o soţie îmbunătăţită şi sfântă, numele ei fiind Teofana, care s-a sfinţit mai pe urmă pentru faptele ei cele bune, după cum se vede în Sinaxar, în ziua de 16 decembrie. Deci mai înainte de a se sfârşi Sfânta, a venit mare boală împăratului, şi durere nevindecată, dintr-o boală care se numeşte ,,piatră la rinichi”.
Aşadar, chinuindu-se Leon, s-au adunat toţi doctorii, şi nu puteau să-l vindece; în săptămâna zisă ,,a brânzei” l-au strâns durerile atât, încât au hotărât doctorii cum că moare, şi i-au pregătit cele de trebuinţă morţii. Atunci, fericita împărăteasă văzând că niciun doctor pământesc nu putea să-l vindece, a alergat la Cel Ceresc. A intrat în cămara cea împărătească, şi căzând înaintea Sfintei Icoane a Maicii lui Dumnezeu, cu credinţă şi cu lacrimi fierbinţi se ruga ca să-i dăruiască puţină viaţă bărbatului ei, până ce ar veni în vârstă Constantin fiul lor, ca să nu se primejduiască împărăţia.
Făcând rugăciune, împărăteasa cetăţii, Teofana, şi rugând pe Stăpâna cerului şi a tot pământul, a auzit un glas nevăzut zicând: „Nu te întrista, Teofano, că astăzi vine buruiana cea vindecătoare, ca să vindece pe bărbatul tău!”. Aceasta auzind Sfânta s-a bucurat foarte, şi alergând către cel bolnav îl văzu cum că era în ceasul cel mai de pe urmă, ca să-şi dea sufletul, şi doctorii au făcut sfat, ca să-l spintece. Iar ea le-a zis lor, că degrabă vine un alt doctor să-l vindece, şi după multe ceasuri, când socotea cum că de tot a murit, văd că vine degrabă o călugăriţă, Agati cu numele, care era de la Biserica Preasfintei Născătoare de Dumnezeu dintr-o localitate învecinată, ţinând un vas cu apă din aceea vindecătoare, a zis acestea către împărăteasă: „Astăzi când m-am trezit de dimineaţă şi împodobeam biserica Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, am auzit un glas, zicându-mi: «Agati, ia degrabă puţină apă din izvorul meu, ca să duci împăratului să o bea, ca să se vindece şi el şi să înceteze şi durerea Teofanei, iubitei mele, care cu lacrimi strigă către mine»”.
Deci i-a dat împărăteasa apa celui bolnav şi îndată, o! grabnică izbăvire!, cum a băut-o s-a vindecat desăvârşit, şi atâta putere a luat, încât s-a ridicat din pat sănătos, ca şi cum n-ar fi avut nici o boală. Minunea aceasta a înspăimântat pe toţi. Iar împăratul a poruncit de au făcut praznic de veselie întru aducerea aminte a acestei faceri de bine şi mulţumire a Preaslăvitei Stăpânei noastre şi a Celui ce S-a născut din ea negrăit, Căruia i se cuvine slava în veci. Amin!
Dar nu faptul că a fost şi este făcătoare de minuni a făcut-o plăcută pe Fecioara Maria în faţa lui Dumnezeu, ci fecioria ei mai presus de fire. Pentru aceasta Dumnezeu a hotărât ca Fiul Său să Îşi găsească în ea sălaş dumnezeiesc. Sfânta Maică, în icoane, poartă trei steluţe, acestea fiind semnul fecioriei sale. Căci ea se cheamă şi se va chema pururea ,,de trei ori Fecioară”.
Un oarecare pustnic, pe numele său Evdichie, trăia în viaţă cuvioasă şi în învăţătura Sfintelor Scripturi. Nu departe de acesta sălăşluia un dascăl, care, citind Viaţa Maicii Domnului, s-a îndoit de faptul că aceasta poate fi şi Maică şi Fecioară în acelaşi timp. Cuviosul Evdichie cunoscând îndoiala dascălului, atât a făcut; mergând pe drum, lângă el fiind şi dascălul, şi lovind cu toiagul o piatră, a rostit: ,,Fecioară mai-nainte de naştere!”.
Şi pe dată, din acea piatră a răsărit un crin! Apoi a zis: ,,Fecioară în naştere!”. Şi a răsărit alt crin! Şi a mai zis pustnicul: ,,Fecioară după naştere a rămas!”. Şi atunci, tot din piatră, a răsărit un al treilea crin! Spăimântându-se pentru o aşa minune dumnezeiască, dascălul nu s-a mai îndoit în veci şi spunea tuturor oamenilor pe care îi întâlnea minunea cu ,,cei trei crini”. Aşa a rânduit Dumnezeu, ca această de trei ori Fecioară să fie mai slăvită decât heruvimii şi serafimii, să fie Maică a noastră a tuturor, Laudă a fecioriei, Cunună de fapte bune, Locaş vrednic şi pur pentru a-L primi pe Iisus, Porumbiţa cea fără de pată, Izvorul apei celei vii, Grânarul mântuirii noastre, Maica neamurilor toate şi Crinul frumuseţii Dumnezeieşti.
Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu