Predică la Duminica Floriilor

( Intrarea în Ierusalim )
Despre împlinirea proorociilor pentru Hristos
şi despre orbirea spirituală

Şi Iisus, găsind un asin tînăr, a şezut pe el, precum este scris: Nu te teme, fiica Sionului!
Iată Împăratul tău vine, şezînd pe mînzul asinei (Ioan 12, 14-15)

Iubiţi credincioşi,

Dacă citim în Sfînta şi dumnezeiasca Scriptură a Vechiului şi Noului Testament aflăm că toate proorociile care au fost spuse despre Mîntuitorul nostru Iisus Hristos, Care la plinirea vremii a venit la neamul omenesc, s-au împlinit cu mare uimire la vremea lor. Aşa vedem că sfinţii prooroci, prin descoperire de la Sfîntul Duh, au arătat cu mii de ani înainte că Mîntuitorul nostru Iisus Hristos Se va naşte după trup din sămînţa femeii (Facere 3, 15); că Se va naşte din sămînţa lui Avraam (Facere 22, 17-18); că va fi din neamul lui David după trup (Isaia 9, 6).

La fel şi pentru ziua acestui mare şi prealuminat praznic al Intrării Domnului în Ierusalim, vedem împlinindu-se proorocia Sfîntului Prooroc Zaharia, care a zis: Bucură-te foarte, fiica Sionului, veseleşte-te fiica Ierusalimului, că iată Împăratul tău vine la tine, drept şi biruitor, smerit şi călare pe mînzul asinei (Zaharia 9, 9).
Dar, fraţii mei, ce simbolizează mînzul asinei despre care a proorocit Zaharia atît de arătat, iar Domnul şezînd pe el a împlinit proorocia? Mînzul asinei, ca orice mînz, este sălbatic şi anevoie de îmblînzit, iar ca un asin este necurat; pentru aceea nici nu era primit între cele ce se aduceau lui Dumnezeu după lege, ci se schimba. Necurate erau toate neamurile pămîntului pentru necredinţa lor şi sălbatice şi cu anevoie de îmblînzit, pentru că erau lipsite de legile lui Dumnezeu.
Şederea lui Iisus Hristos pe mînzul asinei însemna suspinarea neamurilor către El; şi vezi că Apostolii au adus la Iisus mînzul asinei, precum zice dumnezeiescul Luca, şi aruncîndu-şi hainele pe el au pus pe Iisus deasupra. Hainele aşternute pe jos erau semne şi închipuiri arătate cum că Apostolii, întinzînd propovăduirea Evangheliei la neamuri, le-au adus şi le-au supus lui Hristos, Care le-a umplut de darurile Lui cele dumnezeieşti. Apoi zice dumnezeiasca Evanghelie: Acestea nu le-au înţeles ucenicii Lui la început, dar cînd S-a preaslăvit Iisus, atunci şi-au adus aminte că acestea erau scrise pentru El şi că I le-au făcut Lui (Ioan 12, 16).
Poporul care era din Betania împreună cu cei din Ierusalim, auzind că Mîntuitorul a făcut acea mare şi preaslăvită minune, a învierii lui Lazăr, mort de patru zile, numai prin strigarea: Lazăre, vino afară!, a ieşit înaintea Domnului cu mare evlavie şi mirare şi L-a întîmpinat cu stîlpări şi cu ramuri. Dar oare tot cu această e-vlavie şi credinţă l-au primit pe Mîntuitorul arhiereii, fariseii şi cărturarii? Nu. Aceştia erau plini de zavistie şi de ură împotriva Mîntuitorului şi, auzind despre preaslăvita minune cu învierea lui Lazăr, nu numai că nu au crezut, ci s-au şi grăbit să ia toate măsurile pentru a ucide pe Iisus. Căci adunînd sinedriul, ziceau: Ce facem, pentru că Omul acesta face multe minuni? Dacă-L lăsăm aşa toţi vor crede în El şi vor veni romanii şi ne vor lua şi ţara şi neamul (Ioan 11, 47-48).
Vedeţi, fraţii mei, cîtă orbire şi răutate era în mintea şi inima cărturarilor, arhiereilor şi a fariseilor împotriva lui Iisus? Cîtă deosebire era între popor şi între conducătorii lor sufleteşti! Poporul cu atîta evlavie şi cinste îl primea pe Mîntuitorul. Încă şi mulţi din iudeii, care veniseră la Maria şi care văzuseră ce a făcut Iisus, au crezut în El (Ioan 11, 45). Iar arhiereii şi fariseii, orbiţi de ură, de răutate şi necredinţă, nu numai că nu au crezut în El, ci în grabă pregăteau şi planul de a-L omorî. Cîtă dreptate avea Mîntuitorul cînd îi mustra pe aceşti cărturari şi farisei şi le zicea: Nebuni şi orbi! (Matei 23, 17). Cîtă orbire sufletească şi cîtă ură şi zavistie era în mintea şi în inima acestor conducători spirituali ai poporului lui Israel! În loc să creadă în preaslăvita minune a învierii lui Lazăr şi să-L laude pe Iisus Hristos, auzi ce zic: Ce facem pentru că Omul acesta face multe minuni? (Ioan 11, 47).
Auzi nebunie, auzi orbire din zavistie şi ură! Despre această orbire şi împietrire a fariseilor, a arhiereilor şi cărturarilor a proorocit marele prooroc Isaia, zicînd: Că s-a învîrtoşat inima poporului acestuia şi cu urechile sale greu a auzit şi ochii săi i-a închis, ca nu cumva să vadă cu ochii şi cu urechile să audă, şi cu inima să înţeleagă şi să se întoarcă şi să-l vindece (Isaia 6, 10).

Iubiţi credincioşi,

Cauzele împietririi şi orbirii sufleteşti a arhiereilor şi fariseilor erau ura şi zavistia, pe care le aveau împotriva Mîntuitorului. De aceea căutau felurite pricini spre a-L pierde. Astfel am socotit să vorbim cîte ceva despre blestemata pricină a zavistiei, nu cu cuvintele noastre, ci cu ale Sfinţilor Părinţi.
Ascultaţi ce zice Sfîntul Vasile cel Mare despre zavistie: "Bun este Dumnezeu şi de bine dătător celor vrednici. Rău este numai diavolul şi izvoditor a tot felul de răutăţi şi precum la cel bun lipseşte zavistia, aşa la diavol există zavistia. Să ne păzim, fraţilor, de patima zavistiei ca să nu ne facem părtaşi lucrurilor diavolului şi potrivnicului şi să ne aflăm osîndiţi întru aceeaşi osîndă cu el. Că dacă cel ce se mîndreşte, cade în osînda diavolului, cum zavistnicul va scăpa de munca cea gătită diavolului? Că nici o patimă mai pierzătoare decît zavistia nu rămîne în inimile oamenilor, care preapuţin mîhneşte pe cei de afară, dar este cea întîi şi mai aproape răutate la cel ce o are.
Căci precum rugina roade în fier, aşa zavistia mănîncă în sufletul celui ce o are. Precum viperele mănîncă pîntecele celor ce le poartă ca să se nască, aşa şi zavistia are putere a mînca sufletul celui ce o are. Pentru că zavistia este mîhnire pentru binele aproapelui, de aceea niciodată scîrbele şi întristările nu lipsesc de la omul zavistnic. A rodit ţarina aproapelui său, este îndestulată casa lui cu toate cele necesare vieţii. Bucurii de la bărbatul acela nu lipsesc. Toate acestea sînt hrană bolii şi sporesc suferinţele celui zavistnic. Pentru aceasta cu nimic nu se deosebeşte de omul gol care de toţi se răneşte. Este cineva viteaz? Este sănătos? Acestea rănesc pe cel zavistnic. Altul este mai frumos la faţă. Altă rană a zavistnicului. Cutare întrece mult darurile sufleteşti şi pentru înţelepciunea şi puterea cuvintelor este văzut şi rîvnit. Altul este bogat, dă multe daruri celor săraci şi se laudă de cei ce dobîndesc de la el faceri de bine.
Acestea toate sînt bătăi şi răni care pătrund în inima celui zavistnic. Şi ce este mai rău la patima aceasta este că nici a o spune nu poate. Ci caută cu privirea în jos şi este posomorît şi se tulbură, cîrteşte, şi se păgubeşte de răul acesta şi amintindu-i-se de patima sa, se ruşinează să-şi arate necazul, că este zavistnic şi amărît şi se chinuie de bunătăţile prietenului şi de veselia fratelui şi nu poate suferi bunătăţile şi îndestularea aproapelui. Deci nevoind a-şi spune patima, ţine boala întru adînc care roade şi mănîncă cele dinlăuntru ale lui. Ba nici doctor al bolii acesteia, nici vreo doctorie vindecătoare nu poate afla, măcar că sînt pline Scripturile de leacuri pentru ea..." (Sf. Vasile cel Mare, Hexaimeron, 1988, p. 117).
Să auzim şi pe Sfîntul Ioan Gură de Aur vorbind despre zavistie. "Nu este alt păcat mai rău care desparte pe om de Dumnezeu şi de ceilalţi oameni ca zavistia, adică pizma. Această boală rea este mai cumplită decît iubirea de argint. Pentru că iubitorul de argint atunci se bucură cînd dobîndeşte banii; iar invidiosul şi zavistnicul atunci se bucură cînd altul pătimeşte şi păgubeşte şi îşi pierde munca lui şi socoteşte cîştig primejdiile şi pagubele altora.
Deci care altă patimă este mai rea decît aceasta? Că răutăţile lui nu le cercetează, iar de binele altora se topeşte pe sine şi se lipseşte de rai. Nici în lumea aceasta zavistnicul nu are nici un bine. Căci în ce chip cariul mănîncă lemnul şi molia roade lîna, aşa şi pizma roade cu totul sufletul şi oasele omului zavistnic şi pizmaş, căci aceste patimi sînt mai rele decît fiarele, care pentru hrană, sau din fire se pornesc spre mînie. Iar oamenii zavistnici şi pizmaşi, cînd le face cineva bine, ca şi cînd le-ar face o strîmbătate, asemenea demonilor, sînt nemilostivi şi amari vrăjmaşi. Zavistnicii şi pizmaşii fug de adunarea şi vorbirea cea firească şi nici mîntuirea lor nu o doresc. Pentru că pizma nu ştie a cinsti ceea ce este de folos. Unii ca aceştia pururea se află plini de tulburări şi de mîhnire şi sufletele lor merg la iad. Că nu este alt păcat mai rău decît pizma şi zavistia".

Iubiţi credincioşi,

Astăzi este Duminica Floriilor cînd Mîntuitorul nostru Iisus Hristos intră ca un împărat în Ierusalim, spre a se da de bună voie la chinuri şi la moarte pentru noi păcătoşii. Aţi auzit în Sfînta Evanghelie cu cîtă bucurie Îl însoţea mulţimea şi cu cîtă ură şi zavistie Îl priveau cărturarii şi arhiereii iudeilor.
Astăzi se încheie Postul Mare şi începe Săptămîna Mare a Sfintelor şi mîntuitoarelor patimi. Cei care aţi fost mai silitori cred că pînă acum v-aţi spovedit şi împărtăşit cu Trupul şi Sîngele Domnului. Care încă nu v-aţi curăţit de păcate prin spovedanie şi Sfînta Împărtaşanie, mai aveţi numai cîteva zile pînă la Sfintele Paşti. Nu mai amînaţi, ci alergaţi la preot, că nu putem să ne bucurăm de Învierea Domnului necurăţiţi şi plini de păcate. Nu vă lăsaţi pe ultimele zile că săptămîna aceasta preoţii sînt foarte ocupaţi.
Fraţii mei, din seara aceasta încep deniile, cu patimile lui Hristos. Sînt cele mai frumoase şi mişcătoare slujbe şi cîntări de peste an. Veniţi seară de seară cît mai mulţi la sfînta biserică. Cum putem noi să dormim sau să lipsim de la biserică cînd Hristos priveghează şi se roagă pentru toată lumea? Cum putem noi să rîdem şi să bem cînd Fiul lui Dumnezeu este dat în mîinile hulitorilor şi ucigaşilor necredincioşi? Cum putem noi să mîncăm acum cînd Domnul vieţii, posteşte şi suspină pentru noi? Cum să lipsim de la biserică acum, cînd Hristos este trădat de propriul său ucenic şi este vîndut iudeilor ca să fie judecat şi răstignit?
Să mergem săptămîna aceasta după Iisus Hristos, pe drumul Crucii, care pentru noi este drumul vieţii, al iertării şi al mîntuirii. Fără acest drum nimeni dintre oameni nu se poate mîntui.
Iată astăzi Hristos intră triumfal în Ierusalim însoţit de mulţime de oameni cu ramuri de finic în mîini. Să-L întîmpinăm şi noi pe Hristos cu stîlpări de fapte bune. Hristos blesteamă smochinul fără roade care se usucă. Să ne temem şi noi, că sîntem ca nişte pomi fără roade pe pămînt, lipsiţi de multe bunătăţi duhovniceşti. Hristos primeşte pe femeia păcătoasă să-I spele picioarele. Să ne apropiem şi noi de Domnul şi cu lacrimi de pocăinţă să-I udăm picioarele şi să I le sărutăm.
Hristos este vîndut de Iuda la iudei pe 30 de arginţi. Să ne ferească Dumnezeu să-L trădăm şi noi pe Domnul pentru bani, pentru cinste sau din frică. Hristos spală picioarele ucenicilor la Cina cea de Taină, ca să ne înveţe smerenia pe toţi. Hristos Mîntuitorul nostru săvîrşeşte prima Sfîntă Liturghie la Cina cea de Taină, întemeiază deci jertfa liturgică şi împărtăşeşte pe ucenici, înainte de patima Sa. Să preţuim toată viaţa biserica, să mergem regulat la Sfînta Liturghie şi să ne apropiem cu evlavie şi pregătire de Sfînta Împărtăşanie, mai ales la marile praznice şi sărbători creştine. Numai Iuda, vînzătorul, cînd s-a împărtăşit "a intrat satana în el", căci a primit cu nevrednicie Trupul şi Sîngele Domnului. Aşa vor pătimi toţi cei ce se împărtăşesc cu necredinţă şi cu păcate mari pe suflet. Vai de cei ce zac în păcate grele şi nici măcar în sfintele posturi nu se pocăiesc şi nu se împacă cu Mîntuitorul.
Iată, Vinerea Mare! Fiul lui Dumnezeu este răstignit între doi tîlhari, pentru mîntuirea noastră. Să mergem cu sfintele femei mironosiţe să plîngem pe Iisus Hristos şi mai ales să ne plîngem păcatele noastre lîngă Crucea Lui. Hristos îşi dă duhul şi apoi este pus în mormînt. Să îngenunchem cu mare credinţă la Mormîntul Domnului, să-L tămîiem, să ne rugăm şi să ne cerem iertare, să ne împăcăm unii cu alţii şi în noaptea sfîntă a Sfintelor Paşti să aşteptăm clipa de taină a Învierii Domnului şi a învierii noastre.
De vom face aşa, ne vom bucura cu toţii de lumina învierii Mîntuitorului şi vom putea cînta cîntarea îngerească de biruinţă asupra morţii şi a iadului. Amin.

Sursa: http://paginiortodoxe2.tripod.com