Photobucket

duminică, 1 aprilie 2012

Cum să iubim şi cum să ne rugăm?


"Copilul meu, ia seama si nu uita să te rogi. Fiece rugăciune, dacă este pornită din inimă, mărturiseste un simtământ nou, iar acel simtământ e, la rândul său, izvorul unei idei noi, ce nu ti-a trecut niciodată prin minte până atunci si care te va îmbărbăta; astfel, îti vei da seama că rugăciunea aduce cu sine un spor de întelepciune. Nu uita, deci, să spui în fiecare zi în gând, ori de câte ori îti stă în putintă: ”Miluieste, Doamne, pe toti cei ce s-au înfătisat astăzi înaintea Ta.”


Căci nu e ceas si nu e clipă în care mii de oameni să nu părăsească viata pământească, iar sufletele lor urcă în ceruri. Si câti dintre ei nu se despart de lume însingurati si stingheri, cu amară tristete si adâncă mâhnire la gândul că nu-i nimeni care să plângă după ei, că nimeni, poate, n-are habar de mai trăiesc sau nu!

Si cine stie dacă nu tocmai atunci, din celălalt capăt al pământului, se înaltă spre Domnul ruga ta pentru odihna sufletului lor, desi nu i-ai cunoscut în viată si nici ei nu te-au cunoscut pe tine. Cât de înduiosat va fi sufletul singuratic ce se înfătisează cu teamă înaintea Domnului când va simti că în clipa aceea înfricosată mai e totusi cineva pe lume care se roagă pentru el, o fiintă pământeană care-l iubeste! Si Dumnezeu va căta cu drag la voi amândoi, căci dacă tu te-ai îndurat de sufletul acela, cu atât mai vârtos se va îndura de el, în nemărginita Lui milă si dragoste. Si-l va ierta poate tocmai pentru rugăciunile tale.

Fratilor, nu pregetati, cuprinsi de spaimă în fata ticălosiei oamenilor; iubiti-i asa ticălosi cum sunt, căci astfel iubirea voastră va fi după chipul si asemănarea iubirii lui Dumnezeu, ridicându-se pe culmea cea mai înaltă a dragostei pământesti. Iubiti toată plăsmuirea Ziditorului acestei lumi, în întregimea ei, precum si fiecare grăunt de nisip în parte.

Cătaţi cu drag la fiece frunzulită, la fiece rază de soare. Iubiti dobitoacele necuvântătoare si firul de iarbă, iubiti orice lucru neînsufletit. Iubind, veti întelege taina divină ce se ascunde în toate si deslusind-o o dată pentru totdeauna, cu fiecare zi vi se va arăta tot mai lămurit. Numai asa veti putea îmbrătisa întreaga lume cu o dragoste desăvârsită, atotcuprinzătoare.

Iubiti dobitoacele: către ele şi-a îndreptat Dumnezeu mai întâi gândul si le-a hărăzit o bucurie senină. Nu le-o stricati si nu le chinuiti, feriti-vă să le răpiti bucuria de a trăi, spre a nu sta împotriva celor lăsate de Dumnezeu. Omule, nu te semeti, socotindu-te mai presus decât dobitocul necuvântător, căci, cu toată semetia ta, pângăresti pământul oriunde îti calcă piciorul, si-n urma ta rămâne o dâră de putregai. Si, din păcate, vai vouă, asa se întâmplă aproape cu fiecare dintre noi!

Iubiti mai cu osebire pruncii, căci si ei sunt fără de prihană, ca îngerii din cer si trăiesc pentru a ne umple sufletul de duiosie si pentru a ne curăta inimile noastre păcătoase, luminând asupra noastră ca un semn ceresc. Vai de cel ce umileste un prunc! […]

Ti se întâmplă uneori să stai în cumpănă, nedumerit, în fata păcatului omenesc, întrebându-te: “Cum să-l iau, cu osândire sau cu smerită dragoste?” Alege totdeauna dragostea cea smerită. Si dacă te-ai hotărât asa, o dată pentru totdeauna, nu-ti va fi greu să cuceresti întraga lume. Dragostea împletită cu smerenie este o putere înfricosată, mai vajnică decât oricare alta de pe fata pământului, căci n-are asemănare.

Prieteni dragi, rugati-vă Domnului să vă blagoslovească dăruindu-vă bucuria. Bucurati-vă ca niste copii, ca păsările vazduhului.

Să nu vă înspăimânte ticălosia oamenilor, nici să vă gânditi că s-ar putea zăticni în ostenelile voastre, zădărnicindu-vă truda. Să nu ziceti: ”Vajnic este păcatul, aprigă ticălosia si plină de vârtosie răutatea ce ne înconjoară, când noi suntem singuri si slabi. Răutatea lumii va ridica stavilă în calea străduintelor noastre, osteneala si toată fapta bună nu vor fi de nici un folos.” Nu lăsati să vă biruie deznădejdea, fetii mei! Nu e decât un mijloc ca să scapi de ea: pasă de-ti încarcă sufletul cu toate păcatele oamenilor, socotindu-te singurul vinovat. Si pe bună dreptate, prietene drag, căci, de îndată ce te vei simti în adâncul inimii răspunzător pentru toti si pentru toate, ai să-ti dai seama că este într-adevăr asa, că numai tu esti vinovat de toate si fată de toti. Iar dacă, dimpotrivă, încerci să arunci metehnele tale, trândăvia si neputinta ta în seama celorlalti, vei sfârsi prin a cădea în ispita trufiei satanice si prin a cârti împotriva lui Dumnezeu.

Căci trufia e mestesug diavolesc si anevoie ne putem da seama de ea, aici, pe pământ, de aceea ne putem însela atât de usor si cădea atât de lesne în greseală, ba încă, pe deasupra, suntem încredintati c-am făcut cine stie ce lucru minunat si de ispravă.

Multe din cele mai strasnice simtăminte si imbolduri ale firii noastre nu le putem pricepe aici, pe pământ; nu te lăsa uluit de ispită, nici nu-ti închipui cumva că pe temeiul acesta te-ai putea dezvinovăti; Judecătorul ceresc nu-ti va cere să dai socoteală pentru ceea ce mintea ta nu s-a învrednicit să priceapă, ci pentru ceea ce era pe întelesul tău. Si ai să te încredintezi că asa este când ai să te înfătisezi la scaunul judecătii, pentru că atunci ai să le vezi pe toate asa cum sunt si n-ai să mai poti tăgădui nimic."


Sfaturile Stareţului Zosima din romanul Fraţii Karamazov al lui Dostoievski
Sursa:http://povestiridesprebunuldumnezeu.blogspot.com.es

Niciun comentariu: