Este creștinul un om bucuros?

Părintele Arsenie Boca spunea că un creștin trist este precum o mașină care merge cu farurile stinse prin întuneric. De ce oare spunea părintele așa ceva? Se poate oare să fim bucuroși tot timpul? Este oare bucuria o stare ce trebuie să caracterizeze creștinul din zilele noastre?

Voi pleca prin a vă mărturisi o experiență personală: În timpul adolescenței și al studenției, eram o persoană destul de închisă în mine, cu multe răni sufletești, care mă făceau să fiu permanent neîncrezător în propriile puteri și poate că mai ales preocupat de situația mea interioară, sufletească. Îmi vedeam lipsurile, doream mai mult, dar nu puteam face nimic spre a-mi implini visurile... iar mai presus de toate, eram trist.

Dorința cea mai mare era însă aceea de a-i sluji lui Dumnezeu, însă vedeam împlinirea acelei dorințe, din ce în ce mai depărtată, motiv pentru care iarăși mă descurajam.

După îndelungi așteptări, am fost hirotonit preot și am început misiunea, în parohia încredințată. Ca preot însă, te confrunți tot timpul cu cazuri în care este nevoie de ajutorul tău, chiar dacă se rezumă numai la o vorbă bună sau un cuvânt de îmbărbătare.

Ceea ce m-a uimit însă cel mai mult, a fost faptul că începând să mă ocup cu problemele altora, am uitat de ale mele. Am uitat că înainte eram trist, îngândurat, lipsit de viață. A trebuit să dau altora ceea ce eu nu aveam, însă, ceea ce îi prisosea lui Dumnezeu. Prin puterea Lui creștinii se foloseau sufletește, iar eu mă umpleam cu "viață".

De ce v-am spus acest lucru? Pentru că cea mai bună soluție pentru a scăpa de problemele personale, de tristețea care ne înconjoară, de atâtea și atâtea neputințe ale noastre sau ale celorlalți, este să dăm - ceea ce nu avem (la inceput), dar Dumnezeu are. În timp, vom vedea cum ajutând pe alții, ne ajutăm pe noi înșine. Mângâind pe alții, ne mângâie Dumnezeu pe noi.

Pare greu de crezut?

Omul este făcut pentru iubire și comuniune, iar păcatul, egoismul personal, ne închide în noi. Devenim imuni la problemele celorlalți, iar tristețea ne apasă. Dar este imposibil să fii trist sau îngândurat atunci când ajuți pe cineva, când arăți dragoste, iubire, compasiune unei persoane. Nu ai de unde să dai? Încearcă numai, căci ceea ce faci, faci în numele lui Dumnezeu, iar El va plini neputința ta, vindecându-te și pe tine însuți.

Sursa bucuriei este la Dumnezeu, iar atunci când noi înșine apelăm la El pentru semenii noștri, ne vom afla noi înșine schimbați.

Incercați și veți vedea....

(Pr. Alexandru Nicodim)

Sursa aici