Toata lumea aceasta imensa:
cerul,pamantul cu toate creaturile dintr-insele, nu-l pot cuprinde pe Dumnezeu
Care le-a creat. „Cerul imi este Mie
scaun si pamantul asternut picioarelor Mele”(F.Ap.7, 49) Daca acestea nu-l
pot cuprinde, apoi cu atat mai putin oamnenii, care-s niste furnicute,
viermisori minusculi, fata de pamantul pe care il locuiesc, lucreaza si de pe
care se hranesc. Oricat s-ar umfla oamenii in parerile lor,raman tot ceea ce
sunt: „Eu sunt vierme si nu om”(Ps.21,6;Fac.18)
Cu vreo 500 de ani inainte de
Nasterea Domnului Hristos, Hiero regele Siracuzei, a intrebat odata pe
Simonide, unul dintre cei mai intelepti filozofi ai sai, sa ii spuna ce este
Dumnezeu.
-Simonide! Intelepciunea ta m-a scos pe
mine din multe incurcaturi si nedumeriri. Acum te rog, incordeaza-ti inca o
data mintea si sa-mi spui ce este Dumnezeu?
- Grea sarcina imi dai, marite doamne!
La aceasta intrebare nu se poate raspunde asa deodata. Te rog sa-mi dai ragaz
de gandire doua zile”
- Bine, iti dau bucuros”, a raspuns
regele. Simonide dupa doua zile a cerut patru, apoi 6,8,16,32....
Intr-o zi Hiero, suparat de atata
amanare a raspunsului dorit, i-a zis lui Simonide:” Oare pina la infinit ai sa
ma tot amani tu, Simonide?”
„Da,stapine, a raspuns Simonide,
intrebarea mariei tale intrece puterile oricarui intelept. Cu cat cuget mai
mult la ea, cu atat imi trebuie tot mai multe zile, fiindca foarte greu este a
afla raspunsul asta. Intrebarea aceasta:” Ce este Dumnezeu”, e tocmai ca un
munte urias. Cand il privesti din departare nu ti se pare asa de mare, insa cu
cat te apropii mai mult, cu atat mai mult il vezi ca tot creste si se tot inalta
inaintea ta, pana cand tu, oprindu-te la piciorul lui, te vezi mic,
mic,neinsemnat, o nimica toata! Si daca un munte marginit nu-l poti apuca si
cuprinde cu mana, asa cum voiesti maria ta, apoi cum vrei sa cuprinzi cu mintea
pe Acela, Care a facut muntele, intreg pamantul, pe om si toata lumea aceasta?
Dumnezeu este nemarginit, slavite doamne, si deci nu se poate cuprinde cu
mintea omeneasca.
- La auzul acestui raspuns, Hiero
inaltandu-si ochii spre cer, a zis;” Da. Ai dreptate inteleptule Simonide, Dumnezeu
cel nemarginit nu poate fi cuprins de mintea noastra cea marginita.”
Fericitul augustin, un mare scriitor
bisericesc, ne istoriseste ca si-a pus in gand sa scrie o carte cu titlul. „Ce
este Dumnezeu?”. Apucandu-se de lucru s-a asezat la masa de scris,
framantandu-si mintea cum sa inceapa si cum sa lamureasca mai bine oamenilor:”
Ce este Dumnezeu?”. Si-a incordat el mintea mult si bine. Alerga cu gandurile
sale in toate partile universului pana unde a putut ajunge. Dar zadarnic.
Din multa cugetare obosi si incepu
sa-l doara capul. Asa cum era, a iesit pe malul marii sa se racoreasca.
Plimbandu-se el pe nisipul moale al
tarmului marii, se tot gandea la planul sau. Acolo vazu un copilas care sapase o gropita pe mal in nisip
si cara cu un harb, apa din mare in ea.
-Ce faci tu aici copile? L-a
intrebat Augustin
-Iata ma ostenesc si eu sa car
toata, apa din mare in groapa aceasta,a raspuns copilul continuindu-si lucrul
sau.
Augustin surazand de naivitatea
copilului care se ostenea zadarnic, cu credinta lui ca groapita acea ar
cuprinde apa marii, pleca mai departe urmandu-si planurile sale. Apoi,
revenindu-si,isi zise: Oare nu sunt si eu ca si copilul acesta naiv? Eu cu
mintea mea cea slaba, marginita, neputincioasa, vreau sa apuc, sa cuprind si sa
fac oamenilor cunoscut pe nemarginitul Dumnezeu. Omului mic, marginit, nu-i
este cu putinta a cuprinde pe Dumnezeu, Care este nemarginit !”
Acestea cugetand el, s-a inapoiat acasa,
preamarind pe Dumnezeu Cel nemarginit, Care toate le randuieste in folosul
nostru al tuturora.
Extras din
cartea Dai vointa,iei putere
De
protosinghel Nicodim Mandita
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu