Exigentele Ortodoxiei

– De ce s-a rânduit de cãtre Bisericã ca prima Duminicã din Postul Mare sã fie numitã Duminica Ortodoxiei. De ce a Ortodoxiei si de ce acum la începutul Postului Mare, Pãrinte Teofil?

– E o întrebare la care nu m-am gândit niciodatã si nu stiu cine ar putea sã rãspundã gãsind motivarea acestui fapt: de ce în prima duminicã din post este Duminica Ortodoxiei. Noi am gãsit râduiala acesta în Bisericã, în cartea de slujbã conducãtoare pentru Postul Pastelui, în Triod si ne conformãm în sensul cã prãznuim Duminica Ortodoxiei cu ceea ce reprezintã Duminica Ortodoxiei, pentru cã, chiar dacã se numeste Duminica Ortodoxiei are în vedere o anumitã biruintã a ortodoxiei, nu ortodoxia în ansamblu.

Duminica Ortodoxiei ne pune în fatã biruinta pe care a avut-o Biserica Ortodoxã fatã de cei care se împotriveau cultului icoanelor. Or, ortodoxia are un sens mult mai larg, nu este vorba numai de o anumitã biruintã ci de toate biruintele. În orice caz este important de observat faptul cã fãrã ortodoxie nu existã înaintare într-o viatã duhovniceascã autenticã si atunci, dacã e vorba sã ne angajãm la postul pregãtitor pentru Sfintele Pasti, e cazul sã avem în vedere si ortodoxia în ansamblul ei si acest lucru se realizeazã prin faptul cã ni se pune în atentie, în Duminica Ortodoxiei, ortodoxia.

– Ati spus cã, într-adevãr, aceastã primã duminicã reprezintã, de fapt, un triumf al ortodoxiei în ceea ce priveste cinstirea icoanelor. Ce înseamnã de fapt pentru un crestin-ortodox a cinsti icoana? Ce este icoana în primul rând?

– Icoana este o reprezentare în picturã a persoanei pe care o cuprinde icoana Mântuitorului nostru Iisus Hristos, a Maicii Domnului, a diferitilor sfinti pe care îi cinsteste Biserica, deci este o aducere în constiinta credinciosilor, prin mijloacele picturii, a persoanei cãtre care ne este cinstirea. Trebuie de precizat de la început si pentru totdeauna, cã noi nu cinstim icoana ca obiect, ci cinstim icoana ca reprezentare, sau nu cinstim propriu-zis icoana, ci cinstim pe cel pe care îl prezintã icoana. Fãrã îndoialã cã nu se poate face abstractie si de icoanã ca obiect, dar noi când zicem cã suntem cinstitori de icoane, ne gândim întotdeauna la cei pe care îi reprezintã icoanele, nu ne gândim la icoana în sine. Cinstim o icoanã, cinstim icoana Mântuitorului, cinstim icoana Maicii Domnului si asa mai departe. Icoana este si un mijloc de legãturã între persoana pe care o prezintã icoana si între credinciosul care stã în fata icoanei cu cinstire, deci icoana nu este realitate în sine, ci ultima realitate este persoana reprezentatã pe icoanã, iar icoana este prima realitate care ne duce la persoana reprezentatã pe icoanã. De pildã, când ne adresãm Mântuitorului nostru Iisus Hristos ca cinstitori ai chipului sãu spunem, vorbind cu Mântuitorul: „Preacuratului Tãu chip ne închinãm Bunule, cerând iertare pentru greselile noastre, Hristoase Dumnezeule", deci avem în vedere chipul Mântuitorului, dar vorbim nu cu chipul Mântuitorului ci cu Mântuitorul Însusi despre chipul Lui. Asa trebuie gândite lucrurile în legãturã cu icoanele, indiferent pe cine reprezintã icoana respectivã.

– Pãrinte Teofil, mâine, dupã cum spuneam, prãznuim Duminica Ortodoxiei. Sã încercãm sã prezentãm ce înseamnã de fapt sã fii ortodox, mai ales astãzi, când multe grupãri îsi arogã titulatura sau orientarea de ortodox. Ce însemnã sã fii un crestin-ortodox?

– Sã fii un crestin-ortodox înseamnã sã faci parte din Biserica Ortodoxã, sã faci parte din obstea acelor credinciosi despre care la Sfânta Liturghie se spune: „Pe voi, pe toti, drept mãritorilor crestini, sã vã pomeneascã Domnul Dumnezeu întru împãrãtia sa totdeauna, acum si pururea si în vecii vecilor. Amin." Asta înseamnã sã gândesti ortodox pe baza dogmelor credintei ortodoxe si sã trãiesti ortodox pe baza slujbelor prin care se manifestã ortodoxia. Cuvântul ortodox înseamnã drept-mãritor. Sunt si alte credinte crestine care se numesc pe sine a fi ortodoxe, dar nu au nici o manifestare crestinã. Nici o grupare crestinã nu are denumirea de ortodoxã, ci eventual pretentia cã detine ortodoxia. Or, Biserica noastrã drept-mãritoare, Biserica noastrã Ortodoxã se numeste si este ortodoxã, se numeste ortodoxã pentru cã este ortodoxã, este ortodoxã si se numeste ortodoxã, adicã drept-mãritoare, însumând în gândirea si evlavia ei toate adevãrurile de credintã prin care se manifestã ortodoxia si care sunt altele decât cele pe care le manifestã si le prezintã alte grupãri crestine, alte credinte crestine.

– Pãrinte Teofil, existã anumite exigente ale credintei. Este simplu, este usor sau este greu sã fii un adevãrat ucenic al lui Iisus Hristos în Biserica Sa?

– Existã exigente ale ortodoxiei. Biserica Ortodoxã este o Bisericã asceticã, o Bisericã care impune, care cere postul, o Bisericã în care se tin anumite rânduieli, o Bisericã conturatã din punct de vedere al evenimentelor de mântuire pe care le sãrbãtorim. Biserica Ortodoxã îi impune omului o anumitã disciplinã, lucrurile nu sunt lãsate la latitudinea fiecãrui credincios, ci Biserica îi prezintã credinciosului o anumitã orientare în care credinciosul ortodox trebuie sã se încadreze si dacã nu se încadreazã si în rânduielile ortodoxiei, nu este ortodox. Ortodoxia nu este o teorie, ortodoxia este o practicã. Pentru unii poate sã fie greu sã fie ortodox, pentru altii poate sã fie usor, adicã e usor sã fie ortodox pentru cineva care s-a obisnuit cu ortodoxia, cu disciplina ortodoxã si e greu sã fie ortodox pentru cineva care are împotriviri în constiinta lui, în viata lui fatã de ceea ce Biserica Ortodoxã cere credinciosilor ei.

– Ati pomenit de o anumitã disciplinã, dar în acelasi timp, noi stim cã ortodoxia este prin excelentã credinta libertãtii. Cum se împacã acestea douã si care ar fi anumite principii sau reguli?

– Sfântul Vasile cel Mare zice despre calea cea strâmtã pe care o pomeneste Domnul Hristos în Sfânta Evanghelie în legãturã cu cei care merg pe calea cea strâmtã si cei care merg pe calea cea largã (Mt. 7, 13), cã aceastã cale strâmtã este si strâmtã si largã, este strâmtã pentru cã îti impune anumite atitudini si este largã pentru cã încadrat fiind în atitudinile respective esti cumva eliberat de ceea ce se împotriveste, asa încât aceeasi cale este într-un fel strâmtã si într-un fel largã. Tot asa se poate spune si despre credinta ortodoxã, este o credintã care limiteazã libertatea si este o credintã care dã libertatea. Limiteazã libertatea în sensul cã nu poti face ce vrei, dar dã libertatea tocmai prin faptul cã nu faci ce vrei, dar faci ce trebuie si atunci esti mai liber decât acela care face ce vrea si care prin aceasta poate sã se înrobeascã pe sine propriilor sale intentii, propriilor sale tendinte.

– Ati spus de asemenea cã ortodoxia este o credintã practicã; la ce v-ati referit?

– M-am referit, de pildã, la faptul cã un credicios trebuie sã meargã la bisericã, trebuie sã ia parte la sfintele slujbe, trebuie sã tinã postul, trebuie sã fie cu luare aminte la adevãrurile de credintã, sã-si însuseascã adevãrurile de credintã ortodoxã. Deci, un credincios ortodox este îndrumat de Bisericã si este solicitat de Bisericã sã intre în viata Bisericii, deci nu trãieste în afarã, ci în miezul credintei ortodoxe.

– Pãrinte Teofil, cum putem avea încredintarea si certitudinea în acelasi timp, cã în Biserica Ortodoxã se aflã plinãtatea adevãrului si a harului dumnezeiesc?

– În ceea ce priveste adevãrul deplin, Biserica Ortodoxã ne garanteazã lucrul acesta prin dogmele ei, prin faptul cã ne ridicã mai presus de obisnuitul vietii, ne tine într-o sferã superioarã, ne dã constiinta cã suntem în cerul cel de pe pãmânt, iar harul lui Dumnezeu se dã celor care cred drept si atunci noi avem constiinta, convingerea cã acolo unde este adevãrul, acolo este Mântuitorul nostru Iisus Hristos care garanteazã adevãrul si unde e Domnul nostru Iisus Hristos, acolo este si harul dumnezeiesc care îl ajutã pe om sã se lase modelat de Mântuitorul si sã se disciplineze prin adevãrul care ne face liberi (In. 8, 32).

– Pãrinte Teofil, stim cu totii cã la începutul lunii mai 2000 va veni pentru întâia oarã în tara noastrã primul papã, în persoana Papei Ioan Paul al II-lea de la Roma. Ce atitudine trebuie sã aibã un credincios ortodox în fata unui asemenea eveniment? Vã întreb acest lucru deoarece existã pãreri diferite si uneori contradictorii, în rândul credinciosilor si chiar al preotilor.

– Mai întâi am sã rãspund la aceastã întrebare cu un rãspuns pe care l-am dat unui profesor de teologie care a trecut pe la noi pe la mãnãstire, un profesor romano-catolic si care mi-a pus aceastã întrebare în vara anului trecut, se stia de atunci de intentia de a veni Episcopul Romei în tara noastrã, de opiniile diferite în legãturã cu asta si pãrintele respectiv m-a întrebat ce zic eu despre venirea Papei. I-am rãspuns foarte simplu: „eu mã bucur cã vine… – si am stat putin si dupã aceea am zis – si pleacã". Un pãrinte care era cu mine si cu profesorul respectiv mi-a spus cã cel care m-a întrebat ce zic eu despre venirea Papei a avut o fatã lumioasã când am zis eu „mã bucur cã vine" si nu a rãmas aceeasi luminã când am zis „si pleacã". Adevãrul este acesta: cã Papa vine si pleacã. Pentru cei care îl considerã Sfântul Pãrinte de la Roma, o sã vinã ca Sfântul Pãrinte de la Roma. Pentru noi, care îl stim un Episcop la Bisericii, o sã vinã un Episcop al Bisericii, noi nu îi retragem Episcopului de la Roma, respectiv Papei, calitatea de Episcop si atunci îl primim cu conceptiile noastre, îl întâmpinãm cu sentimentele pe care ni le desteaptã în suflet conceptia pe care o avem. În orice caz, Papa este o persoanã deosebitã, este un unic în lume, indiferent de ce crede cineva despre el. Adevãrul este cã existã un singur Papã, un singur conducãtor al Bisericii Catolice. Pentru noi vine conducãtorul Bisericii Catolice, noi respectãm Biserica Catolicã si atunci de ce nu ne-am bucura cã vine conducãtorul Bisericii Catolice în tara noastrã. Vine si ne bucurãm cã vine. Dupã aceea pleacã si ne bucurãm si cã pleacã pentru cã nu aici este rostul lui. El nu vine pentru toti câti îl vor vedea. Totdeauna când Papa merge undeva, într-o tarã se adunã foarte, foarte multã lume în jurul lui pentru cã este un eveniment, realitatea asta este, nu e un lucru întâmplãtor cã Papa ajunge într-o tarã, catolicã sau necatolicã, pentru catolici sau pentru altii, lumea se adunã ca sã vadã pe cel care este unic în lumea asta. Un singur om reprezintã Biserica Catolicã si toatã Biserica Catolicã cumva este însumatã în persoana Papei de la Roma. Unii dintre cei care îl asteaptã pe Sfântul Pãrinte, deci catolicii, respectiv supusii lui, cei condusi de el îl vor privi pe Sfântul Pãrinte poate ca pe „Vicarius fili Dei", deci ca pe loctiitorul Fiului lui Dumnezeu, poate îl vor primi pe „servus servorum Dei", adicã slujitorul slujitorilor lui Dumnezeu, iar noi ceilalti îl vom primi ca pe o persoanã deosebitã, un om care reprezintã ceva, chiar dacã reprezintã mai mult pentru altii decât pentru noi. În orice caz este un eveniment în care Biserica Ortodoxã îsi are importanta ei, întelegerea ei prin faptul cã l-a invitat pe Episcopul Romei sã vinã aici si noi îl primim si îl cinstim asa cum cinstim pe orice ierarh al Bisericii. Când mi se întâmplã sã ascult postul de radio Vatican, care transmite si în limba româneascã, de câte ori mi se întâmplã sã îl ascult pe Papa spunând binecuvântarea pe care o dã el peste lume, totdeuna, indiferent cum am stat ca ascultãtor, totdeuna mã ridic în picioare din consideratie fatã de cel care vine si dupã aceea pleacã, vine sã-i bucure pe cei care-l asteaptã si pleacã pentru cã rostul lui nu este aici.

– În finalul interviului nostru, Pãrinte Teofil Pãrãian, în calitate de duhovnic, v-as întreba cum vedeti Sfintia Voastrã viitorul ortodoxiei aici la noi, în România.

– Cred cã viitorul ortodoxiei înseamnã o întemeiere în ortodoxie. Cu cât vom fi mai ortodocsi, în prezent, cu atât vom fi mai ortodocsi si în viitor. Dacã suntem neluãtori aminte la credinta noastrã, la viata noastrã ortodoxã în prezent, nu putem astepta de la viitor mai binele pentru cã mai binele se întemeiazã pe binele din prezent. Vrem sã avem un viitor ortodox luminat, un viitor ortodox odihnitor, trebuie sã avem o trãire în prezent ortodoxã care asigurã viitorul ortodox. Sigur cã sunt diferite puncte de vedere, diferite conceptii în legãturã cu viata ortodoxã, eu cred cã noi trebuie sã insistãm cât putem mai mult pentru gândirea ortodoxã si pentru trãirea ortodoxã si atunci viitorul e cel pe care îl dorim, adicã un viitor care va aduce bucurie ortodocsilor, iar dacã suntem nepãsãtori în prezent, nici viitorul nu va putea fi mai altfel decât prezentul pe care se întemeiazã.

Interviu înregistrat la Brasov în 21 februarie 1999

Sursa:http://biserica.org