Soborul Sfinţilor îngeri se prăznuieşte de
Biserică cu bună cinste după predaniile părinţilor insuflaţi de Dumnezeu, care
au lepădat de mult credinţa cea rea a închinării de îngeri care era la eretici
şi la închinătorii de idoli. Căci încă în Legea Veche, cînd poporul ales s-a
depărtat de la Dumnezeu, a început a se închina idolilor făcuţi după asemănarea
făpturilor văzute, cîte sînt în cer, sus şi pe pămînt, jos. Atunci oamenii
aduceau soarelui jertfă de închinăciune ca lui Dumnezeu, precum şi lunii şi
stelelor, pe care le socoteau că au suflet viu.
Tot cu astfel de închinăciune şi cu jertfe
se închinau ei şi îngerilor, despre care lucru se pomeneşte în cărţile
împăraţilor, unde zice: "Se cade a aduce tămîie lui Baal şi soarelui, lunii,
planetelor şi la toată puterea cerului, adică îngerilor, căci aceştia sînt
ostaşii cereşti". Acea credinţă rătăcită a închinării de îngeri se înmulţise şi
în zilele Sfinţilor Apostoli, pe care dezrădăcinînd-o Sfîntul Apostol Pavel,
grăieşte astfel în Epistola sa către Coloseni: "Nimeni să nu vă amăgească pe
voi, vrînd aceasta în smerita cugetare şi în slujba îngerilor, învăţînd cele ce
nu ştiu, în deşert fiind îngîmfat de gîndirea trupului său şi neţinînd capul
(adică pe Hristos)".
Căci erau în acea vreme oarecare eretici
care, arătîndu-se smeriţi şi cu mîndrie lăudîndu-se că urmează îngerilor prin
înfrînare şi prin viaţa lor cea curată, învăţau a da asemenea închinăciune
îngerilor ca şi lui Dumnezeu. După aceea s-au ivit alţii, care ziceau că îngerii
sînt ziditori ai făpturii celei văzute mai presus şi mai cinstiţi decît Hristos,
Fiul lui Dumnezeu, ca nişte fiinţe fără de trupuri; iar despre Mihail ziceau că
este Dumnezeul evreilor. Apoi alţii dîndu-se vrăjitoriilor, chemau pe diavoli şi
le slujeau lor, numindu-i pe ei îngeri.
Mai ales între coloseni, care erau sub
Mitropolia Laodiceei, se înmulţise un asemenea eres; şi de către mulţi se
săvîrşea în taină păgîneasca închinare de îngeri, asemenea cu închinarea de
idoli, pe care Soborul Sfinţilor Părinţi din Laodiceea a blestemat-o, dînd-o
anatemei. Deci, blestemată şi lepădată fiind credinţa rătăcită a închinării la
îngeri, s-a legiuit dreapta credinţă şi vrednica cinstire a prăznuirii sfinţilor
îngeri, ca unor slujitori ai lui Dumnezeu şi păzitori ai neamului omenesc.
Chiar şi în Colose, unde la început se
aducea închinăciune îngerilor, a început a se săvîrşi cu dreaptă mărire
prăznuirea soborului îngeresc, zidindu-se biserici preafrumoase în numele
Sfîntului Arhanghel Mihail, căpetenia îngerilor. Astfel s-a zidit şi în Hone o
mărită şi preafrumoasă biserică, în care însuşi Sfîntul Arhanghel Mihail s-a
arătat Sfîntului Arhip. Apoi s-a aşezat a se prăznui soborul Sfinţilor îngeri în
a opta zi a lunii noiembrie, care este a noua după luna martie - ce este întîia
de la zidirea lumii -, spre închipuirea numărului cetelor îngereşti, în număr de
nouă, pe care le-a numărat Sfîntul Dionisie Areopagitul, ucenicul Sfîntului
Apostol Pavel. Căci, răpit fiind Sfîntul Pavel pînă la al treilea cer şi văzînd
acolo deosebirile cetelor sfinţilor îngeri, a spus aceasta şi lui Dionisie, ca
unui ucenic al său. Iar acele nouă cete sînt despărţite în trei ierarhii, care
cuprind cîte trei cete, cea mai de sus, cea de mijloc şi cea mai de jos.
În cea dintîi ierarhie, mai sus şi mai
aproape de Preasfînta Treime, sînt Serafimii, Heruvimii şi Scaunele. Cei care
stau mai întîi înaintea Făcătorului şi Ziditorului, sînt iubitorii de Dumnezeu
Serafimi, cei cu cîte şase aripi, precum a văzut Isaia proorocul, care a zis:
Serafimii stau împrejurul Lui, avînd cîte şase aripi. Ei sînt în chipul
focului, precum scrie: Dumnezeul nostru este foc mistuitor. Scaunul Lui pară
de foc, iar îmbrăcămintea slavei Domnului este ca focul. Şi în alt loc zice:
Cel ce faci pe îngerii tăi duhuri şi pe slugile tale pară de foc. Ei
aprind pe oameni cu focul dumnezeieştii iubiri, precum şi numele lor îi arată,
căci în limba evreiască serafim se tîlcuieşte cel ce aprinde sau încălzeşte.
După Serafimi, stau înaintea lui Dumnezeu
Celui Atoatevăzător, Care vieţuieşte în lumina cea neapropiată, înţelepţii
Heruvimi cei cu ochi mulţi, care mai mult decît alte cete mai de jos, strălucesc
totdeauna cu lumina înţelegerii şi a cunoştinţei lui Dumnezeu. Căci, fiind
luminaţi în tainele lui Dumnezeu şi ale ştiinţei adîncului înţelepciunii,
luminează şi pe alţii, pentru care numele heruvim, în aceeaşi limbă evreiască,
se tîlcuieşte multă înţelegere sau revărsare de înţelepciune. Căci prin Heruvimi
se revarsă înţelepciunea şi se dă ochilor sufleteşti luminare pentru vederea şi
cunoştinţa lui Dumnezeu.
Apoi, înaintea Celui ce şade pe scaun
înalt, stau purtătorii de Dumnezeu - precum îi numeşte Sfîntul Dionisie -, adică
Scaunele; căci pe dînşii, ca pe nişte scaune înţelegătoare, se odihneşte
Dumnezeu gînditor - precum scrie Sfîntul Maxim Mărturisitorul. Iar purtători de
Dumnezeu se înţeleg nu cu fiinţa, ci cu darul şi cu slujirea; căci scrie Sfîntul
Vasile cel Mare că şi trupul lui Hristos a fost purtător de Dumnezeu. Dar trupul
Domnului era unit după fiinţă şi după ipostas cu Însuşi Dumnezeu Cuvîntul, ca
Cel ce purta pe Dumnezeu, după unire nedespărţită. Iar Scaunele se socotesc aşa,
nu după fiinţă, ci după darul cel dat pentru o slujire ca aceasta, odihnindu-se
Dumnezeu pe ele; de aceea se zic purtătoare de Dumnezeu.
Deci, cu negrăit chip odihnindu-Se
Dumnezeu pe dînsele, rînduieşte judecăţile Sale cele drepte, după cuvintele lui
David: Şezut-ai pe scaun, Cel ce faci dreptatea. Pentru aceasta,
străluceşte în ele mai ales dreptatea judecăţilor lui Dumnezeu. Ei slujesc
judecăţii lui Dumnezeu celei drepte şi o preamăresc pe dînsa, revărsînd puterea
dreptei Sale judecăţi peste scaunele judecătorilor acestora de jos, dînd
împăraţilor şi stăpînitorilor, duhul dreptei judecăţi.
În ierarhia cea de mijloc, la fel, sînt
tot trei cete ale sfinţilor îngeri, Domniile, Puterile şi Stăpîniile. Se numesc
Domnii pentru că domnesc peste ceilalţi îngeri care sînt sub dînşii şi care,
fiind slobozi şi lepădînd - după Dionisie - toată temerea de rob, de bunăvoie şi
cu bucurie slujesc neîncetat Domnului. Ei revarsă acestora de jos, adică
oamenilor care sînt puşi de Dumnezeu ca stăpînitori, puterea stăpînirii cu bună
înţelegere şi a iconomiei celei înţelepte, pentru ca să domnească bine şi cu
dreptate peste ţările ce le sînt încredinţate. Apoi învaţă a stăpîni simţirile,
a smeri poftele, cele fără de rînduială şi patimile; iar pe trup îl face rob
duhului, adică a domni peste voia sa şi a fi mai presus de orice ispită.
Iar Puterile, umplîndu-se de dumnezeiasca
putere, slujesc voii celei tari şi puternice a Domnului Celui Preatare şi
Atotputernic, fără zăbavă şi fără osteneală săvîrşind slujba. Apoi fac minuni
mari şi acelaşi dar al facerii de minuni îl revarsă peste plăcuţii lui Dumnezeu
care sînt vrednici de acest dar, ca să tămăduiască toată durerea şi să spună mai
înainte cele viitoare. După aceea, sfintele Puteri ajută oamenilor ce se
ostenesc şi sînt însărcinaţi cu purtarea jugului cel pus asupra lor, în orice
fel de ascultare, ca să fie puternici a împlini chemarea şi a purta sarcina
celor neputincioşi. Ele întăresc pe tot omul cu răbdare, ca să nu
deznădăjduiască în necazuri, ci să rabde cu tărie, cu mărime de suflet şi cu
bărbăţie puternică, toate cele ce vin asupră-i şi să mulţumească lui Dumnezeu cu
smerenie, căci El toate le rînduieşte spre folosul nostru.
Stăpîniile se numesc aşa, pentru că au
stăpînire peste diavoli, ca să potolească stăpînirea cea drăcească şi să ne
ferească de ispitele aduse de ei asupra oamenilor şi a nu-i lăsa să vatăme pe
cineva atît cît ar voi ei. Apoi întăresc pe nevoitorii cei buni în nevoinţele şi
ostenelile lor cele duhovniceşti, păzindu-i ca să nu piardă împărăţia cerească.
Iar celor ce se luptă cu patimile şi cu poftele, le ajută în ceasul ispitei
pentru a izgoni gîndurile cele rele şi asupririle vrăjmaşului şi a birui pe
diavolul. Însă toate acestea le săvîrşesc ei prin sfintele Începătorii,
Arhangheli şi Îngeri, după cum spune marele Dionisie Areopagitul, în capitolul
50, despre ierarhia cea din mijloc şi după cum zice şi Sfîntul Maxim
Mărturisitorul la tîlcuirea dumnezeieştilor nume: "Că aceasta este ierarhia cea
mai de jos şi mai aproape de noi".
Asemenea şi în ierarhia cea mai de jos,
după cum s-a spus, sînt trei cete: Începătoriile, Arhanghelii şi Îngerii.
Începătorii se numesc pentru că sînt mai
mari peste îngerii cei mai de jos, rînduindu-i pe dînşii spre împlinirea
dumnezeieştilor porunci. Lor le este încredinţată îndreptarea a toată lumea şi
păzirea împărăţiilor şi a domniilor, a ţinuturilor, a popoarelor, a neamurilor
şi a limbilor. Căci fiecare împărăţie, neam şi limbă are deosebit păzitor şi
îndreptător al întregii sale laturi pe un înger dintr-această ceată cerească ce
se zice Începătorie. Slujba acestei cete, după înţelegerea lui Grigorie, este a
învăţa pe oameni ca să dea cuviincioasă cinste la tot dregătorul, după vrednicia
slujirii lui. Aceşti îngeri înalţă pe cei vrednici la treptele ierarhiilor celor
mai cinstite şi-i povăţuiesc pe dînşii ca să nu caute dregătoria pentru cîştigul
şi chiverniseala lor, pentru iubirea de cinste şi mărirea cea deşartă, ci pentru
cinstea lui Dumnezeu şi pentru creşterea şi înmulţirea laudei Lui şi pentru
folosul celor de aproape, slujind de obşte tuturor treburilor celor ce sînt sub
stăpînirea lor.
Arhangheli se numesc cei mari şi vestitori
de bine, adică cei care vestesc tainele cele mari şi preamărite şi aceştia au
slujbe, precum zice marele Dionisie, a descoperi proorociile, cunoştinţa voii
lui Dumnezeu şi înţelegerile pe care le primesc ei de la cetele cele mai de sus,
pentru ca să vestească îngerilor celor mai de jos şi printr-înşii oamenilor. Iar
Sfîntul Grigorie Dialogul zice: "Aceştia înmulţesc sfînta credinţă între oameni,
luminînd mintea lor cu lumina înţelegerii Sfintei Evanghelii, descoperindu-le
tainele credinţei celei drepte".
Îngerii, în orînduielile cele cereşti,
sînt mai jos decît toate rînduielile şi mai aproape de oameni. Aceştia vestesc
oamenilor tainele lui Dumnezeu şi voile Lui cele mai mici, povăţuindu-i să
vieţuiască cu fapte bune şi cu dreptate după Dumnezeu. Apoi sînt puşi să ne
păzească pe noi, pe fiecare credincios. Deci, pe cei ce sîntem buni, ne ţin ca
să nu cădem, iar pe cei care cădem, ne ridică. Ei niciodată nu ne lasă, deşi
uneori greşim şi sînt totdeauna gata a ne ajuta, numai să voim şi noi.
Cu acelaşi nume se numesc toate cetele
cele mai presus de cer, adică îngeri, cu toate că au şi alte nume, după
rînduiala şi iconomia lui Dumnezeu şi după numirile darului de la Dînsul,
precum: Serafimi, Heruvimi, Scaune, şi celelalte cete. Însă toţi de obşte se
numesc îngeri, căci numele înger nu arată însăşi natura lor, ci numai
slujba. Deci, toţi sînt îngeri pentru că toţi slujesc lui Dumnezeu, după cele
scrise: Au nu sînt toţi duhuri slujitoare, ce se trimit spre slujire?
Numai slujbele lor sînt despărţite şi nu-s
la fel; ci fiecare ceată are slujba rînduielii sale ce i se cuvine. Pentru că
Preaînţeleptul Ziditor nu descoperă deopotrivă tuturor tainele dumnezeieştii
Sale voinţe, ci prin mijlocitori, adică prin cetele cele mai de sus, luminînd pe
cele mai de jos; arătîndu-le astfel voia Sa cea sfîntă, le poruncesc să o
îndeplinească, precum se vede arătat în cartea Proorocului Zaharia. Cînd îngerul
vorbea cu proorocul, alt înger ieşea în întîmpinarea îngerului aceluia,
poruncindu-i să meargă la prooroc şi să-i vestească cele ce aveau să fie pentru
Ierusalim. Astfel, se scrie: "Iar îngerul stătea grăind către mine şi un alt
înger ieşea în întîmpinarea sa şi a zis către dînsul, grăind: Aleargă şi spune
tînărului aceluia - adică către proorocul Zaharia: Fără zid vor locui în
Ierusalim, pentru mulţimea oamenilor şi Eu voi fi lui, zice Domnul, zid de foc
împrejur".
La aceste cuvinte, Sfîntul Grigorie zice:
"Cînd înger către înger grăieşte: "aleargă şi spune către tînărul acela", nu
este îndoială că îngerii unul pe altul se trimit, adică cei mai de sus trimit pe
cei mai de jos. Deci sînt mai mici cei trimişi şi mai mari cei ce trimit". La
fel şi în proorocia lui Daniil, se spune că un înger porunceşte îngerului să-i
spună proorocului vedenia. Deci, de aici este arătat că îngerii cetelor celor
mai de jos se vestesc şi se luminează de îngerii cetelor celor mai de sus despre
dumnezeiasca voinţă a Făcătorului lor.
De aceea, în a opta zi a lunii noiembrie,
care este a noua după luna martie, cînd a fost creată lumea, Sfînta noastră
Biserică luptătoare, căreia îi trebuie ajutor, prăznuieşte cu cîntări minunate
soborul celor nouă cete ale sfinţilor îngeri. Toate aceste cete îngereşti se vor
aduna în ziua cea înfricoşată a judecăţii Domnului, care se socoteşte de
dumnezeieştii învăţători ai Bisericii, ziua a opta: după veacul acesta, va veni
Fiul Omului, Judecătorul cel drept, întru slava Sa şi toţi sfinţii Îngeri cu
Dînsul, precum Domnul singur a zis în Evanghelia Sa: Şi va trimite pe îngerii
Săi cu glas de trîmbiţă şi vor aduna pe aleşii Lui din cele patru vînturi, adică
de la răsărit, de la apus, de la miazăzi şi de la miazănoapte.
Deci atunci şi pe noi, cei ce prăznuim
soborul lor cu cinste, o! de ne-ar aduna în ceata aleşilor Domnului. Iar
începătorii şi voievozii tuturor acestor trei cete mai de jos, după Sfîntul
Maxim Mărturisitorul, sînt rînduiţi de Dumnezeu Sfinţii Arhangheli Mihail şi
Gavriil, ca nişte credincioşi slujitori ai lui Dumnezeu, care în vremea căderii
satanei, din pricina mîndriei şi a depărtării lui de la Dumnezeu, au adunat
aceste trei cete şi oşti îngereşti şi arhanghelul Mihail a strigat cu mare glas:
"Să luăm aminte! Să stăm bine, să stăm cu frică înaintea Celui ce ne-a
făcut pe noi şi să nu cugetăm cele potrivnice lui Dumnezeu. (Fiindcă dintre
aceştia au fost şi cei ce au căzut, şi din îngeri luminaţi, s-au făcut diavoli
întunecaţi, pentru mîndria lor). Să luăm aminte ce au pătimit cei ce erau
împreună cu noi zidiţi şi cum se împărtăşeau cu noi din dumnezeiasca lumină. Să
luăm aminte cum, îndată, din lumină s-au prefăcut în întuneric pentru mîndria
lor şi din înălţime au fost aruncaţi jos în adînc. Să luăm aminte, cum a căzut
din cer luceafărul cel ce răsărea dimineaţa şi s-a sfărîmat pe pămînt".
Astfel grăind Arhanghelul Mihail către tot
soborul îngeresc, a început cel ce stătea la locul cel dintîi cu Serafimii, cu
Heruvimii şi cu toate cetele cereşti, a slăvi pe Sfînta cea de o fiinţă şi
nedespărţită Treime, pe Unul Dumnezeu, cîntînd cu glas de prăznuire: Sfînt,
sfînt, sfînt, Domnul Savaot, plin este cerul şi pămîntul de mărirea Ta!
Deci această conglăsuire a sfinţilor
îngeri s-a numit sobor îngeresc, adică luare aminte, o cugetare, o glăsuire, o
unire; căci împreună şi cu un glas slăvesc pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfîntul Duh,
pe Sfînta Treime, Căreia şi noi cei de ţărînă să-I aducem mărire în veci.
Amin.
Notă. Biserica, după
credinţa noastră, se împarte în două: Biserica luptătoare, adică aceea
care cuprinde pe credincioşii care sînt încă în viaţă şi luptă împotriva tuturor
relelor; şi Biserica biruitoare sau triumfătoare, care cuprinde pe
credincioşii care au trecut din viaţă şi au biruit toate uneltirile cele rele,
şi împărăţesc cu Domnul în cer.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu