Această cu adevărat mare şi vestită între
femei, Cuvioasa şi pururea pomenita Parascheva s-a născut într-un sat al
Traciei, numit şi din vechime şi acum Epivata. Părinţii fericitei erau de neam
bun şi măriţi, înavuţiţi cu multe averi; mai mult însă îi mărea şi îi îmbogăţea
dreapta credinţă în Dumnezeu şi vrednicia de a se numi creştini. Aceştia dar,
aducînd la lumină pe Cuvioasa, întîi au renăscut-o prin scăldătoarea cea
dumnezeiască a Botezului, apoi, înaintînd pe cale, o învăţară toată
îmbunătăţirea şi aşezarea cea după Dumnezeu.
După ce a trecut la al zecelea an, ades
ea mergea cu mama sa la biserica Preacuratei Născătoare de Dumnezeu şi a auzit
aceste dumnezeieşti binevestiri: "Cel ce voieşte să vină după mine, să se lepede
de sine şi să ridice crucea sa şi să urmeze Mie". Îndată fiind cuprinsă de
aceasta şi ieşind din biserică, a întîlnit un sărac; ascunzîndu-se de maica sa
şi dezbrăcînd hainele strălucite şi luminate ce le purta, le-a dat lui şi ea a
îmbrăcat pe ale aceluia, luîndu-le pe acestea cu oarecare meşteşugire
înţeleaptă.
După ce a venit acasă şi au văzut-o
părinţii într-un astfel de chip, s-au îngrozit şi au bătut-o ca să nu mai facă
aşa. Ea însă nu numai de două ori, ci de trei ori şi de multe ori se zice că,
dezbrăcînd hainele sale, le-a dat săracilor, întru nimic socotind pentru aceasta
ocările, îngrozirile şi nesuferitele bătăi ale părinţilor. Şi acestea, în casa
părintească, erau ca nişte preîntîmpinări ale roadelor ce, pe urmă, erau să
odrăslească în ea şi păşiri spre trecerea peste om. Apoi, fiindcă nu mai putea
suferi durerea duhului în suflet, fără ştirea părinţilor şi a celor de un sînge
cu ea şi a mulţimii slugilor, a ajuns la Constantinopol.
Aici, gustînd toate bunătăţile cele după
Dumnezeu, îndestulîndu-se de dumnezeieştile şi sfinţitele biserici şi moaştele
sfinţilor şi, fiind binecuvîntată de sfinţii bărbaţi cei de acolo şi
întărindu-se cu rugăciunile lor, a ieşit din cetate şi a trecut în Calcedon de
cealaltă parte şi de acolo a venit la Iraclia din Pont, călătorind cu picioarele
sale.
Iar părinţii ei înşişi şi prin alţii, că
nevoia este lesne iscoditoare, mult trudindu-se şi locuri din locuri schimbînd
şi cetăţi şi sate călcînd şi neaflînd-o, s-au întors acasă. Iar preafericita
fecioară, venind la Iraclia din Pont şi sosind la un oarecare locaş dumnezeiesc
al Maicii lui Dumnezeu şi intrînd în el cu bucurie duhovnicească, s-a aşezat pe
pămînt şi l-a udat cu lacrimi. Apoi s-a sculat şi, prin ruga sa umplîndu-se de
har, cinci ani întregi a petrecut în acest sfînt locaş, tot felul de bunătăţi
săvîrşind. Căci întru rugăciunile ei de toată noaptea făcea stări statornice şi
de diamant, ajunări neîncetate, bătăi de piept, plîngere, tînguiri cu lacrimi
nestinse, iar culcarea jos pe faţa pămîntului, cine după vrednicie o va povesti;
obiceiul smerit, cugetul împăcat, curăţenia inimii şi plecarea ei spre
Dumnezeu.
De acestea, destul desfătîndu-se, a
trimis Dumnezeu pe cei ce aveau s-o ducă la Ierusalim; căci această dorinţă o
avea şi ruga pe Dumnezeu şi pe Maica Lui de aceasta. Deci aşa pregătită a ieşit
din biserică şi îngrădită cu ajutorul de sus, a ajuns la Ierusalim şi
îndestulîndu-se de toate cele sfinte şi bune ale Ierusalimului, unde şi
"blîndele picioare ale Mîntuitorului meu Hristos au călcat" şi săturîndu-se şi
zburînd prin pustiul Iordanului ca o pasăre, a nimerit la o viaţă cinstită de
călugăriţe pustnice şi a intrat aici. Însă, neputînd a le da în scris pe toate,
cît s-a nevoit aici, prin care pe vrăjmaşul diavol pînă în sfîrşit l-a stins,
care mai înainte cu ispite multe şi de tot felul a năvălit pornindu-se asupra
ei, puţine oarecare din nevoinţele ei spre pomenire le vom adăuga aici.
Băutură întrebuinţa apa de izvor, şi de
aceasta foarte puţină; trebuinţa aşternutului o împlinea cu o rogojină, iar
îmbrăcămintea era o haină şi aceasta foarte zdrenţăroasă, cîntarea pe buze
neîncetată, lacrimile de-a pururea; peste toate acestea înflorea dragostea, iar
vîrful bunătăţilor, care este smerita cugetare, le cuprindea pe toate
acestea.
Deci mulţi ani răbdînd în arătata
mănăstire a călugăriţelor şi nevoindu-se prin foarte multe fapte bune, plinind
al 25-lea an al vîrstei, a ieşit de aici şi a venit la Iope şi intrînd într-o
corabie a început a pluti pe calea ce ducea spre casă şi a ajuns cu corabia la
limanul patriei sale, după ce a suferit multe primejdii ale sfărîmării de
corabie în mare. Apoi pururea pomenita a venit la Constantinopol şi după ce a
cercetat dumnezeieştile locaşuri şi pe sfinţii bărbaţi, a plecat şi a venit la
un oarecare sat, anume Calicratia, şi acolo la biserica sfinţilor şi întru tot
lăudaţilor Apostoli s-a sălăşluit, nesocotind petrecerea părinţilor de neam bun
şi batjocorind înţelepţeşte uneltirile vicleanului înşelător.
Deci doi ani a petrecut acolo neîntinata
porumbiţă şi din potopul acestor curgătoare zburînd, a odihnit cortul ceresc,
încredinţînd sfînt sufletul său mîinilor îngereşti şi prin ei locaşurilor celor
veşnice şi dumnezeieşti. Iar trupul cel din pămînt şi înfrumuseţat cu
dumnezeieşti îmbunătăţiri l-a ascuns în pămînt.
Multă vreme după aceasta a trecut cineva,
rău cheltuind viaţa şi obşteasca datorie împlinind, a fost îngropat aproape de
Cuviasa; dar ea n-a vrut a-l suferi, prea viteaza; ci oarecăruia din bărbaţii
sfinţi arătîndu-i-se în vis i-a zis: "Ridică trupul acesta şi-l îndepărtează că
roabă a lui Hristos fiind, nu pot suferi întunericul şi necurăţia". Însă
zăbovind acel dumnezeiesc bărbat, divina arătare a cuvioasei socotind-o vedere
obişnuită sau vis normal, a doua şi a treia oară iarăşi sfînta l-a strigat şi
cumplit l-a îngrozit. După ce călugărul şi-a venit în sine, cum se cuvine, şi
după porunca sfintei, care îi arată cu degetul locul, degrabă s-a sculat şi cu
sîrguinţă a descoperit poporului vedenia de acolo, către care cu toţii alergînd
ca la o visterie foarte înavuţită au săpat pămîntul. Iar după ce s-a apropiat de
sicriu, se umplea de mireasmă, şi acel trup sfînt al Cuvioasei aflîndu-l întreg
cu totul păzit, cu mîini cucernice l-au adus în biserica Sfinţilor Apostoli,
umplînd aerul de miresme şi tămîieri şi cîntînd dumnezeieşti psalmi.
Însă cîte minuni a săvîrşit Dumnezeul
minunilor prin ea, după aşezarea moaştelor ei aici, şi pînă acum săvîrşeşte, cu
neputinţă este în scris a le da; căci covîrşesc, ca să zicem aşa, şi numărul
stelelor şi nisipul mării. De vreme ce vindecă şchiopi, surzi, ciungi, ologi şi
tot felul de boli, încă şi cele atingătoare de moarte; şi în scurt a zice,
depărtează toată neputinţa nevindecată, numai cu atingerea raclei, care nu
încetează, nici nu va înceta să verse tămăduiri, cu harul lui Iisus Hristos,
Celui ce a preamărit-o.
Sfintele moaşte ale Cuvioasei Parascheva
au fost duse din Epivata în cetatea Tîrnovei, capitală oarecînd a crailor
bulgari; apoi s-au strămutat de aici la Belgrad, şi de acolo în oraşul
Constantinopol, cum povestesc Eftimie şi Rafail; asemenea şi Meletie al Atenei
şi Dositei patriarhul Ierusalimului.
Tot la acelaşi loc aflăm şi povestirea de
strămutare a moaştelor ei din oraşul Constantinopol aici la Iaşi. Adică,
"Patriarhul Constantinopolului Partenie bătrînul, luînd bani de la domnitorul
Moldovei Vasile Lupu ca să plătească datoriile Patriarhiei, atîrnînd de zidul
Fanarului din Constantinopol sfintele ei moaşte ce se păzeau de Patriarhie, le-a
trimis aici către stăpînitorul Moldovei". Iată ce zice Cantemir, domnitorul
Moldovei: "Sfînta Parascheva, precum aflăm din cărţile bisericeşti, era stăpînă
a satului Epivatelor, pe care apoi l-a cîştigat Apocavcos, voievodul însuşi
stăpînitor Andronic Paleologul. Sultanul Murad al IV-lea a dat voie domnitorului
Moldovei, Vasile, să mute sfintele ei moaşte din biserica patriarhală a
Constantinopolului. Le-a cîştigat acestea pentru cele multe şi mari binefaceri
şi slujbe făcute Sfintei Biserici celei mari; că din însăşi veniturile sale a
plătit peste 260 de pungi de aur ce datora ea turcilor şi creştinilor. Însă,
fiindcă la turci este interzis a strămuta mort peste trei mile, afară de trupul
sultanului, a cheltuit peste 300 de pungi la Poarta otomană, ca să ia voie
pentru strămutarea sfintelor moaşte şi ca să ia poruncă către un Capugibaşa, ca
să le însoţească în Moldavia. Toată povestirea aceasta a strămutării acesteia
este zugrăvită pe peretele de amiazăzi al bisericii Sfinţilor Trei Ierarhi, unde
se află sfintele ei moaşte. Între alte lucruri se înfăţişează acolo şi
Capugibaşa cu ofiţerii lui mergînd la petrecerea sfintelor moaşte".
Această strămutare de atunci este
descrisă şi de marmura cuvucliului unde sînt aşezate sfintele moaşte, pe care
scrie aşa: "Cu voia Tatălui, cu bineplăcerea Fiului şi cu conlucrarea Sfîntului
şi de viaţă făcător Duh, a Dumnezeului celui mărit şi închinat în Sfînta şi cea
de o fiinţă şi nedespărţită Treime, binecinstitorul şi de Hristos iubitorul Ioan
Vasile Voievod, cu mila lui Dumnezeu domnitor a toată Moldavia, fiind rîvnitor
şi apărător al sfintei credinţe răsăritene, după dumnezeiască îngrijire a
strămutat din Constantinopol cu multă osîrdie şi prea multă dorinţă aceste
cinstite moaşte ale Cuvioasei Maicii noastre Parascheva din Tîrnova. Această
strămutare a fost a treia. Iar preasfinţitul şi fericitul a toată lumea patriarh
Partenie, cu toată bunăvoinţa şi sfatul Bisericii a trimis aceste sfinte moaşte
ca pe o visterie dumnezeiască, cu preafericiţii trei mitropoliţi: Ioanichie al
Iracliei, Partenie al Adrianopolei şi Teofan al Paleon-Patronului, în zilele
preasfinţitului Varlaam mitropolitul Sucevei şi a toată Moldavia. Iar
binecinstitorul şi de Hristos iubitorul şi cu mila lui Dumnezeu stăpîn al nostru
şi domnitor a toată Moldavia, Vasile Ioan Voievod, de acasă ieşind cu evlavie şi
cu tot sufletul primind această nepreţuită visterie, potrivit le-au pus şi le-au
păstrat în cea nouă zidită biserică a Sfinţilor Trei Ierarhi şi ai lumii
dascăli: Vasile cel Mare, Grigorie de Dumnezeu Cuvîntătorul şi Ioan Gură de Aur,
spre cinstirea şi mărirea lui Dumnezeu celui lăudat în Treime şi spre veşnică
solire a Preacuvioasei Maicii noastre Parascheva, pentru lăsarea păcatelor sale
şi a tot strălucit neamul lui. În anul de la Adam 7149 (1641), iar al domniei
lui al 8-lea, în 13 iunie; în acelaşi an s-a născut şi preaiubit fiul lui, Ioan
Ştefan Voievod, căruia să-i dea Domnul zile îndelungate şi viaţă de mulţi ani.
Amin".
Din tradiţie avem povestiri de multe
minuni săvîrşite de Cuvioasa în anii dinaintea noastră, pe care nu s-a sîrguit
cineva a le aduna şi a le publica spre lauda lui Dumnezeu slăvitorul sfinţilor
Săi; încă şi în zilele noastre nu conteneşte a face minuni celora ce cu credinţă
aleargă la ea. Căci cîţi neputincioşi au evlavie la sfintele moaşte, alergînd cu
credinţă, sau din acoperămintele puse la capul cel sfînt al Cuvioasei luînd şi
purtînd, dobîndesc vindecare. Şi la neploare sau altă nevoie mare, făcînd
litanie creştinii cu sfintele moaşte, nu se lipsesc de cerere. Şi şi în patria
ei Epivata, unde precum se zice casa ei părintească a fost prefăcută în biserică
cu numele ei, şi în Catedrala Mitropolitană de la Iaşi, Cuvioasa face multe
minuni pînă astăzi.
Nenumărate sînt minunile şi vindecările
de boli ce s-au făcut cu credincioşi care au alergat cu rugăciuni şi lacrimi la
moaştele Sfintei Preacuvioasei maicii noastre Parascheva, de-a lungul celor
peste trei sute cincizeci de ani de cînd ocroteşte Moldova şi ţara noastră. Să
amintim doar cîteva dintre ele, publicate în Patericul românesc, p. 77-84:
Cea mai mare minune a Sfintei Parascheva
este însăşi preamărirea trupului ei cu darul neputrezirii, al vindecării de boli
şi al izbăvirii de multe nevoi şi primejdii. Din cauza aceasta a fost luată ca
protectoare de toate ţările ortodoxe din Balcani. Ba şi turcii se cucereau de
minunile ce se făceau creştinilor, celor care îi cereau ajutorul cu credinţă şi
evlavie.
O altă minune care a uimit Moldova şi
ţara noastră a fost izbăvirea fără nici o vătămare a moaştelor Sfintei
Parascheva din incendiul izbucnit în noaptea de 26 spre 27 decembrie 1888, în
paraclisul mănăstiri Sfinţii Trei Ierarhi, din Iaşi. Căci, aprinzîndu-se de la
un sfeşnic catafalcul Cuvioasei, s-a topit argintul care îmbrăca racla, dar
lemnul şi sfintele ei moaşte, deşi erau învăluite în jeratic, au rămas întregi
şi nevătămate spre întărirea credincioşilor şi uimirea tuturor. Ca o mărturie a
acestei mari minuni, se păstrează pînă astăzi racla dogorită de foc, în care se
aflau moaştele Sfintei Parascheva. Îndată după această minune, moaştele
Cuvioasei au fost strămutate în noua Catedrală Mitropolitană din apropiere.
Spre sfîrşitul secolului al XIX-lea,
soţia preotului Gheorghe Lateş din comuna Rădăşeni-Suceava suferea la cap de o
boală grea şi incurabilă. Alergînd la Sfînta Parascheva, se ruga cu lacrimi la
moaştele ei şi-i cerea ajutorul. Apoi i s-a făcut Sfîntul Maslu şi s-a reîntors
acasă. Noaptea i s-a arătat aievea Sfînta Parascheva în haine albe strălucitoare
şi i-a spus: "Nu mai plînge, că de acum te faci sănătoasă!" A doua zi, femeia
s-a sculat sănătoasă şi lăuda pe binefăcătoarea ei.
În anul 1950, o studentă din Iaşi s-a
îmbolnăvit de leucemie. Bolnava împreună cu părinţii ei au alergat la Sfînta
Parascheva şi cu multe lacrimi îi cereau ajutor şi sănătate. După două luni de
rugăciuni stăruitoare şi Sfîntul Maslu, tînăra s-a vindecat de această boală
fără leac şi şi-a continuat studiile.
O femeie dintr-un sat de lîngă Iaşi era
greu bolnavă. Fiind internată pentru operaţie, s-a rugat mai întîi la Sfînta
Parascheva, cerîndu-i, cu credinţă şi lacrimi, ajutor şi vindecare. Timp de trei
zile după internare i s-au făcut toate analizele. La urmă i-au spus medicii:
"Femeie, du-te acasă că nu ai nimic!"
În anul 1968, de hramul Cuvioasei
Parascheva, o creştină din Iaşi pregătea conserve pentru iarnă. Mama ei o
îndemna: "Fată, să nu faci una ca aceasta, căci astăzi este ziua Sfintei
Parascheva!". "Mamă, a răspuns fiica, în fiecare zi este cîte un sfînt, dar eu
n-am timp să-i prăznuiesc pe toţi!". După o oră femeia şi-a trimis copila în
oraş să-i cumpere ceva. Pe stradă a fost lovită grav de o maşină şi apoi
internată în spital. Mama copilei a alergat a doua zi la Sfînta Parascheva şi,
după ce şi-a recunoscut păcatul, a cerut cu lacrimi iertare şi salvarea fiicei
ei accidentate. După trei zile copila s-a întors sănătoasă acasă.
Un inginer bolnav de plămîni a fost
internat în spital pentru operaţie. Mama sa a mers atunci la moaştele Cuvioasei
Parascheva şi i-a cerut cu credinţă sănătate pentru fiul ei. Timp de două
săptămîni doctorii au amînat operaţia. Apoi s-a observat că leziunile pulmonare
s-au vindecat în chip miraculos. Atunci au zis bolnavului: "Domnule inginer, aţi
scăpat de operaţie. Întorceţi-vă sănătos acasă. Este cineva care se roagă lui
Dumnezeu pentru dumneavoastră!"
Unui copil de trei ani şi jumătate i s-a
oprit brusc graiul. Atunci mama a luat copilul în braţe şi a venit să ceară
ajutorul Sfintei Parascheva. Pe cînd se ruga ea cu lacrimi, deodată copilul a
strigat: "Mamă, mamă! Aici este Doamne, Doamne!". Mulţumind din inimă Prea
Cuvioasei Parascheva, mama s-a întors acasă cu copilul sănătos.
În anul 1955, doi soţi din Iaşi nu aveau
înţelegere în casă. Într-o seară, femeia disperată a părăsit căminul. Zadarnic
au căutat-o soţul şi fiica. Apoi copila s-a culcat, iar tatăl ei a alergat la
Sfînta Parascheva şi s-a rugat cu lacrimi să-i întoarcă soţia cu bine în
familie. Ajungînd soţul acasă, după o oră a bătut cineva în uşă. Era soţia. Avea
chipul palid şi îngîndurat. "Unde ai fost femeie? Ce ţi s-a întîmplat?" a
întrebat-o soţul. "Diavolul mi-a dat în gînd să mă sinucid. De aceea m-am aşezat
pe linia trenului aproape de gara Nicolina. Dar la orele opt seara, pe cînd
venea un tren cu viteză, fiica noastră, îmbrăcată în alb, a venit la mine, m-a
apuncat repede şi mă aruncă afară de pe linie. Aşa am scăpat de moarte şi de
osînda iadului. După ce m-am întărit puţin, am mulţumit lui Dumnezeu că m-a
izbăvit de acest cumplit păcat şi m-am întors acasă. "Femeie, în seara aceasta
la ora opt fiica noastră era culcată, iar eu mă rugam pentru tine. Aceea care
te-a salvat nu era fiica noastră, ci însăşi Sfînta Parascheva! Să-i mulţumim ei,
căci ea te-a scăpat de această cumplită şi dublă moarte, trupească şi
sufletească". De atunci este multă armonie şi bucurie duhovnicească în această
familie creştină.
Pe timpul celor două războaie mondiale
oraşul Iaşi a fost protejat de bombardamente, iar Catedrala Mitropolitană, unde
se păstrează cinstitele moaşte ale Sfintei Parascheva, nu a fost atinsă de nici
un obuz. Căci Cuvioasa ocroteşte Moldova şi oraşul acesta binecuvîntat, de peste
trei sute cincizeci de ani. Spun bătrînii că ostaşii vedeau noaptea, în timpul
războiului, o femeie uriaşă îmbrăcată în alb deasupra Iaşilor, ocrotindu-l de
ocupaţie şi bombardamente. Aşa ştie să ajutePreacuvioasa Parascheva patria ei
adoptivă pentru credinţa poporului nostru binecredincios!
În timpul marii secete din vara anului
1947, cînd mureau oamenii şi animalele de foame, s-au scos moaştele Sfintei
Parascheva în procesiune prin satele Moldovei. Credincioşi le aşteptau şi le
întîmpinau cu lacrimi de bucurie şi cu făclii în mîini. În urmă veneau nori de
ploaie bogată şi adăpau pămîntul. Drept mulţumire credincioşi se rugau şi
înălţau cîte o troiţă cu icoana Sfintei Parascheva.
Cel mai mult aleargă şi cer ajutorul
Sfintei maicii noastre Parascheva bolnavii, ţăranii, călugării şi studenţii. Mai
ales în lunile de examene racla Cuvioasei este plină de cărţi, caiete de şcoală
şi pomelnice. Putem afirma că moaştele cele mai iubite de credincioşii din ţara
noastră şi din afară sînt, fără îndoială, moaştele Sfintei Parascheva, numită
"cea grabnic ajutătoare şi mult folositoare".
Mărturisesc părinţii bătrîni care au fost
martori oculari, că, odată, de hramul ei, pe cînd oamenii aşteptau la rînd să se
închine la racla Cuvioasei Parascheva, au venit şi două creştine bătrîne din
Focşani. Văzînd lume multă, au zis preotului de la raclă: "Părinte, dă-ne voie
să ne închinăm la Cuvioasă fără să mai stăm la rînd şi să-i punem sub cap
această pernă nouă pe care i-am adus-o de acasă drept mulţumire pentru ajutorul
ce ni l-a dat". "Dumnezeu să vă binecuvînteze, creştinelor, a zis preotul.
Mergeţi şi vă închinaţi!". În clipa aceea preoţii şi credincioşii au văzut un
lucru sfînt şi cu totul minunat. Cuvioasa şi-a ridicat singură capul, iar după
ce femeile i-au pus perna adusă şi s-au închinat, Sfînta Parascheva şi-a lăsat
iarăşi capul pe căpătîi ca mai înainte. Iată cît de mult iubeşte Preacuvioasa pe
cei ce se roagă lui Dumnezeu şi sfinţilor Lui cu smerenie şi credinţă.
Sfînta Parascheva de la Iaşi se bucură în
ţară de un cult deosebit, mai mult decît toţi ceilalţi sfinţi care au moaşte în
România. În fiecare zi la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, de dimineaţă pînă
seara tîrziu, se face un mic pelerinaj continuu, cu credincioşi de toate
vîrstele şi din toate locurile, veniţi la rugăciune. În mod deosebit, în
sărbători, în posturi şi în fiecare vineri, considerată ziua Cuvioasei
Parascheva, vin mulţi credincioşi şi se închină la raclă cu credinţă, aducînd
flori, daruri şi îmbrăcăminte pe care le ating de racla Cuvioasei pentru a
dobîndi ajutor, sănătate şi binecuvîntare.
Dar cea mai mare zi de prăznuire din tot
anul este ziua de paisprezece octombrie, patronul Sfintei Parascheva, cînd are
loc unul din cele mai mari pelerinaje ortodoxe din ţara noastră, la care
participă închinători de la sate şi oraşe, din toate colţurile ţării. În această
zi are loc un adevărat pelerinaj bisericesc naţional, care durează pînă la trei
zile. Încă din ajun se scot în faţa Catedralei moaştele Sfintei Parascheva şi
timp de două zile şi două nopţi credincioşii stau la rînd pentru închinare.
În seara zilei de paisprezece octombrie,
praznicul Cuvioasei se încheie cu o mişcătoare procesiune în jurul Catedralei,
avînd în frunte pe Mitropolitul Moldovei, care, împreună cu clericii şi
credincioşii, cu lumînări în mîini poartă racla cu moaştele sfintei, în sunetul
clopotelor şi al frumoaselor cîntări bisericeşti. După aceea se aşază moaştele
în biserică la locul lor, se cîntă paraclisul Sfintei Parascheva, apoi fiecare
se întoarce la ale sale cu bucuria marelui praznic în suflet şi cu mîngîierea
Duhului Sfînt în inimă. Cu ale cărei sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase,
Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin.!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu