Astãzi tot mai multi ortodocsi (prin nastere nu prin
convingere) reproseazã ortodocsilor practicanti si multor slujitori ai Bisericii
abateri de la conduitã: fãtãrnicie, snobism, alunecarea în mimetism, automatism
functionãresc, ritualism, etc. acuze ce în parte sunt adevãrate. Motive pentru
care se îndepãrteazã de Bisericã preferând "protestul" prin dezinteres si
ignorantã fatã de cele duhovnicesti ori mai rãu orientarea cãtre ereticile
"culte" si "confesiuni". Asadar sãrmanii protestatari între ereziile "morale" si
dreapta credintã a ortodocsilor "imorali" aleg pe cele dintâi pierzând astfel
harul Sf. Botez adicã unirea cu Biserica lui Hristos si cea mai înaltã dovadã cã
încã mai erau ortodocsi. Ignorantului dezgustat de pãcatele fratilor sãi
ortodocsi îi poate Dumnezeu rândui întoarcere cãtre cele duhovnicesti prin boli
si necazuri cãci având Sf. Botez are si harul lui Hristos, har fãrã de care
"întoarcerea" nu ar fi posibilã; nebotezatului în Bisericã, ori apostatului
cãzut din Ortodoxie încrederea cã se aflã pe calea mântuirii îl lasã fãrã
întoarcerea cãtre dreapta credintã. Sf. Teodor Studitul (+826) precizeazã:
"Chiar dacã am fi pãcãtosi în multe, totusi suntem ortodocsi si mãdulare ale
Biserici Universale" întelegând astfel cã desi pãcãtosi totusi nu pierduti ci
aflati în dreapta credintã, nedespãrtiti de Bisericã. Sf. Teodosie de la
Pecerska (+1073) întãreste: "Numai cel ce trãieste în credinta ortodoxã îsi va
mântui sufletul". Unora mai concesivi înduiosati de suferintele lumii, aceste
cuvinte li se vor pãrea lipsite de întelegere si compasiune, ba chiar
inchizitoriale: acestora însã le amintim cã însusi Hristos-Dumnezeu avertizeazã:
"Multi îmi vor zice în vremea aceea (la înfricosata judecatã n.n.): Doamne oare
nu în numele Tãu am proorocit si nu în numele Tãu am scos demoni si nu în numele
Tãu minuni multe am fãcut? Si atunci voi mãrturisi lor: Niciodatã nu v-am
cunoscut pe voi. Depãrtati-vã de la Mine cei ce lucrati fãrãdelegea". (Matei
7/22,23) Asadar a fi: moral, cinstit, onest, serios, harnic, educat, cult, etc.
nu este suficient pentru a te mântui; poti fi: întelept, spiritual, credincios,
religios, mistic, fãcãtor de minuni, înzestrat cu capacitãti paranormale, etc.
dar lipsit fiind de apostolica ortodoxie sã nu vezi Raiul. Iatã cum mari
personalitãti ale omenirii numite: genii, savanti, filozofi, iluminati,
initiati, guru, papi, sefi spirituali, etc. lepãdând smerenia de a fi simpli si
nestiuti ucenici ai lui Hristos prin mijlocirea Bisericii Ortodoxe, singura care
sfinteste si mântuieste - sunt dupã cuvântul Evangheliei "cãlãuze oarbe orbilor"
agonisind lorusi si celor ce îi urmeazã osândã vesnicã. Aceasta este rãsplata
bunãtãtii, învãtãturii, stiintei fãrã Hristos si a oricãror virtuti practicate
în afara Bisericii lãudate însã de oameni. Sf. Ioan Gurã de Aur (+407) spune: "
Nimic nu foloseste viata virtuoasã, dacã credinta nu este sãnãtoasã". Cei
intrigati de pãcatele ortodocsilor necunoscând dedesupturile luptei
duhovnicesti, fãcând abstractie de existenta diavolilor si de puterea lor asupra
sufletului pãcãtuiesc ei însisi când judecându-i pe credinciosi în loc sã-i
îndrepte prin exemplul vietii lor îi lasã în cele despre care îi judecã; lipsiti
fiind ei însisi de virtutile ce le pretind, ba mai rãu nici la mãsura
inculpatilor. Acestora le pot fi judecãtori însisi "pãcãtosii" care desi
"murdari" au marele merit cã nu-si pãrãsesc ortodoxia ci constienti (unii dintre
ei) de "fãtãrnicia", "formalismul", si "ritualismul" lor rãbdându-si atât
"falimentul" cât si criticile "corectilor" nãdãjduiesc cu smerenie nu cã se vor
mântui, ci cã vor fi mântuiti prin mila Bisericii; virtute "de sus" prin care
mântuirea este posibilã atât pentru pãcãtosi cât si pentru nepãcãtosi nu însã si
pentru cei ce pãrãsesc Biserica atrasi de virtutile fãrã Hristos ale ereticilor.
Despre cei din urmã, despre apostati pomeneste Mântuitorul când spune: "Nu
oricine Îmi zice: Doamne, Doamne, va intra în împãrãtia cerurilor, ci cel ce
face voia Tatãlui meu celui din ceruri." (Matei 7,21). Cuvinte ce se potrivesc
ereticilor dar care si pe ortodocsi îi vor osândi. Atât pãcãtosi cât si eretici
au existat din totdeauna: primii datoritã pãcatului strãmosesc, al nestiintei si
slãbiciunii firii; ceilalti datoritã trufiei, pãrerii de sine si neascultãrii.
Pãcatul aduce smerenie, smerenia supunere iar supunerea fatã de poruncile
Bisericii Lui Hristos izbãvire de pãcat si întoarcerea la viatã dupã cuvântul
Mântuitorului: "Nu voiesc moartea pãcãtosului ci sã se întoarcã si sã fie viu",
cuvânt ce îndeamnã pripitii "scrupulosi" la dobândirea virtutilor ce le lipsesc:
rãbdare fatã de pãcãtosii "ipocriti" pânã se vor îndrepta si omeneasca
compasiune, atât de strãinã "judecãtorilor". Deseori curata nepãcãtuire
trupeascã încununatã cu pãcãtuirea în suflet (poftirea) ascunde în om rãutãti
nebãnuite: trufie, pãrere de sine, dispretuirea celor neputinciosi, împietrirea
inimii; pãcate ale virtuosilor rigoristi care culmineazã îndepãrtarea harului,
hulirea dreptei credinte, pãrãsirea Bisericii, cãderea în patimi rusinoase,
iesire din minti, înfrãtirea cu ereticii, deznãdejdea si uneori chiar moartea
prin sinucidere. Iatã cum orgolioasa nepãcãtuire este nu doar prea putin
ortodoxã ci chiar cãlãuzã cãtre erezii si pierzanie vesnicã. Pãziti de aceste
primejdii vor fi doar cei ce-si pãzesc ei însisi dreapta credintã ortodoxã
depãrtându-se de întruniri cu ereticii (oricum s-ar numi : catolici,
protestanti, etc) întruniri ce au ca pretext "comuniunea" si "pacea" despre care
Sfântul Ioan Gurã de Aur spune cã : "...nu este aceea care se tine pe saluturile
si mesele comune fãrã rost ... ci ea (pacea) vine de la unirea duhovniceascã"
fapt ce presupune în prealabil aderarea deplinã si unanimã la dogmele, canoanele
si rânduielile ortodoxe a tuturor "cultelor" si "confesiunilor" si lepãdarea în
public de propriile erezii. Pânã atunci: "De mii de ori este mai bunã dezbinarea
care se face pentru cuvintele bunei credinte ortodoxe decât pacea, când aceasta
este unitã cu patimile" (Sf. Grigore Teologul +389) fiindcã: "atunci se mãreste
numele pãcii, când nu ne vom împotrivi pãrerilor sfintilor." (Sf. Chiril al
Alexandriei +444). Pãcãtosi ori nu sã rãmânem ortodocsi ai Bisericii, iar nu
"drepti" înfrãtiti cu ereticii "prieteni", fii ai pierzãrii.
de parintele Stefan
Colos
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu