Viaţa şi minunile Sfinţilor Doctori fără de arginţi şi făcători de minuni Cosma şi Damian (1 noiembrie)

Sfinţii Cosma şi Damian erau fraţi, de neam din Asia, avînd tată păgîn şi mamă creştină, anume Teodotia. Aceasta, după moartea bărbatului ei, a trăit în văduvie, avînd vreme liberă şi fără piedici şi a slujit cu sîrguinţă lui Hristos, închinîndu-şi toată viaţa lui Dumnezeu. Ea s-a făcut ca văduva aceea pe care o lăuda Apostolul, cînd zicea că văduva cea adevărată şi singură nădăjduieşte spre Dumnezeu şi petrece în rugăciuni şi în cereri, ziua şi noaptea.

De ce a scris David Psalmul 50?

Pentru a înțelege bine psalmul, este nevoie să cunoaștem starea în care se afla David atunci când l-a scris și motivele care l-au determinat să-l scrie.

Profetul Natan îl mustră pe împăratul David pentru nedreptarea săvârşită.

Psalmul 50, unul dintre cei 7 psalmi penitențiali ai proorocului David, este o creație literară de o profunzime excepțională, care surprinde în amănunt starea degradată a omului căzut în păcat, dar și pocăința pe care acesta este dator să o facă, pentru a restabili legătura cu Dumnezeu, ruptă atunci când omul își întoarce fața, dinspre Dumnezeu, spre fărădelege.

Cum răspundem când suntem vorbiţi de rău?

Să ai un renume bun este important. Însă cum ar trebui să reacționăm în calitate de creștini, atunci când primim astfel de atacuri la adresa noastră?

Tatăl meu obișnuia să îmi spună mereu: „aminteşteşte-ți că eşti parte din familie iar faptele tale se răsfrâng asupra întregii familii”. Tatăl meu nu era tocmai un creştin exemplar însă totdeauna a fost un cetăţean model, urmând în viaţă principiile creştine. Îi purtam un mare respect şi întotdeauna îmi amintesc de acest sfat simplu pe care mi l-a dat. Faptele mele au avut un impact asupra reputației persoanelor pe care le iubeam.
Să ai un renume bun este important. În Sfânta Scriptură stă scris: „Un nume (bun) este mai de preţ decât bogăţia” (Pild. 22, 1). Având un renume bun câştigăm încrederea altora. Trebuie să avem grijă atunci când alții ne atacă pe nedrept, făcându-ne un renume prost. Însă cum ar trebui să reacționăm în calitate de creștini atunci când primim astfel de atacuri la adresa noastră?

Predică la Duminica a XXIV-a după Rusalii ( Despre cei adormiţi în Hristos )

Iar El a zis: Nu plîngeţi; nu a murit, ci doarme (Luca 8, 52)

Iubiţi credincioşi,

În Sfînta Evanghelie de astăzi aţi auzit despre două minuni mari şi preaslăvite, pe care le-a făcut Domnul Dumnezeul şi Mîntuitorul nostru Iisus Hristos. Una cu vindecarea femeii care era în curgerea sîngelui de doisprezece ani; iar alta cu învierea fiicei lui Iair, mai marele sinagogii din Capernaum. În predica de azi vom vorbi despre cei adormiţi în Domnul.
Dar mai întîi să ne punem o întrebare. Pentru care pricină a zis Mîntuitorul către cei ce erau de faţă şi plîngeau după fiica lui Iair, care murise: Nu plîngeţi; nu a murit, ci doarme (Luca 8, 52).

Între “a munci” şi “a lucra”…

***

Lenea e aducătoare de păcate şi ea însăşi un păcat.
Sf. Părinţi ne avertizează că “omul fără ocupaţie e jucăria diavolului”. Creştineşte vorbind, se cade să ne arătam vrednicia printr-o activitate curentă, dar aceasta nu trebuie să fie un efort brut, orbesc, animalic; omul trebuie să aibă înţelepciunea de a nu se în-dobitoci muncind. Munca nu e o valoare supremă şi nici o valoare în sine. Simpla strădanie materială, dacă ne face să uităm de cele sufleteşti (“Noi muncim, nu gândim!”), devine mai degrabă păgubitoare pentru omenescul din noi. Nu cantitatea de sudoare ne arată vrednicia, ci calitatea roadelor activităţii noastre.
Limba română ne e, şi-n această privinţă, un bun sfetnic.

Internetul şi mântuirea

Internetul…

O nouă unealtă a lumii moderne în jurul căreia gravitează nenumărate discuţii de profunzime, care vizează rostul şi rolul social al acestuia, aspectele pozitive şi negative şi implicaţiile bune ori rele asupra celor mai diverse aspecte ale vieţii umane, inclusiv ale mântuirii. Această chestiune interesează acum, pentru că mulţi şi-au pus problema efectelor utilizării internetului asupra vieţii duhovniceşti a unui creştin responsabil.
Deşi trăim înconjuraţi de nenumăratele realizări ale unei societăţi moderne fără chiar să le băgăm în seamă pe cele mai multe dintre ele, atunci când vine vorba de câteva anume, tonul abordărilor este plasat undeva între alarmant şi apocaliptic.

Preacuviosul Părintele nostru Dimitrie cel Nou, ale cărui sfinte moaşte se află în Bucureşti (27 octombrie)

Acest cuvios părinte, Dimitrie cel Nou, a trăit în vremea drept-credincioşilor împăraţi româno-bulgari şi era dintr-un sat care se numeşte Basarabov, sat aşezat pe marginea apei Lomului. La început a fost păstor de vite în satul lui, apoi văzînd că toate ale lumii sînt trecătoare, a ieşit din satul Basarabov şi s-a sălăşluit mai întîi într-o peşteră din apropierea acestui sat, iar apoi s-a făcut monah la mănăstirea care era înăuntrul peşterii. Dar cine poate spune ostenelile, postul, rugăciunea şi privegherile pe care le făcea şi prin care s-a învrednicit şi de darul facerii de minuni? EI şi-a cunoscut şi vremea ieşirii sufletului din trup cînd, intrînd în mijlocul a două pietre, şi-a dat prealuminatul său suflet în mîna lui Dumnezeu.

După multă vreme apa Lomului a venit mare încît a luat şi lemnele şi pietrele dimprejurul ei şi atunci au căzut în apă şi cele două pietre, care erau în apropierea peşterii, împreună cu moaştele sfîntului, şi multă vreme au rămas acolo.

Sfantul Dimitrie Izvoratorul de mir-film

Pătimirea Sfîntului Slăvitului Marelui Mucenic al lui Hristos, Dimitrie (26 octombrie)

Sfîntul şi marele mucenic Dimitrie s-a născut în cetatea Solun (Tesalonic), din părinţi de neam bun şi dreptcredincioşi. Tatăl lui era voievod în cetatea Solunului, crezînd în taină în Domnul nostru Iisus Hristos şi slujind Lui. Dar nu îndrăznea să mărturisească preasfînt numele Lui, căci atunci era mare prigoană asupra creştinilor din partea păgînilor împăraţi. Temîndu-se de groaznica prigonire a nelegiuiţilor, ţinea ascuns în sine mărgăritarul cel de mult preţ al credinţei lui Hristos. El avea în palatul său o cămară ascunsă de rugăciune, în care erau două sfinte icoane, împodobite cu aur şi cu pietre scumpe: una a Mîntuitorului nostru Iisus Hristos, Cel ce S-a întrupat, iar alta a Preasfintei Sale Maici, Fecioara Maria, înaintea cărora întotdeauna aprindea candela şi aducea tămîie şi se ruga împreună cu soţia sa cea de o credinţă, adevăratului Dumnezeu, Cel ce locuieşte întru cei de sus, Fiului Său Unul născut şi Fecioarei Maria cea preanevinovată. Asemenea era şi milostiv către săraci şi aducea mari faceri de bine celor care le trebuiau. Dar nu aveau fii, şi pentru aceasta erau în mare mîhnire şi se rugau lui Dumnezeu cu tot dinadinsul, ca să le dea moştenitori casei lor.

Primejdia mărturisirii

Vorbeam cu cineva ...un om bun, desigur, despre "celalalt". De aceasta data, "celalalt" era privit din punct de vedere religios;era cel neortodox: romano-catolic, protestant, musulman, etc. Si vorbind noi despre "ceilalti" care isi zic crestini, i-am spus ca nu sunt crestini, chiar daca ei isi zic asa. L-a deranjat afirmatia si m-a intrebat triumfator, sigur pe argumentul subînteles. Ce, ei nu au Duhul Sfînt?;se vedea ca este sigur de raspunsul afirmativ. Nu. Nu au Duhul Sfînt, i-am raspuns. Dupa un moment de blocaj din partea lui, discutia a continuat. El considera, ca pozitia mea este una ... sa-i zicem, exagerat de dura; ca trebuie sa fii mandru, trufas, încrezut - ca sa afirmi ca "celalalt" nu se mîntuieste, sau ca se mîntuieste doar în mod exceptional.

Între virtuți și păcate

Astãzi tot mai multi ortodocsi (prin nastere nu prin convingere) reproseazã ortodocsilor practicanti si multor slujitori ai Bisericii abateri de la conduitã: fãtãrnicie, snobism, alunecarea în mimetism, automatism functionãresc, ritualism, etc. acuze ce în parte sunt adevãrate. Motive pentru care se îndepãrteazã de Bisericã preferând "protestul" prin dezinteres si ignorantã fatã de cele duhovnicesti ori mai rãu orientarea cãtre ereticile "culte" si "confesiuni". Asadar sãrmanii protestatari între ereziile "morale" si dreapta credintã a ortodocsilor "imorali" aleg pe cele dintâi pierzând astfel harul Sf. Botez adicã unirea cu Biserica lui Hristos si cea mai înaltã dovadã cã încã mai erau ortodocsi.

Biserica şi banii

„Atunci Iuda Iscarioteanul, unul dintre ucenicii Lui,

care avea să-L vândă a zis: Pentru ce nu s-a vândut

mirul acesta cu trei sute de dinari și sa-l fi dat săra-

cilor? Dar el a zis asta nu pentru că îi era grijă de să-

raci, ci pentru că era fur și, având punga, lua din ce

se punea în ea. A zis atunci Iisus: Lăsați-o, că pentru

ziua îngropării Mele l-a păstrat. Că pe săraci totdea-

una îi aveți cu voi, dar pe Mine nu Mă aveți totdea-

una”.

(Ioan 12. 4-8)

De la bun început dorim să spunem că în acest capitol nu vom discuta nicidecum despre „politica economică bisericească” și „integrarea” ei în economia europeană sau mondială.

Pe muntele ispitirii sau Între libertate și libertinaj

,,Atunci Iisus a fost dus de duhul în pustiu

ca să fie ispitit de diavolul. Și după ce a

postit patruzeci de zile și patruzeci de

nopți, la urmă au flămânzit”.

(Matei 4. 1-2)

Cunoaștem cu toții că Dumnezeu l-a creat pe om după chipul și asemănarea Sa. Și pe lângă toată frumusețea interioară și exterioară a omului, mai presus de toate este unul din cele mai prețioase daruri – libertatea. Astfel a dorit să-l vadă Dumnezeu pe om și dorește până în prezent. Deaceea El cu mare regret privește la îndărătnicia omului, dar totuși nu îndrăznește să transgreseze libertatea lui.

Îţi mulţumesc Doamne!

"Te slăvim pe Tine, Doamne, Dumnezeul nostru, pentru om! Pentru această fiinţă atât de slabă si mică,si totusi atât de puternică si minunată!"

Câte lucruri minunate putem face când vrem si când e cu noi harul lui Dumnezeu.Sunt oameni care au acest har de a ne face să ne simţim bine in prezenţa lor,să trăim momente de neuitat,să simţim că atingem cerul pentru cateva clipe.

Pentru a face milostenie, nu avem nevoie de bani, ci de bunăvoinţă!

Pentru a face milostenie, nu avem nevoie de bani, ci de bunăvoinţă. Atunci când avem bunăvoinţă, nu contează că suntem săraci. Iar când ne lipseşte bunăvoinţa, nu ne ajută cu nimic faptul că suntem bogaţi. Bogaţii nemilostivi vor primi o pedeapsă mai mare decât săracii nemilostivi, pentru că au bani mulţi şi cu toate acestea, nu îşi înmoaie inima. „Dar ei fac milostenii”, îmi spui tu. Să ştii că dacă mărimea milosteniei lor nu este după mărimea averii pe care o au, nu vor scăpa de iad. Cu cât sunt mai bogaţi, cu atât sunt mai datori să-i ajute pe cei săraci, fără să se teamă că averea lor se va împuţina.

Sexualitatea umană în perspectiva Bisericii Ortodoxe

Relații intime înaintea căsătoriei

Felul în care Biserica Ortodoxă vede sexualitatea umană este un subiect foarte vast şi ar putea fi dezvoltat chiar şi într-o lucrare de doctorat prin ani de muncă de cercetare, dar pentru că nu acesta este scopul demersului nostru, voi încerca să schiţez ideile principale în câteva rânduri.

Există printre persoanele care nu cunosc viaţa Bisericii Ortodoxe părerea că poruncile ei şi moralitatea pe care o propovăduieşte ar fi învechite şi n-ar avea putinţa să se adapteze lumii în care trăim. Sunt voci care spun deasemenea că Biserica are reguli prea stricte, greu de îndeplinit şi nu face derogări de la ele în funcţie de contextul istoric al societăţii moderne. Când vine vorba de sexualitatea umană discuţiile devin şi mai aprinse, pentru că modul de viaţă pe care-l propune Biserica este uneori radical diferit de viaţa de desfrâu pe care o propune societatea.

Fapte rele și patimi-Dezbatarea moșterii între doi frați

Lăcomia

O mare moştenire devenise, pentru doi fraţi uniţi, săgeata otrăvită ce le învenina inima, trezind în ei germenele lăcomiei şi numeroase certuri interminabile. Într-o zi, cei doi fraţi au decis să caute un înţelept care să le zică cui i se cuvine averea.

După zile lungi de căutări, speranţa începe să dispară, însă, când au crezut că nu vor izbuti, dorinţa li s-a îndeplinit. Mergând pe un drum îngust, zăresc un bătrânel ce se odihnea pe o băncuţă învechită; ochii emanau lumina blândeţii, dar şi un mare regret, înţelepciunea citindu-i-se din priviri

Puţini stângaci, cei doi fraţi se apropie de el, iar cel mai tânăr se încumetă să înceapă dialogul:

Jean-Claude Larchet - Boala este si rea, si buna

Din punct de vedere spiritual, sanatatea, potrivit multor Parinti, face parte dintre lucrurile "de mijloc", adica cele care in sine nu sunt nici bune, nici rele, ci, "dupa dispozitia celui care se foloseste de ele, pot fi intrebuintate si spre bine, si spre rau" (Sfantul Ioan Casian).

Cum e oare să te trezești anulat din viața celui care a stat ani de zile lângă tine?

Mânia și ura

Prin iubire răbdăm, prin iubire ne smerim, prin iubire avem pace şi linişte în inimă, prin iubire suntem vii, tot prin iubire copacii înverzesc, prin iubire florile îmbracă câmpul. Dacă întreagă creaţia ne stă la picioare este din Iubire... prin iubire luna urmează soarelui şi noaptea urmează zilei. Suntem o bucată de tină, plămădiţi din iubire de mânuţele Domnului, am primit în haina asta de lut suflare de viaţă de la Dumnezeu din marea Sa iubire, prin iubirea Lui inimioara asta a noastră mai bate, din iubire sângele curge prin venele noastre.

Femeia ca un simbol al lui Hristos

Cele zece drahme: Domnul în chipul unei femei

Puteti crede ca Mantuitorul Hristos s-a infatisat pe Sine in chipul unei femei, in doua din parabolele Sale? Una este cea a femeii ce a luat trei masuri de faina si a facut aluat. Dar mai intai sa vorbim despre cealalta, in care Domnul ne spune despre femeia care a avut zece drahme si a pierdut una. Acestea sunt cele mai tainice dintre toate parabolele Mantuitorului. Deoarece parabola drahmei pierdute este scurta, o vom cita in intregime.

Sau care femeie, avand zece drahme, daca pierde o drahma, nu aprinde lumina si nu matura casa si nu cauta cu grija pana ce o gaseste? Si gasind-o, cheama prietenele si vecinele sale, spunandu-le: Bucurati-va cu mine, caci am gasit drahma pe care o pierdusem (Luca 15:8-9)

DUMINCA A XXI –A DUPǍ RUSALII PILDA SEMǍNǍTORULUI SAU DESPRE PUŢINA NOASTRǍ RODIRE DUHOVNICEASCǍ

 
Dreptmăritori creştini,

Parabola din evanghelia de astăzi ne prezintă pe Semănătorul, ieşit să-Şi semene ,,sămânţa” Sa. Şi au fost călcate în picioare, iar păsările cerului venind le-au mâncat. Alte seminţe au căzut pe loc pietros şi, pentru că nu au putut face rădăcini adânci, venind soarele şi 

arşiţa, s-au uscat. O altă parte din seminţe a căzut între spini şi, crescând şi aceia odată cu ele, le-au înăbuşit. În fine, abia ultima parte a seminţelor a căzut în pământ bun, aducând rod: unele 100, altele 60, iar altele 30(Mt. 13, 8).

Viaţa Cuvioasei Maicii noastre Parascheva de la Iaşi (14 octombrie)

Această cu adevărat mare şi vestită între femei, Cuvioasa şi pururea pomenita Parascheva s-a născut într-un sat al Traciei, numit şi din vechime şi acum Epivata. Părinţii fericitei erau de neam bun şi măriţi, înavuţiţi cu multe averi; mai mult însă îi mărea şi îi îmbogăţea dreapta credinţă în Dumnezeu şi vrednicia de a se numi creştini. Aceştia dar, aducînd la lumină pe Cuvioasa, întîi au renăscut-o prin scăldătoarea cea dumnezeiască a Botezului, apoi, înaintînd pe cale, o învăţară toată îmbunătăţirea şi aşezarea cea după Dumnezeu.

Nu spune tot ce ştii, nu crede tot ce auzi

Cu acest proverb, s-a întâmplat un fenomen interesant şi mai ales important, care apare şi în cazul altor proverbe, anume că a fost preluat, completat şi dezvoltat de un mare duhovnic ortodox – Părintele Paisie Olaru(† 18 octombrie 1990).
Părintele Paisie Olaru nu a fost însă un om al scrisului, aşa încât zicerea părintelui este povestită de alţii sau redată după vreo înregistrare audio, sub două forme:

Nu deznădăjdui!

Avva Mios a fost întrebat de un ostaş dacă Dumnezeu primeşte oare pocăinţa. Iar el, după ce l-a învăţat cu multe cuvinte, a zis: “Spune-mi, iubite, dacă ţi se rupe mantia, o lepezi?” A răspuns acela: “Nu, ci o cos şi o port iarăşi”. I-a zis Bătrânul: “Dacă tu ai grijă de haina ta, oare Dumnezeu nu se va îngriji de făptura Lui?”
Un frate l-a întrebat pe Avva Pimen: “Am făcut păcat mare şi vreau să mă pocăiesc* trei ani”. Îi zice Bătrânul: “Mult este”. Iar cei de faţă au zis: “Până la patruzeci de zile?” Şi iarăşi a spus: “Mult este; ci eu zic că, dacă din toată inima se pocăieşte omul şi nu mai continuă să facă păcatul, şi în trei zile îl primeşte pe el Dumnezeu”.
Un altul iarăşi l-a întrebat pe acesta: ” Dacă un om cade în vreo greşeală şi se întoarce, îl iartă Dumnezeu? Şi i-a răspuns Bătrânul: “Dumnezeu, Cel care a poruncit oamenilor să facă aceasta, nu o va face mai vârtos El Însuşi?

Nădejdea ne mântuie!

Un frate, biruit de curvie, se afla săvârşind păcatul în fiecare zi, însă, tot în fiecare zi, Îl îmbuna cu lacrimi şi rugăminţi pe Stăpânul său. Astfel făcând, înşelat de prearăul nărav, lucra păcatul. Apoi, după ce îl săvârşea, venea iarăşi la biserică. Şi privind chipul cel cinstit şi vrednic de închinare al Domnului nostru Iisus Hristos, se arunca înaintea lui cu lacrimi amare, zicând:
“Miluieşte-mă Doamne, şi ridică de la mine această ispită vicleană, căci mă apasă cumplit şi mă răneşte cu amarul plăcerilor. Nu am obraz, Stăpâne, ca să caut şi să privesc chipul Tău cel sfânt şi înfăţişarea cea mai presus de soare a feţei Tale, pentru ca inima mea, astfel îndulcită, să se veselească”.
Zicând aşa, ieşea din biserică şi iarăşi cădea în mocirlă. Însă nici atunci nu deznădăjduia de mântuirea sa, ci iarăşi se întorcea de la păcat în biserică şi grăia altele asemenea către Domnul şi Dumnezeul iubitor de oameni, zicând:

Model de pocăinţă

Prin cele ce ai pierdut binele, prin aceasta dobândeşte-l din nou. Eşti dator cu aur lui Dumnezeu? Nu primeşte de la tine mărgăritare. Adică: ai pierdut curăţia trupească? Atunci Dumnezeu nu primeşte de la tine milostenie, câtă vreme stărui în desfrânare; pentru că vrea de la tine să-ţi sfinţeşti trupul. De ai călcat porunca şi ai fost biruit de pizmă, pentru ce te lupţi cu somnul, priveghind, ori stărui în post? Căci din acestea nu vei avea vreun folos în lupta cu patima aceea. Fiece boală, a sufletului sau a trupului, se tămăduieşte cu leacurile ce-i sunt proprii şi potrivite.

Răbdarea şi pocăinţa

Celor neputincioşi li se potriveşte să fie călăuziţi cu încetul spre lucrările pocăinţei

Un frate care căzuse în ispită, adică în păcat, de necaz a lepădat canonul călugăresc. Apoi, venind să pună din nou început, era împiedicat de întristare, zicându-şi în sine: “Când mă voi mai afla pe mine însumi, aşa cum eram odată?” Şi, pierzându-şi curajul, nu avea tăria să înceapă lucrarea călugărească. A mers, deci la un Bătrân şi i-a povestit câte i se întâmplau. Iar Bătrânul, auzind despre necazul său, i-a spus o astfel de pildă:

Predică la Duminica a XX-a după Rusalii

( Despre mila lui Dumnezeu )

Şi văzînd-o Domnul, I S-a făcut milă de ea şi i-a zis: Nu mai plînge! (Luca 7, 13)

Iubiţi credincioşi,

Nici femeia cea văduvă din cetatea Nain, nici altcineva din cei mulţi care duceau la mormînt pe fiul ei, nu au rugat pe Mîntuitorul să facă acea preaslăvită minune, de a învia pe fiul văduvei şi a-l da mamei sale. Ci Însuşi Mîntuitorul nostru Iisus Hristos, văzînd-o plîngînd, I s-a făcut milă de ea, după cum spune dumnezeiasca Evanghelie de azi: Şi văzînd-o Domnul, I s-a făcut milă de ea (Luca 7, 13). Mila lui Dumnezeu este una din însuşirile înţelepciunii lui Dumnezeu (Iacob 3, 17).
Toate însuşirile lui Dumnezeu, le are dumnezeirea din fire şi nu le-a luat din altă parte (Sf. Ioan Damaschin, Dogmatica, cartea I-a, C. 14, p. 51). Ca şi celelalte însuşiri ale lui Dumnezeu, mila Lui nu are margini. De aceea şi Duhul Sfînt ne încredinţează, zicînd: Că mai mare decît cerul, este mila Ta (Psalm 107, 4; I Paralipomena 16, 34; II Paralipomena 5, 13; 20, 21).

Tinerii în Biserică

"Eu nu mă împărtăşesc doar cu El ci cu veşnicia întreagă, cu fraţii mei, cu toate câte El le-a zidit !"

Doar din 2010 am început a merge la slujbele Bisericii noastre, după ce 28 de ani m-am întinat cu tot felul de murdării. Hristos m-a strigat şi mi-a întins mâna din copilărie, puţine au fost momentele când aproape că i-am şi atins-o, dar din păcate, de cele mai multe ori m-am întors cu spatele la El, la Cel care m-a iubit şi mă iubeşte mai mult decât orice şi oricine pe lumea asta şi dincolo de veşnicie.

O minte târâtă prin noroi, un suflet păcătos plin de amare patimi, căderi şi rătăciri... greu dar foarte greu se curăţă. Când eul stăpâneşte şi ne robeşte, şi mintea e oarbă şi nu pricepe. Cam aşa e şi cu mine.

Discursuri în Biblie

Gândiți-vă ce fel de om ești atunci când știi tot... absolut tot ce ține de Rațiune!

În faimosul capitol 13 din Epistola Întâi către Corinteni a Sfântului Pavel în care marele apostol vorbește despre iubire există mai mult versete în care iubirea este pusă față-n față cu alte virtuți.

În versetul 2 se spune așa:

„Și de-aș avea darul profeției și de-aș cunoaște toate tainele și toată știința și de-aș avea credința toată să pot muta și munții, dar dacă n-am iubire, nimic nu sunt.”

Haideți să analizăm în detaliu fiecare expresie și să raportăm la lumea în care trăim pentru a percepe mai bine mesajul Sfintei Scripturi pentru noi cei de astăzi. Mai întâi de toate aș face precizarea că acest verset atinge în primul rând pe bărbați, cei care sunt mereu dornici de a fi cei mai puternici, cei mai inteligenți, cei mai tari...

Viaţa şi pătimirea Sfîntului Apostol Toma (6 octombrie)

Sfîntul Apostol Toma, care se numeşte Geamăn, era din Paneada, cetatea Galileii. Iar cînd Domnul nostru Iisus Hristos era pe pămînt cu oamenii şi umbla prin cetăţi şi sate învăţînd popoarele şi tămăduind toate suferinţele, atunci Toma, auzind propovăduirea Lui şi văzîndu-I minunile, s-a apropiat de El cu osîrdie şi umbla după El, nesăturîndu-se de cuvintele cele dulci şi de vederea preasfintei Sale feţe. Şi astfel s-a învrednicit a fi rînduit în ceata celor doisprezece apostoli, cu care a urmat Domnului pînă la mîntuitoarele Lui patimi. Iar după înviere, Sfîntul Toma, prin necredinţa sa, a sporit mai mult credinţa în Biserica lui Hristos. Căci atunci cînd ceilalţi ucenici ziceau: "Am văzut pe Domnul", el nu voia să creadă, pînă ce singur nu a putut să-L vadă şi să-I pipăie rănile. Şi după opt zile, fiind ucenicii adunaţi şi Toma fiind împreună cu dînşii, arătîndu-se Domnul, i-a zis: "Adu-ţi degetul tău şi vezi mîinile Mele şi adu mîna ta şi o pune pe coasta Mea şi nu fi necredincios, ci credincios". Toma, văzînd şi pipăind coasta cea de viaţă dătătoare a lui Hristos, a zis: "Cu adevărat eşti Domnul meu şi Dumnezeul meu". În acest chip s-a propovăduit învierea Domnului cu mai multă tărie, căci Mîntuitorul nu cu nălucire, nici cu alt trup, ci cu acelaşi trup cu care a pătimit pentru mîntuirea noastră, a înviat cu adevărat şi S-a arătat ucenicilor.

Rugăciunea în Biserică

Veselitu-m-am de cei ce mi-au zis: în casa Domnului voi merge. Iar eu întru mulţimea îndurărilor Tale, Doamne, voi intra în casa Ta; închina-mă-voi în biserica Ta cea sfântă Doamne, povăţuieşte-mă cu dreptatea Ta, pentru vrăjmaşii mei îndreptează înaintea Ta calea mea, ca fără alunecare să preaslăvesc o Dumnezeire: pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!
Rugăciune la intrarea în sfânta biserică

Pocăința…„un har peste har”

Binecuvântat este Domnul Dumnezeul nostru Care nu voiește moartea păcătosului, ci ca acesta „să se întoarcă de la calea sa și să fie viu” (Iezechiel 33,11).
Prin cuvintele proorocului, atât de frumoase și mângâietoare de suflet pentru fiecare om, nu numai că ni se arată mila nesfârșită a lui Dumnezeu, ci ni se descoperă și marele adevăr despre viața păcătoasă trăită departe de voința divină: moartea sufletului și lipsirea de viața cea adevărată.
Mântuitorul Hristos îşi începe Evanghelia Împărăţiei lui Dumnezeu în lume prin chemarea la pocăinţă: „pocăiţi-vă, căci s-a apropiat Împărăţia Cerurilor” (Matei 4,17), deoarece ea deschide uşa în Împărăţia cerurilor.

RUGACIUNE

Dumnezeul meu, cred intru Tine, si ma rog Tie; intareste credinta mea. Te iubesc, dar fa sa sporeasca a mea pocainta. Te slavesc ca pe intaiul meu inceput. Te doresc ca pe cea mai de capetenie dorinta a mea. Iti multumesc ca binefacatorului meu celui vesnic. Te chem ca pe puternicul meu aparator.

Dumnezeul meu binevoieste a ma povatuii prin intelepciunea Ta, a ma calauzi prin dreptatea Ta, a ma mangaia prin milostivirea Ta, a ma apara prin Puterea Ta.

CONDITIILE MANTUIRII: HARUL,CREDINTA SI FAPTELE BUNE

Omul nu a putut ajunge la mantuire numai prin silintele sale,ci a trebuit sa se intrupeze Fiul lui Dumnezeu , Care sa-l mantuiasca prin jertfa Sa de pe cruce si prin invierea Sa din morti. Dar din roadele Crucii si Invierii lui Hristos pentru mantuirea noastra nu ni le putem insusi singuri.Avem nevoie de harul dumnezeiesc care este o putere necreata ce izvoreste neincetat din fiinta lui Dumnezeu. Izvorul harului in umanitate este Hristos. El ni se impartaseste de Duhul Sfant prin Sfintele Sale Taine savarsite in Biserica de episcop si preot.

Iertaţi şi vi se va ierta

 

Când nu-l ierţi pe altul, tu nu-l amărăşti atâta pe el, pe cât te jigneşti pe tine însuţi. 

( Sfântul Ioan Gură de Aur)Iertaţi orice aveţi împotriva cuiva, ca şi Tatăl vostru Cel din ceruri să vă ierte vouă greşealele voastre.  

(Sfânta Scriptură)

 

Nimic nu este atât de puternic în faţa Domnului, ca iertarea aproapelui, deoarece este o încecare proprie a fiecăruia de a urma una din cele mai importante fapte ale lui Dumnezeu – mila sa către noi. Şi cu nimic nu ne ispitim mai uşor, decât cu mânia, furia şi dorinţa de a ne răzbuna prin cuvânt, iar de multe ori şi prin fapte.
 

Prin răbdare se menţine familia

 Până ce aruncăm pricinile neputinţei noastre în socoteala altora, ne este cu neputinţă a ajunge la desăvârşirea îndelungii răbdari. Capătul îndreptării şi al păcii noastre nu se câştigă din îndelunga răbdare ce o are aproapele cu noi, ci din suferinţa răului aproapelui de către noi (Cuviosul Casian Romanul).

-    Părinte, cum poţi face faţă unuia care este nervos?
-    Prin răbdare.

-    Şi dacă nu ai?

-    Mergi şi cumpără! Se vinde la super-market…

Despre relaţia dintre bărbat şi femeie

„Vă laud pe voi că de toate ale mele vă aduceţi aminte şi după cum v-am dat predaniile aşa le ţineţi” (I Corinteni 11, 2).

1. Sfârşind cuvântul despre jertfele idoleşti precum se cuvenea şi făcându-l mai desăvârşit decât toate [celelalte], trece la alt [subiect]. Şi acesta era o vinovăţie a lor, însă nu aşa mare. Ceea ce am spus, spun şi acum: nu pune la rând toate învinovăţirile cele mari, ci le aşează după rânduiala potrivită, punând la mijloc cele mai uşoare, mângâind [prin aceasta] povara cuvântului care s-a întâmplat ascultătorilor din certarea neîncetată. De aceea şi ceea ce e mai grav decât toate pune la urmă, adică [problema] învierii.

Nevoia si puterea umilintei

Chiar de-ati fi savârsit multe fapte bune si chiar de n-ati simti în cugetul vostru vreun rau, numai gândind ca puteti sa va încredeti, veti pierde prin aceasta tot câstigul rugaciunii.
Si, dimpotriva, chiar când sufletul va este împovarat de multe pacate, de veti fi încredintati ca sunteti cei din urma pacatosi, veti fi vrednici sa va ridicati ochii spre Dumnezeu cu încredere.
Dar atentie! A fi umil nu înseamna a-ti face reclama, cu toate ca ai constiinta ca multe lucruri bune ai savârsit, înseamna ca daca te simti vrednic sa zici “Cugetul nu-mi aduce nici o învinuire”, sa adaugi dimpreuna cu Pavel: “dar nu sunt îndreptatit întru aceasta” – si înca: “Iisus Hristos a venit în lume sa mântuiasca pe cei pacatosi, dintre care cel dintâi sunt eu”.

Nimic din lumea aceasta nu ne însoteşte dincolo de mormânt

Important de retinut este ca toata lumea aceasta materiala este supusa disparitiei, distructiei si disparitiei. Toate se schimba in lumea aceasta. Cu atat mai mult trupul nostru, care este asa de trecator incat poti sa mori la cateva zile dupa ce te-ai nascut. Cand ma duc prin tara, de exemplu, vad cat de mult s-a rarit toata padurea, in fata; dar in spate, padurea aceea taiata creste mereu, cu fiecare an in care ma duc, creste padurea din spate. Si toata lumea aceasta pare pusa sub taiere, ca o padure. In fiecare zi, in fiecare ceas cineva, un copac e doborat si moare si putrezeste. Dar in spate creste armata celor care au plans la Dumnezeu, care intr-adevar au trait sensul duhovnicesc al vietii pamantesti.

Cuvînt la Acoperămîntul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu

(1 octombrie)

În vremurile cumplite cele mai de pe urmă, cînd s-au înmulţit păcatele noastre, s-au înmulţit şi primejdiile asupra noastră, încît s-au împlinit cuvintele Sfîntului Pavel, care zicea: "Primejdii de la tîlhari, primejdii de la rudenii, primejdii de la neamuri, primejdii în cetăţi, primejdii în pustiuri, primejdii pe mare, primejdii între fraţii cei mincinoşi" (2 Cor. XI, 26). Cînd cuvintele Domnului s-au împlinit: "Că se va scula neam peste neam şi împărăţie peste împărăţie şi va fi foamete şi ciumă şi cutremure pe alocuri",