Mare de tot a fost neghiobia oamenilor din pilda Evangheliei de astazi. Am auzit ca un om a facut cina mare, a pregatit un ospat bogat si stralucit si a poftit lume multa ca sa vina sa manince la el. La o masa asa bogata ar fi trebuit ca cei chemati sa alerge intr-un suflet ca sa guste din bunatatile pregatite. Dar ce vedem?
Cei poftiti, in loc sa se grabeasca, nici n-au vrut sa auda, caci unii s-au dus la holdele ori afacerile lor, iar altii s-au incurcat in poftele pacatelor trupesti. Aceasta cina de care vorbeste Sf. Evanghelie de astazi este masa cea bogata in hrana duhovniceasca, din Sfinta Biserica.
Omul care a facut cina este Dumnezeu-Tatal. Cina Lui inseamna Imparatia lui Dumnezeu, Biserica crestina aici pe pamint si in ceruri. Pilda aceasta s-a implinit in toate timpurile cu unii oameni, caci Dumnezeu a chemat, prin slugile Sale, sa vina lumea sa se hraneasca din masa Lui cea bogata si bine pregatita in sfinta Lui casa, in biserica.
Dar, cei mai multi n-au vrut sa vina. Unii nerecunoscatori, razvratiti ca si iudeii, s-au dedat placerilor trupesti, s-au impietrit la inima, si-au astupat urechile, respingind chemarea, lumina si credinta ca si cei dintii chemati. I-au orbit mindria si lacomia, adica grija de bogatii si desfatarile lumesti, desfranarea. Astfel, n-au voit sa asculte glasul trimisilor Domnului, ca sa vina sa manince din ospatul mintuitor, spre folosul sufletului si al trupului .
Sa ne silim a intelege Sf. Evanghelie de astazi, iar noi niciodata sa nu cautam scuze, care intotdeauna sunt neintemeiate, si sa venim la ospatul cel Dumnezeiesc din casa Domnului, in Sfinta Biserica. Sa vedem acum in ce imprejurare a spus Domnul aceasta pilda.
Pe la inceputul lunii decembrie din anul al treilea al propovaduirii Sale Mintuitorul se ducea la Ierusalim pentru sarbatoarea innoirilor si, pe cale fiind, una din capeteniile fariseilor L-a invitat la masa. Mintuitorul a primit si, intrind in casa fariseului, a stat la masa. Aici, dupa obiceiul Sau, folosindu-se de acest prilej pentru a invata pe cei de la masa, El le-a vorbit de binefacerile catre cei saraci si le zise ca acei care hranesc pe cei lipsiti vor fi saturati de Dumnezeu in cer.
La aceste cuvinte unul din cei de fata a zis: ,,Fericit este cel ce va cina intru Imparatia lui Dumnezeu."
Mantuitorul, raspunzind acestuia si la toti care-L ascultau, le-a aratat prin pilda aceasta ca toti pot lua parte la aceasta cina din Imparatia cerului, dar ca cea mai mare parte a lumii nu va cina in cer, pentru ca alege mai mult bunurile din lumea aceasta trecatoare, uitind de ospatul ceresc.
Toti oamenii sint chemati la cina, caci Dumnezeu vrea ca toti sa se mintuiasca si sa ajunga la cunostinta adevarului. Darnicia fara de margini a lui Dumnezeu este mare prin belsugul bucatelor ce se servesc aici pe pamint. Casa lui Dumnezeu este Sfinta Bisericaa; bucatele care se servesc la masa Lui sunt Trupul si Singele Domnului nostru Iisus Hristos care se dau prin Sf. Impartasanie, aceasta fiind adevarata Cina de mare taina pe pamint.
Hrana si bautura de la masa Domnului mai pot fi Cuvintul lui Dumnezeu din Sf. Evanghelie. Predicile di invataturile sint o adevarata hrana duhovniceasca. Cintarile cele sfinte, imnurile religioase cu melodiile lor dulci si mangaietoare sunt cu adevarat o bautura racoritoare ce veseleste mintea, sufletul si inima.
Toate Sfintele Taine sunt de mare folos omului aici pe pamint, dar, in chip deosebit, este Sf. Liturghie, pentru ca prin aceasta capatam cele mai mari binefaceri si dobindim nenumarate foloase de la Dumnezeu, in Sfinta Biserica. Sfintii parinti ne asigura ca, atunci cind ascultam cu credinta o Sfinta Liturghie, cu frica si cu smerenie, ne aseazam la masa cu Sf.Treime, cu Maica Domnului, cu Sf. Arhangheli si cu cetele ingerilor, ale apostolilor si ale sfintilor parinti.
In timpul Sf. Liturghii, Iisus moare in chip tainic, dandu-si viata pentru noi si ofera Tatalui ceresc Singele Sau pentru mintuirea noastra, a celor care ne aflam de fata si care suntem pomeniti la Sf. Proscomidie. In timpul Sf. Liturghii se petrec minuni mari. In chip nevazut, multi crestini care-si pling pacatele, dupa spovedanie, au fericirea ca acestea sa fie stropite cu Singele Domnului Hristos si curatite de petele pacatului. Sfintii ingeri, in chip nevazut, impart acestora daruri binefacatoare.
Cind luam parte la Sf. Liturghie, diavolul este tinut departe de noi, iar noi ajungem cu totul duhovnicesti, putand oferi si noi jertfa sfinta de lauda pentru altii. Prin participarea la Sf. Liturghiem, aducem cea mai placuta inchinaciune Sf. Treimi, lui Dumnezeu. Cinstim Patimile Domnului, cinstim pe Maica Domnului si ne bucuram impreuna cu ea de darurile Fiului sau.
Luind parte la Sf. Liturghie inseamna a face cea mai mare si frumoasa fapta. Este un act de credinta suprem care ne asigura o mare rasplata. Sunt nenumarate darurile pe care le primim de la Cina cea de Taina, de la masa cea bogata la care sintem invitati prin Sf. Evanghelie de astazi. Ca sa putem privi cu ochii cei duhovnicesti la marea milostivire si la dragostea Fiului lui Dumnezeu, ascultati o istorioara, cu un frumos si adinc inteles.
Un mare imparat, pe vremuri, avea o provincie indepartata, iar oamenii din acele tinuturi au inceput sa se razvrateasca impotriva imparatului. Unii il injurau pe fata iar altii atit se inraisera incit ajunsesera sa spuna ca, daca l-ar prinde, l-ar omori. Toate hulele si necinstirile ajunsesera la urechile imparatului.
El aduna toti sfetnicii sai in divan si incepu sa se sfatuiasca cu ei, cerindu-le parerea si intrebindu-i ce sa faca ca sa linisteasca pe cei razvratiti. Mai marele ostirii ii zise:
- Da-mi oaste, imparate, si ma voi duce sa aduc pe cei razvratiti la tine ca sa-i pedepsesti aspru. Imparatul insa clatina din cap si nu aproba. Se scula atunci un altul si zise:
- Voi da o porunca aspra, ca acela care va nesocoti numele tau sa plateasca cu capul.
Altul zise:
- Aceluia care nu se supune sa i se ia averea, imparate! Imparatul clatina din nou din cap si zise:
- La ce mi-ar folosi sa am o ceata, un popor de sclavi care tremura, dar care pandeste mereu prilejul ca sa scape de mine si sa ma omoare?
Sfetnicii toti amutira. Dar iata ca unicul fecior al imparatului, printul mostenitor, se pleca inaintea tatalui sau si-i zise:
- Tata, lasa-ma pe mine sa ma duc la ei si-i voi face sa fie ascultatori, intorcindu-i la tine. Imparatul mirat il intreba:
- Si cum ai vrea tu, fiule, sa procedezi ca sa-i faci ascultatori? Printul grai:
- Eu le voi povesti de dragostea ta cea mare, de mila si de bunatatea ta, de toate cate le-ai dat, cate le dai si cate mai vrei sa le dai si nu voi inceta, tata, cu iubirea mea pentru ei pina cind nu-i voi scoate din ratacire, pina ce flacara dragostei nu se va aprinde din nou in sufletele lor reci.
Atunci imparatul privi cu lacrimi indelung si cu duiosie in ochii copilului, si zise:
- Da, mergi fiul meu, si poarta grija de cei cazuti caci numai dragostea ta ii va putea izbavi; numai mila si dragostea ta ii vor aduce la adevarul cunostintei. S-a dus departe fiul in tara razvratita si nu stia de odihna, ci zi si noapte cauta pe cei pierduti si rataciti ca sa-i intoarca la tatal sau.
Dar, pina la urma, pretul platit a fost foarte scump, caci a trebuit sa-si dea viata. In felul acesta insa biruinta a fost mai stralucita. Acum, ce va face Tatal acelor nelegiuiti si nerecunascatori din pricina carora a fost jerfit Fiul sau? Cu ce pedepse va trebui sa pedepseasca pe aceia pentru care si-a dat fiul, iar ei au dispretuit jerfa dragostei si l-au omorat?
Din acesta istorioara, oricine ar putea banui ca aici e vorba de Tatal ceresc, Imparatul Slavei si de Fiul Sau care a luat asupra Sa toate neputintele noasre si, plin de dragoste si mila, a venit la noi, razvratitii, inraitii si pacatosii ca sa ne aduca la Tatal. Dragostea Fiului lui Dumnezeu este fara margini, caci lumea razvratrita si rautacioasa L-a omorit , rastignindu-L pe Cruce. El insa nu se departeaza de noi, nu ne-a lepadat, ci arata aceeasi dragoste mereu, pina la sfirtitul veacurilor.
Ati auzit de cite daruri ne invredniceste, prin Taina Sf. Impartasanii, atunci cind El este prezent in fiecare duminica si sarbatoare la Sf Liturghie. De aceea, cei care nu vin duminica la biserica, la Sf. Liturghie, sunt considerati nesupusi, neascultatori, dispretuitori ai Jertfei si se lipesc de toate acele daruri binecuvintatte si, astfel, viata lor este in pericol.
Trairea acestor oameni va fi numai in intuneric, in necazuri si suparari si se vor lipsi de tot binele sufletesc si trupesc. Acelora care nu iau parte la Sf.Liturghie nu le sunt primite nici celelalte slujbe si rugaciuni pe care le fac, fie in biserica, fie acasa.
La inceputul crestinismului, crestini care indrazneau sa lipseasca duminica de la slujba, erau dati afara din biserica sau pusi la canon aspru, ca sa fie iarasi primiti. De la aceasta nepasare si neascultare, la chemarea lui Dumnezeu, mari nenorociri se abat pe capul oamenilor, chiar aici In lumea aceasta.
Iata de ce multora nu le merge bine, n-au spor in casa, n-au casatorie fericita, iar altii chiar nu ajung la la casatorie si astfel ruineaza familia, iar ei se distrug sufleteste si trupeste vazind cu ochii. Bolile incoltesc, caci Dumnezeu se departeaza de ei. Prin urmare, trebuie sa ne infricosam si mai mult si sa intelegem ca astfel de suflete, care nesocotesc chemarea la biserica, atunci cand vor trece in viata cea de dincolo, cu siguranta nu vor gusta din fericirea vesnica, din frumusetea Domnului si din toate bunatatile cele ceresti.
Ati auzit pe stapanul acelei, case care a facut cina, cum a zis:� "Nici unul din barbatii aceia care au fost chemati nu va gusta din cina mea" .Este greu pentru cei ce mor neimpartasiti si nu-si asigura mintuirea, fiindca acestia pleaca fara merinde in vesnicie. Cei care nu respecta ziua Domnului si nu vin la biserica dau dovada ca sunt niste razvratiti impotriva lui Dumnezeu. Acestia vor avea parte de mari pedepse, si in lumea aceasta, dar mai ales in cea viitoare.
Trebuie sa tinem seama ca, asa cum reiese din Sf. Evanghelie de astazi, venirea la cina Domnului este obligatorie, caci vedem cum spune Domnul despre cei ce n-au venit, ca nu vor gusta din cina cea cereasca. Iata de ce diavolul se lupta pe toate caile posibile ca sa-l impiedice pe om sa nu mai ajunga la cina Domnului, asa cum de altfel vedem si in minunata pilda din Evanghelia de asazi.
De ce, oare, credeti ca s-a miniat stapinul pe cei poftiti? Oare, pentru ca s-au dus sa-si vanda ogorul sau sa-si incerce boii, ori pentru ca s-au insurat? Nu pentru aceasta s-a miniat stapanul, ci pentru faptul ca s-au dus tocmai in ziua cand trebuia sa vina la cina. Atunci s-au gasit sa-si faca treburile pamintesti, tocmai cand trebuia sa se ingrijeasca de cele ceresti si sufletesti.
Tot asa, vrednici de osandit sunt acei crestini care, din pricina grijilor pentru hrana si imbracaminte, nu au niciodata timp pentru suflet. Din constatarile noastre, ca parinti ai bisericii, observam ca multi crestini nu se spovedesc si nu se impartasesc cate 4-5 ani la rind. Intrebati fiind, acestia raspund ca n-au avut timp .
Acesti crestini nu spun ca n-au avut credinta sau ca s-au indoit de foloasele si puterea Sf.Taine, ori ca au uitat pe Dumnezeu si au lasat sufletul in parasire. Nimic din toate acestea! Ei spun scurt ca n-au avut timp. Si intr-adevar, s-au facut robii trupului, hamalii indeletnicirilor pamintesti. Seara si dimineata, cind e timpul sa faca putina rugaciune, duhul cel rau � diavolul � ii opreste spunindu-le: "Nu e timp, grabiti-va si mergeti la ale voastre!" La masa nu se roaga, nu-I multumesc lui Dumnezeu pentru binele primit, fiindca duhul necurat le sopteste mereu: "Nu este timp!"
In schimb, cit de obositi sunt si oricate treburi ar avea, isi fac timp pentru a citi reviste, ziare si a sta ore intregi la palavrageala si cate alte preocupari nefolositoare, fara sa mai amintim de televizor, unde se iroseste mult timp. Cand vine ziua duminicii si clopotele ii cheama la inchinare, ei amana, zicand ca vor merge alta data.
Celor care sint hotarati totusi sa vina la biserica, nu se poate sa nu le iasa diavolul inainte cu o ispita, ca sa-i impiedice de a ajunge la Cina Domnului. Unora le trimite neamuri de departe, tocmai atunci, ca sa-i retina de a merge la biserica. Cei casatoriti se scuza, ca si omul din Evangheliea de astazi, care spunea, dupa cum am vazut, ca s-a insurat si de aceea nu poate veni.
Cei mai multi, tocmai in ziua chemarii la cina se gasesc sa-si faca poftele, impiedicindu-se unul pe altul ca sa nu ajunga la biserica. Altii vin de departe pe la oras, cu gindul sa ia parte la slujba, dar diavolul le iese inainte si le aduce aminte ca au de cumparat cite ceva si astfel alearga ei din magazin in magazin, pana obosesc de nu-i mai tin piceoarele. Ajung franti de oboseala la Sf. Biserica si nu mai sunt in stare sa se roage sau sa asculte cu atentie sfintele invataturi. Mai mult pe chiar, pe unii atat i-a alergat necuratul si i-a tot dus, incit au scapat si sfanta slujba si ajung, la sfirsit, dupa ce cina s-a mincat, ospatul s-a terminat iar ei nu s-au folosit cu nimic, pierzind prilejul de mintuire.
Asa, o mare parte din oameni alearga ca niste hamali ai vietii acesteia trupesti, in goana nebuna dupa placeri, ca sa dobindeasca fericirea veacului acestuia trecator. Asa se trezesc multi pe patul mortii, inselati de demonii iadului, care le apar in clipa sfarsitului si le spun: "Ai nostri sunteti, caci noua ne-ati slujit toata viata". In zadar mai cheama atunci preotul, cand nu mai pot vorbi si nu mai au nici timp sa faca pocainta pentru pacatele savarsite.
Daca s-ar putea sa intrebam pe toti nenorocitii ce se chinuiesc acum in focul iadului despre cauza osandirii, oare, ne-ar mai putea spune ei ca n-au avut timp sa vina la biserica si sa se pregateasca? Nu cred ca ar putea sa ne spuna asa, ci cei mai multi ne-ar raspunde: "Am ajuns aici fiindca am pretuit mai mult decat sufletul nostru ogoarele, vitele, serviciile, afacerile si petrecerile, iar pentru suflet n-am vrut sa facem nimic. Neglijarea sufletului nosru ne-a departat de Dumnezeu si ne-a facut sa ne scufundam in pacate".
Scufundarea in pacate este cel mai mare izvor al necredintei. Oare, de ce se impotrivesc oamenii si nu vor sa guste din binefacerile mintuirii? Ce-i opreste sa se apropie de Dumnezeu, sa vina la casa Lui, la masa Lui duhovniceasca? Iata ce: obisnuinta rea in viata paminteasca prin care si-au stricat inimile cu totul si traiesc in intuneric.
Religia noastra crestineasca nu-i o religie care sa se invoiasca cu slabiciunile omenesti si cu pacatele. E aspra si neinduplecata. La pagini nu era asa. La grecii vechi, orice pacat se putea savarsi fara teama, fiindca orice patima omeneasca isi avea un reprezentant in cerul zeilor. Desfraul avea zeul lui, betia avea zeul ei, talharii isi aveau patronii lor si asa mai departe.
La noi este cu totul altfel, caci Hristos Dumnezeul nostru nu doreste intelegere si pace cu slabiciunile si patimile noastre, pe care le condamna. Invatatura lui Hristos osandeste mandria, zgarcenia, lacomia, desfranarea, pizma, mania si toate pacatele, pentru ca toate acestea spurca sufletul si trupul. De aceea, Domnul vrea sa ne curatim si sa nu le mai practicam niciodata, devenind astfel curati sufleteste si trupeste.
Noi suntem permanent in lupta cu pacatul si nu-l putem birui fara Harul dumnezeiesc pe care-L primim de la masa cea bogata a lui Dumnezeu, din Sf. Taine si din toate sfinteniile din biserica. Zgircitii care se inchina la avere, femeile care-si inseala barbatii, tinerii care se tavalesc in noroiul desfranarilor niciodata nu vor asculta glasul Evangheliei care ii indeamna la lupta impotriva patimilor. Cei mai multi ar vrea sa fie si cu Dumnezeu, dar si cu pacatele.
Cate persoane nu vin la biserica, dar cand aud ca e vorba sa se lepede de unele pacate, renunta, fiindca sunt asa de legate de patimi, ca li se pare ceva imposibil ca sa se desparta. Spre exemplu, o tanara femeie nu poate sa se desparta de un prieten cu care traieste de multa vreme, facandu-si din el un zeu, un idol. Nu se pot lasa unii de bautura si tutun, de ghicit si de multe rele care au prins radacini adinci in sufletelesi trupurile lor. Ei nu inteleg ca locul acela al fericirii din raiul lui Dumnezeu este curat si sfant si, de aceea, numai cei curati pot ajunge acolo.
Iata de ce ne cheama Dumnezeu la masa lui bogata, la cina, ca sa ne curatim si sa ne sfintim de aici de pe pamint pentru fericirea raiului de sus. O mare parte insa dintre crestini inteleg sa traiasca la un loc cu toate pacatele si nadajduiesc ca, la sfirsit, sa gaseasca si ei un loc intr-un coltulet din gradina raiului.
Sa nu ne inselam, ca nimic spurcat si ruginit nu va intra in Imparatia cerului, asa cum spune Sfinta Carte. In raiul lui Dumnezeu este peste tot aceeasi sfintenie, aceeasi curatenie si lumina. Acesti oameni aduc prin aceste pareri gresite o insulta lui Dumnezeu.
Asa a patit odata un misionar crestin care cauta sa converteasca pe un indian si sa-l aduca la religia noastra crestina. Dar, intr-o zi, indianul zise misionarului:
- Dumneata imi vorbesti de un Dumnezeu care vede si stie totul, dar eu nu am nevoie de un astfel de Dumnezeu, care sa cunoasca si sa stie tot ce fac eu. Mai lasa-ma in pace cu Dumnezeul dumitale, ca mie imi place viata aceasta, asa cum este ea.
Cam asa este si lumea crestina de astazi. Asa au ajuns multi sa spuna, dar sa stiti ca nu a fost asa. Acum lumea este ratacita, inraita si pierduta, dar adevaratele oi ale casei lui Israel n-au fost asa. Lumea crestina de astazi este scufundata in patimi si pacate si multora nu le mai convine religia aceasta, care mustra pacatul si lupta impotriva placerilor.
Crestinilor nostri ortodocsi le convine mai mult sa stea in carciuma si in fum de tigara, decit in biserica si in mirosul de tamiie. De aceea, multi ar dori ca nici sa nu existe Dumnezeu, care sa-i traga odata la raspundere si sa-i pedepseasca pentru faptele lor rele.
Ideea aceasta ca nu exista Dumnezeu este scornita de cei mai nelegiuti si pacatosi oameni: de criminali, hoti si desfrinati, de betivi si mincinosi. Fara indoiala, ca in inimile unor astfel de oameni Dumnezeu nu exista si nu locuieste, pentru ca acolo a pus stapinire duhul cel rau. Cei care au voit sa-L cunoasca pe Dumnezeu au putut sa-L simta si sa-L slaveasca prin credinta.
Dar, unde L-au simtit crestinii pe Dumnezeu? In desfasurarea vietii pamintesti, in multumirea constiintei lor, in trairea fericita a pazirii poruncilor, in mijlocul naturii stralucitoare, in lumina soarelui si in cintecul pasarilor, in murmurul izvoarelor si in culorile florilor, in dulceata fructelor si in tot in ce a creat Milostivul si Bunul Dumnezeu.
Cei necredinciosi fac parte din tabara celor natangi, care n-au voie sa vina la cina Domnului. Acestia sint vrednici de plans si de dispretuit. Sint niste bieti nenorociti, rataciti printr-o trista pustietate, niste flori rupte de furtuna de pe ramura vie a Bisericii si cazuti din dreapta credinta in prapastia deznadajduirii si a pieirii sufletesti. Asa sunt toti sectantii.
Toti cei care nu vor sa inteleaga chemarea de la Cina Domnului din Sfanta Biserica se lipsesc de cina cea cereasca si nu se vor mintui. Pot ei sa faca toate faptele bune, pot sa nu zica vorbe rele, tot la iad se duc, fiindca au dispretuit Cina Domnului, Biserica, cu toate tainele ei. Cei ce au fost chemati mai intai de pe pamint, de Dumnezeu, sunt preotii si carturarii poporului evreu, care nu s-au supus chemarii Domnului si nu au vrut sa vina la masa mintuirii ceresti, pe care atat de bogat o pregatise Dumnezeu la inceput prin sfintii prooroci.
Ceilalti care au fost chemati de pe strazi si din uliti: saracii, betegii si ologii, sunt tot evreii poporul cel de jos pe care l-a hranit Dumnezeu in pustie si l-a tamaduit. Poporul acela vindecat de Fiul lui Dumnezeu L-a cunoscut pe Acesta, dar era orbit de fatarnicia fariseilor si carturarilor care-l oprea sa mearga dupa El. Poporul acesta era ologit trupeste si sufleteste.
Totusi au venit si din sanul acestui popor au sezut la masa si sunt mintuiti acum, fiind in ceruri cu Domnul, caci poporul cel de jos a cunoscut ca Iisus este Fiul lui Dumnezeu si L-a marturisit inaintea imparatilor pagani si multi au murit martiri pentru credinta si dragostea lor. A mai trimis apoi stapinul, inca o data, pe robul sau, spunindu-i sa iasa la drum si sa sileasca pe toti sa intre, asa incat casa sa fie plina.
Aceasta porunca dumnezeiasca este indreptata catre celelalte popoare pagane care se inchinau la idoli si erau impresurate de pacate. Expresia ,,sa-i sileasca sa intre" nu inseamna ca sa-i forteze cu sabia, asa cum au facut turcii omorand mii de oameni si distrugindu-i in multe chipuri, ca sa treaca la religia lor. Domnul Hristos vrea ca noi sa venim din dragoste la El, sa venim din convingere; de aceea, spune robului: "Sileste-i", adica convinge-i, arata-le pentru ce-i chemi si cat de bine ii asteapta la masa Mea in Imparatia Mea.
Domnul Hristos nu obliga pe nimeni, de aceea zice: "Cine vrea sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine, sa-si ia crucea si sa-Mi urmeze Mie!" Crestinul adevarat trebuie sa inteleaga ca Dumnezeu zice sa ne lepadam de toate patimile si pacatele, pentru ca acestea sunt piedicile care ne opresc sa ajungem la masa sfinteniei, aici pe pamint, si la cina cea cereasca, in raiul desfatarii. Trebuie sa ne lepadam de toti idolii moderni ai veacului de pe urma. Sa nu ne robeasca nimic si sa nu ne mai inchinam timpul si viata nici unui idol. Nimic sa nu ne stapineasca si sa fim gata in orice vreme de a ne lepada de toate pentru slava lui Dumnezeu.
Mult sange crestinesc s-a varsat pentru starpirea idolatriei. Astazi insa demonii au devenit mai diplomati in lupta lor, caci au nascocit alt fel de idoli, asa incat omul crestin, de multe ori, nici nu banuieste cand isi inchina viata unui idol modern. Pe masura ce veti cunoaste credinta, veti cunoaste si astfel de idoli periculosi, iar unii poate i-ati si cunoscut.
Imi amintesc de o veche istorioara, cum, un misionar crestin adusese la credinta pe un pagin, care se inchina la idoli. Acesta nu vrea, insa cu nici un chip, sa sparga un idol la care se inchinase toata viata si la care tinea in mod deosebit. Bietul crestin misionar il sfatuia sa sparga idolul si ii zicea:
- Iubitul meu, sparge acest dumnezeu mincinos si sa nu-ti para rau, ca Dumnezeu iti va da o mare bucurie, si ai sa fii fericit atat in lumea aceasta cat si in cealalta.
Intr-o zi paginul s-a hotarit sa sparga idolul. A luat toporul si l-a lovit cu putere, dar, ce sa-i vada ochii?! Idolul acela era plin cu bani de aur. Stramosii lui ascunsesera, pe timpuri, in el o comoara si, astfel, nimicirea lui aduse un trai fericit bietului pagin, care era sarac. S-a intarit si mai mult in credinta, s-a botezat si a inceput sa faca fapte bune, devenind un bun crestin, avaind multumire sufleteasca si castigand imparatia cerului.
Iata, frate crestine, ia aminte, poate si tu ai un idol la care tii mult si te inchini lui de multa vreme; un idol de placeri, de patimi rele si iti inchipui ca nu poti trai fara acest idol la care te-ai inchinat o viata intreaga. Poate iubesti patima betiei, de unde pleaca toate relele. Sparge idolul acesta, frate, sparge-l, ca vei gasi Imparatia lui Dumnezeu.
Poate te stapineste patima desfranarii, si ai o prietena de care nu te desparti si nici nu te cununi cu ea. Sparge legatura dintre idolul acesta si tine, frate crestine, pina nu e prea tirziu. Poate te inseala patima luxului, a fumatului, a jocului de carti si hulelor. Sparge acesti idolisi si asculta chemarea Domnului, pe care o face prin slujitorii Sai si hotaraste-te a veni la masa lui Dumnezeu, caci inca te mai cheama.
Roaga pe Dumnezeu sa iti dea putere ca sa invingi pacatul care iti stapaneste sufletul si trupul. Atunci ai sa gasesti, frate crestine, o comoara de bucurii, chiar si in lumea aceasta vremelnica si vei plinge de bucurie pentru ca ai gasit Imparatia cerului.Vei fi un ales si un placut al Domnului Dumnezeu, care te va primi cu bucurie la ospatul cel minunat, in Imparatia Lui cea cereasca. Acolo este tinta noastra a crestinilor si acolo trebuie sa mearga sufletele noastre.
Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu