INTREBARI SI RASPUNSURI

Care sunt virtuţile sufletului şi care ale trupului?

Răspuns:

Virtuţile sufletului sunt acestea: iubirea, smerenia,

blândeţea, îndelunga răbdare, îngăduinţa, nepomenirea

răului, nemânierea, neînfurierea, nezavistia, nejudecarea;

necăutarea la slăvi, milostenia, neprihănirea, neiubirea de

argint, compătimirea, lipsa de trufie, lipsa de mândrie,

străpungerea inimii. Iar virtuţile trupului sunt: culcarea pe

jos, privegherea, postul, înfrânarea, sărăcia,

neîmprăştierea.

Întrebarea 2

Ce înseamnă ce s-a zis de Apostol: "Cânt cu duhul, dar

cânt şi cu mintea"?

Răspuns

Cântă cineva cu duhul când rosteşte numai cu limba

cele cântate. Şi cântă cu mintea, când, cunoscând înţelesul

celor cântate, se veseleşte în contemplarea lor.

Intrebarea 3

Ce înseamnă: «în fărădelegi m-am zămislit şi în păcate

m-a născut maica mea»?

Răspuns

Scopul de mai înainte al lui Dumnezeu a fost să nu ne

naştem prin legătura nunţii din stricăciune. Dar călcarea

poruncii a adus nunta, fiindcă a greşit Adam, adică a

nesocotit legea dată lui de Dumnezeu. Deci toţi cei ce se

nasc din Adam «se zămislesc în fărădelegi», căzând sub

osânda protopărintelui. Iar «In păcate m-a născut maica

mea» însemnează că Eva, maica cea dintâi, a noastră a

tuturor, a născut în păcat, ca una ce s-a aprins spre plăcere.

De aceea şi noi căzând sub osânda maicii, zicem că ne

naştem în păcate.

Întrebarea 5

În câte feluri păcătuieşte omul?

Răspuns

Socotesc că în patru feluri păcătuieşte omul: prin

răpire, prin amăgire, prin neştiinţă şi prin aplecare

(dispoziţie) sufletească. Primele trei feluri aduc pe om

uşor la recunoaşterea păcatului şi la pocăinţă. Dar cel ce

păcătuieşte din aplecare sufletească şi nu vine la pocăinţă

nici în urma experienţei, nici cu trecerea vremii, va avea

parte de chinuri în chip sigur.

Întrebarea 12

Pentru ce Domnul, certându-l pe Petru, i-a zis:

«Satano»?

Răspuns

Domnul nu l-a numit pe Petru Satana în înţeles

injurios. Toate cele de care s-a lipsit Domnul ni s-au făcut

nouă pricină de bunuri pozitive: astfel moartea Lui ni s-a

făcut nouă viaţă; ocara Lui ni s-a făcut nouă slavă. Aceasta

neştiind-o Apostolul Petru, când a spus Domnul că va

pătimi, a socotit, potrivit cu firea lucrurilor, că e cu

neputinţă să moară viaţa, sau să fie necinstită Slava cea

atât de mare. Domnul, înlăturând această judecată şi vrând

să arate că nu trebuie căutată o ordine a firii în cele mai

presus de fire, a hotărât să pricinuiască bunuri pozitive

prin cele contrare lor: prin moarte viaţă, prin ocară slavă.

Deci cel ce se opune acestei judecăţi, îi zice: «Mergi

înapoia mea» în loc de: «Urmează hotărârii mele şi nu păşi

înainte, luându-te după ordinea lucrurilor». Căci numele de Satana se tălmăceşte: cel ce se opune. Deci Domnul nu

l-a rostit în mod injurios, ci oarecum a zis: tu, cel ce te

opui intenţiei mele!

Întrebarea 15

Cum trebuie înţeles cuvântul din Simbol: «S-a întrupat

de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara»?

Răspuns

Zic unii dintre sfinţi că din Duhul Sfânt şi-a luat

sufletul ca din sămânţă bărbătească, iar trupul şi l-a format

din sângele feciorelnic.

Întrebarea 19

Ce tâlc are istoria lui Lameh ?

Răspuns

Zic unii dintre învăţaţii în cele dumnezeieşti că în

vremea lui Lameh, fiind tulburare şi neorânduială, cel

puternic stăpânea asupra celui slab. Deci acest Lameh,

întâlnind un bărbat cu soţie, l-a ucis şi i-a luat femeia.

Întâlnind iarăşi un frate cu o soră, l-a ucis şi pe acela şi a

luat pe sora lui. Pe cel dintâi l-a numit «bărbat»; pe al

doilea «tânăr». Acestea după istorie. Dar după înţelesul

mai adânc, Lameh înseamnă lucrarea păcatului. Deci

aceasta a ucis în noi pe bărbat, sau legea naturală şi pe

tânăr, sau legea duhovnicească şi a luat de la ele litera,

ca amestecându-se cu ea semănătorul răului să facă să

nască păcatul. De aceea «răzbunarea pentru Lameh va fi

de şaptezeci de ori câte şapte» prin ceea ce se înţelege că

vor fi iertate pedepsele ce vin de pe urma consimţirii şi

săvârşirii păcatului. Pentru aceea când Petru întreabă: «De

câte ori voi ierta fratelui meu de-mi va greşi; până la şapte

ori?» Domnul îi răspunde: «Nu numai până la şapte ori, ci

până la şapte zeci de ori câte şapte». Adică celui ce ţi se

pocăieşte să-i ierţi, nu numai cele mici săvârşite prin

consimţirea cugetului, ci şi faptele.

Întrebarea 21

Ce vrea să arate psalmistul, zicând de vrăjmaşi: «Cei

ce năvălesc de jur împrejur»?

Răspuns

«De jur împrejur» înseamnă înainte, îndărăt, la dreapta

şi la stânga. Deci dracii dau năvală asupra noastră de

dinainte, când ne vrăjesc prin înfăţişările materiei; de

dinapoi, când stârnesc amintirea păcatului, prin gândurile

ce le-am avut mai demult; de la stânga când tulbură

sufletul prin patimile trupeşti şi neînfrânate; şi de la

dreapta, când dau năvală asupra sufletului prin mândrie şi

slavă deşartă.

Întrebarea 24

Ce înseamnă: «De te loveşte cineva peste obrazul

drept întoarce-i şi pe celălalt»?

Răspuns

Când dracii te ispitesc, prin gândurile ce ţi le aduc, la

obrazul drept, făcându-te să te mândreşti pentru faptele

cele de-a dreapta, întoarce celălalt obraz, adică scoate la

vedere faptele de-a stânga săvârşite de noi

«Voi pedepsi păcatele părinţilor în

copii, până la al treilea şi al patrulea neam, în cei ce mă

urăsc»?

Răspuns

Primul neam socotesc că este sămânţa răului, adică

atacul (sau momeala). Al doilea e pofta. Al treilea

deprinderea (habitudinea) răului, adică consimţirea. Al

patrulea, lucrarea, adică fapta. Deci se pedepseşte până la

al treilea şi al patrulea neam. Căci atacul şi pofta sunt

nevinovate, întru cât răul n-a răzbit până la capăt.

Întrebarea 35

Ce înseamnă cuvântul spus de Domnul; «Dacă ochiul

sau mâna ta te sminteşte, scoate-le pe ele şi le aruncă de

la tine»?

Răspuns

Ceea ce spune parabola în chip întunecos se poate

înţelege şi despre prieteni, care ne sunt ca nişte ochi, şi

despre rudenii, care ne sunt ca nişte mâini, şi de slugi, care

ne slujesc ca nişte picioare. Scriptura porunceşte să-i

scoatem pe aceştia toţi, dacă ne smintesc şi ne vatămă

sufletul. Dar porunca poate fi înţeleasă şi altfel, într-un

sens mai înalt. De ai o cunoştinţă contemplativă, ca pe un

ochi, dar te face să te mândreşti, scoate-o de la tine. De ai

şi o făptuire cuviincioasă, dar ţi se face pricină de

îngâmfare, scoate-o şi pe ea. De asemenea de ai o

destoinicie într-o slujbă, - iar aceasta e piciorul, - dar te

face să te fuduleşti, desparte-te de ea. Căci îţi e mai de

folos să fii fără aceste părute virtuţi, decât să mergi prin

îngâmfare şi mândrie la pierzarea totală….

Extras din Filocalia II; Maxim Mărturisitorul

Întrebări, nedumeriri şi răspunsuri…