Sfântul Nectarie topise sâmburele cu iubirea lui

Acum două luni eram cu toţi copiii într-un supermarket din Târgovişte. O vânzătoare de la brânzeturi ne-a dăruit nişte măsline pe care să le guste copilaşii mei. Toţi am luat câte una şi atunci s-a produs inevitabilul. Lui Nectarie i-a rămas sâmburele undeva în gât sau pe trahee şi s-a învineţit dintr-odată. Nu mai respira şi începuse să facă ochii mari la mine, arătându-mi cu mânuţa în zona gâtului.

În acel moment am ieşit cu toţi copiii afară din magazin, alergând toţi spre maşină, lăsându-mi în magazin coşul cu alimente, inclusiv geanta cu bani. Nu îmi mai păsa de nimic. Soţul meu a trecut toate semafoarele pe roşu, disperat fiind, iar când am ajuns la spitalul din Târgovişte, practic medicii de gardă se uitau neputincioşi la el, neputând să facă nimic.

De unde vin problemele de sănatate, cearta în familie și paguba averilor noastre (Pr. Arsenie Boca)

Despre durerile oamenilor

Joi, 02 Aprilie 2015 11:10

Lucrul care îi arde pe toţi oamenii este pocania - pocăinţa - pe care o trimite Dumnezeu, ori vrem, ori nu vrem. De aceea este bine ca să ne pocăim de bună voie, să nu aşteptăm să ne trimită Dumnezeu pocăinţa prin necazuri de tot felul, căci pricinile pentru care ne trimite Dumnezeu necazurile sunt păcatele noastre. Deci, dacă păţeşti necazuri în viaţă, află că ai făcut greşeli. Necazurile sunt mâna întinsă a milei lui Dumnezeu către noi.

Acum să vă dezvelesc câteva feluri de păcate, ca astfel să pricepeţi înseşi durerile voastre.

I. Beteşugurile trupului.

Din trei pricini se îmbolnăveşte trupul:

Cum să nu trăim rugăciunea ca pe o obligație de rutină?

Rugăciunea trebuie tratată tot ca o întâlnire cu Dumnezeu. Când te pui tu față în față cu Dumnezeul tău, nu poți să-I ascunzi nimic. Nu poți să-ți furi căciula. Ai să încerci, dar n-o să-ți meargă. Cum se ajunge la rugăciune sinceră? Lăsând inima să-și facă treaba ei. Varsă-ți inima așa cum e în fața lui Dumnezeu. Abordează-L pe Dumnezeu ca pe o Persoană reală, foarte reală, cea mai reală, cea mai apropiată ție. Nu trebuie să fii timorat cu Dumnezeu. Nu trebuie să-ți găsești cuvintele cu Dumnezeu. Trebuie să fii tu însuți. E o întâlnire, nu e o datorie.

Peştera Sfântului Ioan Scărarul de pe Muntele Sinai

Sfântul Ioan s-a născut în veacul al VI-lea, la vârstă de 16 ani, a intrat în Mănăstirea Sfânta Ecaterina.

În primii ani de vieţuire în mănăstire a fost ucenicul cuviosului Martirie, cel care l-a şi tuns în călugărie pe când avea 20 de ani. Sfântul Ioan avea să petreacă alături de stareţul său timp de 19 ani, vreme în care a învăţat să lupte cu patimile, să se roage cu luare aminte şi, mai ales, să asculte desăvârşit pentru a-şi smeri sufletul.

La moartea cuviosului Martirie, Sfântul Ioan s-a retras în pustiul Sinaiului, la o distanţă de 8 kilometri de mănăstire. Aici a petrecut neclintit în posturi şi rugăciuni timp de 40 de ani.

Către sfârşitul vieţii a fost ales stareţ al mănăstirii. În timp ce îndeplinea funcţia de egumen, însuşi Papa Grigorie cel Mare i-a trimis un pomelnic şi o sumă de bani pentru a fi pomenit la rugăciune şi a contribui la bolniţa sfintei aşezări. Nu după mult timp s-a retras în vechea sa peşteră.

În această perioadă de apogeu a vieţii sale duhovniceşti, la rugămintea egumenului mănăstirii din Raith, Sfântul Ioan a alcătuit celebra scriere Scara.

După o viaţă de nevoinţă şi rugăciune, înconjurat de ucenicii săi iubiţi, Sfântul Ioan s-a stins în Sinai, pe la mijlocul veacului al VII-lea. Biserica i-a rânduit prăznuirea pe  30 martie - ziua morţii şi i-a dedicat şi Duminica a IV-a a Postului Mare.

În apropierea peşterii, pe locul numit Wadi Et-Tlah, în secolul al XX-lea, a fost ridicat un mic aşezământ monahal ce aparţine de Mănăstirea Sfânta Ecaterina.

Sursa aici

Omul în faţa sfintei Cruci

Arhim. Andrei Coroian

Privind sfânta Cruce şi pe Hristos răstignit pe ea, un necreştin sau un necunoscător în cele ale duhovniciei va privi cu mirare şi va spune: aici s-a petrecut o mare şi neînţelesă taină. Privind-o un creştin iniţiat se va închina în faţa ei cu bucurie, exclamând: aici s-a lucrat mântuirea mea! Ea este izvorul veţii şi al fericirii mele! Crucea este lurarea cea mare a puterii lui Dumnezeu. Pe Cruce s-a arătat iubirea desăvârşită dintre Persoanele Sfintei Treimi, revărsată peste noi oamenii şi peste întreaga creaţie, prin Dumnezeu-Omul care se jerfeşte pentru noi, de dragul nostru asumându-şi vina păcatelor noastre. Aici se realizează in iubire desăvârşită începutul unirii dintre Dumnezeu şi oameni, dintre Dumnezeu şi lumea văzută, dintre lumea cerească şi lumea pământească.

Îngerul păzitor al Bisericii

Odată un preot mi-a povestit următoarele: Într-o zi a mers pe înserate la Biserică pentru că uitase ceva şi trebuia neapărat să aducă acasă. A deschis şi a întrat pe întuneric. Deodată, prin uşile împărăteşti, pe care le uitase deschise (nu trase dvera) a văzut un înger strălucitor cu o sabie de foc în mînă stând lângă Sfânta Masă. S-a înspăimântat atât de tare, încât a luat-o la fugă. Ajungând la pronaos (biserica era mare) o voce i-a spus:”stai”! şi a împietrit.

Dreapta Judecată!!!

Demult, trăia într-un sat un brutar renumit pentru pâinea sa. Dar, într-o zi, lui i se păru că sunt cam uşoare bucăţile de unt pe care tocmai le cumpărase de la un ţăran şi le aşeză pe cântar. Când colo, ce să vezi?! În loc de 1 kg, cât trebuia să aibă o bucată, fiecare cântărea doar 800 de grame. Supărat foc, omul s-a dus degrabă la judecătorie, spunând că ţăranul înşală lumea şi cerând, bineînţeles, pedepsirea acestuia.

Acum e prea târziu

O femeie, care îşi puse de multe ori în gând să devină o bună creştină, dar care tot amâna acet lucru, a văzut într-o noapte un vis.

Parcă mergea pe malul unui pârâu îngust, pe malul celălalt al căruia se vedea o prevelişte încântătoare, care o ademenea nespus. Femeia însă nu se hotăra să treacă. „Să mai stau aici puţin – se gândea ea, „dincolo pot trece oricând doresc", şi îşi continua mai departe drumul.

Ce este iertarea?

Iertarea este mişcarea sufletului prin care descoperim, pe de o parte, că avem nevoie să primim şi să oferim iertare, dar că nu ştim şi nu putem s-o facem şi, pe de altă parte, că nu e nevoie decât să o cerem de la Dumnezeu.

Iertarea este dragoste, iertarea este mila lui Dumnezeu trecută în mine, pe care eu o trec aproapelui meu sau celui care m-a rănit sau mie, şi zic: „Doamne, vino Tu şi iartă!”. „Numai Dumnezeu iartă!”, spun atât de bine, dar fără să ştie bine ce spun, mulţi din cei ce refuză să ierte… Ei mărturisesc jumătate din taina iertării. Cealaltă jumătate este faptul că Dumnezeu nu iartă undeva ci în sufletul omului.

Canonul Sfântului Andrei Criteanul: Pocăinţă şi acomodare cu împărăţia lui Dumnezeu

Din prima zi a Postului Paştilor, cântarea Canonului celui Mare îi oferă credinciosului „cheia“ înţelegerii asprei călătorii pe care o are de parcurs până la Învierea Domnului: pocăinţa, înnoirea vieţii, întoarcerea la Dumnezeu. Creaţie a Sfântului Andrei, arhiepiscopul Cretei, Canonul depăşeşte prin mărime orice alt canon imnografic. În acelaşi timp, prin adâncimea ideilor pe care le cuprinde, îl cheamă pe credincios să-şi altoiască viaţa spirituală pe drumul lui Hristos, spre Golgota şi spre Înviere, drum pe care se sintetizează destinul umanităţii.

Postul cel Mare este o călătorie duhovnicească spre Înviere. Prin toate slujbele pe care Părinţii Bisericii le-au presărat de-a lungul celor 48 de zile de postire, credinciosul este ajutat să crească spiritual şi să se apropie mai mult de Dumnezeu. Între aceste slujbe, un loc aparte îl ocupă Canonul cel Mare, alcătuit de Sfântul Andrei, arhiepiscopul Cretei.