Nu putem face nimic mai bun şi mai de seamă pentru morţi decât să ne rugăm pentru ei, făcându-le pomenirea la Liturghie

Toţi cei care dorim să ne arătăm dragostea faţă de cei morţi şi să le dăm un ajutor real, putem să o facem cel mai bine prin rugăciuni pentru ei, şi mai ales prin pomenirea lor la Liturghie, când părticelele care sunt scoase pentru vii şi pentru morţi sunt amestecate în Sfântul Potir cu cuvintele: „Spală, Doamne, păcatele celor ce s-au pomenit aici cu Sfânt Sângele Tău, pentru rugăciunile Sfinţilor Tăi.” Nu putem face nimic mai bun şi mai de seamă pentru morţi decât să ne rugăm pentru ei, făcându-le pomenirea la Liturghie. Au mereu nevoie de aceasta, şi mai ales de-a lungul celor patruzeci de zile, când sufletul răposatului porneşte pe calea sălaşurilor veşnice.

Cu fustă sau pantalon în biserică? Asta-i întrebarea!

„Era luna octombrie. Era noapte și bătea vântul. Cu sufletele în palme și rugăciunea pe buze, tineri și bătrâni, bărbați și femei, aduceau prinos de cinstire Cuvioasei mult iubite. Stare de Liturghie… mai încolo se auzeau tineri cântând cântări duhovnicești. O altă tânără citea un acatist la lumina telefonului… Era o liniște și o bucurie cerească pe pământ, în miez de noapte. Mai avem un pic și ne întâlnim cu Sfânta Parascheva, a meritat așteptarea, „nu regret nicio clipă”, spunea Paula, o tânără de 17 ani, înfofolită până la ochi!

Boala este lucru al înţelepciunii Dumnezeieşti

Milostivirea lui Dumnezeu fie cu dumneavoastră! Dacă totul e de la Domnul, şi boala dumneavoastră este tot de la El. Dacă tot ce este de la Dom­nul e spre mai bine, înseamnă că şi boa­la dumneavoastră.

Boala v-a împiedicat să mergeţi la Moscova. Asta înseamnă că pentru dum­neavoastră este mai bine să nu mergeţi acum la Moscova.

Este nevoie să existe pace înlăuntrul omului

Astăzi, toate s-au întors cu susu-n jos. Neamul omenesc s-a transformat. Omul a ajuns să aibă probleme și cu somnul. Sunt mulți cei care nu pot dormi și iau medicamente pentru a putea dormi puțin! Este nevoie să existe pace înlăuntrul omului pentru ca somnul să vină.

A mângâia pe cel în durere

Uneori problemele celor de lângă noi nu își găsesc ușor rezolvarea și asta ne face să ne simțim agasați de aceleași văicăreli. Începem imediat a judeca pe cel în necaz că nu a făcut suficient pentru a ieși din situație, că nu are destulă voință, credință etc. Îi spunem verde în față “mai scutește-mă, m-am săturat să mă tot bați la cap!”. Ce ar fi să ne gândim o clipă dacă nu apărem și noi la fel în fața lui Dumnezeu?

Sunt ortodox pentru că Dumnezeu m-a învățat să fiu

Merg prea departe spunând asta? La prima vedere poate.. Însă de-a lungul vieții am avut experiențe care m-au marcat, schimbat și, eventual, călăuzit spre punctul de pornire. Am crescut ortodox, prin asta vorbind de acel ortodoxism ”pasiv” care ne caracterizează pe mulți în România. A fi botezat ortodox, a merge la biserica uneori, a pretinde că există o relație cu Dumnezeu, a-I mulțumi câteodată pentru anumite lucruri, din decentă creștină și nu din SUFLET.

Adulterul e un soi de apostazie

Atunci când doreşte să se căsătorească, cel ce este în Biserică se gândeşte, de obicei, să găsească tot pe cineva cu credinţă în Dumnezeu. Între motivele pentru care preferă să fie cununat tot cu o persoană credincioasă este şi faptul că un om cu frică de Dumnezeu e mai puţin probabil să greşească în relaţia de cuplu, mai ales să cadă în adulter. Numai că, pentru a se întări în fidelitatea faţă de cel cu care este „un trup” prin taina cununiei, orice om credincios trebuie să aibă foarte clară ideea că, a săvârşi adulter înseamnă nu doar a te lepăda de cel cu care eşti cununat, ci şi de Dumnezeu Însuşi, Cel ce v-a unit cu o legătură de nedesfăcut pe pământ.

Conlucrarea dintre preot și psiholog

Astăzi, în viaţa de zi cu zi, există mulţi oameni care pătimesc sufleteşte. În întreaga lume ei sunt foarte mulţi. Cu osebire la noi; sunt o mulţime şi în Biserică. Unde să meargă omul bolnav sufleteşte, dacă nu în acest loc? Este ultimul lui adăpost. Aici poate el să creadă că va afla milă. Biserica este destul de încăpătoare, aşa că poate să-şi afle colţişorul său. În orice altă parte este respins; nimeni nu are nevoie de el. Însă aici nădăjduieşte că Dumnezeu are nevoie de toţi; că are nevoie şi de el. Vine şi caută aici milostivire, o aşteaptă. Astfel de oameni pot să afle în Biserică un oarecare echilibru şi să se nevoiască cu mult folos. Însă, totodată, ei devin o foarte mare povară şi creează o atmosferă de boală, care atârnă pe umerii preotului. Cu simţăminte bolnave, cu suflete bolnave, aceşti oameni îl împovărează pe preot; nu însă în calitatea lui de duhovnic. În zilele noastre, preotul trebuie să fie şi psihiatru.

Foarte mulţi psihiatri vin acum la biserică şi le cer ajutor preoţilor, spunând:

O viaţă recâştigată - o luminată reîntoarcere acasă, în familia Bisericii Noastre Ortodoxe, de la eresul baptist

O reîntoarcere frumoasă la Dumnezeu după o lungă pocăinţă a avut loc în perioada Postului Mare înainte de sărbătoarea Învierii. Un moment zguduitor pentru Maria M. din comuna Voinescu (Hânceşti), care L-a regăsit pe Hristos în Biserica pe care au ajutat-o „fraţii" să o părăsească mai înainte de vreme. Părăsirea ortodoxiei a fost o rătăcire dirijată de făcătorii de versete şi de crescătorii la ghiveci a culturii lui „Jesus" şi a culturii lui „God" fără de Biserica văzută. Care „Jesus"? sau care God? Unul foarte apocaliptic şi foarte american strigat la portavoce prin Mc Church-uri de diverşi măscărici mesianici, care se încăpăţinează să-L separe pe Iisus Hristos şi de Biserica Sa, şi de creştinii din ea, şi de El Însuşi dându-i o nouă personalitate mai cool prin evanghelizările de import-export la care suntem supuşi adesea. În practică, cred că mulţi au văzut cum sunt chemaţi cei chemaţi, cum sunt aleşi cei aleşi şi cum sunt luminaţi neluminaţii ortodocşi atunci când sunt purtaţi de duhuri în microbuzele marfare spre locul făptuirii, unde li se pompează fără măsură şi fără discernământ aşa-zisa pocăinţă independentă cu spălare de creier în seratonină. Apoi li se inoculează interpretări de realitate manipulante pentru schilodirea sufletului după gustul fiecăruia, ca să ajungă de tot „râsul sfânt" în mare grabă.

Un îndemn, la a fi ortodox...

Iubite frate, iubită soră,
Ce ai zice tu de călătorul pe care, întâlnindu-l în drum, l-ai întreba: "De unde vii?" și "Unde mergi?", iar el ți-ar răspunde: "Nu știu!". Nu-i așa că răspunsul lui te-ar face să te îndoiești că ai înaintea ta un om întreg la minte?
Și tu ești un călător pe acest pământ, căci azi ești, dar mâine, poimâine, peste un an, peste zece, în sfârșit, cândva nu vei mai fi. Te vei duce și tu acolo unde s-au dus toți câți au făcut umbră pământului de la începutul lumii și până azi, cum și toți câți vor mai trece prin această lume până la sfârșitul veacurilor.
Dar știi tu unde te vei duce? Cu alte cuvinte, știi de unde vii și unde mergi? Ori ești și tu la fel cu călătorul de mai sus? Poate că știi ceva asupra începutului și sfârșitului călătoriei tale în această lume, dar nu ești încă pe deplin lămurit. Ei bine, află de la mine că nimeni și nimic nu te poate lămuri desăvârșit asupra rostului tău în această lume și a călătoriei ce ai de făcut în lumea aceasta și în cea care se întinde dincolo de pragul mormântului, nimeni și nimic nu-ți poate lumina calea și călăuzi pașii mai bine și mai sigur decât cuvântul lui Dumnezeu, păstrat neschimbat și propovăduit cu osârdie de Sfânta noastră Biserică Ortodoxă.