LECŢIE PENTRU....TOTI!

Intr-o gară, s-a suit un preot într-un tren în care erau mai mulţi călători în compartiment de clasa a doua. Unul dintre călători, era un adventist înfocat ce făcea naveta cu trenul în fiecare zi şi-i plăcea să ia în râs pe preoţii cu care se întâlnea. Cum a intrat preotul în compartiment, adventistul cu multă politeţe, cu o prefăcută dragoste îl pofti să se aşeze pe un loc ţinut de el liber. Însă, preotul, văzând că o femeie cu un copil mic în braţe stătea în picioare, poate de multă vreme, a înţeles că trebuie să-i dea adventistului o lecţie de educaţie creştină. La poftirea ce i s-a făcut, preotul a mulţumit adventistului şi a îndemnat-o pe femeia ce ţinea copilul în braţe să se aşeze pe locul liber. Femeia, cu un zâmbet de profundă recunoştinţă, îi mulţumi preotului şi se aşeză făcând în acelaşi timp o grimasă de durere de picioare pe fondul unui oftat adânc.

Creştini pe stadion?

Fotbalul atrage pentru că, în sine, este o reflectare, în plan sportiv, a luptei pe care o are omul de dus pe pământul (gazonul?) suferinţei. Ideea de competiţie este una originară. Satana i-a ispitit pe Adam şi pe Eva să intre în competiţie cu Dumnezeu. Acum, nu ne mai putem întoarce la Domnul decât biruind în... lupta cu diavolul! Desfăşurarea, în această perioadă, a Cupei Mondiale din Brazilia, este un bun prilej de a discuta, din perspectivă creştină, despre un adevărat fenomen social, nu doar sportiv, precum este fotbalul. La nivel naţional, dar şi la nivel global, fotbalul nu este egalat, ca popularitate, de nici un alt sport.

Familia recapitulează în sine toate relațiile umane din societate

Când eram la începutul vieții de familie, doar eu și soția mea, și unul din noi era plecat pentru ceva timp de acasă, schimbam mesaje pe telefon în care soția îmi zicea: „Te iubesc" iar eu îi răspundeam „Și eu te iubesc". Când a apărut prima noastră fetiță și eu eram plecat pentru câteva zile schimbul de mesaje era astfel: „Te iubim, tati." iar eu răspundeam „Și eu vă iubesc."
Când au apărut și următoarele două fetițe și se întâmpla ca eu să plec de acasă cu cele mari pentru câteva zile și soția să rămână acasă cu cea mică, mesajele au început să fie astfel: Soția mea: „Vă iubim" iar eu îi răspundeam: „Și noi vă iubim."

Zâmbetul smerit în viaţa creştinului - rodul înţelepciunii.

În viaţa aceasta de zi cu zi ne confruntăm mereu cu probleme. La sigur ele au fost, sunt şi vor fi. Dar vreau să vă îndemn la o depăşire a lor printr-un zâmbet smerit. Ce vreau eu să spun oare prin aceste cuvinte? A trece prin necaz, pentru un adevărat creştin, înseamnă a te întări. Şi acest drum al trecerii prin pustiul necazului trebuie să fie făcut cu zâmbetul smerit faţă de aproapele nostru. E nevoie să încercăm să zâmbim atunci când ne smereşte Dumnezeu prin necazuri şi asta pentru a nu-l determina pe fratele nostru spre o cădere în deznădejde! Căci doar aceste necazuri ne sunt un favor şi trebuie să le primim ca ceva bun şi folositor. Zâmbetul prezent în chipul nostru la vremea de necaz va aduce mai multă lumină în chipul aproapelui nostru decât acel zâmbet zilnic care este lipsit de înţelepciune divină.

Egoul şi iubirea (o poveste minunată)

Se spune că a existat odată un arbore bătrân şi maiestuos, cu ramurile întinse spre cer. Când înflorea, fluturi de toate formele şi culorile veneau de pretutindeni şi dansau în jurul lui. Când făcea fructe, păsări din ţări îndepărtate veneau să guste din ele. Ramurile sale arătau ca nişte braţe vânjoase. Era minunat.

Un băieţel obişnuia să vină şi să se joace sub el în fiecare zi, iar copacul s-a obişnuit cu el şi a început să-l iubească. Ceea ce este mare şi bătrân se poate îndrăgosti de ceea ce este mic şi tânăr, cu condiţia să nu fie ataşat de ideea că el este mare, iar celălalt mic. Copacul nu avea această idee, aşa că s-a îndrăgostit de băiat. Egoul încearcă întotdeauna să iubească ceea ce este mai mare decât el. Pentru adevărata iubire, nimic nu este însă mare sau mic. Ea îi îmbrăţişează pe toţi cei de care se apropie.