POVESTE FĂRĂ SFÂRȘIT

Nu poţi să mergi pentru că mai vrei să îţi ştergi şi lacrimile sau îţi simţi inima, ia bastonul şi te sprijină. Mai stai pe bancă, însă nu te opri niciodată!

Când îți moare soțul sau soția te numești văduv sau văduvă. Atunci când îți moare tatăl sau mama, te numești orfan sau orfană. Dar când îți moare copilul, cum ești ?! Nu s-a inventat încă un cuvânt care să exprime această durere. Socot că este una din cele mai mari dureri de pe pământ. Niciodată nu poate fi cuprinsă îndeajuns în cuvinte mici sau mari. Se cuvine trăită și plânsă până la capăt… Mor în fiecare zi, ca să nu mai mor când mor…

ORICUI I SE POATE ÎNTÂMPLA ORICE, ORICÂND, ORICUM !

Doamne, când săruţi cerul, el plânge pentru mine. Când săruţi marea, ea îmi cântă balade. Când săruţi vântul, timpul se opreşte şi plângem amândoi !…

Îmbrățișăm viața așa cum este. O luăm de mână și pornim la plimbare. Când obosim ne mai așezăm pe o bancă sau chiar pe iarbă. Privim în zări. Tragem aer în piept. Sunt și dăți în care mai scrâșnim din dinți. Facem o cruce mare. Ne ridicăm și mergem mai departe. Nu descurajăm. Dacă Dumnezeu nu este pe primul loc în viața noastră, nu este pe nici un loc.

Nu vezi nici o bucurie, nici o soluție la problemele tale?

Și continuă sfântul Nil că bucuria este „vederea în rugăciuni” – cuvinte pline de înțeles duhovnicesc. Am putea să vorbim timp de un an întreg despre „vederea în rugăciuni”. Este ceea ce caută sufletul omenesc, când se roagă lui Dumnezeu. Ce a cerut orbul ? „Ce vrei să-ți dau ?”, a întrebat Domnul. „Să văd”, a răspuns orbul[1]. Și alți orbi, precum și Bartimeu, când Domnul i-a întrebat „Ce voiți să vă dau ?”, ei au răspuns : „să vedem”. În două mii de feluri a încercat să le dea ochii trupului, de vreme ce mai înainte le-a restaurat ochii sufletului, dacă sufletele lor nu aveau ochi. Domnul, deși ar fi putut și numai cu un semn al Lui și numai cu gândul, și numai cu voia Lui sau fie și numai prin atingerea Lui să le dea lumina, uneori S-a aplecat jos, uneori îi întreba, alteori făcea tină și o punea pe ochii lor. De ce ? Voia ca în acest timp să deschidă ochii sufletului, să creadă orbul și să înțeleagă de ce i-a deschis lui ochii trupului. Toți vrem „ să vedem” și pentru aceasta ne rugăm.

Frizerul și Dumnezeu

Odată un bărbat a mers la frizerie pentru a se tunde și a se bărbieri. De îndată ce frizerul a început să lucreze, a început și discuția dintre cei doi. Au discutat despre foarte multe lucruri, după care au atins și subiectul religiei și al lui Dumnezeu. Frizerul îndată a spus:

- Nu cred că există Dumnezeu.

- De ce?, l-a întrebat clientul.

- E foarte simplu. Ieși afară în stradă și vei înțelege de ce nu există Dumnezeu. Spune-mi, dacă Dumnezeu există, de ce sunt atâția perverși? De ce atâția copii părăsiți? Dacă Dumnezeu ar exista, nu ar exista nici nefericire, nici durere. Nu pot să-mi închipui un Dumnezeu care iubește și compătimește, dar să îngăduie și toate acestea care se întâmplă.

Despre purtarea crucii sau pe cât de uşor ne dezicem de Hristos

Creştinul care nu-şi pecetluieşte chipul cu semnul Sfintei Cruci şi care nu poartă acest semn la pieptul său este ca şi un ostaş nepăsător, care porneşte la luptă fără armă.

Astăzi creştinii au devenit atât de indefenţi atât faţă de această însemnare, cât şi faţă de faptul ce înseamnă purtarea crucii. Ar trebui să ne dăm seama că crucea de la piept nu este doar o bijuterie, alegându-le dintre cele mai scumpe şi mai impresionante, ci o mărturisie vie a lui Hristos cel Înviat.

Vreau să vă prezint un articol şi să vă îndemn să meditaţi ce înseamnă pentru fiecare dintre noi crucea de la gât şi care ar fi alegerea noastră a fiecăruia într-o situaţie similară. Căci deobicei trădrile se încep de la faptele mai mici, şi împăcarea conştiinţei cu acestea, ca mai apoi să aducă şi dezicerea de cruce şi de Hristos.

Caut un preot…

Despre preoţie se poate spune aceeaşi, ce spuneau sfinţii despre monahism, şi anume:  dacă toată lumea ar şti cât e de bine să fii călugăr – toţi ar merge la mănăstire.  Şi dacă toată lumea ar şti cât e de greu să fii călugăr – nimeni nu ar mai merge la mănăstire. Preoţia în acest sens este comparabilă cu monahismul. Este frumoasă,  dar şi foarte grea. Greutatea preoţiei  se simte nu de toţi preoţii şi nu imediat. În special, este grea pentru acei, care nu au ales această cale dintr-o chemare interioară, dar s-au lăsat conduşi de faimă, posibilitatea de a conduce, sau poate chiar s-au lăsat amăgiţi de gânduri despre propria sfinţenie. Iar unii pur şi simplu după cuvintele sfântului Dimitrie al Rostovului, au ales calea preoţiei nu pentru Hristos, ci pentru bucata de pâine oferită.

Sfântul Timotei și consumul de alcool

În prima epistolă a Sfântului Pavel, către ucenicul său, Timotei, pe care îl prăznuim pe 22 ianuarie, întâlnim un sfat legat de consumul de vin, care a fost interpretat de către mulți în mod eronat: De acum nu bea numai apă, ci foloseşte puţin vin, pentru stomacul tău şi pentru desele tale slăbiciuni (1 Timotei 5, 23).

De ce Iisus îl ceartă pe Petru?

 

Petru nu L-a părăsit pe Hristos Mântuitorul, ci acceptând reproşul cu iubire, L-a urmat pe Domnul cu o şi mai mare grijă.

 

Iisus a început să le arate ucenicilor Săi că trebuie ca El să meargă la Ierusalim şi să sufere multe din partea bătrânilor şi a marilor preoţi şi a cărturarilor şi să fie ucis şi înviat a treia zi. Înflăcărat de iubire arzătoare pentru Domnul, Sfântul Apostol Petru nu dorea ca ceva rău să I se întâmple lui Iisus.

Despre moartea năprasnică

În societatea de azi, caracterizată de evoluția necontrolată a științei și tehnologiei, de decăderea civilizației și de criza valorilor, oamenii evită să pronunțe cuvântul «moarte», iar tot ce le amintește de ea este respins și alungat cu orice preț. Pentru omul contemporan, moartea este ceva negativ, o pierdere. Auzim deseori zicându-se «l-am pierdut», în cazul unei persoane care tocmai a trecut la Domnul. Întrucât și-a pierdut dreapta cunoștință despre moarte, omul încearcă s-o ignore, trăind astfel încorsetat în limitele unei vieți nevrotice, lipsite de sens adevărat.

Sf. Nectarie - Pentru ce necazurile noastre sunt dese si succesive?

Trebuie să le purtăm pe acestea cu răbdare. Mai întâi, fiindcă dacă nu le răbdăm, nu ascultăm. Şi nu numai pentru aceasta, dar ne şi prelungim chinurile noastre. În al doilea rând, fiindcă cel ce rabdă  aici necazurile cu răbdare acela va primi răsplată în viaţa viitoare. Fiindcă prin răbdarea lui mărturiseşte cu fapta credinţa lui în viaţa viitoare care este credinţa în Cel ce ne-a făgăduit-o pe aceasta.

Cuvânt despre pricina pentru care necazurile noastre sunt dese şi unul după altul şi pentru ce trebuie să le răbdăm pe acestea cu stăpânire de sine.

1. Pentru ce necazurile noastre sunt dese şi succesive.

Primavara iubirii – prietenia şi căsătoria

“Născut dintr-un crâmpei de soare, Şi o fărâmă de pământ, Firul curat, gingaş şi sfânt Îmboboceşte şi dă-nfloare” Educaţia ce se face astăzi are mari carenţe. Adeseori omul e privit doar din punct de vedere biologic, ca un biet animal raţional, şi nici măcar atât. Pentru că, dacă biologicului din el i s-ar da cinstea cuvenită, grija de a-l feri de tot ceea ce-i dăunează ar fi mult mai mare. Nu mai pomenim de faptul că se face abstracţie totală de dimensiunea spirituală a fiinţei omeneşti. Educaţia sexuală ce se face în şcoală, adeseori, este o contra-educaţie. Tinerii sunt priviţi doar ca nişte simple vieţuitoare reproducătoare, fără a i se da vieţii intime şi dimensiunea spirituală pe care o are, în cadrul comuniunii dintre un bărbat şi o femeie.

Sufletul este un vas

Vezi că într-un vas umplut sau într-o cofă plină cu apă nu mai poate să încapă nimic, însă, dimpotrivă, într-un vas gol încape orişice.

Pricepe de aici că asemenea şi sufletul cel plin de dragostea acestei lumi, adică de iubirea de slavă, de mândrie, de argint şi de plăceri trupeşti, nu mai poate primi în sine nimic ceresc şi duhovnicesc:

Ispita din interior

Odată cu detronarea minţii din rosturile ei de cârmă şi for de lumină, viaţa credinciosului devine o alergare exclusivă şi iraţională după plăcere...

Ispita interioară este cauzată de pofta trupului, de pofta ochilor şi de pofta inimii(conform I Ioan 2,16).

Fără Hristos, Europa este cel mai sărac cerşetor al lumii... Fie ca Europa să se reboteze!

 

...Dacă Europa se laudă cu cultura, ea se laudă cu ceva, nu cu cineva. Căci şi alte popoare au cultura lor şi nu au nevoie de cea Europeană. Alte popoare, precum Indienii şi Chinezii au o cultură mult mai bogată, mai profundă şi mai rafinată decît cultura Europeană; din această pricină ei urăsc şi dispreţuiesc cultura Europeană. De aceea spunem: dacă Europa se laudă cu cultura, cu nimic se laudă.
Dacă Europa ar fi rămas Creştină, s-ar fi lăudat cu Hristos, nu cu cultura. Iar marile popoare ale Asiei şi ale Africii, chiar ne­botezate, dar avînd deschidere duhovnicească, ar fi înţeles-o şi ar fi preţuit-o. Căci acele popoare se laudă cu credinţa lor, cu dumne­zeii lor, cu cărţile lor religioase; unele cu Coranul, unii cu Vedele sau cu altele. Ei, carevasăzică, nu se laudă cu lucrul mîinilor lor, cu cultura lor – ci cu ceva pe care îl consideră mai presus de ei, mai presus decît orice altceva. Numai popoarele Europene nu se laudă cu Hristos şi cu Evanghelia lui Hristos, ci cu maşinile lor groaz­nice şi cu produsele lor ieftine, adică cu cultura lor. Urmarea aces­tei lăudăroşenii a Europei cu insistenţă asupra culturii este că toate popoarele necreştine Îl urăsc pe Hristos şi Creştinismul.

„Ca să creezi, trebuie să rămâi în modestie“

Matematica şi viaţa în Hristos pot părea multora fără nici o legătură una cu alta. Pentru părintele Ieremia de la Putna, cu un doctorat în matematică dat în SUA, la Berkeley, această lipsă de legătură este doar aparentă. Este ca şi cum două curbe nu se intersectează deloc în planul real –, cel al privirii superficiale, al prejudecăţii, al ignoranţei –, dar au o multitudine de intersecţii în planul complex – cel al realităţii adevărate, profunde. Interviul de mai jos e o scurtă pledoarie la studiu şi seriozitate în viaţa duhovnicească.

Părinte Ieremia, cum a venit pasiunea pentru matematică?

Halloween – sărbătoare satanică

Crestinii nostri mai putin dusi la Biserica serbeaza pe 31 octombrie Halloween-ul (acesta fiind al doilea import in materie de sarbatori, dupa celebrul de pe acumValentine’s Day). Multi considera ca sarbatoarea Haloween-ului (All Hallow’s Eve) este doar seara (ajunul) de dinaintea Zilei tuturor sfintilor(All Saint’s Day), praznicul romano-catolic din 1 noiembrie.

Americanii isi amintesc acum de mortii lor, celebreaza victoria lui Hristos asupra mortii si puterilor intunericului, rad de… rau si de moarte. Se considera, deci, ca este sarbatoare crestina chiar daca e importata, dupa toate probabilitatile, din paganismul celt (druid). Greu insa de convins un om rational ca aceasta sarbatoare ar avea duh crestinesc…