Când ardem de dorinţa de a ne face dreptate prin cuvinte.

Undeva prin Ardeal, un părinte a fost reclamat la episcopul locului că face nu ştiu ce vrăji femeilor, ca să nu le mai bată bărbaţii lor. A venit părintele episcop la preotul respectiv şi l-a întrebat ce face de a fost reclamat. Şi preotul a răspuns: „Ce să fac, Preasfinţite, că tare mai sufereau sărmanele femei, că aproape toate au bărbaţi cam beţivi, şi cam agresivi, şi… Aşa că le dau câte o sticluţă cu apă sfinţită şi le spun: Când vine bărbatul acasă, tu să iei o gură de apă sfinţită şi să n-o înghiţi, s-o ţii în gură până adoarme. Şi aşa scăpau de ceartă şi bătaie, că nu mai puteau să deschidă gura să-şi facă dreptate… Dacă ai scăpat-o pe gât, să mai iei o gură, că altfel nu-şi face efectul; numai în gură îşi face efectul”.

Să ne imaginăm şi noi, când ardem de dorinţa de a ne face dreptate prin cuvinte, că luăm o gură din apa aceea sfinţită şi să tăcem cu rugăciune. Stau acolo aşa şi nu-mi fac dreptate, să văd ce faci Tu, Doamne, când eu nu îmi fac singură dreptate… Vom descoperi perspective de o adâncime şi o frumuseţe nebănuite pentru sărmana noastră minte captivă în conflicte fără ieşire…

Şi vom simţi bucuria lui Dumnezeu.

Monahia Siluana Vlad

Sursa: ”Apostolat în Țara Făgărașului”,  februarie 2016

Sursa aici

Despre dragoste şi desfrâu

Părinte, cum este cu inima şi cu mintea? Cine trebuie să conducă şi cine nu?

Am un prieten care a fost SPP-ist şi a fost în garda mai multor preşedinţi români. Şi l-am întrebat: Ce faceţi când preşedintele iese din traseul planificat? El mi-a răspuns că se întâmplă de multe ori aşa, nu au ce să facă, nu îl opresc, însă când se întâmplă asta, ei devin mai atenţi, îi avertizează pe toţi şi în momentul când văd un pericol – cineva scoate un obiect sau dă să arunce cu ceva –, ei sar pe preşedinte, îl iau şi îl duc unde vor ei. El nu mai are nimic de spus, nu mai este preşedinte în momentul acela.

Cam aşa este şi cu inima şi mintea: inima este preşedintele şi mintea este bodyguard-ul. Inima ne conduce, pentru că spune Mântuitorul: „în inimă este comoara noastră şi Împărăţia cerurilor acolo se sălăşluieşte” (cf. Lc. 6, 45; Lc. 17, 21). Ea conduce, ea ne conduce, ne îndrumă, ne călăuzeşte. Ea este şi motorul care ne dă râvna şi curajul de a merge mai departe. Însă mintea trebuie să fie de pază. În momentul când inima o ia razna şi este în pericol, atunci se schimbă rolurile: mintea ia conducerea şi inima trebuie să se supună. Dar nu invers! De aceea trebuie să învăţaţi să vă cercetaţi inima şi să vă cunoaşteţi inima, să-i învăţaţi raţiunile. Altminteri viaţa devine seacă şi tristă. Şi viaţa nu este tristă; viaţa este frumoasă.

„Bărbatul trebuie să fie foarte bărbat, şi femeia – foarte femeie”

De ce s-au înmulţit conflictele familiale, certurile și divorţurile? De ce ne întoarcem uneori acasă cu apăsătorul sentiment al unei obligaţii, iar celălalt nu ne vine în întâmpinare, stăpânit de o stare asemănătoare? De ce locul cel mai cald, mai primitor pentru omul dintotdeauna, căminul, devine pentru tot mai mulţi câmpul de luptă pentru întâietate și putere?… Sunt o mulţime de întrebări pe care le ridică starea familiei zilelor noastre, de al căror răspuns depinde, poate, fericirea a nenumărate familii și, desigur, a tuturor copiilor cărora acestea le-au dat viaţă.

Tema este mult prea vastă ca să poată fi tratată în numai câteva pagini, însă am încercat să punem început acestei investigaţii împreună cu Părintele Constantin Coman, un cunoscut profesor, un adevărat pedagog și, mai mult decât acestea, duhovnicul a sute de familii. Cuvântul poate că este puţin mai provocator, însă dintotdeauna adevărul i-a scandalizat pe cei alipiţi cu inima duhului lumii – dar i-a mângâiat, odihnit și vindecat pe cei care cu sinceritate Îl căutau pe El…

De ce trebuie să poarte femeia batic în biserică iar bărbatul să aibă capul descoperit:

Cand femeia intra in biserica, i se cere sa-si acopere capul. Dimpotriva, barbatului i se spune ca nu trebuie sa aiba ceva pe cap in biserica. In acest sens, Sfantul Apostol Pavel spune: „Orice barbat care se roaga sau proroceste, avand capul acoperit, necinsteste capul sau (pe Hristos), iar orice femeie care se roaga sau proroceste, cu capul neacoperit, isi necinsteste capul” (I Cor. 11, 4-5).

Basmaua sau valul cu care femeia isi acopera capul, a dat nastere la multe controverse. Si acest lucru s-a intamplat pentru ca pe de o parte nu au fost intelese cuvintele Sfantului Apostol Pavel, iar pe de alta parte, chiar fara sa cunoastem cuvintele Apostolului Pavel, vedem ca in biserica unele femei au capul acoperit, iar altele nu.

Ce să facem cu oamenii care ne dezamăgesc:

Să te dezamăgeşti până când n-o să te mai amăgeşti! Dezamăgirea e lucrarea ta. Dezamăgirea mea e lucrarea mea, nimeni nu m-ar putea amăgi dacă nu m-aş lăsa amăgită.

Şi orice dezamăgire este o faptă bună, un serviciu, să pupăm mâna celui care ne dezamăgeşte, să îl pupăm pe obraji, să-i mulţumim frumos, să-l punem şi pe acatist vreo zece ani şi să ne despărţim! Că a alege să trăieşti mai departe lângă cineva care e specializat în a te dezamăgi şi o face cu plăcere, mi se pare prea mult.

Nu vă fie teamă că rămâneţi nemăritate

Îl cântăreşti bine, vezi câte kilograme are, câţi centimetri, dacă are maşină, dacă are casă… câţi ani are, unde stă, cum sunt părinţii, băieţii se vor uita cum e soacra – cam aşa are să fíe şi fata, eventual vedeţi cum stă cu ADN-ul, că acum vedeţi cum e cu genele astea, sunt pericole mari!

Cam astea ar fi criteriile de căsătorie! Ah, nu, am uitat. Consultaţi zodiacul, şi pe ăla chinezesc şi pe ăla românesc, vedeţi dacă vă potriviţi. Că se pare că berbecul se împunge cu capra şi nu merge, şi aşa… şi sunt o mulţime de criterii care mai de care mai paranormale! …

Rugaţi-vă pentru soț în permanenţă, în taină, iar restul este lucrarea lui Dumnezeu! Rugăciunea pe care e bine s-o spună orice soție, e cea mai puternică armă în lupta cu toate ispitele căsniciei!

Răbdarea dumneavoastră creştină, smerenia şi iubirea îşi vor face, la timpul potrivit, lucrul lor, iar jumătatea dumneavoastră, soţul, va învia cu duhul. Pentru aceasta, începeţi să lucraţi asupra dumneavoastră: dacă el îşi iese din fire, nu vă ieşiţi şi dumneavoastră. Înţelegeţi că lui îi este mai greu decât dumneavoastră, căci el nu Îl cunoaşte pe Dumnezeu, iar vrăjmaşul îl conduce acolo unde el nu vrea.

De ce a făcut Dumnezeu Potopul atât de distructiv? De ce a pus în Arcă animalele despre care știa că vor dispărea?

De ce să trimiți o astfel de pedeapsă devastatoare? Dumnezeu explică motivul în Facerea 6:5-7:

“Văzând însă Domnul Dumnezeu că răutatea oamenilor s-a mărit pe pământ și că toate cugetele și dorințele inimii lor sunt îndreptate la rău în toate zilele, I-a părut rău și s-a căit Dumnezeu că a făcut pe om pe pământ. Și a zis Domnul: „Pierde-voi de pe fața pământului pe omul pe care l-am făcut! De la om până la dobitoc și de la târâtoare până la păsările cerului, tot voi pierde, căci Îmi pare rău că le-am făcut.”

Păcatul omenirii l-a întristat foarte mult. Dar Potopul nu a împiedicat oamenii să fie păcătoși. Dumnezeu chiar a trebuit să îi judece după scurt timp la Turnul Babel! Cu toate acestea, noi nu vedem nicio altă judecată istorică în Biblie care să fie măcar aproape la fel de distructivă ca Potopul.

De ce în post nu mâncăm alimente de origine animală?

Sava întreabă:

De ce Biserica noastră în post ne oprește de la alimentele de origine animală? Care este noima/ logica/ raționamentul duhovnicesc/ spiritual? De exemplu, am prieteni vegani, ei postesc mereu (logica lor este „mila” față de animale)? La noi care e? Considerăm că e rea carnea?

PS.: Știu și că postul trupesc nu ne este de folos fără cel sufletesc!

Sunt ortodox

SUNT ORTODOX !

Sunt ortodox de când sunt eu
Şi-aşa a fost tot neamul meu,
Si cât sunt eu de păcătos
Tot nu mă lepăd de Hristos.

Păşesc pe drumul cel mai strâmt
Şi nu mă las deloc înfrânt
Şi trec prin viață bucuros
Că lângă mine stă Hristos

Strămoşii mei trăiesc prin mine
Chiar dacă zac în țindirime,
Că lege am din moşi strămoşi
Să nu mă-nchin la alți hristoşi !